KorAP: Find »[drukola/base=sică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...24 >

582 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

trece o notă aici... Mi-am luat inima-n dinți și am spus aproape șoptit: "Spionul american era negru, doamnă..." Doi inși din clasă luam notă de trecere la franceză doar pentru faptul că deschideam uneori gura în limba română: Sică și eu. Și pentru că trebuia să fim cumva recunoscători doamnei, ne-am hotărât ca de 8 Martie să nu-i mai oferim, ca toată puștimea, ghiocei, batistuțe cu monogramă sau sticluțe cu parfum, ci un cadou surpriză: o carte intitulată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623

Încet Încet cu alcool de fructe din ce În ce mai slab, vocea acestuia deci sparse tăcerea și dovedi că cealaltă poveste nu era pentru toți ceilalți și definitiv Încheiată. „Ai, bre, zise el, dar alde Bălan ăștia d’aici nu e rude cu Sică nebunu’ ăla dân B.?“ Popescu tresări la auzul numelui satului din care plecase cu o zi Înainte. Ar fi putut spune că pe respectivul nebun Îl și cunoscuse. În orice caz, mai auzise câte ceva despre el. Iată cum, un singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
Răsuflă ușurați Într-un fel; acceptă să asculte și povestirile, poate interesante, ale unui șofer de Salvare, mai ales dacă acesta a avut și ocazia să-l ducă până acolo, la ospiciu, pe unul pe care-l cunosc și ei: Sică. „Pă vremea aia avea un fix; să credea ofițer și bătea pas de defilare prin curte. Când Îl apuca dracii lui era periculos că apuca te miri ce cu mâna, un baston, un topor, o coasă și te trezeai că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
până să plece autobuzul au venit ăia, oamenii ăia de serviciu de la spital și i-au luat ca din oală. I-au legat În cămășile alea de forță, i-au băgat la izolare și le-au luat și banii. Na, Sică, ai mâncat și bătaie și ai pierdut și banii! Altă dată erau niște oameni și coseau prin curtea spitalului. Și ăia s-au dus să bea apă sau unde s-o fi dus și au lăsat coasele acolo. Sică al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
Na, Sică, ai mâncat și bătaie și ai pierdut și banii! Altă dată erau niște oameni și coseau prin curtea spitalului. Și ăia s-au dus să bea apă sau unde s-o fi dus și au lăsat coasele acolo. Sică al meu, pac, se repede și ia o coasă și se duce drept la niște vizitatori; Dacă nu-mi cumpărați o ciocolată, vă iau gâtu’ cu coasa. Ăia că hâr, mă mâr, că se duc ei să-i cumpere ciocolata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
al meu, pac, se repede și ia o coasă și se duce drept la niște vizitatori; Dacă nu-mi cumpărați o ciocolată, vă iau gâtu’ cu coasa. Ăia că hâr, mă mâr, că se duc ei să-i cumpere ciocolata, Sică nimic; Dați-mi banii că-mi cumpăr io! Vine un doctor și zice: Băi Sică, da’ dacă-ți dau două ciocolate, Îmi dai mie coasa? HÎ, zice, avea-r-ai mintea mea! Păi dacă-ți dau coasa, tu nu-mi mai dai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
vizitatori; Dacă nu-mi cumpărați o ciocolată, vă iau gâtu’ cu coasa. Ăia că hâr, mă mâr, că se duc ei să-i cumpere ciocolata, Sică nimic; Dați-mi banii că-mi cumpăr io! Vine un doctor și zice: Băi Sică, da’ dacă-ți dau două ciocolate, Îmi dai mie coasa? HÎ, zice, avea-r-ai mintea mea! Păi dacă-ți dau coasa, tu nu-mi mai dai nimic. Ce crezi că era prost? Pân’ la urmă tot a reușit să fugă o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
și. El se credea ofițer, ăia Îl porecleau „Ofițeru“, cea mai... Păi, io, când l-am dus odată, acu’ câțiva ani, nu știu ce dracu mai făcuse, că văz că mă cheamă de acasă la dispensar, zice, hai să-l duci pe Sică la spital că are crize puternice și ăștia nu pot să-l mai țină aici. Îl făcuse ei cu chiu, cu vai, o injecție să-l mai calmeze, dar el, al dracu, nu să potolea deloc și nici ăștia nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
Când ajungem În curtea spitalului, mă dau jos din cabină și ăia mă Întreabă pe cine am adus, portarii ăia d’acolo, niște oameni de serviciu... Io zic, stai, că nu-mi aduc aminte cum Îl cheamă, și descui lacătul. Sică al meu, cum a văzut ușa deschisă cum a sărit jos. Era numai Într-o cămașă d-aia lungă, scoasă din pantaloni, Îi ajungea până la genunchi, un pantalon murdar pă el și desculț, ciufulit cum trăsese ăia de el să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
de țuică și ocolesc pe un drum desfundat curtea Industriei locale. În curtea dispensarului, prin fața căreia trec, se vede o ambulanță nouă. În jurul ei trebăluiește un șofer tânăr. Ăsta probabil că Încă n-a avut ocazia să-l ducă pe Sică la ospiciu. Drumul pe care au intrat cu căruța pare un drum bun, pietruit, gropile pline cu apă sunt mult mai rare, iar panourile vopsite În roșu cu inscripții mobilizatoare adăugate cu alb sunt mult mai dese. E o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Imediat, Antonius o luă la fugă spre ei, apropiindu-se la mai puțin de cinci pași, și slobozi un urlet. Quazii se întoarseră spre el. Îi provoca să-l înfrunte. Alergă din nou spre marginea pădurii. Aruncă gladius-ul și apucă sica, mai scurtă, dar mai ascuțită și mai ușor de mânuit. Se îndreptă spre quazi, ajungând atât de aproape, încât simți mirosul grăsimii cu care își ungeau brațele și picioarele dezgolite, și îi obligă să se așeze în semicerc în jurul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care Antonius îl ridicase. Se auzi un urlet, și securea căzu la pământ. Zăpada fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-al doilea adversar și-i străpunse șoldul cu sica. Din nou se întoarse, pară lovitura celui de-al treilea adversar, îi împlântă sica în piept și-și reluă fuga. Cu coada ochiului, îi văzu pe ceilalți quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă să alerge pe partea exetrioară a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-al doilea adversar și-i străpunse șoldul cu sica. Din nou se întoarse, pară lovitura celui de-al treilea adversar, îi împlântă sica în piept și-și reluă fuga. Cu coada ochiului, îi văzu pe ceilalți quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă să alerge pe partea exetrioară a semicercului, astfel încât să fie întotdeauna un quad între el și ceilalți. Era singura cale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
reuși să înfigă lama în genunchiul adversarului. Se îndepărtă târâș, apoi se ridică, asurzit de strigătele rănitului care se prăbușea cu tendoanele tăiate. Își reluă cursa, îndreptându-se spre un nou adversar. Ridică scutul, se feri de securea acestuia, împlântă sica, apoi o luă din nou la fugă. Îi făcuse pe barbari să vină aproape de marginea pădurii, astfel încât să poată fi atacați de soldații care urmau să vină. Dar unde erau soldații? Calculase toate mișcările, numai că soldații săi dispăruseră. Continuă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
neavând pe unde să scape. Doi barbari îl atacară; o luă repede spre dreapta. Primul adversar se lovi de cel de-al doilea, care se dezechilibră, îngăduindu-i lui Antonius să împingă înainte scutul. Lovi de două ori scurt cu sica, în timp ce rănea fața primului adversar cu marginea tăioasă a scutului. Din nou urlete. Din nou sânge. Antonius o luă la goană. Quazii se strânseră cerc în jurul lui. Înțelese că nu avea scăpare. Deodată nu mai auzi nici un zgomot, ca și cum urechile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Aveau să celebreze trufia prostească a unui tribun roman care își închipuise că poate înfrunta singur douăzeci de barbari. Îi vedea pe quazi apropiindu-se. Strigau, dar Antonius nu auzea nimic, fiind cufundat într-o liniște ireală. Strânse cu putere sica și ridică scutul. O mânie cum nu mai simțise niciodată îi încețoșă privirile. Mișcându-se ca într-un coșmar, începu din nou să alerge. Luminișul se ivi pe neașteptate în pădurea în care Valerius și gladiatorul intraseră, în încercarea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în așa fel încât să aibă un față un singur adversar, iar ceilalți să se afle mereu în spatele acestuia. E singurul mod de a te apăra când dușmanii sunt mulți, ca acum. S-a împiedicat... Dar mai înainte a împlântat sica! Adversarul lui e la pământ... L-a ucis! Uite că-l înconjoară, îngăimă Valerius. — Mă duc! strigă Titus. Își aruncă mantia și o luă la fugă. Străbătu luminișul, încetinindu-și fuga numai ca să ia o secure și un scut, căzute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu se uitase nici spre arena unde provocatores luptau cu scuturile lor lunguiețe, cu care încercau să taie capul adversarului. Nu privise nici spre mirmillonul care, ascuns în spatele scutului său asemenea țiparului între stânci, evita atacurile tracului ce mânuia o sica de forma unui cioc de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile gladiatorilor învinși. — Legatul nostru nu vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
foarte rapid... Dar dacă stau aplecat și ghemuit, mișcările de apărare a capului și picioarelor nu vor mai fi atât de ample. Valerius ridică scutul cu mâna dreaptă, apucând mânerul din centrul lui. — Nu așa. În mâna dreaptă o să ai sica... Deocamdată, ai rudis-ul. Trebuie să ții scutul în mâna stângă, vezi? întrebă Proculus, apucând din nou scutul. Când îl ții în mână, îl miști puțin și... iată! Partea de sus a scutului se înclină deodată, atingând umărul maestrului, în timp ce partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Vezi? Mirmilonul are un scut dreptunghiular și concav, mare, în spatele căruia se poate ascunde cu totul. Tracul este obligat să se învârtă în jurul lui și să încerce să treacă de scut. I-ai văzut arma? Maestrul îi arătă lui Valerius sica supina, o dagă încovoiată care, asemenea unui cârlig, amplifica efectul atacului de sus și din lateral, ce avea ca țintă spatele și șoldurile mirmilonului. — Atacul tracului e atât de învăluitor, încât îl obligă pe mirmilon să-și apere capul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îl învățase Proculus. Rămase în așteptare, cu scutul ridicat. Veni și lovitura, puternică, violentă. Tridentul întâlni scutul exact unde prevăzuse Valerius. Se ridică și se repezi spre Flamma, cu scutul în față și mâna dreaptă întinsă, strângând cu atâta furie sica, încât tot brațul i se contractă dureros. Mârâi o insultă și începu să-și urmărească adversarul. Deodată se simți invadat de o forță fantastică; plămânii păreau să găsească în sfârșit tot aerul de care aveau nevoie pentru a face față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
praf. Mulțimea continua să urle. Prin fantele pentru ochi, Valerius îl vedea pe Flamma alergând... Deodată, dispăru. Valerius întoarse instinctiv capul spre stânga, spre locul unde sărea rețiarul ca să se apere de secutor, fiindcă secutor-ul ținea în stânga scutul, iar în dreapta - sica pregătită pentru a ucide. Își dădu seama că Flamma era în spatele lui, pregătindu-se să arunce plasa, după o schemă de atac pe care Valerius o repetase de nenumărate ori în timpul antrenamentelor cu Proculus. Începu să alerge, încercând să ignore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un salt spre stânga. Valerius i-o luă înainte și îl atacă. Prin fantele pentru ochi, îl văzu pe Flamma apropiindu-se. Nu reușea să-i vadă tot corpul, ci doar coapsa și gamba stângă, pline de sânge. Imediat îndreptă sica spre coapsă. Flamma se dădu înapoi, ferindu-se de tăișul armei. Zornăitul solzilor de pe manșonul lui Valerius îl avertiza că mișcările acestuia deveneau tot mai rapide. Sări în stânga, rotindu-se. Atinse cu spatele scutul lui Valerius și continuă să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
până când ajunse în poziția inițială, apoi încercă să-l lovească pe secutor în spate cu tridentul. Dar Valerius știu să profite de pe urma fentei spectaculoase a adversarului. Evită tridentul și schimbă brusc direcția de alergare. Îl atacă pe Flamma, îi înfipse sica în coapsă și se retrase repede. Privi impasibil carnea sfâșiată și sângele care țâșnea, lăsând o dâră roșie pe nisip. Flamma rămase o clipă împietrit, apoi, urlând de durere și de furie, se năpusti cu toate forțele spre Valerius, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zise din nou. Flamma îngenunche și își duse brațul stâng la spate. Așteptă o clipă înainte să facă gestul prin care avea să ceară viața sau moartea. Valerius se apropie de el și îi puse o mână pe umăr. Ridică sica spre cer. Flamma întinse brațul drept în față, cu pollex versus. Își cerea moartea. Publicul se ridică în picioare, cuprins de admirație. Toți începură să strige: Missus, missus! — Am scăpat, murmură Flamma, aruncându-i o privire batjocoritoare lui Valerius. Idiotule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]