776 matches
-
Legătura pe care o avusese cu Loïc nu mai era un secret pentru nimeni de cînd o văzuseră cu toții prăbușindu-se pe chei, cu două ceasuri În urmă. Numai că ăsta era chiar ultimul lucru de care s-ar fi sinchisit. La fel ca ceilalți, Își petrecuse noaptea În port, iar ochii ei, de obicei atît de limpezi, erau Înroșiți de durerea de a-l fi pierdut pe cel pe care-l iubise dintotdeauna. Încerca să alunge oribila imagine a trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Toată lumea venise să sărbătorească Întoarcerea eroului. Lands’en decisese să dea uitării, timp de cîteva ceasuri, dramele care Îl Îndoliau. Iar dacă rîsetele erau cumva cam prea puternice, Îmbrățișările cam apăsate, porțiile de băutură puțin prea generoase, nimeni nu se sinchisea. Doar Marie nu era pe aceeași lungime de undă cu ei. Îl privea pe Christian, care tot povestea cum fusese salvat și se gîndea la Lucas care nu-și mai descleștase dinții de cînd părăsiseră muzeul. Îl privea pe unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ceilalți să aibă grijă de Logon, iar eu am luat-o spre casă, să văd de Nunatuk și de prunci. Of, of. Marea și Omăt sugeau la țâțele femeii mele, de parcă nimic nu s-ar fi Întâmplat. Abia dacă se sinchisiră când mă auziră și Începură să-și rotească ochii, goi, care scrutau alte tărâmuri. Erau atât de pătrunși de ce zăreau, Încât Îmi părea rău că nu văd și eu ce văd ei. Și dacă, totuși, se uitau așa la lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Keynes nu i‑a prea plăcut. Adu‑ți aminte că singura prietenie pe care a legat‑o la Conferința de Pace a fost cu membrul evreu al delegației germane. - Da, e drept că cei din Bloomsbury nu s‑ar fi sinchisit de un om atât de comun ca Lloyd George. Dar Ravelstein cunoștea valoarea unui grup. Avea și el un grup al lui. Membrii acestuia erau foștii studenți pe care Îi instruise În filosofia politică și, În același timp, vechii prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
apoi, e o realitate că până și oamenii cei mai naivi Își cunosc interesele. Femei extrem de simple știu când a sosit momentul să se descotorosească de un soț dificil - și să extragă banii din contul bancar comun. Eu nu mă sinchiseam deloc de autoprezervare. Dar, din fericire - sau poate din nefericire - trăiam vremea cornului abundenței, o eră de belșug a tuturor națiunilor civilizate. Niciodată, din punct de vedere material, masele mari nu fuseseră mai bine apărate Împotriva foamei și a bolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mâna Încordată de furie ținea ca pe o praștie stetoscopul care Îi ieșea din buzunar. Ravelstein nu i‑a răspuns. Refuza să se lase intimidat - dar nu era Încă destul de Înzdrăvenit ca să poată ține piept. În general, nu se prea sinchisea de medici. Medicii erau aliații burghezilor Înspăimântați de moarte. N‑avea el de gând să‑și schimbe năravurile pentru un doctor, nici măcar pentru Schley pe care Îl respecta. Așa cum Înțelesese Rosamund În adâncurile ei, când se dusese să‑i cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și eu Înainte. Nu aveam de gând să‑l las pe el s‑o aleagă pe Rosamund pentru mine. Nu‑i puteam Îngădui să‑mi aranjeze căsătoria așa cum făcea pentru studenții lui. Dacă nu‑i trezeai interes, nici nu se sinchisea de tine. Dar dacă te numărai printre prietenii lui, socotea că ar fi o idee greșită să te lase să‑ți iei soarta În mâna ta. Și‑l necăjea foarte tare dacă prietenii lui Îi ascundeau ceva - mai ales cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
talia lui Ravelstein conferențiau În fața unei audiențe franceze despre Rousseau, aula universitară era Înțesată. S‑ar fi spus că geniul era Încă bine primit În Franța. Dar foarte puțini intelectuali francezi se bucurau de aprecierea lui Ravelstein. El nu se sinchisea de nebunescul curent antiamerican. Nu simțea nevoia să fie iubit sau răsfățat de parizieni. În general, Îi plăcea mai mult afuriseala lor decât politețea. Parisul (și acesta este un aparteu interesant) a fost locul În care Ravelstein și Vela au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mormane de haine și teancuri de manuscrise și scrisori. Scrisorile mă făceau mereu să mă gândesc la controversele În care era prins Ravelstein - la puternicii și necruțătorii dușmani pe care și‑i făcuse În lumea academică. De care nu se sinchisea nici cât negru sub unghie. Herbst s‑a aplecat deasupra patului și l‑a strâns În brațe pe Ravelstein. - Chick, adu, te rog, un scaun pentru Morris! Am tras lângă pat scaunul de piele italienesc, cu speteaza rotundă. Nu‑ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
câteva străzi depărtare și nu m‑ar fi auzit. Eu mă găseam Într‑un colț foarte Îndepărtat, Înconjurat de șezlonguri. Altă experiență memorabilă: Un infirmier cocoțat pe o scăriță atârna beteală de Crăciun, vâsc și podoabe pe pereți. Nu se sinchisește de mine. E infirmierul care m‑a mustrat că le fac necazuri. Dar asta nu mă Împiedică pe mine să‑l observ. Observația face parte din meseria mea. Existența este - sau a fost - Însăși această meserie. Așa Încât Îl urmăresc cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
se interesă ea. — Cel rusesc, i-am spus. — O să mori, mă avertiză ea. — Așa am auzit, i-am zis. Dar poate că nu. — Toți cei care nu sunt proști o să moară foarte curând, spuse ea, fără a părea că se sinchisește prea mult. Nu toți, am ripostat eu. — Eu, da, mi-a spus ea. Sper că nu, am încurajat-o eu. Sunt sigur că totul va fi bine, am adăugat. — N-o să mă doară când o să mă omoare, zise ea. Pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
să-i săgeteze iar. Păsările apăreau din neant cu sutele, prindeau viteză și se aruncau asupra lor ca niște mici proiectile. Degeaba încercau să fugă la adăpostul copacilor și lianelor înflorate. Stolurile deveneau roiuri compacte și păreau să nu se sinchisească de obstacolele întâlnite în cale. Treceau cu cea mai mare naturalețe prin frunze, trunchiuri și stânci, izbindu-se doar de Margareta și Samuel. Deveni limpede că programele de agrement posedau indici de stimulare a durerii mult peste limita de siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să clădească biserici și altare. Eu nu vreau să fiu ca lumea. Eu nu sunt credincios. Nu cred în nimic, ce naiba, sunt rațional. Dar uite că tot m-am dus pe Magheru. Cunoaștem cu toții ruina asta de care nu se sinchisește nimeni, aflată lângă vechea asociație a revoluționarilor. Dacă treci de panourile din tablă ruginită pășești pe un strat gros de moloz, vezi excremente întărite, pungi de chipsuri, boturi umede de câini care se retrag imediat în tainițele lor. Între zidurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cinci sau șase ore; de atâta timp e mort. Brunetti făcu o pauză, dându-i celuilalt timp să Înceapă să vizualizeze canalele navigabile din apropierea spitalului. — Nu e nici urmă de armă În canalul unde l-am găsit. Bonsuan nu se sinchisi să comenteze. Nimeni nu s-ar deranja să arunce un cuțit bun, mai ales când tocmai Îl folosise să ucidă pe cineva. Brunetti consideră acest lucru ca și rostit și adăugă: — Așa că s-ar putea să fi fost omorât altundeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
portiera din spatele lui și-o ținu așa până ce coborî o femeie tânără Îmbrăcată În uniformă verde-Închis. De-ndată ce aceasta ieși din mașină, Își așeză pe cap chipiul și se uită În jur, apoi către secția carabinierilor. Fără a se sinchisi să-și ia rămas-bun de la oamenii dinăuntru, Brunetti părăsi secția și porni spre mașină. — Doctor Peters? spuse el apropiindu-se. Femeia ridică privirea la auzul numelui ei și făcu un pas spre el. Când ajunse lângă ea, femeia Întinse mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Brunetti Întinse o mână hotărâtă și-l opri pe șofer să Închidă portiera după ea. — Mulțumesc că ați venit, doctore, zise el, aplecându-se, cu o mână pe capota mașinii, ca să-i vorbească. Cu plăcere, spuse ea și nu se sinchisi să-i mulțumească pentru c-o dusese la San Michele. — Abia aștept să vă revăd la Vicenza, zise el și-i așteptă reacția. Fu bruscă și puternică, iar el văzu o scăpărare din aceeași teamă pe care o văzuse când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
un copac de pe marginea autostrăzii naționale dintre Dolo și Mestre. Articolul spunea că tânărul, al cărui nume era oferit drept Michele Fooster, era aparent victima unui jaf. Se bănuia implicarea drogurilor, chiar dacă articolul, În maniera specifică lui Gazzettino, nu se sinchisea să specifice de ce se bănuia asta. Brunetti reflecta uneori că era un lucru bun pentru Italia că o presă responsabilă nu se număra printre cerințele intrării lor pe Piața Comună. Dincolo de ușa principală a Questurei, coada obișnuită de oameni șerpuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Veneția? — Da. — Bună dimineața. O să vă duc la bază. — E departe? Cinci minute. Spunând asta, șoferul așeză ziarul pe scaunul de lângă el, ultimul triumf al lui Schilacci afișat pentru publicul iubitor de fotbal, și băgă În viteză. Fără a se sinchisi să se uite la stânga ori la dreapta, țâșni afară din parcarea gării, intrând direct În traficul ce trecea pe lângă ei. Ocoli orașul, Îndreptându-se Înapoi spre est, pe direcția din care venise Brunetti. Brunetti nu mai fusese la Vicenza de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
a lungul holului de-o mare de aer jilav și cald. Aproape opt seara și ea făcea baie? Străbătu holul și se postă În fața ușii parțial deschise. — Ești acolo? Întrebă el. Întrebarea era atât de prostească, Încât ea nu se sinchisi să-i răspundă. În schimb, Întrebă: — Îți vei lua costumul gri? — Costumul gri? repetă el, pășind În Încăperea plină de aburi. Îi văzu capul Înfășurat În prosop plutind separat de corp pe-un nor de spumă, de parcă fusese așezat acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de director și de personal. Dacă juca și câștiga, se Întreba dacă jocul nu fusese măsluit În favoarea sa; dacă pierdea, trebuia să ia În considerare posibilitatea să fi fost ținta unei răzbunări. În nici una dintre aceste situații Brunetti nu se sinchisea să speculeze pe marginea naturii norocului. Credeam că-l voi Îmbrăca pe cel albastru, zise el, Întinzând florile și aplecându-se deasupra căzii. Ți-am adus astea. Privirea se transformă În Zâmbetul, care Încă mai putea, chiar și după douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
trecuse prin gând că guvernul american ar putea fi la fel de pornit să facă exact același lucru. — Acesta e cabinetul doctorului Peters, domnule. Cred că e cu un pacient acum, dar trebuie să se Întoarcă numaidecât. Zâmbi și-l lăsă acolo, nesinchisindu-se nici o clipă să-l Întrebe cine era sau ce voia. Cabinetul arăta ca orice alt cabinet al vreunui doctor În care mai fusese vreodată. Un perete era acoperit cu cărți groase cu titluri și mai groase; Într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cu blândețe. Deși erau În general de acord asupra politicii, Brunetti votase Întotdeauna cu socialiștii, În vreme ce Paola votase, Înverșunată, cu comuniștii. Dar acum, odată cu declinul sistemului și cu moartea partidului, el Începuse să-i dea ușor ghionturi. Paola nu se sinchisi să-i facă hatârul cu un răspuns. El Începu să scoată farfurii pentru a așeza masa. Unde sunt copiii? — Amândoi sunt la prieteni. Apoi, Înainte ca el să poată Întreba, ea adăugă: — Da, au sunat amândoi să-și ceară voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
că Însemna că nu existaseră urme de droguri de orice fel În sângele lui. Ar fi fost surprins dacă autopsia ar fi scos la iveală altceva. Soneria interfonului de la telefon bâzâi. Răspunse cu un „Da, domnule“ prompt. Patta nu se sinchisi să-l Întrebe de unde știa cine sună, semn sigur că apelul era important. — Aș vrea să discut cu tine, commissario. Folosirea gradului În locul numelui săi sublinia importanța apelului. Brunetti spuse că va coborî imediat la biroul vice-questore-lui. Patta era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
nici un semn de mișcare sau activitate, nici pe schele, nici pe acoperiș, care era acoperit cu șiruri ordonate de lespezi din teracotă. Auzi de două ori cum intrau oameni În biroului său, dar, când aceștia nu-i vorbiră, nu se sinchisi să se Întoarcă și oamenii plecară, probabil după ce-i așezaseră pe masa de lucru unele lucruri. La zece treizeci, telefonul sună și el se Întoarse cu spatele la fereastră ca să răspundă. — Bună dimineața, commissario. Aici maggiore Ambrogiani. — Bună dimineața, maggiore. Mă bucur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
bine să nu sugereze ce să facă. După aproximativ douăzeci de minute astfel petrecute, camionul ieși de pe drum Într-o parcare lungă, fără-ndoială concepută tocmai În acest scop, și mașinile țâșniră pe lângă el, unele făcând semne de mulțumire, majoritatea nesinchisindu-se. Zece minute mai târziu, intrară În micul oraș Barcis și Ambrogiani coti la stânga și-n josul unui drum abrupt de acces ce ducea către lac. Ambrogiani se opinti afară din mașină, evident zdruncinat de drum. — Hai să bem ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]