4,151 matches
-
neliniștea crescândă pe care o generează, în aceasta din urmă în mod foarte precis și sub presiunea mereu mai puternică pe care ea o exercită asupra ei înseși se produce, ca unic mijloc de a-i pune capăt, saltul în afara sinelui, fuga în exterioritatea în care se pune problema de a fugi de sine și astfel de a se debarasa de sine, de povara acestei neliniști și de această suferință. Numai că, cum această fugă rămâne prinsă în propriul său patos
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dintre practicile permițând urmarea acestei angajări, nici una dintre căile oferite de cultură. Se pune atunci problema ca această forță care nu se înfăptuiește să se uite într-un fel oarecare, pe ea și patosul său, și aceasta în fuga în afara sinelui în măsura în care în această exterioritate ceva se ivește în fața privirii în fiece clipă și o captivează: imaginea televizată. În fiece clipă înseamnă acum că în timpul lumii ceea ce se arată aici și, potrivit legii acestui timp, dispare tot imediat trebuie să fie
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
armonioase. Etica drepturilor se bazează pe egalitate și se axează pe înțelegerea corectitudinii, în timp ce etica responsabilității este fondată pe conceptul de echitate, pe recunoașterea necesității diferențelor. În timp ce etica drepturilor este o manifestare a respectului egal, echilibrând cerințele celorlalți cu cerințele sinelui, etica responsabilității se întemeiază pe o înțelegere ce duce la compasiune și grijă. (C. Gilligan, 1995, p. 143)21 De aici, autoritatea de factură masculină, preluând aspectele coercitive din specificul eticii drepturilor, ar fi una cu un caracter mai pregnant
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
incluzivă presupune o conștientizare a faptului că ființele omenești se pot găsi și într-o situație de vulnerabilitate și că, pentru a putea deveni autonome, ele au adesea nevoie de sprijinul altor persoane. Autonomia incluzivă presupune o conștientizare a relației sinelui cu ceilalți și o situare responsabilă față de nevoile cerute de bunăstarea lor, astfel încât procesul de autodefinire a acestui sine să nu limiteze condițiile necesare pentru ca și ceilalți să se poată diferenția la rândul lor. Acest tip de autonomie este propriu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
cu practici specifice de satisfacere a acestora, într-un mediu sociogeografic dat. Orice persoană traversează în drumul său spre autonomie (situație care face mai îndreptățită abordarea atomistă, de tip liberal a individului ca agent abstract, rațional) perioade îndelungate de dependență. Sinele se formează parcurgând experiențe semnificative în diverse tipuri de relaționări în timpul copilăriei (M. Minow, M.L. Shanley, 2001, p. 128). Există o mare diversitate de comunități, în care religia, nivelul general de instruire și ocupațiile sunt doar o parte din factorii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
stăpâniți de el, lucru excelent, ce nu la aduce însă pacea sufletească. Le lipsește dimensiunea metafizică, religioasă, acea seninătate specială care a produs o carte precum Jurnalul fericirii, unde nonsensul istoric devine un vector al transfigurării și regenerării alchimice a sinelui. Este o umanitate ce se adaptează greu unor circumstanțe ilogice. Chiar și iubirea patetică dintre Hans și Martha este un fruct al nerăbdării: tânăra de douăzeci de ani nu crede că vor sosi vremuri mai bune și vrea să trăiască
O cronică imparțială by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8049_a_9374]
-
caută în celălalt, tînjind androgin, ceea ce-i lipsește lui cu desăvîrșire, cum poți clama egalitatea? Diferențierea este ontică și socială, în același timp, iar acest lucru mai trebuie dovedit doar celor care nu au nici cea mai firavă percepție a sinelui. Trecînd peste diferențele psihosomatice generale, pe care și un amator le poate demonstra fără note de subsol, aș propune să ne oprim la cîteva considerații anecdotice: o femeie nu poate face pipi în poziție de drepți, fără complicații ulterioare, iar
Cu Pavel Șușară despre femei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7025_a_8350]
-
frustă și chemarea magică a rutului anonim și a erecțiilor gratuite și triste, generează nu numai un alt tip de imagine, - autentică, afurisită și surprinzătoare -, ci și o cu totul altă formă de lectură a lumii și de evaluare a sinelui. Bochiș nu mai este acum un creator abstract și absolutist, care și-a transformat atelierul în templu și instrumentele în recuzită liturgică, pentru simplul fapt că implicarea în ceremonialurile efemere ale cotidianului, în consumul rapid, precum și experimentarea produselor fast food
Fețele lui Bochiș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6851_a_8176]
-
chiar unul din punctele nodale ale civilizației noastre. Ceea ce părea se să articuleze într-o triadă, melancolie-pierdere-doliu, se relevă tot mai mult drept o goană pentru recuperarea ființei de după suferință. Pierderea e un reproș adus Divinității care ne-a diminuat sinele, făcând din noi niște entități fragile: "Cât despre pierdere, despărțirea ca ruptură a comunicării - mortul care nu mai răspunde - constituie o adevărată amputare a sinelui, întrucât raportul cu cel dispărut face parte integrantă din identitatea proprie. Pierderea celuilalt este oarecum
Pe cine a iubit Roland Barthes? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6881_a_8206]
-
pentru recuperarea ființei de după suferință. Pierderea e un reproș adus Divinității care ne-a diminuat sinele, făcând din noi niște entități fragile: "Cât despre pierdere, despărțirea ca ruptură a comunicării - mortul care nu mai răspunde - constituie o adevărată amputare a sinelui, întrucât raportul cu cel dispărut face parte integrantă din identitatea proprie. Pierderea celuilalt este oarecum pierdere de sine și constituie, în această calitate, o etapă pe drumul Ťdepășiriiť. ș...ț La sfârșitul mișcării de interiorizare a obiectului dragostei, pierdut pe
Pe cine a iubit Roland Barthes? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6881_a_8206]
-
se află acum în curtea unui spital (mutată din Parcul Herăstrău), cu titlul ŤGabriela Melinescu - Iubita poetuluiť. Sună ca o insultă, o reducere machistă - eu sunt infinit mai mult decât asta, o individualitate aparte, care nu și-a trădat niciodată sinele profund, adică poezia." (pag. 108) Sporadice, mai sporadice chiar decât vizitele în România, astfel de inspirate puneri la punct au calitatea de a fi complet lipsite de un adresă. Orice reproș, oricât de ferm, se menține în albia discursului public
Frecvențe de emisie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7968_a_9293]
-
și latențe, de o vastă puritate. Acesta e miezul conversațiilor poetice cu personaje fabuloase, întrupări, în fond, ale unor lumi lăuntrice cu disponibilități infinite. Atunci când acest izvor seacă, vine moartea. Splendid, în acest context, dialogul cu un arbore al integralității sinelui, în poemul La Arborele am plâns...("Mă-ntristează când văd/ Cum te locuiesc/ Tot mai puține jivine/ Și păsări din tine/ Nu-și mai satură zborul..."). Ideală pentru poet este atmosfera unei epoci retro, a protocolului uman și liric, ca
Poezia retro by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7690_a_9015]
-
platforma pe care își înalță viziunea, concretizată în volumele publicate, atâtea câte au fost (patru, fără a număra și antologiile) și că nu am dobândit certitudinea că Dumitru Chioaru ar scrie o poezie livrescă. Mai degrabă, din pricina unei introvertiri consubstanțiale sinelui său, precum și a unei diafanități a percepției, cu care, așijderea, a fost hărăzit (și pe care întreaga critică ce s-a exprimat despre poezia sa i-a remarcat-o), el uzează de o anumită "scenografie" ușor prețioasă, detașată emoțional (pentru
Noblețea discursului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7346_a_8671]
-
patetisme, e drept bine stăpînite, de-o matură gravitate, divulgînd un secret "misionarism", alternează cu secvențe jucăușe, autoironice. Stăpîn pe un discurs suplu, Adam Puslojiš evită redundanța sforăitoare, aerul de superioritate fără fisuri, acceptînd a se relativiza, a glumi cu sinele său spre a dobîndi încrederea cititorului. Cu o badinerie funebrală: "în curînd / în curînd fraților / în curînd fraților mei buni / aici va rămîne doar un fir // de țărînă aurită!" (La țară, strategic vorbind). Sau cu o modestie agrestă: "În tinerețe
Poet și personaj by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7642_a_8967]
-
alunecând, de pe o altă epavă". (Din depărtări). Acest poem, ca și multe altele pe aceeași temă, dar scrise în formă dialogală, lămuresc și titlul cărții, Espresso dublu la Ierusalim. Conversație într-o clipă de răgaz - de realitate a vieții - cu sinele, după principiul rostit de Rimbaud, je est un autre, sau cu o ființă dragă dispărută; sau dialogul cu Dumnezeu. Hölderlin are o poezie în care spune că bea din două pahare. Paharul-poem al Biancăi Marcovici, așezat lângă dublul espresso, e
Cele opt note ale gamei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7647_a_8972]
-
Maniu". În cazul lui Crainic, discipol al unei estetici poetice de tip bremondian, se aduce în discuție conceptul de artă ca substitut teandric ("Isus în țara mea","Sensul teologic al frumosului"); se oferă argumente pentru orfismul poeziei blagiene sau al sinelui profund, poetic și cosmic, în defavoarea eului biografic. Acest tip de lirism obiectivat se verifică și la Adrian Maniu, la V. Voiculescu ce excelează în conceptualizarea emoțiilor, la Radu Gyr, la Aron Cotruș (cu lirismul său oracular). Nu este de neglijat
„Gândirea“, fără prejudecăți by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7648_a_8973]
-
și la Facultatea de Jurnalism de la Universitatea Spiru Haret. De asmenea, a avut colaborări de lungă durată cu revistele Viața medicală și Revista Radio. Eugenia Grosu-Popescu a publicat mai multe volume de specialitate, ultimul, " Pe cine numim EU? În căutarea sinelui pierdut", fiind lansat pe 15 august 2013. Eugenia Grosu-Popescu a fost recompensată de statul român cu Meritul cultural în rang de cavaler.
A murit jurnalista Eugenia Grosu-Popescu by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/71666_a_72991]
-
fie pusă degeaba sub gazonul de zăpadă al Arenei Naționale”. Sugestie utilă pentru miile de cetățeni rămași fără căldură în zilele din urmă: să-și instaleze niscai briz-brizuri la subsolul blocului, cu condiția, desigur, să fie unele care să funcționeze! Sinele lui Goe Anul Caragiale încurajează abuzul de interpretări ezoterice. Dintr-un dramaturg cu har, Caragiale devine un înțelept inițiat în toate misterele lumii, un fel de vizionar care și-a calculat precis fiecare detaliu onomastic ce apare în schițele lui
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4925_a_6250]
-
în articolul I. L. Caragiale și clasa cea nouă) extrage nuanțe abisale din Domnul Goe. În accepția autorului, vocabula Goe nu e un simplu prenume, ci acronimul latinescului ego, amănunt care pledează pentru egocentrismul și egoismul care s-au adunat în sinele mititelui băietan pus pe pozne. De aici încolo, delirul exegetic se declanșează în voie: „Prin nume, Goe își pune pecetea definitivă pe universul banal, meschin în care evoluează și căruia tinde să-i devină centru. Ar mai fi de adăugat
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4925_a_6250]
-
-i devină centru. Ar mai fi de adăugat aci că fondatorul existențialismului, filosoful danez Sören Kierkegaard, descriind în opera sa omul în fața lui Dumnezeu, considera egoismul drept un foarte mare păcat. Omul egoist întoarce spatele fundamentului divin al vieții.” Așadar, sinele lui Goe, îndepărtat de Dumnezeu, e claustrat, e constipat, adică e încuiat la minte, acest ultim sens motivînd comportamentul profund existențial al puștiului dugliș. Morala pe care o întrezărește Cronicarul? Cînd filosofia nimerește în gura plebei, nici filosofia nu cîștigă
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4925_a_6250]
-
lui Verlaine -, sburătoarele sale din piatră sau bronz, sculptorul a continuat să le înzestreze cu o linie prelung fluidă, de ibiși care se apleacă înspre un humus bătrîn, la antipodul spumegărilor falacioase. „Pasărea care-și înghite umbra" se ghemuiește în sinele ei adînc, zboruri abolite mallarmean, care nu s-au desprins din crusta care le reține -, arta lui Gorduz se apără de o anume facondă a ascensiunii orgolioase. Ele nu se dau in exemplu, aceste ființe, adunînd în trupul lor, ca
Gorduz - „Deasupra celor trei dimensiuni“ by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6233_a_7558]
-
felul acela în care oamenilor le e dat să se iubească, sacrificîndu-se pentru lucrurile mărunte, lucrurile neînsemnate, ca și pentru cele însemnate, pentru hotărîrile de viață. Și mi-am mai ridicat și barierele personale, înțelegeți - am coborît podul mobil către sinele meu. Ea pătrunde în mine în același timp în care și eu pătrund în interiorul ei. I-am dat voie, voie să vadă timiditatea, vulnerabilitatea de pe chipul meu atunci cînd facem dragoste. Sună pretențios, nu? Dulceag, nu credeți? Dar ăsta-i
Will Self - Cum văd eu distracția by Daniela Rogobete () [Corola-journal/Journalistic/6128_a_7453]
-
lor nu-i fără temei. Relația secretarului perpetuu cu adunarea căreia i-a servit nu este a unui trecător printr-o experiență, ori a unui observator care s-a îmbogățit cu niște suvenire de la. Din Junimea va să zică din viață, din sinele împărtășit cu ceilalți, într-o frăție revolu- ționară, deși întru totul civilizată. Când nu mai e (Amintiri-le apar, la Editura Viața Românească, în 1921; flacăra dintâi a Junimii se stinsese de vreo douăzeci de ani), Negruzzi o răscumpără din
Câțiva prieteni by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4899_a_6224]
-
anume mândrețe senzorială, dar cu înțelesuri abisale. Pe cel mai profund dintre ele îl alintă și-i spune dor (sau, dacă nu rezistă tentației hipocoristice, doruleț!). Un fel de cosmetică a disperării. Pojar hermeneutic la lingurica ființei. Service existențial al sinelui. De întreținere. Care, în fine, odată descoperită și dezvoltată, îl împinge permanent la suprafață, făcându-l să țâșnească în zona turbionar-expresivă a cântecului. Desfășurat în rime îmbrățișate chagallnic. Euforistic. Aforistic. Aporistic. Cantautor: anonim. Morala românului e o chestiune strict personală
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
înțelegeri superioare a istoriei din care fac parte. Probabil că fără acest traseu dramatic care-și conține mizanscenele revelatoare, comunicarea acestui adevăr ar provoca doar oroarea și respingerea. Contactul cu lumea arabă redă câteva dintre coordonatele esențiale ale întâlnirii cu Sinele mamei dublu alienate, de lumea în care s-au consumat toate acele atrocități, defintoriu fiind incestul, dar și de lumea în care trăiește, lumea occidentală, civilizată, unde respectul pentru legalitate, pentru memorie, pentru demnitatea ființei umane este întruchipat nu fără
Ex Oriente Incendium by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5408_a_6733]