706 matches
-
Congres al IC, ținut la Moscova din iulie până în septembrie 1928, el impune ideea „sfârșitului stabilizării capitaliste” și a „avântului mișcării revoluționare”, care ar deschide o „a treia perioadă” marcată de confruntarea „clasă contra clasă”. Această linie duce la desemnarea social-democrației ca „social-fascistă” și face din ea dușmanul principal al comuniștilor. Din 1929 până în 1934, radicalizarea politicii IC corespunzând revoluției staliniste din interiorul URSS, duce la izolarea și la slăbirea generală a PC - în 1932, PCF obține cel mai scăzut scor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
forme de represiune bolșevică, completată în 1924 de cartea lui Melgunov Teroarea roșie în Rusia. La rândul lor, menșevicii publică la Berlin în 1921 Curierul socialist, și tot ei sunt la originea unei literaturi analitice de înaltă ținută. După liderul social-democrației germane, Karl Kautsky (Dictatura proletariatului, 1918, șeful menșevicilor, Iuri Martov, critică în Bolșevismul mondial (1919) concepțiile iacobine și nemarxiste ale lui Lenin; economistul David Dallin publică una dintre primele lucrări asupra muncii silnice în URSS, juristul Solomon Schwartz descrie condiția
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în 1889 de Internaționala muncitorească socialistă, hotărât europeană și marxistă. Luptând împotriva curentelor anarhiste*, anarhico-sindicaliste și trade-unioniste, aceasta nu este decât o „confederație secundară de forțe naționale inițiale” (A. Kriegel), ce organizează întâlniri periodice în care se exprimă o dreaptă - social-democrația* germană de marxism ortodox -, o stângă - Jean Jaurès - și o extremă stângă - Lenin*, R. Luxemburg, A. Pannekoek. La începutul anului 1914, aceasta reprezintă o forță: 4 milioane de aderenți, 10 milioane de sindicaliști, 12 milioane de alegători, 200 de mari
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
bolșevicilor critici fundamentale, alții sunt criticați de câțiva marxiști revoluționari, dintre care cea mai remarcabilă este Rosa Luxemburg. Născută în 1871, militantă încă de foarte tânără și având legături cu socialiștii ruși, polonezi și germani, ea aparține, începând din 1898, social-democrației* germane, unde își manifestă capacitățile de teoreticiană. închisă în 1916 din cauza pozițiilor ei antipatriotice, susține Revoluția din Octombrie, dar îi critică pe bolșevici în mai multe aspecte, mai ales în privința concepției leniniste a partidului și a absenței democrației*. în 1918
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ale vieții sociale. Bolșevizarea și crearea corpului permanenților Bolșevizarea structurilor organizaționale induce profesionalizarea politicii prin crearea unui corp de revoluționari profesioniști - permanenții -, plătiți de către partid, care constituie aparatul. Or, dacă puterea de organizare și numărul permanenților săi i-au îngăduit social-democrației germane de dinainte de 1914 să posede un aparat important, nu așa stăteau lucrurile, de exemplu, cu SFIO care, în afara propriilor aleși, nu avea decât puțini reprezentanți plătiți. Importantele finanțări acordate de IC le permit partidelor comuniste să beneficieze, încă din
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
responsabilii organizațiilor de masă (sindicate etc.) care dau adesea o mână de ajutor la acțiunile partidului. Aparițiile publice masive întăresc impresia de număr și, pentru celelalte forțe politice, sentimentul omniprezenței comuniștilor. Dacă prima generație comunistă a anilor 1920, provenită din social-democrație și din sindicalism*, își are propriile resurse culturale, a doua generație nu cunoaște decât formarea comunistă asigurată de un sistem parașcolar. școlile de formare create de către partidele comuniste se răspândesc încă din anii 1920 la toate nivelurile - raional, regional, federal
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
specifică - sindicalismul*, lupta pentru pace*, sportul, tineretul*, apărarea locatarilor etc. - un maximum de persoane într-o structură care rămâne controlată de câțiva comuniști ce reprezintă în general între 10 și 20% dintre membri. Acest tip de organizare preia elemente de la social-democrația* germană de dinainte de 1914, al cărei obiectiv era acoperirea tuturor aspectelor vieții cotidiene, în așa fel încât societatea civilă* s-ajungă să susțină și să hrănească partidul politic. Invers, partidele comuniste utilizează organizațiile de masă atât pentru a-și spori
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
socialiști* (Proudhon) sau anarhiști (Bakunin). Această voință de a defini un „socialism științific” în comparație cu alte curente considerate utopice, mic-burgheze, dacă nu chiar reacționare tinde spre cristalizarea gândirii în ideologie*, apoi în doctrină, ba chiar în dogmă. Totuși, cei mai mulți dintre liderii social-democrației* de dinainte de 1914 refuză să fixeze definitiv canoanele marxismului*, mărturie stând polemica dintre „ortodoxul” Karl Kautsky și „revizionistul” Eduard Bernstein. în 1902, în Ce-i de făcut?, Lenin* dezvoltă o viziune care leagă principii inspirate dintr-o linie politică unică
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de unele dintre textele devenite eretice, precum acelea ale lui Troțki* și apoi Zinoviev sau Buharin de exemplu. Opoziția devine o deviație, considerată drept „oportunistă” atunci când refuză colectivizarea* și industrializarea* forțate; în IC sunt „oportuniști” comuniștii care leagă alianțe cu social-democrații sau care refuză linia „clasă contra clasă” adoptată în 1928. Opoziția este caracterizată drept „stângistă” atunci când ține de o interpretare prea radicală a liniei, susceptibilă să pună în pericol supraviețuirea unui PC prin atragerea represiunii. Unii ajung până la urmă să
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
decât într-un sens generic: ansamblul partizanilor comunismului. în cadrul celei de-a II-a Internaționale se conturează forma modernă a partidelor socialiste: o organizație* în care există strânse legături între aleșii politici, sindicate* și mișcarea asociativă muncitorească. în acest sens, social-democrația* germană constituie, înainte de 1914, modelul european, care se regăsește în Suedia, Norvegia, Belgia și Anglia, în timp ce țările din sud - Italia, Spania, Franța - sunt mai marcate de tradiția anarhistă*. Inventarea nucleului extremist cu vocație totalitară în 1902, în lucrarea sa Ce
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
revoluționară”, „cunoașterea legilor revoluției”, „conștiința intereselor proletariatului”, definite de către Lenin. în al doilea rând, acest „partid de tip nou” se bazează pe o organizație puternic centralizată și disciplinată, supusă unei conduceri clandestine, ea însăși supusă șefului carismatic. în sfârșit, în timp ce social-democrația are un caracter de clasă* - muncitoresc - foarte marcat care corespunde funcției sale tribuniciene - de purtător de cuvânt și apărător al societăților muncitorești și populare, mai ales prin intermediul sufragiului universal și al Parlamentului -, partidul leninist este format din revoluționari de profesie
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
grijă și preocupați doar de subversiunea puterii instituite. Această concepție leninistă a partidului este obiectul unor critici severe în cadrul celei de-a II-a Internaționale, mai ales din partea Rosei Luxemburg care vorbește despre „disciplină de cazarmă”; de altfel, în comparație cu puternicele social-democrații, facțiunea bolșevică nu este deocamdată, în 1914, decât un grupuscul, nucleu revoluționar asupra căruia șeful său încearcă să instaureze o dominație totală - ideologică, politică, organizațională și financiară. De la nucleu la mișcarea de mase Odată cu Revoluția din Februarie 1917 din Rusia
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și caută o alianță antifascistă internațională. După ce a respins ideea unei alianțe cu SFIO și exclus pe unul dintre conducătorii PCF, Jacques Doriot, care se erijase în purtătorul său de cuvânt, IC intenționează în mai-iunie 1934 să se apropie de social-democrație*. Franța oferă laboratorul politicii de Front Popular*. Maurice Thorez aplică această nouă orientare și o amplifică din proprie inițiativă. Astfel, după ce a semnat, la 27 iulie 1934, un pact de unitate de acțiune cu SFIO, el propune, în toamnă, să
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
compromisul istoric la abandonarea comunismului în 1973, noul secretar general, Enrico Berlinguer, îi propune Democrației Creștine un „compromis istoric” Voindu-se responsabil, PCI își nuanțează poziția în privința Europei*, se angajează în eurocomunism, recunoaște virtuțile democrației*, acceptă NATO, se apropie de social-democrație* și polemizează cu PCUS, dar fără să se rupă de acesta. încearcă, cu moderație, să accepte mișcările venite dinspre societatea civilă*, care busculează conformismul tradițional. în 1975, triumfă la alegerile administrative, ajungând astfel să administreze un mare număr de orașe
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ca moștenitorii aripii reformatoarea a fostelor partide-state și reunesc comuniști renovatori, o parte a fostei nomenclaturi, tehnocrați și socialiști de stânga uniți în jurul unui proiect de tip social-democrat*. Din anii 1990 încoace, aceste partide postcomuniste ocupă un spațiu politic important: ● Social-democrația Republicii poloneze (SdRP) care dispare în 1999, Alianța Stângii Democratice (SLD) și Uniunea Muncitoare; ● Partidul Socialist Maghiar (MSZP), Partidul Social-democrat Maghiar (MszDP); ● Partidul social-democrat ceh; Partidul de Stânga Democratică din Slovacia (SDL); ● Partidul Social Democrat din România; ● Partidul Socialist Bulgar
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lipsă de bani, își reduc aparatul la un nucleu foarte profesionalizat. Prezintă o dublă față electoralistă și de opoziție extraparlamentară, mai ales sindicală. Au găsit un mod de organizare transnațional, Partidul Stângii Europene*. Pe planul ideologic, resping o evoluție spre social-democrație și vor să ocupe un loc la stânga stângii democratice, denunțată ca gestionară a capitalismului, dar acceptată ca partener politic. Ofertele ideologice și strategiile acestor partide se rezumă la câteva elemente puternice: marxismul* - cel al tânărului Marx* și al Manifestului - rămâne
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sau Francis Cohen -, se întoarce curând sub această formă extremă, dar va reveni, într-o formă atenuată, odată cu mișcarea din Mai 1968*, când unii intelectuali asociază dezvoltarea privilegiată a anumitor științe, sau predarea lor, unor poziții și interese de clasă. SOCIAL-DEMOCRAȚIE Socialismul, ca sistem partizan, se constituie la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția unor partide care vor purta denumirea generică de „social-democrații”. începând din 1917, Lenin* angajează o bătălie împotriva social-democrațiilor, luptă pe care, într-o primă etapă, comuniștii
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
predarea lor, unor poziții și interese de clasă. SOCIAL-DEMOCRAȚIE Socialismul, ca sistem partizan, se constituie la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția unor partide care vor purta denumirea generică de „social-democrații”. începând din 1917, Lenin* angajează o bătălie împotriva social-democrațiilor, luptă pe care, într-o primă etapă, comuniștii o vor câștiga în parte, înainte de a o pierde definitiv în 1989-1991, odată cu prăbușirea sistemului comunist mondial. Nașterea social-democrației Prototipul social-democrației este Partidul Social-Democrat german (SPD). Apărut în 1877 și legalizat în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
purta denumirea generică de „social-democrații”. începând din 1917, Lenin* angajează o bătălie împotriva social-democrațiilor, luptă pe care, într-o primă etapă, comuniștii o vor câștiga în parte, înainte de a o pierde definitiv în 1989-1991, odată cu prăbușirea sistemului comunist mondial. Nașterea social-democrației Prototipul social-democrației este Partidul Social-Democrat german (SPD). Apărut în 1877 și legalizat în 1891, el îi încredințează lui Karl Kautsky - secretar al lui Engels* și garant al ortodoxiei* marxiste - redactarea unui program care să definească o cale reformistă a socialismului
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
generică de „social-democrații”. începând din 1917, Lenin* angajează o bătălie împotriva social-democrațiilor, luptă pe care, într-o primă etapă, comuniștii o vor câștiga în parte, înainte de a o pierde definitiv în 1989-1991, odată cu prăbușirea sistemului comunist mondial. Nașterea social-democrației Prototipul social-democrației este Partidul Social-Democrat german (SPD). Apărut în 1877 și legalizat în 1891, el îi încredințează lui Karl Kautsky - secretar al lui Engels* și garant al ortodoxiei* marxiste - redactarea unui program care să definească o cale reformistă a socialismului, fără însă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Secția Franceză a Internaționalei Muncitorești (SFIO), care, totuși, nu ajunge să-și articuleze doctrina și acțiunea cu cele ale unui sindicalism impregnat de anarhism și refuzând democrația* parlamentară. Numărând puțini activiști, dar mulți aleși, SFIO nu va fi niciodată o social-democrație de tipul celei germane sau britanice, modele ale partidelor socialiste austriac, belgian, olandez, norvegian, suedez și ceh. Din 1889, ansamblul acestor partide, pe atunci eminamente europene, se grupează în Internaționala Muncitorească Socialistă (IOS) sau Internaționala a II-a, fondată sub
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
bolșevici, la 7 noiembrie 1917. începând de acum, scindarea, inaugurată în PMSDR în 1903, se va propaga, la îndemnul lui Lenin, cu iuțeala fulgerului, în întreaga mișcare socialistă europeană, apoi în cea mondială. Timp de șapte decenii, ea va opune social-democrația - tendință moderată și democratică a socialismului - comunismului și va îmbrăca mai multe forme. Mai întâi, pe cea a unei lupte semantice: din 1918, Lenin impune abandonarea termenului de „social-democrat” - considerat dezonorant, din cauza „trădării” -, înlocuit cu cel de „comunist” - singurul, de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
tip de critică este profesat - cu ocazia congresului de aderare a SFIO la IC, în decembrie 1920 - de Lîon Blum, care „rămâne în casa părintească” și devine liderul socialismului francez. Manevra leninistă nu atinge decât un succes moderat. Acolo unde social-democrația este puternică - Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Belgia și chiar Germania -, comunismul rămâne slab, chiar marginal. în Franța și Cehoslovacia, el cucerește conducerea partidelor socialiste; începând din 1924 însă, IC le impune o bolșevizare menită să le transforme în partide de tip
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Cehoslovacia, el cucerește conducerea partidelor socialiste; începând din 1924 însă, IC le impune o bolșevizare menită să le transforme în partide de tip leninist, ceea ce alungă numeroși membri; politica „clasă contra clasă”, inaugurată de Stalin* în 1928, și care desemnează social-democrația - etichetată ca „social-fascistă” - ca inamic numărul unu, îi face pe alegători să se îndepărteze. Astfel, în 1932, SFIO, atâta câtă se mai păstrase, reunește mult mai mulți membri și alegători decât PCF*. în Germania, atacurile încrâncenate ale comuniștilor împotriva SPD
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pentru vendetă. în februarie 1912, Koba, care a adoptat pseudonimul de Stalin - „omul de oțel” -, este cooptat în Comitetul Central al Partidului Bolșevic, format atunci din doisprezece membri, iar Lenin îl însărcinează să redacteze un text despre „Problema națională și social-democrația”. în septembrie 1913, este din nou deportat în Siberia și își ocupă timpul liber cu vânătoarea și pescuitul. Acolo îl surprinde revoluția din februarie 1917. Eliberat, sosește la Petrograd pe 12 martie. Membru al Comitetului Central, este unul dintre redactorii
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]