694 matches
-
din stup albina.” (T. Arghezi, 450) Observații: Locuțiunile conjuncționale îndată ce, imediat ce descriu un raport de posterioritate imediată, adesea, nedistinct de raportul de simultaneitate: „A trăit în nesiguranță, nesiguranță și teamă intuite de mine imediat ce ne-am întâlnit.” (P. Sălcudeanu, 270) • simultaneitatea: pe când, în timp (vreme) ce, cât timp: „Pe când d-na Popescu-mi exprima părerile ei sănătoase în privința educației copiilor, auzim dintr-o odaie de alături o voce răgușită.” (I.L. Caragiale, II, 69) Observații: Conjuncția până poate situa circumstanțiala temporală pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-te, îngere, La trista-mi plângere / Plină de-amor.” (M. Eminescu, IV, 379) • posterioritate (cu predicatul circumstanțialei la forma negativă): „- Oricum, mă îndoiesc că știm ceva profund despre moarte, până nu se pune problema pentru noi.” (O. Paler, Galilei, 108) • simultaneitate (când este echivalentă funcțional-semantic locuțiunii conjuncționale cât timp): „O, dezmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare, / Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare.” (M. Eminescu, I, 42) CIRCUMSTANȚIALUL DE MOD (MODAL)TC "CIRCUMSTAN
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
era mai vădit.” (C. Țoiu, 243), " Toate cer intrare-n lume" (Eminescu) - a complementului corelativ (sociativ): „Convorbirea cu el este tonică, fiindcă el nu se scuză, ci se pune în mijlocul unui principiu universal.” (G. Călinescu, C.O., 33), „Prezentul este simultaneitatea actului percepției cu obiectul percepției.” (T. Vianu, 72) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu: se realizează prin: • substantive: „Necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii nu înlătură caracterul penal al faptei.” (C.P.) • pronume (adjective pronominale): „Dar la vederea noastră Corcodușa fu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
privind ordinea termenilor în desfășurarea acestor relații, în schimb, este relativă. În relația de coordonare adversativă, schimbarea ordinii termenilor depinde de poziția conținutului lor semantic în raportul dintre enunțul lingvistic și realitatea extralingvistică. Când conținutul lor semantic se articulează în simultaneitate, schimbarea ordinii termenilor nu are consecințe asupra planului semantic al relației de coordonare ci poate doar introduce conotații stilistice: Vremea e frumoasă dar rece/ rece dar frumoasă. E bogată dar urâtă./ urâtă dar bogată. Când conținutul lor semantic se articulează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
definită ca un raport " de corectare". (vol.II, p. 23) În discutarea raportului adversativ, I. Iordan și Vl. Robu51 pun în lumină o trăsătură semantică absentă din alte interpretări preocupate de stabilirea identității specifice a relației sintactice de coordonare adversativă :simultaneitatea conținuturilor semantice exprimate prin cei doi termeni: „Coordonarea adversativă opune unități propoziționale al căror sens poate fi considerat concomitent (subl. ns.).” Organizarea sintactică a unui text își are originea în convergența, în diferite grade, a trei perspective, complementare, în desfășurarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a tăcut., Acum știe că a fost mințit mereu, dar se lasă în continuare manipulat de ea. • Unitățile coordonate prin conjuncția ci exprimă prin planul lor semantic „realități” opuse în mod obiectiv și care, de aceea, nu pot coexista în simultaneitate: Copilul a fost determinat să apere nu adevărul ci minciuna. Înscriind discuția în plan lingvistic, identitatea diferită a relațiilor construite și marcate prin cele două conjuncții se relevă în chiar mecanismul de funcționare a limbii, în actul lingvistic concret, prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și rapidă periferică, capacitate de apreciere optico-motorie, cunoștiințe și deprinderi tactice, viteză de reacție, atenție și concentrare, voință, spirit de colaborare și de adversitate, motivație. Aceste componente, și desigur și altele, se exprimă în joc într-o succesiune care atinge simultaneitatea prin câteva faze: perceperea de către jucător a situației; analiza și interpretarea ei; găsirea soluției mentale; Actul tactic și, prin el, tactica în ansamblu poate reprezenta o soluție învățată, antrenată la solicitări de joc previzibile, și în acest caz este de
Bazele generale ale fotbalului by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/357_a_953]
-
Fizică (1921). a) Formularea legilor fizicii sunt aceiași în toate sistemele de referință inerțiale. b) Viteza luminii în vid are aceiași valoare în toate sistemele de referință inerțiale și în toate direcțiile. 2. Consecințe ce rezultă din postulatele lui Einstein: simultaneitatea a două evenimente din locuri diferite este relativă; dilatarea duratei: , unde * = v ? contracția lungimii corpurilor: − ?2 3. Transformările Lorentz Față de sistemul fix: Față de sistemul mobil: 2 4. Cinematica și dinamica relativității compunerea vitezelor Față de mediul fix: ?? Observație: Pentru
Compendiu de fizică. Nivel preuniversitar by Constantin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/648_a_1386]
-
este, în această reîntoarcere periodică a anumitor fenomene materiale, ocazia pe care ne-o oferă, nouă și celorlalți, căci le percepem în același timp, să constatăm că există între anumite percepții ale noastre, adică între anumite gînduri, un raport de simultaneitate și mai ales că acest raport se reproduce la intervaluri regulate pe care convenim să le considerăm egale. Din acest moment, diviziunile convenționale ale timpului ni se impun din afară. Dar ele își au originea în gîndirile individuale. Acestea doar
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
una de alta, de fiecare dată cînd drumurile li se intersectează, aceste gîndiri ies din sine și se amestecă, pentru o clipă, într-o reprezentare mai largă care acoperă în același timp conștiințele și raportul dintre ele: în asta constă simultaneitatea. Totalitatea acestor momente ar constitui un cadru pe care ne-ar fi permis să-l modificăm, să-l regularizăm și să-l simplificăm. Căci timpul care separă aceste momente este vid, iar toate părțile sale se pretează la cele mai
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
Căci timpul care separă aceste momente este vid, iar toate părțile sale se pretează la cele mai variate diviziuni: e ca o tablă pe care putem trasa un număr nedefinit de linii paralele. Nimic nu ne împiedică deci să imaginăm simultaneități intercalate într-un punct oarecare de pe linia temporală și abstractă care unește două momente (și pe care o putem reprezenta prin imaginea unei mișcări 92 sau a unei schimbări uniforme realizate între ele) la jumătatea, la treimea, la sfertul acestui
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
în fiecare moment. Dar dacă așa stau lucrurile, nu înțelegem atunci cum ar putea două conștiințe individuale să intre vreodată în contact, cum ar reuși două serii de stări continue să se intersecteze, fapt necesar pentru ca eu să am sentimentul simultaneității dintre două modificări, dintre care una se produce în mine însumi, iar cealaltă într-o conștiință diferită de a mea95. Fără îndoială, atunci cînd percep obiectele exterioare, pot să presupun că întreaga lor realitate este cu-prinsă în percepția pe
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
conștiințe atunci cînd ne gîndim că a fost sau ar fi putut fi simțită de semenii noștri: o aruncăm astfel în domeniul comun multor persoane și îi restituim o fizionomie colectivă și familiară. O analiză mai avansată a ideii de simultaneitate ne determină să respingem ipoteza duratelor strict individuale, impenetrabile între ele. Suita stărilor noastre nu este o linie subțire ale cărei părți nu sînt legate decît de cele precedente și de cele următoare. În gîndirea noastră se intersectează, de fapt
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
ce regiuni ale spațiului se vor propaga acestea. Dar nu evenimentul, ci repercusiunile intră în memoria poporului care le suportă și doar din momentul în care el le resimte. Nu contează că faptele s-au produs în același an dacă simultaneitatea n-a fost remarcată de contemporani. Fiecare grup definit pe plan local are propria sa memorie și o reprezentare a timpului care este numai a sa. Se întîmplă ca anumite cetăți, provincii sau popoare să adere la o nouă unitate
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
din 1932 a criticii aduse de Blondel Cadrelor în 1926, permite datarea între 1926 și 1932 a primului manuscris, care constituie primul capitol din vechea ediție, "Memorie individuală și memorie colectivă". La aceeași dată Halbwachs notează că recitește Identitate și simultaneitate de Bergson. Această recitire metodică și reevaluarea sociologică a simultaneității vor constitui, de altfel, o experiență ale cărei linii principale le evocă în capitolul despre timp. Pentru el, crucială este legătura unei conștiințe individuale cu una sau mai multe alte
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
permite datarea între 1926 și 1932 a primului manuscris, care constituie primul capitol din vechea ediție, "Memorie individuală și memorie colectivă". La aceeași dată Halbwachs notează că recitește Identitate și simultaneitate de Bergson. Această recitire metodică și reevaluarea sociologică a simultaneității vor constitui, de altfel, o experiență ale cărei linii principale le evocă în capitolul despre timp. Pentru el, crucială este legătura unei conștiințe individuale cu una sau mai multe alte conștiințe; rezultatul este o primă etapă epistemologică, antibergso-niană, care continuă
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
în străinătate și în special de cea din 1930, la Chicago. Al doilea manuscris: 1932 Găsim în carnete o trimitere la începutul lucrului la al doilea manuscris, pe care-l numim "manuscrisul 1932": "Iunie 1930... mă apuc de Durată și simultaneitate, pe care n-o mai recitisem". Amintirea din vacanță, cînd sociologul lucrează și redactează, dovedește întoarcerea la problema timpului, departe însă de direcția din 1927. De ce recitește atunci Halbwachs această carte a lui Bergson consacrată paradoxurilor despre timp ale lui
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
din două puncte de vedere diferite. Nu există o continuitate între primul manuscris, din 1927, și această problemă a timpului; nimic din reflecțiile despre iluziile memorie sau despre Proust nu anunță abordarea acesteia. În schimb, textul lui Bergson, Durată și simultaneitate, era o carte de referință în polemica izbucnită, de cîțiva ani, în jurul ideii de cauză și de lege și care în 1932 își va atinge apogeul, o criză acută, o dată cu principiul indeterminismului al lui Heisenberg. În această bătălie generală pentru
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
grupurile), și nu între statistică și individ; ca sociolog al memoriei, susținînd că memoria colectivă este construită prin coexistența trecutului și prezentului, ca o structurare a timpului de către ansamblul coelctiv care este grupul. Dacă recitește, în anii 1930, Durată și simultaneitate, o face așadar, cu siguranță, dintr-o preocupare epistemologică legată de statistică: ca nou punct de plecare în regîndirea memoriei colective pe baza categoriilor timpului și pentru a face o critică a teoriei bergsoniene a memoriei, dintr-o nouă perspectivă
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
manuscris, exigența epistemologică se impune ca o nouă luptă raționalistă pentru lege și pentru cauzalitate, în contra scepticismului și a spiritualismului antiștiințific. Bergson este ilustrul reprezentant al acestora, dar nu același Bergson din Materie și memorie, ci acela din Durată și simultaneitate. După cum știm, Bergson se referă în această carte la ecuațiile pe care se sprijină Einstein în dezvoltarea unor paradoxuri despre timp, pornind de la ideea de simultaneitate. Bergson vede în acestea o confirmare a tezei sale fundamentale, potrivit căreia timpul real
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
acestora, dar nu același Bergson din Materie și memorie, ci acela din Durată și simultaneitate. După cum știm, Bergson se referă în această carte la ecuațiile pe care se sprijină Einstein în dezvoltarea unor paradoxuri despre timp, pornind de la ideea de simultaneitate. Bergson vede în acestea o confirmare a tezei sale fundamentale, potrivit căreia timpul real este un timp individual, iar timpul științific este o facticitate, o construcție artificială exterioară acestui timp profund. Al doilea manuscris, "1932", este așadar marcat de recitirea
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
fundamentale, potrivit căreia timpul real este un timp individual, iar timpul științific este o facticitate, o construcție artificială exterioară acestui timp profund. Al doilea manuscris, "1932", este așadar marcat de recitirea critică, în 1930, a cărții lui Bergson Durată și simultaneitate. Comparația între teoria timpului fizic și teoria timpului sociolog îl readuce pe Halbwachs la a sa sociologie a memoriei. Putem data acest manuscris din perioada precisă a anului 1932 datorită carnetelor. După recitirea textului lui Bergson, el începe în 1930
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
la muzicieni" este așadar situată într-o reluare a criticii celor "două memorii" ale lui Bergson, adică în continuitatea Cadrelor sociale și fără nici o legătură cu mișcarea din 1932 care căuta o nouă gîndire criticînd teoria timpului din Durată și simultaneitate. Articolul despre " Memoria colectivă la muzicieni" pare a fi o nouă concluzie a Cadrelor și, totodată, o introducere la Memoria. Articolul despre muzicieni prelungește Cadrele, arătînd ce este memoria colectivă în opoziție cu "memoriile pure" (aici, sunetul, memoria muzicală); dar
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
individuală, acum este introdusă, la nivelul de trei sferturi din această operă, ideea experienței de recompunere a cadrelor între ele și a interiorității trăite cu exterioritatea gîndită a memoriei. Identitatea recompunerii este pusă într-o nouă lumină prin reevaluarea experienței simultaneității: a-ți aminti înseamnă, simultan, a te afla într-o situație din cadrul exterior (istoric) al timpului (care merge dinspre prezent spre trecut și dinspre trecut spre prezent) și a trăi în trecut identitatea timpului prezent. Față de Cadrele sociale, semnificația rememorării
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
trecut identitatea timpului prezent. Față de Cadrele sociale, semnificația rememorării se schimbă: Memoria colectivă este chiar o a doua sociologie a memoriei. Astfel, timpul devine centrul Memoriei colective în 1941-1943, chiar dacă știm că încă din anii 1930 Halbwachs recitise Durată și simultaneitate, me-ditînd asupra timpului. Principiile ultime de unificare a Memoriei colective După faza raționalistă, după faza filozofiei timpului din anii întunecați, după momentul lucrului la un cadru, apoi la celălalt și conștientizarea transformării Memoriei colective într-o operă, cînd fiecare cadru
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]