742 matches
-
de autonegație, suicidare: "încuviințez orice inițiativă ce ar avea ca rezultat propria-mi nimicire" (ibidem). Dacă Lumea a fost plămădită cu un țel demonic, la fel de pervers a fost croită și ființa umană, pare a crede poetul, în convergență cu autorul Silogismelor amărăciunii, manifestîndu-se, în spiritul acestuia, ca un oracol al tenebrei, care nu lasă să vorbească printr-însul decît "sărăcia cea mare a veacului", făcînd auzite exclusiv "vocile Crizei" (ibidem). Acest om structural viciat, hărăzit afronturilor, decepțiilor, înveninărilor de tot soiul
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
E o perspectivă perenă, cu toate că nu tocmai des vizitată de poeții actuali, cu predilecție dedați unei unilateralizări, unei atenții acordate separat factorilor contrastanți amintiți, cînd nu ne apar drept captivi ai ironiei care descărnează actul liric, lăsînd osul gol a silogismului. Apelînd la concretul dens, la o imagistică groasă în voia căreia se lasă, Nicolae Țone beneficiază astfel de șansa unui paradoxal acces la impactul metafizic, ocultat de versificația de ,,poante", de ,,spirite" spectaculare, gen Prevert sau Sorescu. I se potrivesc
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
cu lumea dinafară și cu cea dinlăuntru nu putea să rămînă fără consecințe. Dacă arta oriental-bizantină a găsit cele mai rafinate căi de aproximare a transcendenței, și-a codificat limbajul pînă la a-l face criptic și a construit adevărate silogisme plastice, arta occidentală s-a apropiat de ființa concretă și a împins cunoașterea acesteia dincolo de orice frontiere. Știința și miracolul anatomiei, arta de a da iluziei consistență materială și sondarea sufletului omenesc pînă la manifestările sale cele mai profunde sînt
Mimesis și Transparență by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9734_a_11059]
-
ruptură - una care ar putea fi chiar o problemă de generație -, atît față de discursul monoton și pleonastic al expresiilor alternative și al nenumăratelor insurgențe domesticite, cît și față de retorica doctrinelor înalte, de acel gen de artă care caută spiritualitatea în silogisme și sfințenia în titluri. Prin desenul său de un laconism extrem, dus uneori pînă la limita notației abstracte indiferent dacă el are un referent nemijlocit sau doar unul cultural, și prin pictura în care materia se volatilizează și imaginea trăiește
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
lexic mai frust rotindu-se în jurul unei axe pe care poetul a fixat-o, de la început, cu multă fermitate. Poezia adevărată nu excelează neapărat prin claritate, și autorii care confundă turnantele de montaigne russe ale versului cu șirurile logice ale silogismului fac o eroare care, sporind înțelegerea, sacrifică lirismul. O "zeamă de creier", cum a numit Al. Piru opera poetică a Anei Blandiana, nu e un calificativ prea măgulitor pentru nici un practicant al genului. Și totuși, cel puțin la fel de frecventă este
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
poet procedează așa, marca distinctivă topindu-se în generalitatea manifestării lirice. Adevărat, numai că unii, la o extremă, lasă forma poemului să se dezvolte din ea însăși, expediind sensul pe un plan secund; în timp ce alții, la extrema opusă, ajung la silogisme versificate, la raționamente mai degrabă logico-filozofice decât poetice. Primii sunt inspirați, bolborositori, profetici; ceilalți, uscați și didactici. Zona de mijloc, a întâlnirii și contrabalansării celor două tendințe, e mai dificilă, dar profitabilă estetic. Să vedem, după atâta teoretizare, câteva poeme
Insomnia by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7618_a_8943]
-
infra-materiei, la dominarea naturii și, în aparență, și a instinctelor bestiale prin elaborarea unei științe și culturi de înalt nivel?!... "La început era Cuvântul" se anunță în Evanghelia după Ioan, prima frază în care apostolul trădează faptul că posedă arta silogismului grec - o influență, probabil, a apostolului Pavel! -, Cuvântul pe care grecii îl numeau logos și care însemna și știință și gândire. Și, după două milenii de progres tehnic și științific, încă o dată cuvântul, logosul, ideea, să se afle la începutul
Vinovati fara vina by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/10161_a_11486]
-
care se simte dator să întindă capcane cititorului naiv și să diversifice planurile de lectură. În esență, Alexandru Chira este un constructor atipic, posedat de mirajele sale lăuntrice, chinuit de iminența ciocnirii cu realitatea de fiecare zi, care folosește frecvent silogismul, de cele mai multe ori doar pentru a ieși din transă. Adică din captivitatea propriilor lui fantasme. n N.B. În nr. 46 al României literare, una dintre ilustrațiile articolului meu Sinele și lumea în pictura Danielei Chirion a fost o fotografie/portret
Alexandru Chira, între transă și silogism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8993_a_10318]
-
presupunând că restul se înțelesese". Zvonul potrivit căruia n-ar mai fi vrut să vorbească franțuzește s-a dovedit fals. Conversațiile sale cu românii era un melanj de franceză și română, "fermecător și amuzant". Interogat asupra opțiunii sale legionare, autorul Silogismelor Amărăciunii se explică într-un duh de bun-simț, care exprimă un regret real: "Și eu mă țntreb și m-am întrebat de mii de ori - și nu știu să-ți explic pe larg... eram tânăr, m-a luat valul... eram
Tablou de epocă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10218_a_11543]
-
ruptură - una care ar putea fi chiar o problemă de generație -, atît față de discursul monoton și pleonastic al expresiilor alternative și al nenumăratelor insurgențe domesticite, cît și față de retorica doctrinelor înalte, de acel gen de artă care caută spiritualitatea în silogisme și sfințenia în titluri. Atît prin desenul de un laconism extrem, dus uneori pînă la limita notației abstracte, indiferent dacă el are un referent nemijlocit sau doar unul cultural, cît și prin pictura în care materia se volatilizezază și imaginea
Chipuri, măști, efigii, reverii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10317_a_11642]
-
mi-a grăit; violența lui dionisiacă m-a răscolit. Zarathustra poruncea și hotăra de-acum pentru mine. Pentru a mă apăra de ceea ce încerca el să-mi impună, ajunsesem să citesc cu voce tare lungile perioade care urmau șerpuirea misterioaselor silogisme. Zarathustra mă apostrofa, iar eu mă întorceam la hotel într-o stare de agitație inimaginabilă. - E ora șase, ora ta de germană, îmi spuse într-o seară biata mama, bucuroasă că m-am reapucat de citit. - Ora șase! Bine, atunci
Memoriile Elenei Văcărescu by Anca-Maria Christodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15859_a_17184]
-
terenul realismului obiectiv, nu ar ține cont tocmai de alegorismul accentuat și profund al cărții. De la motto și până la ultimele propoziții, romanul e un arc voltaic al Ideii. Un proces în toată regula se desfășoară aici: o succesiune strânsă de silogisme și sofisme, mărturii frisonante și depoziții sumbre, pledoarii scânteietoare în care o întreagă problematică a umanului e abordată și asumată. Octavian Paler are o gravitate structurală, care îi configurează și impregnează operele într-un mod inconfundabil. La antipodul filozofiei specifice
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
răbufnirea unei minți sclipitoare, dar o minte căreia lămurirea misterelor îi rămînea departe. Resemnat ca după o bătălie irosită, Wittgenstein va abandona filosofia, lăsîndu-se în voia vieții și alegînd s-o guste în buchete de senzații, nu în calupuri de silogisme. Cînd, peste 10 ani, va reveni la matca răsucirilor fachirice de ordin conceptual, ochii îi vor contempla lumea din altă perspectivă și cu alte maniere de expresie, în virtutea unui avatar care avea să-i dezamăgească pe mulți: un geniu nu
Spiritul anancastic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5557_a_6882]
-
are sens pentru mine". Exagera desigur. Opera sa interesa și era foarte importantă iar statutul său post-istoric e unul dintre paradoxele sale obișnuite risipite peste tot în scrierile sale. De altfel, în 1968, cînd i-au apărut în limba germană Silogismele amărăciunii nota (oare satisfăcut?) că e "poate cartea cea mai personală din cîte am scris: totul e confidență, de la butadă pînă la "cugetarea" cea mai sofisticată". În schimb, în 1969, cînd îi apare Demiurgul rău se arată a fi plictisit
Un jurnal al lui Cioran by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16786_a_18111]
-
subtilitate analogică, grație căreia compune un portret nuanțat, în care cel vizat credem că s-ar fi recunoscut. Apelul paratextual la celebra dihotomie schilleriană este convingător, întrucât surprinde întocmai caracterul esențial contradictoriu al biografiei și creației celui care a alcătuit Silogismele amărăciunii. Flashurile hermeneutice, întemeiate pe o discreție livrescă, dezvăluie atractive ipoteze de cuprindere scripturală a unei personalități care fascinează și contrariază deopotrivă. Actualitatea românească și universală a lui Cioran nu este una facilă, întâmplătoare, ci profundă și revelatoare pentru nihilismul
Identitatea fluidă a lui Cioran by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/16232_a_17557]
-
re-centrifugare, se dezvoltă, prin urmare, ca bricojaj sau ca inginerie. Pe de o parte, ruinarea unei moșteniri, pe de alta, născocirea unei moșteniri în bună măsură gata ruinate. în rest, totul este spectacol și discurs logico-matematic, festin al cifrelor și silogismelor. Rămâne să aflăm cine se înfruptă.
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]
-
ci de apetențe de ordin instinctual. E totuna cu a spune că sub luciul oricărei discuții speculative se ascunde o pînză de tenebre tăcute, care ne ghidează în ascuns gîndurile. Încă un motiv care arată că esența gîndirii nu e silogismul, ci flegma lăuntrică. Dar să definim părțile beligerante: absolutistul are o natură senină cu predispoziții clasice, genul de spirit care iubește ordinea, coerența și siguranța, și căruia i se pare de bun-simț ca în lume să existe realități care nu
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
mânuia verbul cu îndemînare de mare artist, filosof și războinic. Mînuia săgeta înmuiată în venin a pamfletarului ideologic, sabia dialogului cu interlocutorul prezent, petarda aforismului, harfa șoaptei melancolice și a suspinului, artileria grea a erudiției mascate, pledoaria avocatului ciceronian, cu silogismele furate Atenei, pentru a demonstra o cauză în care credea cu sinceritate și cu avînt, epigrama populară și cultă, noianul de amintiri, ca o apă de rouă a dimineților revărsate în zori la zaiafeturi, melodia zefirului și a lui Eol
Cititorul de dicționare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5649_a_6974]
-
respectabili, cu o morală solidă. Schnier, clovnul en titre cel mai lucid, e dimpotrivă, decăzut, sărac, și bețiv fără căpătâi, amoral și raisonneur. El suferă în mod autentic (din iubire pentru o Marie bigotă și nu prea inteligentă), și face silogisme amare. Sentimentele acestei ființe cu atâta nevoie de afecțiune au ceva de comedie, fericirea lui Schnier e simplă și seamănă cu o scenetă pentru două păpuși cuminți. El și Maria joacă cu pasiune "Nu te supăra, frate", și dezbat problema
Clovnii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15445_a_16770]
-
a făcut-o cu har dialectic, și de aici verdictul lui Călinescu cum că avea „sofistica subțire”. Sofistul acesta a adus o boare de duh într-un mausoleu de concepte moarte, scutind filosofia de un deces prematur, provocat de monotonia silogismelor. În fine, iată un detaliu desprins din fișele lui Băncilă: Nae își ținea cursurile stînd pe scaun la catedră și neavînd nici o gesticulație a mîinilor. Un trup inert căruia numai mimica și peristaltica lexicală (dialectica) îi țineau loc de spirit
Condotierul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4855_a_6180]
-
căror zare a fost concepută lucrarea. în ce privește sofismul, opiniile nu sunt împărțite, dar exprimarea lor poartă în unele definiții atitudinea de respingere față de sofiști: Aristotel, o repetă Marta Petreu, „descrie sofismul ca pe un raționament, și anume unul aparent, un silogism fals, iar nu real, deoarece încalcă una sau mai multe din regulile inflexibile și clare ale silogisticii (...), pe care sofiștii îl folosesc fără scrupule” spre a le aduce profituri (p.12). în acord cu Aristotel, Petru Poantă notează și el
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
scrisoare de la Thoma, filosoful avea 70 de ani și trăia cu Simone Boue într-un Paris care i se părea “dezabuzat”. Nemțoaica în vârstă de 35 de ani( Thoma Friedgard, n), doctorand în filozofie, a fost atrasă de scrierile lui” Silogisme ale amărăciunii”. Ea s-a hotărât să-i scrie pentru că Emil Cioran “scria obrăznicii tonifiante”, „totuși nedestructive ...” între spiritele celor doi s-a născut o profundă legătură intelectuală, materializată într-o corespondență purtată între anii 1981-1991. Cartea editată în țară
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
în pragul clipei Am descifrat îngrozit câteva clipe fremătătoare voracele hieroglife mișunând pe chipul său palid ca pielea tăbăcită a sălbăticiunii în umbra unei tufe de păducel înflorit O, calma putere a florii ce cade pe mâinile indiferente ale putreziciunii. Silogisme fremîtîtoare "Eu sunt cămila ce trece prin urechile acului" mi-a șoptit poetul miop și deodată ochelarii săi fumurii cu lentila groasă cât degetele mortului s-au umplut de un roi de furnici am plecat neputincios ochii-n pământ îl
Poezii by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/9676_a_11001]
-
și deodată ochelarii săi fumurii cu lentila groasă cât degetele mortului s-au umplut de un roi de furnici am plecat neputincios ochii-n pământ îl petreceam la groapă pe bunul nostru profesor de logică pe marginea drumului de țară silogisme fremătătoare limbarița cheița-raiului floarea focului Kafka N-a mai rămas din acea țară decât un gust de sânge în gură praful adunat în cutele hainelor vântul ce trage de limbă focul din sobă și amintirea bărcii funerare din cedru de
Poezii by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/9676_a_11001]
-
cupolă metafizică. Repulsia față de gramaticieni, cu ingineria lor textuală (Partizanul lui Dostoievski), e relevantă pentru axa acestei lirici, dar nu și pentru modalitățile ei de articulare. La rândul său, Ion Mircea e un dexter inginer al poemului - alcătuit, acesta, prin silogisme și false silogisme, ca o construcție conceptual-solidă. Imagistica bogată (care a putut deruta o parte a comentatorilor) este numai o cortină, e drept somptuoasă, trasă însă rapid în lături, pentru ca spectacolul mistic să poată fi văzut și din ultimul rând
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]