1,489 matches
-
încă, majoritatea celor care ar fi fost în măsură să gândească au fost lipsiți de cunoașterea istoriei lor și și-au pierdut capacitatea reflexivă. Dacă citim literatura de opoziție rusă, care este singura literatură adevărată a țării, auzim un vaiet sfâșietor, expresia emoționantă a unei disperări infinite, dar aproape niciodată nu întâlnim o analiză rațională” (Besançon, 1997-1998, p. 792). și, pentru a nu pune nimic în ordine, arhivele se închid din nou și disidența dă semne de oboseală. Al doilea conflict
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
generatoare de Divinitate. O viziune plastică a ființei divine ți se desfășoară în față și crește Dumnezeu sub ochii tăi. După un oratoriu, o cantată sau o pasiune, trebuie să existe Dumnezeu. Altcum, toată muzica lui Bach este o iluzie sfâșietoare, ea fiind mult prea nedefinibilă pentru a o degrada într-un edificiu estetic. Ce va fi fost pe vremuri prin ceruri nu se știe. Doar de la Bach încoace există Dumnezeu... Și când te gândești că atâția teologi și filosofi și-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
nesfârșit de minciuni. Eul este incurabil. Să nu mai vorbim despre asta. De eu nu te vindeci” (III, 77). De fapt, Cioran își spune așa ceva nu după ce a luptat pentru Indiferență, ci chiar în același timp. Abia simultaneitatea aceasta e sfâșietoare. La numai câteva rânduri, pe aceeași pagină, Cioran își spunea: „Să nu te arăți, să nu te destăinui, să nu-ți dezgolești spiritul. Să ai pudoarea secretelor tale, să nu te joci cu adâncimile tale” (idem). Cioran și Demiurgul cel
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
stricteță absolut magistrale. Mila nesfârșită și literalmente „topirea inimii” care ne invadează la lectura acestei bucăți sunt efectul lipsei totale de „sentimentalism” și al unei excepționale potențări artistice a sentimentului. Fetița aceasta amintește irezistibil de toate fetițele torturate, într-o sfâșietoare solitudine a durerii, pe care le întâlnim în Dostoievski și, de asemenea, și de fetița care a încercat să fure un covrig, în cvasi-necunoscuta capodoperă a lui Caragiale, În vreme de război. Sunt nenumărate la Marin Preda asemenea sobre și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
bunurile confiscate, iar familia lăsată pe drumuri. Se internează în spital timp de trei luni și apoi se adresează autorităților, cerând eliberarea bunurilor. Deși n-a avut nici o vină, nu i se restituie nimic. Scrisoarea către un „coleg” are accente sfâșietoare: „Am ieșit din închisoare bolnav. Sănătatea mea este serios zdruncinată. Sunt bolnav, sufăr de reumatism și de o boală gravă de inimă. Acestea cer un tratament îndelungat și costisitor. Soția mea este și ea bolnavă. Cu pensia de 560 lei
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
și imaginația care e Înăuntrul acestui limbaj. Și aici mărturisesc că m-am dus cu gândul la Baudelaire, care, Într-un articol de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, observa că morala fără imaginație n-ar putea fi decât ceva pustietor, sfâșietor și lipsit de Înțelegere umană. Apoi e problema timpului. Aici - tu spui - timpul e o funcțiune logică prin care raționalul stăpânește peste autenticitatea vieții, te vindecă. Psihologic, cred, putem să-l Înțelegem așa: e o ficțiune, dar nu știu dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
delator, a refuzat așa ceva). Tu spui că nu a fost reeducat. După mine, Noica este, din păcate, unul dintre reeducații obținuți dintre intelectualii de elită, care și după Închisoare Își continuă, Într-un fel, autoreeducarea. Experiența sa de detenție este sfâșietoare, dar nu are nimic moral În ea și stârnește chiar oarecare repulsie din punct de vedere etic. Pe de altă parte, chiar dacă a suferit această reeducare și apoi autoreeducare și a fost un Înfrânt, Noica a fost creatorul unei „școli
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Căpitanul s-a uitat, cu luare aminte, la cei șapte osândiți. Fata aproape leșinase. Părul îi atârna despletit. Obrajii, înnegriți de lacrimi și de fum. Cum te cheamă? a întrebat căpitanul. Dar fata n-a putut răspunde. A gemut doar, sfâșietor de dureros. Tâlhăroaica asta-i Tinca, fata lui Todiraș. A îndemnat satul la răscoală! a răcnit boierul. Căpitanul a încălecat și a galopat până la tabără, i-a spus lui Tudor ce a văzut. După mine! a făcut Tudor semn la
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
un plugar ce ară”) care prețuiește frumusețea bucolică și elogiază miracolele lumii („Gust mărul și aud livada/ sărbătorind o naltă împlinire/ a roadelor, întru slăvirea vieții,/ de pe pământ, cu tainică iubire” - Mărul) ori plânge implacabila lor trecere („A căzut bruma.../ Sfâșietoare/ e agonia plantelor// De-aș putea,/ le-aș acoperi/ cu o mantie călduroasă,/ ruptă din sufletul meu,/ să le ocrotească de-această ucidere” - Prima brumă). Tema cântărețului și a cântecului este cea mai frecventă, în timp adăugându-i-se nuanțe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290693_a_292022]
-
parte constitutivă din maniera sa de a gândi sau de a vorbi. Toată naivitatea, dar numai aparent, după cum vom observa, îi aparține naratorului, istorisind, credibil, la persoana întâi.638 Lamentația pe care i-o face cavalerul este de o durere sfâșietoare: „Mi-i viața azi durere vie,/ Străină orice bucurie,/ Când doamna ce-am iubit odată/ Cu dragoste nemăsurată/ Pierdută-mi este pe vecie.”639 În dialogul care urmează între cei doi, purtat „pe un glas curtenitor, duios”640 de către personajul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
suprarealiste este această libertate de exprimare, de aici și denumirea de ,,pictori ai mișcării veșnice". Blecher surprinde în acest prim tablou ,,senzația umană" care-l preocupă în mod deosebit: durerea tema multor picturi suprarealiste. Visul lui Blecher este ,,dureros sau sfâșietor"367, o prelungire a existenței sale cotidiene mult încercate. Metoda paranoico-critică, practicată de Dali în picturile sale, ,,metodă spontană de cunoaștere irațională onirică pentru interpretarea critică a asociațiilor viziunilor de nebunie" așa cum însuși pictorul o definea, pare împrumutată de Blecher
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nou este ilogic, chiar dacă se întâmplă în realitate. De altfel, nu acord nico importanța acestei chestiuni când îmi revăd visele sau amintirile. Mă pasionează înainte de toate frumusețea și bizareria lor, atmosfera lor tristă și calmă sau dramatismul lor dureros sau sfâșietor 398. Astfel, nefiind interesat de logica evenimentelor, luciditatea lui Blecher nu va exclude ,,lumile imaginare" și posibiltatea eroului de a trăi într-o altă realitate. Folosind termenul lui Mircea Eliade, putem afirma că personajul lui Blecher experimentează ,,eterna reîntoarcere" într-
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
imensă clipă de euforie, care își are câtimea ei de indecență. Cu toate pretențiile ei, piesa Chinul, în care se percep reminiscențe ibseniene, nu e decât o melodramă, cu întorsături ce se vor de senzație, înduioșări înlăcrimate, câte un țipăt sfâșietor. Acuratețe are dialogul, care prin aplombul panseurilor morale adeverește reputația lui F., aceea de om de spirit. SCRIERI: Sanda, București, 1908; Chinul, București, 1910. Repere bibliografice: Chendi, Pagini, 574-575; Rebreanu, Opere, XII, 6-9, 104-106, 366, XIV, 109-110, 168; Paul I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287033_a_288362]
-
rămâne trei zile. Dar tatăl îi impune ospitalitatea și îl reține și a patra zi, apoi îl forțează să stea la masă și a cincia zi iar timpul trece. Gazdele vor să-l mai rețină, el pleacă totuși după un sfâșietor rămas bun, luându-și cu el soția. Această dorință de a-l reține pe oaspete fără voia lui, de a-i întârzia plecarea, este sursa dramei. În drum, se face seară și trebuie să se oprească în tribul Beniaminilor la
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
vară, la ceasul când ceața începe să dea lucrurilor contururi nedeslușite, aflându-se sub bolta din grădină, zări în fund două aripi albe care pluteau la înălțimea spalierului. Fiind sigur că era o barză aruncă lancea. Se auzi un țipăt sfâșietor. Era mama lui a cărei bonetă cu colțuri înalte rămase țintuită în perete. Iulian fugi din castel și nu se mai arătă niciodată"390*. Distanța este obsedantă fiindcă ea nu încetează să învie prezența scandalos de incestuoasă. Totul debutează cu
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
său. Această femeie prăbușită într-un fotoliu părea neînsuflețită, ea nu apleca măcar ochii asupra copilului pe care îl ținea la piept, dar privea în aer, în gol" ca obsedată de vreo nostalgie indicibilă, poate ca alte femei de amintirea sfâșietoare a unui trecut iremediabil, definitiv pierdut. Cea "care vine de la Castel" are ochii albaștri "obosiți" ea este ca un înger transparent cu eșarfa ei de mătase. Această "frumoasă imagine tristă și imuabilă", înțepenită, îl duce pe K. la un somn
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
apăreau postum în primăvara 1997; pagini excedate de neliniști, notații frizând tragicul. Jurnalul ante-mortem, zguduitor, include mărturiile lui Sorescu de final, care, bolnav incurabil, speră, se amăgește, se roagă și își întrevede sfârșitul produs la 8 decembrie 1996. Document uman sfâșietor, sub imperiul thanaticului; trei luni torturante, pe puntea "între viață și moarte"; mărturii în parte consemnate după dictare de către soția agonizantului până cu o zi înainte de Marea Trecere. O Singură confesiune, tot după dictare, Pasărea cu clonț de rubin, rămăsese
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din Chișinău, „e sufocant pentru o generație tânără care are acces la internet, la o educație modernă și are, În consecință, o viziune europeană, fiind extrem de permeabilă la nou și la schimbare. Pe de altă parte, tinerii din RM trăiesc sfâșietor drama definirii identitare, care reprezintă, pentru mulți dintre ei, un fel de identitate de vamă, marcată de o dorință irezistibilă de a pleca și un dor mistuitor de Întoarcere, amestecat cu sentimente de vină, durere și neputință În același timp
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
din Israel, se impune o succesiune de schimbări radicale ale vieții, se cer practicate toate virtuțile împărăției, însușindu-le ca virtuți caracteristice discipolului. Lipsa sfințeniei este remușcarea preotului. Dar, să vor-bim cu mai multă încredere: după cum sfințenia este regretul său sfâșietor, ea este și dorul său plin de încredere și de ar-doare. Preotului i se impun anumite obligații ascetice: remușcarea trădării sfințeniei trebuie eliminată în totalitate; regretul sfințeniei dezamăgite trebuie răscumpărat prin multe merite; deplângerea sfințeniei înșelate trebuie compensată total; nostalgia
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
făptură căzută în păcat și în moarte. Frumusețea lui e desfigurată de păcat și limitată de moarte. Marea lui nefericire e veninul răului, care îl devastează; marca lui groază e limita morții, inevitabilă. Prohodul îngropării Domnului, această elegie, cea mai sfâșietoare din câte s-au scris, acest bocet universal, vede în moarte stingerea frumuseții terestre când pune pe buzele Silnici Fecioare cuvintele: „Primăvară dulce, Fiul meu cel dulce, frumusețea unde ți-ai pus?” în aceste condiții de mizerie, cum ar putea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
O, voi oameni, care m-ați crezut dușmănos și mizantrop, strigă el, nu știți ce inimă înclinată spre bine și spre bucuria sociabilității am, dar boala mea, ca s-o ascund, mă desparte de voi! Și continuă într-o tânguială, sfâșietoare ca a lui Milton, că auzul stins l-a izolat de sonoritatea lumii și artei. Nefericirea surzeniei crește prin ursuzenia nevoită: „Dumnezeire, tu privești înlăuntrul meu, tu cunoști, tu știi că iubirea de oameni și pornirea spre bine locuiesc în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și-a găsit acolo hrana. A înțeles că se hrănise până atunci cu năluci. Aici au luat naștere câteva din temele cele mai arzătoare ale meditației umane. Din clipa în care a fost cunoscută, absurditatea devine o pasiune, cea mai sfâșietoare din toate. Dar important e să știm dacă omul poate trăi cu pasiunile sale, dacă poate accepta legea lor profundă, aceea de a arde inima pe care o umplu în același timp de viață. Totuși nu despre această problemă vom
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
-se în adăpostul mizerabil și magnific al inimii omenești. Nici unul nu e soluționat. Dar toate sunt transfigurate. Vom muri, vom scăpa făcând saltul, vom zidi o casă de idei și de forme pe măsura noastră sau, dimpotrivă, vom susține rămășagul sfâșietor și minunat al absurdului? Să facem, în această privință, un ultim efort spre a trage toate consecințele. Trupul, iubirea, creația, acțiunea, noblețea umană își vor regăsi atunci locul în această lume fără sens. Omul va afla, în sfârșit, aici vinul
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
cât a trăit mai multe vieți diferite, cu atât se desparte mai ușor de ele. Dar vine vremea când trebuie să moară pentru scenă și pentru lume. Tot ce-a trăit stă în fața lui. Acum vede limpede. Simte cât de sfâșietoare și de unică este această aventură. Știe și acum poate să moară. Există aziluri pentru bătrânii actori. CUCERIREA Nu, spune cuceritorul, să nu credeți că, iubind acțiunea, a trebuit să mă dezvăț să gândesc. Dimpotrivă, pot de minune să definesc
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
eului atestă aceeași trăire agonică: un port în amurg e ca un imens cimitir, dominat de crucile catargelor, lumea seamănă cu un vas fantomă plutind bezmetic în întuneric și nemărginire, toamna și iarna nasc „stanțe triste”, ca într-o părăsire sfâșietoare, când „zdrențele de gânduri moarte” nu îi mai pot oferi omului decât viziunea propriei înmormântări. Profund nefericit de cunoaștere sau de trăirea laică, poetul invocă revenirea la credință, jinduind o învestitură mesianică, pe care să i-o acorde Dumnezeu: „Rodește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]