721 matches
-
a continuat mângâind spatele portbebeului, și se pare că metoda funcționează. În felul ăsta, noaptea o să doarmă. De fapt, presupun că e o chestie evidentă. Hugo a clătinat din cap. Mi se pare logic. E adevărat că Theo tinde să sforăie toată ziua și să petreacă toată noaptea. Deși acum în timpul dimineții merge la creșă. — Ei, asta ar trebui să-l țină treaz. Alice și-a îndesat sub braț Cum să te distrezi pregătind cea mai bună mâncare organică pentru copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
venit... <vik47>: ați discutat despre sex? <maya>: nu <maya>: nu am simțit nimic <maya>: m-a apucat plinsul, nu mă puteam opri <vik47>: și el? <maya>: nu știe. L-a luat somnul <maya>: de alături se auzeau ceilalți <maya>: el sforăia și eu plingeam... <vik47>: <maya>: nici nu i-a păsat dacă am avut orgasm <maya>: s-a dezbrăcat, a așteptat să mă dezbrac, cu sula sculata <maya>: s-a suit pe mine și a pompat, apoi s-a dat jos
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
Thomas. Nici nu mai știa care din cele două femei l-a eliberat, oral, după ce, pe rînd, amîndouă Îl primiseră, cum era rînduiala lumii, În trupurile lor. Încovrigate, ca niște pisici mari, violonistele aproape că au ațipit, una dintre ele sforăia ușor, Thomas simțea cum și lui i se Închid, plăcut, ochii. Dimineața, cele trei componente sorbeau, liniștite, cafea cu lapte, fumau. Vorbeau puțin, băuseră, noaptea - după un somn de nici un ceas -, aproape o sticlă de whisky; Helga și Maricrisa, deosebit de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de la Antonia că nu fusese dorit; exista totuși; un ales, s-ar fi putut spune, natura Îl vroise. Pentru ce să moară? - o aberație; se gîndea uneori, mai ales noaptea. Adormea; se trezea puțin speriat; singur; ușor, ca o mîță, sforăia alături, obosită după o Încleștare fierbinte, Ingrid; și ea avea să moară, nu scăpa nimeni; doi morți Într-un pat. Aproape că Îi venea să strige din răsputeri, de acolo, de pe catafalc, spre cer, că el e nemuritor, cum să
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
un individ să plece, zise din fundul gîtlejului: "Bună seara!" și porni iarăși, în scârțâituri îngrozitoare, pe scară. Tânărul puse mâna automatic pe mânerul valizei și ieși amețit pe ușa gotică și apoi pe poarta ruginită, trecu prin fața muscalului, care sforăia mereu, și porni dezorientat înainte. Uimirea liceanului va părea nu se poate mai îndreptățită, dacă vom ști cine era. Se numea Felix Sima și sosise cu o oră mai înainte în București, venind din Iași, unde fusese elev în clasa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
poate cu o buruiană mai înaltă. Toată câmpia părea din pricina colbului cotropită de bivoli. Tropotul, răgetele sugrumate făceau o larmă surdă, în care răsăreau niște urlete sălbatice. Felix și Otilia nu distinseră alt animal; dar Pascalopol, ținând bine caii, care sforăiau, începu să strige: - Măi, care sunteți acolo?Un glas se auzi ca de pe lumea cealaltă: - Aici suntem, boierule. În curând, printre bivolii mai risipiți dinspre margine, se ivi călare, cu un băț în mână, un om aproape gol, cu pielea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Stratulat și-i mărturisi ciuda lui că ceilalți își vedeau de treabă și nu executaseră nici o prescriere. Weissmann ceru doi lei, dispăru, se întoarse peste zece minute și propuse lui Felix să meargă sus. Trecură prin sufrageria în care Aglae sforăia țiuit, iar Olimpia grohăit, și se-ndreptară spre dormitorul lui Costache. Atunci văzură că bătrânul izbutise să se dea jos din pat și căuta să iasă din odaie, în vreme ce Marina, pusă să păzească, adormise, ca o vită, pe un scaun
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sufletul i se umplu de revoltă. Avu impulsiunea de a deschide o fereastră a geamlâcului și de a țipa, apoi se îngrozi că bătrânul a murit și alergă în cămașă și-n picioarele goale până în sufragerie, unde bătrânul dormea liniștit, sforăind. Atunci se întoarse în odaia ei, se îmbrăcă și sculă după aceea și pe Felix, pe care-l duse la geam. - Vezi ce se întîmplă aici? Ce zici? Felix se umplu de indignare, la rândul lui, însă Otilia îl sfătui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
decisă, calmă, chemă pe Marina și, cu ajutorul ei, gătiră pe moș Costache și-l așezară cu solemnitate pe pat. Aglae se trânti întîi pe canapea și rugă lumea să facă liniște, fiindcă vrea să închidă puțin ochii. Dormi un ceas, sforăind bine, apoi se sculă și se plânse că-i e foame: - M-am zăpăcit de tot cu boala asta a lui Costache, nicimasă regulată n-am avut. Când se așezau la masă, pică și Stănică, în redingotă, cu un guler
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Radu Calomfirescu, peste trupul adormit și despuiat al prietenului lor, Doru Sinistratul, cu picioarele răsturnate pe carosabil și cu mutra așternută somnoros pe rigolă. Zburase pînă-l duruse burta, i se revărsase febra musculară până în cel mai neînsemnat mădular și-acum sforăia. Le trebuiră mai bine de cinci minute pentru a-i desprinde, ca pe-o bandă adezivă, din asfalt, obrazul ciuruit de mici schije de smoală, chiștoace de țigări, nisip. Îl încărcară, ca pe-un covor rulat de sufragerie. Și-l
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
13, bășica tărâmului norilor iarăși plesni, oameni și fluturi fiind zdrențuiți precum copertinele de doc ale unor magazine spulberate de grindină. După măzăriche, se prăvăli și grindina. Din somn, cu dreapta, Sinistratul își trase carapacea de plastic deasupra, continuând să sforăie îndeajuns de nesinchisitor pentru cineva a cărui cealaltă jumătate descoperită de pat era atât de prietenesc pisată de rafalele de gheață și de apă. 386 DANIEL BĂNULESCU Își înfășură apoi în jurul pumnului (ca pe un fir de gută atârnat de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu se sinchisi și începu să toarcă. El se uita uimit la mâțul colorat multicolor, prototipul perfect al pisicii, exact cum îi plăcea; capul rotund, ochii mari și verzi, avea impresia că era un mic tigrișor tărcat, care începu să sforăie puternic. Dacă pisoiul toarce la cineva în brațe înseamnă că simte protecția prieteniei. Nu mai avea nicio replică : - Îl oprim! Îl va chema Tamba! Decizia fusese luată și botezat ad-hoc. Tocmai pe timpul acela rula la TV serialul preferat Tarzan
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
urmă rămăseseră Gheorghe cu ucenicul. Noaptea veni repede, umedă și senină. Își împărțiră locurile. Paraschiv ținea tira la un dâmb, în drumul căruțelor, lângă rampă. Sub ei se vedea lumina bordeiului și în țarcul întunecat se mișcau umbre mari. Armăsarii sforăiau înfiorați. Pungașii auziră copitele potcovite bocănind și nechezatul unuia mai neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de paie uscate, peste care erau întinse preșuri curate. Morți au căzut. Tocmai a doua zi pe la prânz s-au sculat. S-au scuturat, au mai căscat, n-aveau ce face. În curtea plină de orătănii nu era nimeni. Caii sforăiau la soare. Mirosea a sfoiegeală și a toamnă. Pe cer se adunau nori lunguieți, cenușii. - O să plouă, zise Florea. Nu-și găsea locul. Gheorghe se apucase să joace dardăr cu Oacă, Piele și Bozoncea. Lumina soarelui se șterse. Se făcu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Copiii spun că dacă lași ghetele la ușă, dimineața le găsești pline cu jucării... Femeia oftă. Obrazul îi era supt și rece. În odăi se simțea frigul de afară. Era ostenită. Ar fi vrut să se culce lângă bărbatul care sforăia în pat. Se răsti la băiat: - Pune-le și tu și du-te la culcare. Beghe se descălță. Scormoni zăpada lângă burlan și așeză botforii lui, umflați de udătură. Le desfăcu șireturile, să încapă mai multe lucruri, apoi, înainte de a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oțel ale roților scrâșnind în zăpadă. În fund, la baltă, pocneau copcile înghețate. Prin mahalaua Cuțaridei, Moș Crăciun nu trecuse niciodată. Nu trecu nici de data asta. Beghe se trezise devreme. Afară se îngîna ziua cu noaptea. Tat-său încă sforăia. Ene, făcut covrig lângă perete, nu se mișca. Copilul, cu inima la gură, deschise ușa și luă o gheată în mână. O azvârli. Nu venise moșul ăl bun. Trecuse câinele și se ușurase pe șireturi... La spovedit Într-o dimineață
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umble cu lămâiță în sân. Coana Marioara a băgat repede de seamă, că așa sânt muierile: ca pisicile, le miroase de la o poștă și a cal breaz. - Ce ți-e, fată? i-a zis într-o noapte când bărbatu-său sforăia în patul celălalt. - Cum ce mi-e, fa, mamă? Stăteau amândouă sub candela care pîlpua stins, aruncând umbre pe pereți. Maică-sa oftase lung, că o apucase un dor. - Să nu afle tat-tău, că ne rupe pe-amîndouă în bătaie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îl grăbea pe ăl de mâna sania: - Dă-i bice, că ne-apucă viscolul... Către bariera Bucureștiului, omul a tras de hățuri: - Hooo! Eu aici vă las! Lăutarii s-au scuturat din amorțiri și-au privit norii de deasupra. Caii sforăiau speriați. - Mă duc, m-apucă ninsoarea și rătăcesc drumul. Voi luați-o drept înainte și-o să dați de fortu Cățelu, treceți un șanț, și peste păduricea aia ajungeți în barieră. Într-o jumătate de ceas sînteți la "Spînzuratu", la circiumă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ne lungirăm care-ncotro prin moară; morariul drese ce mai drese prin saci și prin ferdele, stinse focul din o vatră de pietre si se lungi și el în catul de jos al morii, unde erau roțile. Toți începură a sforăi, cari de cari se întorceau cu zgomot și gemând pe sacii pe cari se culcase. Eu îmi așternusem țundra jos și dormeam cu Ioan, care-mi coprinsese cu brațul gâtul meu și adormise și el. Ca printr-un ce nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
chema un notar... Notarul fu adus iute. Marchizul dictă actul de donațiune... Contele-i strânse mâna cu ochii plini de lacrimi... fata și vărul ei îngenunchease-nainte-i sărutîndu-i mînele... el îi binecuvântă și ieși repede. Trăsura era gata, caii sforăiau în hamurile lor... El se întoarse repede, intră într-o odaie slab iluminată unde dormea în pat un bătrân care, trăsură cu trăsură, era el. Haine ca ale lui erau așezate pe scaun... bătrânul visa adânc... " Da, da! zicea el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să găsească plăcere în primblări romantice la lună. "Ah! gândi el în sine, asta nu-i amor, asta-i înălțare peste firea mea proprie... este simțirea stejarului când crește... a leului când se tologește-n soare, a calului arab când sforăiește în fața incendiațiunei de care fuge... Parecă dac-aș strânge [-o în] {EminescuOpVII 265} brațe, aș omorî - o, dac-aș săruta-o, i-aș sângera buzele tiranei mele... o urăsc... dar o urăsc de mor... Cortina căzu... De Lys îi făcu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge.” Simțul acustic, „plastica dinamică” (G. Călinescu), știința acumulării de elemente dizlocate pentru a da senzația unei metamorfoze confuze sînt, Într-adevăr, remarcabile la Bolintineanu. Hugo deschidea versul spre „le grand tourbillon”, le
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
câmpurile par lovite de ciumă. Dacă pleacă, măcar el scapă; în mânăstiri e îndestulare, va putea să mănânce pe săturate și să citească multe cărți, să se roage și să vorbească direct cu Dumnezeu. Noaptea trecu liniștită; din pricina oboselii, cismarul sforăi, se tot întoarse pe saltea, făcând să foșnească pănușile de porumb. Porumbul în Calabria nu avea vechime, iar pănușile erau folosite, între altele, de țărani ca să umple saltelele pe care dormeau: făceau zgomot, ce-i drept, dar luau forma corpului
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
nou, să-l înlăture dintr-un loc unde se-mprietenise cu atâta lume și unde era respectat și iubit, sau voiau să-l ancheteze și să-l tortureze? Stinse pe loc candela, se aruncă pe saltea și se prefăcu că sforăie. Glasul gardianului răsuna prietenos, ca de obicei, și cei doi ce-l însoțeau aveau un fel de a vorbi ce nu aducea cu cel al anchetatorilor. Sunt Tobia Adami iar el este Rudolf von Bunau din Meissen. Tocmai ne-am
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
din cale-afară de singur fără ei. Calu adormi primul. Cum jumătatea de cal nu putea să viseze, Calu își luă, din cap până în tălpi, înfățișarea de om, pentru a visa nestingherit. Dar jumătatea cealaltă se însoțise în visul lui, căci sforăia cu un fornăit mulțumit de gustul ovăzului proaspăt, iar gleznele îi tresăreau. Când tălpile păreau că se desprind de pământ, cele două jumătăți se întâlneau, călărindu-se pe sine, visul absolut. Bunelu, ca orice om foarte bătrân, nu mai putea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]