866 matches
-
a traducerii românești a fost refăcută de episcopul Melchisedec și publicată în Viața și scrierile lui Grigorie Țamblac. Este o hagiografie obișnuită în cultura ortodoxă, dar care are unele particularități, începând cu încercarea descrierii Trapezuntului (Cetatea Albă), oraș bogat și slăvit, bine așezat. Traducerea păstrează liniile generale ale genului și ale retoricii bizantine, cu dialoguri de un patetism convențional, dar dincolo de acestea se ghicește o participare afectivă reală, aproape o retrăire a faptelor. Finalul prezintă un deosebit interes istoric și chiar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288049_a_289378]
-
scris, prin subiect, prin autor și finalitate, se consideră că Martiriul... este prima scriere a literaturii române vechi, a cărei traducere și includere în Cazania lui Varlaam i-a asigurat circulația și asimilarea în cultura autohtonă. Ediții: Măcenia svăntului și slăvitului marelui măcenic Ioan Novâi de la Soceavă, în Varlaam, Cazania. 1643, îngr. J. Byck, București, 1966, 451-460; Martiriul sântului, slăvitului martir Ioan cel Nou carele s-a martirizat în Cetatea Albă, în Episcopul Melchisedec, Viața și scrierile lui Grigorie Țamblac, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288049_a_289378]
-
cărei traducere și includere în Cazania lui Varlaam i-a asigurat circulația și asimilarea în cultura autohtonă. Ediții: Măcenia svăntului și slăvitului marelui măcenic Ioan Novâi de la Soceavă, în Varlaam, Cazania. 1643, îngr. J. Byck, București, 1966, 451-460; Martiriul sântului, slăvitului martir Ioan cel Nou carele s-a martirizat în Cetatea Albă, în Episcopul Melchisedec, Viața și scrierile lui Grigorie Țamblac, București, 1884, 85-100. Repere bibliografice: George Aramă, Grigorie Țamblac, Iași, 1892; Apolon Andrieș, Grigorie Țamblac, mitropolitul Moldovei, București, 1902; Iorga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288049_a_289378]
-
Menirea dezvelirii" nu stă însă în datul intrinsec al vederii, ci în "slava chipului ceresc"; Nu poate sta prea mult ascuns/ Chipul făpturilor", "Din toate strigă chipul să se vadă,/ Și nevederea e, văzut / Și adorat se vrea adorator cosmul slăvit". Adorarea, slăvirea cu evlavie nu au ca obiect vreo imagine pe care să o venereze idolatru; ceea ce este adorat cere slăvirea pentru că este slava, cere vederea pentru că este nevăzutul care intră în vedere drept "slava chipului ceresc", nu a luminii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumina dispare. Totuși, ochii mai au ce vedea, căci în slava desfacerii "cerul roșu" și "crucea de zăpadă" fac imagine. Ce pot ele reflecta dacă nu tocmai retragerea care le face loc, pustiul în care intrăm ca în robia luminii slăvite? Totul cade în somnul unui alt timp, în trecerea abia văzută a netrecătorului: "ce voce așteaptă în ramuri/ lumina care se va stinge/ departe lângă durerea/ acestui râu// în curând o să crească/ flori negre din brațele tale/ și mereu adâncindu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și epistulae (de pildă, Epistula ad Desiderium) (cf. Riché, op. cit., p. 397). În „Vita Austregesili” găsim confirmarea că „încredințații” erau, în același timp, „supușii” (absezii) regali: In obsequium gloriosi regis Gunthramni deputatur a patre („Este încredințat de către tată întru ascultarea slăvitului rege Gunthram”) (în Monumenta Germaniae Historica, Scriptores Rerum Merovingicarum, vol. IV, p. 190, Hanovra, Leipzig, 1826). 16. Despre vestitul antrustion, jurământul germanic de credință pe care tinerii aduși la curtea regală îl depuneau, găsim dovada clară în „viața” unui anume
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mai multă vreme, oamenii locului au tăiat pădurea, pentru a face ogoare și grădini, iar din lemnul din acele locuri s-au construit de către gospodari case și acareturi. Și acel sat de pe locul fostei păduri care l-a adăpostit pe slăvitul domn a primit numele Ștefan Vodă, care azi e în comuna Dofteana”.* 2. Legenda Uzului “În vremuri de demult, pe când blestemele se împlineau, trăia pe acest meleag un împărat care avea o fată frumoasă, de pica luna de pe cer. Dar
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
din această poveste s-a tras locului respectiv denumirea de Fata Moartă”. 9. Legenda satului Dărmănești “Acum demult, în vremuri bătrâne, au venit pe aceste locuri trei frați vitregi, și anume Coman, Dorman și Timofte, toți oșteni viteji în oastea slăvitului Ștefan cel Mare. Dorman s-a așezat la vărsarea Uzului în Trotuș, Coman, mai la deal, pe malul Trotușului, și Timofte, la vărsarea apei Dofteana în Trotuș. Ștefan cel Mare i-a dăruit lui Dorman, drept răsplată pentru vitejia sa
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
se spune din vechime că a fost construit de chiar Ștefan cel Mare. Spun unii că ar fi fost pe la anul 1490 sau câțiva după data asta. Podul a fost zidit din piatră brută, iar pentru a zidi bucățile meșterii slăvitului Domn au pregătit un fel de var “gras”. Unii din bătrâni spun că multă vreme acest pod a fost numit și Podul lui Ștefan cel Mare. Alții din moșii și strămoșii povesteau celor mai tineri că în zidirea de piatră
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
profunde pentru istorie. Prin conținutul său, își propunea „a deștepta un interes mai viu pentru știință și nație 7', urmând să includă „priviri asupra analelor patriei, biografia celor mai însemnați români, deci nu numai a principilor - înfățișarea întâmplărilor celor mai slăvite, obiceiurile, prejudețele, ceremoniile, instituțiile vechilor noștri strămoși”. De la primul număr, revista a fost silită să renunțe la titlul „Propășirea”. Comitetul de redacție compus din Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și Panait Balș a izbutit cu greu să mențină noua
POLITICA SOCIALĂ A REGIMULUI CEAUȘESCU by MOȘOIU VIRGINIA () [Corola-publishinghouse/Science/91524_a_92974]
-
avu loc la 15 august 1871, iar A.D. Xenopol, ales prin concurs, a rostit atunci cuvântarea festivă de rigoare, citind un text ce avea să rămână În patrimoniul clasic al culturii române. Ideea de bază era: să se caute la slăvitul mormânt inspirație pentru regenerarea colectivă. Asemeni lui Kogălniceanu la Academia Mihăileană, Xenopol vedea În marele ctitor un simbol al românimii de oriunde, „un izvor de virtute, din care cu toții au dreptul să se Întărească pentru viitor“. Convins că „răul nu
Prelegeri academice by Acad. ALEXANDRU ZUB () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92347]
-
Căci, deși el este singurul care se bucură de imortalitatea solară, faraonul este înconjurat de un anumit număr de supuși ai săi, în primul rând de membrii familiei sale și de înalții funcționari 34. Aceștia sunt identificați cu stelele, numiți "slăviții". După Jacques Vandier (p. 80): "Pasajele stelare, ale textelor Piramidelor sunt pătrunse de o poezie de o calitate excepțională: regăsim aici imaginația simplă și spontană a unui popor primitiv care se mișcă cu ușurință în mister." După cum am remarcat, doctrina
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
coarne și pre lângă peri, pene îi vor adaogi și din dobitoc pasire o vor putea face. Așijderea, numelui Cămilii titulul Struțului alcătuindu-să și de la pasiri aripi, iară de la dobitoace coarne lipindu-i-să, între dobitoace mai fericită și între pasiri mai slăvită va fi, îndată credzu, proasta (...). Altădată, pentru a descrie contrastul izbitor dintre Cămilă și Helge, Cantemir folosește procedeul stilistic al acumulării de epitete, în cazul primului personaj cu scop vădit caricatural, iar în cel de-al doilea caz pentru a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
superficialitatea lor, oamenii aleargă permanent de a se pune pe ei înșiși în evidență în fața celorlalți, de a se ,,mândri” cu realizările lor și asta de cele mai multe ori prin mijloace obscure. Aceștia aleargă după ,,slava oamenilor”. Ei vor să fie ,,slăviți” chiar și fără nici un merit real, prin impostură, într-o viață dusă în deșertăciune. În prostia lor, oamenii și pe crucea ,,de la căpătâi” își trec neapărat și ,,pregătirea” cu care au trecut ,,dincolo”: inginer, arhitect etc. Asta desigur pentru cazul
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
studii despre poezia populară. Prima poezie a fost „Păsărica” apărută în numărul 1 din 14/26 februarie 1849, ea nu este semnată de autor, dar Alecu Hurmuzaki a adăugat la sfârșit următoarele cuvinte: „Ieșită din condeiul unuia dintre cei mai slăviți poeți românești”. Au urmat apoi poeziile: “Lăcrămioara”, “Strigoiul”, “Adio Moldovei”. Din Constantinopole el a trimis apoi un nou ciclu de poezii însoțindu-le cu un studiu în formă de scrisoare. Din noua serie de poezii populare trimise de Vasile Alecsandri
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Loredana Puiu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93272]
-
lor trupești și lumești, vor aduce o ofrandă de mai mare cinste și de mai mare însemnătate 2, spunând: 98. „Stăpâne Veșnic al tuturor lucrurilor, Îți aduc ofranda mea, cu bunăvoința și cu ajutorul Tău, dinaintea nesfârșitei Tale bunătăți și dinaintea slăvitei Tale Maici, și a tuturor sfinților și sfintelor Curții cerești, pentru că ceea ce vreau și doresc și este hotărârea mea chibzuită - numai să fie spre mai marea Ta slujire și laudă - este să Te imit în îndurarea tuturor nedreptăților, a tuturor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Aderca, Ioachim Botez, Octav Onicescu ș.a. Ioachim Botez Îi introduce porecla Tătoiu În Vistier de noapte și-l amintește pe fiul său, Puiu (Alexandru), În Belferi elevi. Despre „Trufașul meu prieten“, cum Îl gratulează, Ioachim Botez reține: „E o faptă slăvită să știi să mănânci o tuslama fierbinte, s-asculți o chiulaba la țambal și să rupi un corsaj de pe o femee așa cum dezghioci frunzele unui porumb de lapte, zice adesea Tătoi.“ Iată cine a fost profesorul lui Mircea Florian În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și de îngeri. Tu, din lemnul de ocară, de dispreț și de rușine, Ai redevenit obiectul scump popoarelor creștine Din simbolul trist al hulei și-al batjocurii amare Ai ajuns simbolul cinstei pe icoane și altare. O, tu cruce, prea slăvită, cheia cerului, ce-nchis Pentru omenire fuse, tu, ești care l-ai deschis. Tu ești semnul mântuirii, răstignit a fost pe tine Dumnezeu Mântuitorul, între chinuri și suspine. Tu ești semnul sfânt al păcii, ce vestește bucurie Și împrăștie-n
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
atât Dumnezeirii! Tu ești Arca alianței întru care-s strâns unite Mila cea dumnezeiască și dreptatea-n chip fierbinte. O, tu cruce prețioasă, tu, catedră a iubirii. Predicat a fost prin tine adevărul mântuirii Te salut, o cruce sfântă, semn slăvit, cu care Domnul S-a-nălțat slăvit în ceruri pentru ca s-ocupe tronul, Și coroana sa de slavă, după cruda suferință Ce prin tine-a îndurat-o, îndestul, cu prisosință. Tu ești unica scăpare, ce primești cu bunătate Pe cei buni și
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
slavă, după cruda suferință Ce prin tine-a îndurat-o, îndestul, cu prisosință. Tu ești unica scăpare, ce primești cu bunătate Pe cei buni și cei ce-ncontra-ți au greșit cu răutate. ............................................................ Binecuvântată-n lume fii, tu cruce, și slăvită, Tu, ce arăți la lumea-ntreagă biruința-ți strălucită Cu recunoștință-adâncă, eu sărut a ta figură ; Fii slăvită-o cruce sfântă de întreaga creatură. Tu ești semnul sfânt de care Iadu-ntreg se înspăimântă, Cinste ție-ngenunchere și-nchinare, cruce sfântă. Pr. Iosif
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
primești cu bunătate Pe cei buni și cei ce-ncontra-ți au greșit cu răutate. ............................................................ Binecuvântată-n lume fii, tu cruce, și slăvită, Tu, ce arăți la lumea-ntreagă biruința-ți strălucită Cu recunoștință-adâncă, eu sărut a ta figură ; Fii slăvită-o cruce sfântă de întreaga creatură. Tu ești semnul sfânt de care Iadu-ntreg se înspăimântă, Cinste ție-ngenunchere și-nchinare, cruce sfântă. Pr. Iosif Celante (Viața, nr. 9, septembrie 1931) 9. PR. IOSIF CHELARU date biografice S-a născut în satul Pildești
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Un trăsnet despică cerul și-apoi tunetul bubuie pierzându-se printre nouri. Doamne, șoptește Daniil înfiorat... Sau îl vezi pe Ștefan Voievod "Sabia lui Hristos", "Izbăvitorul Creștinătății!" continuă Ștefan înfierbântat, ironic, hohotind sarcastic, îl vezi în patru labe, lingând papucii Slăvitului Padișah, cerșind îndurare, vânzându-și țara în schimbul tronului pierdut?! Mă prind pe barba Profetului că Mahomed numai capul "spurcatului ghiaur al Moldovei" visează, bineînțeles, dat la sare să nu se împută, umplut cu paie și înfipt în suliță, cu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Pe cap, poartă coroana imperială cu vulturul bicefal bizantin, din care coboară șiraguri de perle și diamante. Doamna Maria ia ulcica pe care i-o întinde Ștefan, își moaie buzele în ea, o ridică și grăiește: Și vouă, sănătate! Trăiască Slăvita noastră Doamnă!! Lângă tronul Doamnei, stă Sora, chiar sora Domnului, și, alături, jupânese și jupânițele din suita Doamnei. La picioarele tronului, pe o treaptă, stă boier Ioan Paleologul, unchiul Doamnei Maria, pe moldovenește botezat Țamblac -, un bătrân grec, frumos, verde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ochi de viezure, musteți pe oală și o gură hlizită. Și când te gândești că Süleyman-Hadâm-Pașa avea strașnică poruncă: "Pe afurisitul ghiaur al Moldovei de barbă să-l scoată din vizuină, și viu au mort să-l târască la picioarele Slăvitului Padișah", spune rânjind Vlaicu, unchiul lui Ștefan frate al mamei sale, un bătrân alb, înțelept și blajin, un adevărat tată pentru nepotul Ștefan. Ce spui? face Ștefan pe miratul, deși prea bine știe. Chiar așa a spus Slăvitul? De barbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la picioarele Slăvitului Padișah", spune rânjind Vlaicu, unchiul lui Ștefan frate al mamei sale, un bătrân alb, înțelept și blajin, un adevărat tată pentru nepotul Ștefan. Ce spui? face Ștefan pe miratul, deși prea bine știe. Chiar așa a spus Slăvitul? De barbă? întreabă și își mângâie obrazul, cu un zâmbet șăgalnic. Regret: barba-rade... de musteață, poate... Boierii pufnesc în râs, o dată cu bubuitul pușcilor pe metereze. De nu era "Ghiaurul ista spurcat", nu știu, zău, dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]