1,017 matches
-
fund pe tribunul gărzii, tot nu se explică cetățenia. Asta dacă nu cumva relațiile dintre ei or fi mai degrabă de fidelitate tribală, de pe vremea când hălăduiau în nădragi prin ținuturile lor de baștină. — Împăratul m-a promovat principalis, anunță sfidător Pusio. Rufus încearcă să-și ascundă tulburarea. Puștiul ăsta pare să aibă relații serioase. Hotărăște să fie mai prudent de-acum înainte. Nici germanul nu dorește să continue. Schimbă subiectul: — Uite aici! Îl trage de tunică și-i arată niște
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din metal, iar umărul, de galerus. Pășește mai departe, de data aceasta printre chicoteli înăbușite. Se simte flatat, dar n-o arată. — Iar tu, ce ai aici? îl zgâlțâie pe următorul. — E Mithras, cel cu o mie de nume, vine sfidător răspunsul. Rufus scoate un hohot de râs. Vittelius încearcă să intervină cu tact: — Poate ar fi cazul să înceapă pregătirea... Discuția îl deranjează. Ce l-a apucat și pe Rufus să se ia de băieți înainte de lupte? Acuș-acuș intră în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
La cea mai mică greșeală... hârșt! Vittelius spune împăciuitor: — Cu toții sunteți la fel de bine ocrotiți, dacă luptați cu sufletul curat. Ce vorbe găunoase! se scutură Rufus scârbit. — Mithras este singurul zeu adevărat, se încăpățânează gla diatorul îmbrăcat în armament trac. Pune sfidător mâna pe sabia lui curbă: — Ceilalți zei nu sunt în realitate decât celelalte nume ale lui. Singura divinitate, zici? se enervează și mai rău Rufus. Scrâș nește din dinți cu furie. Ce prostie, să vă ducă mintea să identificați toți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
precisă. în general, nu vorbeau sau se mulțumeau să schimbe, scurt, păreri în șoaptă. Bubuitul sumbru, ritmic, al loviturilor de berbec umplea noaptea și cădea lugubru asupra cetății și a oamenilor, ca o sinistră prevestire a morții, pe care urletele sfidătoare ale apărătorilor bastionului amenințat căutau să o alunge. Sebastianus îi studie cu ochii expertului: erau slăbiți, cu părul răvășit și cu bărbile lungi, în mod vizibil chinuiți de o lună de lupte și lipsuri: cu toate acestea nu aveau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ca să știi că mâine ai să mai fii în viață. Un bărbat, când încetează de a iubi pe o femeie și începe să iubească pe alta, are toate menajamentele pentru femeia părăsită. O femeie, în aceeași împrejurare, e crudă și sfidătoare. Femeia are sentimentul că cruzimea ostentativă față cu bărbatul părăsit este un dar și un omagiu pe care îl aduce noului ei amant. Numai naturile grosolane nu roșesc de nici o idee care le vine în cap. În tinerețe, când stările
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
corespondența, mărturisirea soției sale). Ca în La Rochefoucauld, Chamfort, Amiel etc. găsim opinii misogine. Mai apropiată de natură, deci mai subiectivă, femeia este inaptă de idei generale, de sentimente sublime, morale. Nu are menajamente față de bărbatul părăsit, este calmă și sfidătoare față de rivala căreia i-a smuls bărbatul. Trăind în prezent, neavând sentimentul trecutului, se teme mai puțin de moarte decât bărbatul. Orice opinie contrară o ofensează, suferința bărbatului, ca și inteligența lui, o lasă indiferentă. De aceea, geniile abstracte, spre deosebire de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
având chipiul încă pe cap, ceilalți se învârteau suspicioși prin cameră. Îi priveam cu coada ochiului. Locotenentul se apropiase de birou și examina o porțiune de zid de un metru pătrat pe care fratele meu și cu mine, din motive sfidător sentimentale, lipisem un mare număr de fotografii lucioase, opt pe zece. Doamna Silsburn s-a așezat, ineluctabil, în singurul fotoliu în care îi plăcea răposatului meu buldog să doarmă; brațele fotoliului, îmbrăcate în pluș murdar, fuseseră supte și năclăite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
instantaneu în caractere de tipar, îi ceream agasat să le dea undeva spre publicare. Dar nu, el nu credea că poate face asemenea lucru. Încă nu; poate că niciodată. Erau prea ne-occidentale, prea lotusiene. Se temea că sunt ușor sfidătoare. Nu avea o idee precisă în ce anume consta sfidarea, dar simțea că poemele ar putea crea impresia că sunt scrise de un ingrat, de cineva care întoarce spatele - efectiv - propriului său mediu și oamenilor care-i sunt apropiați. Spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de obicei, salută pe toată lumea, apoi cu o mutră suficient de acră, Îi Întinse mâna lui Tony Pavone. „Lupul de unde a Înhățat un miel, mai dă târcoale. Ce mai faci, prietene...?” „Muncesc din greu, nu ca altă lume...!” Îl privi sfidător, ironizându-l. „Cum se face mă Mingoti, ești fără muncă, vagabondezi, șantajezi pe unul și pe altul Însă, miliția nu te vede...? Se pare dacă nu mă Înșel, ești favorizat...?!” „Fiecare cu norocul lui...” - monologă Mingoti. „Sunt extrem de grăbit. Am
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mama ei s-o lase în pace. — Polly, te porți foarte urât. Nu-ți permit să-mi răspunzi așa, a zis Sheba pe un ton potolit. Atunci nu te mai lua de mine cu mâncarea, a răspuns Polly ridicând vocea sfidător. — Nu mă iau de tine, a zis Sheba. Încercam să mă asigur că nu te înfometezi. — Hai, Sheba, lasă, a zis Richard. Au urmat câteva momente de tăcere încordată, întreruptă de Richard: — E greu, nu, Barbara? Se spune că manierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
pauzelor, iar când se apropia de mine pe coridor, eram politicoasă, dar rece. O dată, m-a sunat acasă și m-a chemat la ei, dar eu am găsit o scuză intenționat slabă că nu puteam să mă duc. Eram cumva sfidătoare. Destul cu ea, mă gândeam. Hai să vedem ce bine se descurcă fără mine. Apoi, după o vreme, am devenit depresivă. Poate mai mult derutată decât depresivă. Propria mea viață mi se părea incoerentă. De ce mă trădau toți prietenii? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
nu mi-ai zis de la bun Început că magazinul din orașul F furniza combustibil? Să nu-mi spui că n-ai știut. N-ai fost cinstit cu mine. Îmi mai ascunzi și alte lucruri importante? Se Înroși. Își țuguie buzele sfidător. Respira anevoie. Zău că faceți afirmații care distrug bunele intenții. V-am arătat fotografiile de bunăvoie... fără să mă gîndesc la vreo răsplată. Dacă nu v-aș fi spus eu, nici n-ați fi știut de existența lor. Ce prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cât și de obligația corelativă, nescrisă, de aplicare umanitară a acestora, adică de obligația de frontieră a conștiinței. Nimeni nu m-a întrebat vreodată din ce autor am transcris dictonul. Cum vremurile se aflau în mișcare, era, socoteam, o completare sfidătoare a principiilor de drept, aici în inima aplicării lor (poate nu era așa), mă gândeam la Grotius, Josserand, Jering, Planiol, Dongorozi; seara gândul luneca spre Keti. În orașul acesta o cunoscusem, petrecusem lângă ea amurguri fantastice urcând dinspre fluviu. Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
propria sa politică externă, independentă, iar obiectivul fundamental al acesteia îl constituia promovarea intereselor ei și nu slugărnicia față de U.R.S.S. ori de alți mai-mari ai zilelor, rezultă și din acțiunile sale diplomatice inițiativele și abordările proprii, chiar originale, uneori, sfidătoare și riscante. Edificatoare sunt, desigur, pozițiile adoptate la nivelul Șefului de stat și al Guvernului român, al conducerii Ministerul Afacerilor Externe (declarațiile, atitudinile ș.a.), dar mai ales directivele pe care le primeam noi, diplomații spiritul acestora și insistența cu care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Cum adică - oh, vrei să spui că ar putea să-i zică lui Joey? —Îhm. S-a gândit, apoi a zis, aproape exasperată: Bănuiesc că va trebui să afle la un moment dat că va avea o fată. Da. Devenea sfidătoare. Nu-mi pasă ce știe el. Spune-le ce vrei. Spune-le totul despre Ciufuțica. —Minunat. Bun. Pur și simplu nu voiam să fac o gafă... Am lăsat să treacă puțin timp, apoi am zis: —Însă, pe bune, Jacqui, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să-l strângem pe Vitellius ca într-un clește. Suntem cu toții de acord? Se întoarse spre Antonius, care era în centrul atenției, deoarece până atunci nu spusese nimic. — Suntem cu toții de acord să amânăm intervenția noastră în Italia? Îl privi sfidător pe legat. Antonius continua să tacă. Deodată, înălță capul și privi spre cer. Un stol de rațe se îndrepta spre apus, în obișnuita formație în V. Dintr-odată, cea din față le părăsi pe celelalte și se îndreptă, singură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a fi iertat. Ia să vedem: numărul Theresei, de la depanări TV, de la Trans-American, de la Trexacarna - Martina Twain. Ia stai așa! Ăsta nu e scrisul meu. E al... Selinei! ... Târfa. E vorba de o incriminare sau m-a luat la mișto? Sfidător, am închis agenda cu zgomot Da, și după asta am telefonat. * Am continuat să plutesc pe energia statică a Manhattan-ului. CEDEAZĂ, spun semnele de circulație - dar nu le băga în seamă! Fără oprire, asta e ideea Să te străduiești, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la Jesus Christ. Tocmai îmi beam berea, vârându-mi încet ultimul sfanț în pokerul mecanic. Ochii ni s-au întâlnit în clipa când a intrat pe ușă: m-a privit așa cum obișnuia s-o facă înainte de a ne fi cunoscut - sfidător, cu o zvâcnire bruscă a gâtului. Am reușit două goldane și le-am schimbat pe o tragere dublă pe tabloul scânteietor. Erau trei lalele pentru un pot de două lire. Am jucat cele două trageri și am obținut numărul patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ei. Am spus-o cu tristețe, pentru că, deși eram ușor influențabil de către Prepelicar, simțeam nevoia latentă a adolescentului de a fi acceptat. — Trebuie doar să ne găsim prieteni în altă parte. A spus-o pe un ton calm, deși puțin sfidător. Era evident că se gândea la asta de câțiva ani. A fost o hotărâre care avea să ne schimbe prezentul, viitorul și întreaga viață. Bineînțeles că Joe-Sue a fost de acord cu sora lui mai mare, cea înțeleaptă și băiețoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aici. Virgil se gândi la planeta Thera. întunecată. Goală. înțelese de ce această ființă extrem de inteligentă prefera ordinea complexă a insulei Calf. — Maestre, spuse el într-un târziu, acum mă văd obligat să-ți cer să pleci. Vocea gorfului răsună furioasă. Sfidătoare. — Nu voi pleca. Voi rămâne. Atunci, spuse Virgil obosit, simțind că tot trupul îl doare din cauza oboselii, am să-ți Ordon să pleci. Din hău se auzi ceva asemănător unui râs spart. Nici chiar așa, zise Gorful. Ai marcat doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
TREIZECI ȘI UNU K noaptea: case îngrămădite laolaltă, claie peste grămadă, ca și cum s-ar strânge ca să se apere, încălzindu-se una de la alta. Exterioare grosolane, pătate de umezeală, ceață și timp, mâzgăleli cu var murdar și stângăcii arhitecturale, totul supraviețuind sfidător, în pofida țiglelor strâmbe și a ușilor dărăpănate. în jurul caselor, străzile. Linii prăfuite de viață rotindu-se și împletindu-se printre casele diforme, venind de nici unde, învârtindu-se la nesfârșit și având un singur scop: existența însăși. Orice loc trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-se la mormântul soțului ei, a spus: — Ar fi o pată pe amintirea soțului meu dacă moartea sa ar distruge ceea ce am clădit noi. Calea aleasă de K este calea cea bună. Nimic nu se va schimba. Ascultând frazele ei sfidătoare, Vultur-în-Zbor a auzit în ele un ecou al vorbelor lui Dolores O’Toole, dar a mai auzit și o explicație, un motiv al supraviețuirii perpetue a majorității celor din K, despre care se temuse că vor cădea toți, până la ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că... nu poți să crezi că... — Dar tu, Jordan? Tu ce crezi? Nu știu! s-a scăpat. Chiar nu știu! Înghiți în sec și credeam că fața va începe să i se boțească iar. Dar, în schimb, și-a îndreptat sfidător spatele, înghițindu-și lacrimile. Și nici nu-mi pasă, a adăugat, găsindu-și curaj pe măsură ce își auzea propriile cuvinte. Nu-mi pasă. Era un șantajist. Știam că Poliția o lasă mai moale dacă află că acela pe care l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Zumzet. Aer greu. Discuții felurite. Figuri cunoscute ca dintr-o pâclă a amintirii. Contururi de foști, îmbătrâniți, împovărați de boli, de uitare. Bățoși, totuși, în convingerea că vin la o policlinică a lor, care a fost și rămâne a lor. Sfidători prin neputința ostentației de a se simți ca acasă. E poate ultimul spațiu care le-a mai rămas, închizând în acele cabinete, pe acele culoare, pe acele scaune și bănci cu mușama, cântare sau scuipători, duhul unui timp trecut. Mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cartea. Sprijinită de marginea mesei, adusă spre pântece. Fata stă lipită de scaun, dreaptă, impozantă. Din profil îi văd bustul perfect conturat, jumătate de chiup, cu un tricou mulat ca o pieliță. Dunga sutienului, cataramele și, în ridicarea brațului, sânul sfidător, pietros, drept. Tricoul ridicat îi dezgolește spatele, cam la două palme deasupra blugilor. Pare aproape dezbrăcată, cu tricoul roz. Lângă ea un flăcăiandru anost, slab, cu păr creț citește cufundat. Cu mâna stângă, posesiv, între picioarele fetei. Nu face nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]