809 matches
-
adică pentru rezolvarea unei chestiuni fundamentale a complexului reprezentat de funcționarea instituțiilor domnești. „Voievodul trebuia să fie căsătorit” - afirmam atunci (deși el putea domni și neînsurat, dar absența Doamnei era privită ca o situație temporară) - cu excepția cazurilor în care o senectute indiscutabilă excludea proiectele matrimoniale, nucleul acesta de bază interesând - poate în primul rând - spațiul public al exercițiului monarhic (avută fiind în vedere asigurarea urmașului). Am să vorbesc din nou despre încheierea căsătoriei (acest „păcat necesar” acceptat de Biserică, privit parcă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
noastră, fie postulatul obligației de a impune noi talente: „O revistă are datoria să caute și elemente tinere. Descoperind un singur talent, și-a îndeplinit menirea cu prisosință”. Libertatea de gândire și mobilitatea intelectuală reprezintă un apanaj al tinereții, în vreme ce senectutea este anotimpul decantărilor și al clarificărilor: „Bătrânețea nu mai poate elabora concepte noi. Nu se adaptează împrejurărilor schimbate. Se oprește la formulele tinereții, pe care le cizelează tot mai mult, în medalii definitive” - observații ce apar într-un articol despre
SBURATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289528_a_290857]
-
Caragiale, insinuează chiar un palpit de simpatie față de unele personaje, dar o face disimulat, trecând afectul în note de vag umor și ironie discretă. Un mod al distanțării cu simpatie de personaje constă în semnalarea unor mici ciudățenii, ivite la senectute, ca în Tătucu, Greșeala, Păcatul coanei Asica, La masa calicului ș.a. O „femeie bărbată” se crede, ba chiar este, protagonista din Pe valea Oltețului. Tânăra proprietăreasă din schița „De închiriat” e o parșivă de speță caragialiană, la antipod, tipologic, aflându
THEODORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
dublul și martorul, pluriperspectivismul, plăcerea submersiunii în trecutele vremi ș.a.), dar nici nu depășește producția sa antedecembristă. Cezar Zdrăfculescu, protagonistul cărții, este un fost procuror din anii ’50, exilat în Italia și revenit în țară pentru a-și înfrunta, la senectute, păcatele tinereților. Redempțiunea se consumă prin identificarea sa cu pretorul roman Philippus Barbarius, ca și prin sancțiunile eternului „însoțitor” Rânzei, care cenzurează orice încercare de autoiluzionare a personajului. Spre deosebire de Căderea în lume, asemenea trucuri lasă însă acum impresia de autopastișă
ŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
Homer care orbește spre a percepe lumea distilată în expresie. Tema poetului se întâlnește astfel cu cea a cuvântului. Universul liric se îmbogățește cu poezia căminului, a iubirii conjugale și paterne (e multă biografie filtrată aici), dar și cu emoția senectuții și a fatalei singurătăți, a clipei finale, în urma căreia autorul va deveni „străbunul care încă mai promite”. Mascată în scenarii cu poantă, în surâsul blajin autoironic al înțeleptului pătruns de relativitatea celor omenești, în dispoziția colocvială și ludică, postura lirică
VALEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290413_a_291742]
-
Cartea modifică radical portretul de tinerețe, marcând renunțarea la atitudinea de răzvrătit de odinioară („Am privit îndărăt / De unde am pornit / Să calc peste dureri / Pe care le-am scornit”). E redescoperit, cu uimire și bucurie, miracolul iubirii, al existenței. Seninătatea senectuții, mulțumirea calmă a plenitudinii invadează acum versurile, chiar și pe cele în care competiția cu timpul se menține. Deși poate fi definit drept autor minor, Z. demonstrează că poezia „este un cuvânt rostit cu sinceritate, o investiție personală la spectacolul
ZEGREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290730_a_292059]
-
boier, cei vestiți, cei singuri ș.a. Omiliile sunt completate cu numeroase pilde, citate latinești și „învățături”, moralizând în sens iluminist despre cinstea cuvenită părinților și femeilor înțelepte, despre fățărnicie și goana după agoniseală, despre viața echilibrată ce trebuie dusă la senectute. O prefață a cărții conține reverențele datorate principelui Apáfi, iar a doua, „cătră cetitori”, va deveni cunoscută pentru atenția acordată regionalismelor. Explicate prin procedeul glosării, ele îmbogățesc sinonimia limbii, săracă în epocă. Expresivitatea „propovedaniilor” e dată de seria epitetelor plasticizatoare
ZOBA DIN VINŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290745_a_292074]
-
aproape unui deceniu, cu limitele situate între moartea soției și arestarea sa. Ea cuprinde toate povestirile (începând de la Capul de zimbru, ultima scriere antumă, 1947), editate în 1966 în două volume, romanul Zahei orbul, publicat în 1970, și lirica de senectute. Prima apariție postumă, cartea Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V.Voiculescu (1964) va fi urmată de o selecție ilustrativă din versurile antume, precum și de ciclurile inedite intitulate de editori Veghe și Clepsidră. Situația manuscriselor de
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
de străbuni: „Să nu uiți nici o clipă: străbunii au fost șerbi./ Primiră-n veacuri aspre sudălmi și bice-n spate./ Să nu uiți nici o clipă: se odihnesc sub ierbi,/ Dar țărna lor mai strigă și azi după dreptate”. Lirica de senectute a lui S. se menține în același univers rustic, iar expresia încărcăturii procurate de priveliștile câmpului și ale pădurii, de nori și de vânt, de apă, de cai, urși, vulpi, căprioare, păsări, de roadele gliei (grâul copt, poamele) nu e
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
și înțelege profund miracolul nocturn al resurecției hristice. A doua zi le va putea pătrunde surâzător și duminical în lumea a șaptea, mundus spiritualis, „lumea evlaviei și a religiei”, care permite accesul deplin la partea revelată a pansofiei. Este lumea senectuții senine, când Homo pansophicus este pe deplin pregătit să înceapă o nouă săptămână, de data aceasta eternă. Pentru această trezire din dimineața unei noi zile de luni este necesar formidabilul antrenament pansofic. Comenius nu uită niciodată să adauge cifrei șapte
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mai ales valoare documentară, vorbind despre climatul unei perioade și despre perspectiva configurată de „baricada” din Occident. Monografia George Coșbuc, publicată de P. în tinerețe (1951), ilustra o percepție sociologizantă în exces, înscrisă de fapt într-o comandă ideologică. La senectute, și-a rescris studiul de pe altă poziție, deplasând accentele în Celălalt Coșbuc (1995), care este practic o carte nouă. SCRIERI: Iliuță în Țara Soarelui, București, 1951; Taina albă, București, 1956; ed. (L’enigma bianco), Florența, 1973; George Coșbuc, București, 1951
POPPER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288972_a_290301]
-
melancolie difuză, epigonic romantică, punctată când și când de clamări în pustiu. O Efemeridă care încheie placheta vorbește despre inutilitate și gol lăuntric în curgerea implacabilă a timpului. Imaginea ultimă nu se compune la P. dintr-o poezie interiorizată a senectuții, ci dintr-o accentuare a adecvării la conjunctural. Discobolul (1972), Poema română (1980), Maieutica luminii (1985), Drumul luminilor (1987) conțin texte encomiastice folosind o anume îndemânare a punerii în scenă și deturnând unele concepte estetice pentru a da oarece lustru
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
lumea, bine cunoscută de autor, a colecționarilor de artă și este scris cu luciditate și umor. Despre piesa Vine nebunu! regizorul Sică Alexandrescu afirma că i-a oferit prilejul de a descoperi „un nou autor dramatic cu vână comică”. La senectute R. și-a descoperit vocația istorico-literară, alcătuind dicționare de personaje din opera lui Liviu Rebreanu, din romanul Sfârșit de veac în București de Ion Marin Sadoveanu, din romanele lui Duiliu Zamfirescu și din Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon
RADULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289100_a_290429]
-
dar întreaga lui creație e surprinzător de unitară, constantă, lipsită de evoluții sensibile. Poemele publicate în anii ’70 - ’80 se aseamănă cu cele din tinerețe - aceleași teme, același univers poetic, aceeași manieră, același timbru. Temele noi depistabile în poeziile de senectute vor fi cele firești: despărțirea de viață, trecerea universală, vanitatea vanităților, moartea privită cu seninătate. M. a putut fi considerat parnasian, simbolist întârziat, iar încercările lui, manifeste la un moment dat, de a adopta, după exemplul lui Ion Barbu, modalitățile
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
discursul alienării), și universul bacovian, aflat la altă extremă a oboselii de a fi. În Tratat de oboseală M. își propune asumarea sentimentului inconsistenței. Dezamăgirea poetului se nutrește din derizoriul naturii umane, el scrie acum poemele amurgului, obsedat de trecere, senectute și extincție. Melancolia împuținează lumina, docta puella își pierde grația și aparține trecutului, intertextualitatea își diversifică orizontul referințelor, „mainimicul” devine terorizant, „scurtele proze” nu mai au aura oniricului, o mecanică absurdă se instalează în ritmul curgerii cotidiene. Himera poemului hrănește
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
ale poeziei moderne, practică o lirică relativ „naivă”, artizanală, fără enormități, dar și fără sclipire, reușind să apară ca un fel de Panait Cerna întârziat. În mesajul lui se pot desluși o neliniște difuză, aprehensiunea - discret sugerată - a neîmplinirii, a senectuții, crâmpeie de revelații, de vaticinări ori imprecații (câteodată obscur-vindicative), plăcerea contemplației, uneori înfiorări convenționale pe teme istorice, considerații pe teme etice - totul schițat indecis și plat. Câteva caligrafieri intimiste nu sunt lipsite de oarece grație. Dar P. pare dispus să
PETRACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
Nu îi place pe unde a trecut, nu s-a simțit bine, cu adevărat, decât în copilărie, în Lisa din preajma munților Făgăraș. Copilăria este, și pentru el, un paradis pierdut. Pierdut, dar nu uitat. Scriitura omului care a trecut hotarul senectuții poate reînvia acest spațiu miraculos. Tatăl (modelul uman și metafizic), mama tăcută și religioasă (face în fiecare seară o sută de mătănii), rânduielile casei, micile și marile evenimente ale satului, toate revin, acum, în memoria celui care simte respirația neantului
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
mai clar direcțiile pe care va evolua lirica sa: proiecția unei lumi solare, din ce în ce mai îndepărtată de materie, și, în paralel, amintirea satului natal tradițional și resuscitarea valorilor lui agresate de rostogolirea precipitată și brutală a istoriei; declin biologic (de unde elegia senectuții), declin sufletesc și înstrăinare a identității ancestrale (o ușoară notă subversivă nu lipsește). În pofida unor accente elegiace, dominante rămân însă, pe de o parte, solaritatea contagioasă atât la nivelul notației pasteliste, cât și la cel simbolic, al transgresării materiei, iar
NOVAC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
Păun și Geo Bogza, N. este autorul unei opere de o remarcabilă bogăție și consecvență stilistică, în care procedeele retorice, viziunea lirică și chiar ideologia literară a poemelor de debut se regăsesc, cu variații minimale, în scrierile de maturitate și senectute, fără a da însă impresia de oboseală sau monotonie, ceea ce e semn al unei inepuizabile efervescențe creatoare. De altfel, poetul însuși a dorit să marcheze această continuitate prin situarea în ordine cronologică inversă, în antologii, a volumelor publicate de-a
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
și Solomon (cel care va exemplifica și figura monarhului în stare să îi covârșească prin înțelepciune pe supuși și pe vecini), marele stăpânitor, regele regilor (făptuitor al celebrei „judecăți”, pe care Învățăturile... o rețin), îndrăgindu-i, când se apropia de senectute, pe idolii unei păgânătăți detestabile și aflate sub interdicție divină: „Iar Solomon să află cu dânsele în curvie multă și-n toată necurățiia. Deci, deaca îmbătrâni Solomon, atât îi întoarseră muerile inima de cătră Dumnezeul lui Israel cătră dumnezeii lor
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
disponibilităților poetice ale lui P. și oferă poeme de notabilă calitate atât din punctul de vedere al descifrării filosofice a pretextelor (dragoste, alternative existențiale), cât și sub raportul elaborării formale. În sfârșit, Ultima Thule (1970) cuprinde reflecții lirice legate de senectute și trecere, de rostul unui poet cu un Pegas „mărunt și cuminte”. Într-un fel, cele din urmă cărți îi justifică îndelungile și sinuoasele căutări și îi răsplătesc perseverența. A realizat și câteva dramatizări după E. Knight și Israel Zangwill
PAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288643_a_289972]
-
comunist, însoțită de aberante privațiuni materiale și disfuncții sociale. Generație într-adevăr „în blugi”, este în bună parte cultivată și animată de imboldul înnoirii radicale, însă marginalizată social și oprimată sau blocată profesional, „infantilizată”, după cum s-a remarcat, până în pragul senectuții, fără intenții neapărat vinovate, de generațiile anterioare („Eticheta de «tânără generație» care însoțește de douăzeci de ani grupul optzecist a făcut ca el să fie permanent minimalizat și privit cu condescendență, ca un fel de «grupă mică» a lumii literare
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
au avansat alții de la noi stărilor cu care s-a confruntat societatea noastră în tranziție, descoperi relativ repede că prea puțini sunt cei care s-au referit și la universitate. Veche cum este, spațiu al tinereții căutătoare, dar și al senectuții înțelepte, universitatea a fost lăsată deoparte să-și vadă de propriile umbre și lumini. Totuși, trebuie să admitem că multe aspecte din afara universității pot fi mai bine explicate dacă ne-am apleca cu răbdare și perseverență asupra modului în care
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
dintre vizualitatea cadrului, dinamica dialogului și autenticitatea atmosferei naționale. Un subcapitol notabil este cel referitor la avatarurile Chiriței, personaj de mare mobilitate, mai curând mască decât caracter, în timp ce dramele îi prilejuiesc exegetului fine disocieri cu privire la substanța tragismului alecsandrinian din perioada senectuții. Remarcabile sunt capitolele despre B. P. Hasdeu și I. L. Caragiale (Nicolae Manolescu îl considera pe cel despre Caragiale „cel mai solid din toate”, „meritul Istoriei sale”). Autorul demonstrează structura de pseudofarsă a comediilor, bazată numai aparent pe imbroglio, încurcătura fiind
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
colportarea unor acuzații nefondate, precum și tonul general de dispreț, condamnare și calomnie. În opinia mea, e destul de rău că Eliade a avut rătăciri legionare juvenile, e poate și mai rău că nu s-a despărțit de ele convingător nici măcar la senectute. Dar Eliade nu trebuie incriminat și pentru ceea ce nu a făcut, iar ceea ce a făcut - și scris - trebuie minuțios reconstituit și explicat, nu judecat în lumina anacronică a timpului prezent. Nici măcar eroii neprihăniți ai trecutului nu rezistă unei reinterpretări pe
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]