629 matches
-
toate mijloacele ei, începutul însuși, mai bine zis, originarul în sens constitutiv pentru "lucrurile însele", aflat dincolo sau, poate, dincoace de toate aceste precondiții. Modelul a ceea ce se întâmplă înaintând pe orice cale filosofică îl putem găsi în scenariul ironiei socratice (nu degeaba aceasta este una dintre metodele originare ale filosofiei): se pornește de la presupoziția (iată o "pre-"... ce ar trebui ea însăși recunoscută ca atare!) că pentru a cunoaște cu adevărat lucrurile, filosoful trebuie să caute, înainte de toate, în propria
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de corectitudine a gândirii este deja vizibilă în demersurile lui Socrate privind definiția termenilor utilizați în raționamente, "inducția" unor concluzii valabile, formularea unor răspunsuri adecvate față de întrebările "autentice" în cazul demersurilor proprii dialecticii. Platon lucrează și el în sensul proiectului socratic al "reglementării" actului de dobândire a adevărului, adică la ceea ce în condițiile logicii aristotelice va fi numit corectitudine a gândirii. În afara celor câteva elemente socratice de "logică formală", amintite mai sus, dar în completarea lor, Platon deschide două probleme care
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
față de întrebările "autentice" în cazul demersurilor proprii dialecticii. Platon lucrează și el în sensul proiectului socratic al "reglementării" actului de dobândire a adevărului, adică la ceea ce în condițiile logicii aristotelice va fi numit corectitudine a gândirii. În afara celor câteva elemente socratice de "logică formală", amintite mai sus, dar în completarea lor, Platon deschide două probleme care vizează logos-ul în sensul formalizării sale, pe care le tematizează dominant din perspectivă ontologică: problema "locului" adevărului și cea a ne-ființei (socotită "gen
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
plus, dată fiind metoda de lucru a lui Aristotel utilizată deseori de el și constituită printr-o raportare "critică" la istoria gândirii grecești, ceea ce presupune și preluarea unor reprezentări, concepte, înțelesuri etc. tocmai de la aceasta ne aflăm foarte aproape de spiritul socratic, mai bine-zis, de maniera lui Socrate de a dezvălui (pe cale "dialectică", adică prin întrebări și răspunsuri) anumite adevăruri. Păstrând ideea diferenței dintre analitică și dialectică așa cum ea ne-a apărut până aici ca fiind, sub aspect pragmatic, susținută, întâi, de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se afla, de o parte: a) operația lui Zenon din Elea, elevul lui Parmenide, de a scoate la iveală rezultate ambivalente ale facultăților de cunoaștere (cele acceptate și de Parmenide), dar prin asumarea unor clare temeiuri discursiv-judicative ("dialectice"); b) arta socratică a dialogului ("dialectica", arta de a formula întrebări) folosită în contextul maieuticii; c) conceperea dialecticii de către Platon ca o metodă ce conduce la eidos (existența în sine, idéa, "forma"); iar pe de altă parte, folosirea "dialecticii" (discurs plin de capcane
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
metodă ce conduce la eidos (existența în sine, idéa, "forma"); iar pe de altă parte, folosirea "dialecticii" (discurs plin de capcane logice) de către sofiști într-un mod "non-regulativ", prin raportare la scenariile ei propriu-zis filosofice, adică zenoniene, iar mai târziu, socratice și platoniciene. Propriu-zis regulativ (adică după regulile "gândirii ființei"), două sunt instanțele constituite ontologic: ființa însăși, ca "obiect" adecvat gândirii, poate chiar ca singurul ei obiect propriu, și ne-ființa, ca "obiect" lăsat la o parte ca nesemnificativ, pus într-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în inițiere constituie o uriașă încercare. În acest eseu străbatem timpul înapoi, în adâncul fântânii, în imensitatea haosului din care s-a născut universul, dar în marea căutare a Cuvântului vom pătrunde împreună în noi înșine pentru a urma îndemnul socratic și a intra în labirintul arcurilor reflexe ale vieții ce cuprind în spirit, suflet și trup omul și divinitatea. La fiecare trecere prin limba unui clopot apar profeții. Dacă examinăm Scripturile, și mai ales Vechiul Testament, întâlnim semnele distincte ale unui
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
aceea să execute și el ceea ce vedea la alții. Montaigne dorea ca preceptorul să aibă grijă să nu așeze nimic în capul copilului prin autoritate, ci să-l facă să gîndească. Fiecare cunoștință trebuie învățată numai prin efort propriu. Metoda socratică trebuia să o înlocuiască pe aceea tradițională, în care numai profesorul era activ. Profesorul trebuie să facă elevul să discearnă singur asupra lucrurilor, să-l determine să facă cercetări proprii, uneori ajutîndu-l, alteori lăsîndu-l să se descurce singur. Orice cunoștință
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
să-și afle limitele. Am evitat explicațiile spectaculoase ce pot altera discursul și pot instala o nevroză a dezbaterii. Despre lucrurile firești care sunt legile economice, nu se poate vorbi decât în mod firesc. Chiar Hayek a recunoscut că "maxima socratică potrivit căreia recunoașterea ignoranței este începutul înțelepciunii are o profundă semnificație din perspectiva modului în care înțelegem societatea"18. În același timp, viziunea noastră este influențată de Hayek, care arată cum "concepția despre omul care-și construiește deliberat civilizația izvorăște
Fețele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
noastre ar fi eronate indiferent de nivelul de cunoaștere pe care considerăm că l-am atins. Puțină umilință a gestului va prinde bine, tocmai pentru că poziția asta, perspectiva asta, ne pune în situația de a ne recunoaște vremelnicia și conștiința socratică de asumare a stării de necunoaștere. Căutăm prin întuneric luminițe, care mai de care mai înșelătoare. Așa considerăm că-i stă bine unui demers, pe care putem să-l caracterizăm a fi științific pentru că folosește metodele a ceea ce noi numim
Fețele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
se află; iar acum, cu câtă generozitate varsă lacrimi pentru mine! Dar, haide, Criton, să-i dăm ascultare. Dacă este pregătită, să aducă cineva otrava. Iar de nu, s-o pregătească cel care este însărcinat cu aceasta". În înțelepciunea sa socratică, Socrate oferă un tribut naturii paradoxale - și literare - a omului ca om și călău (Asta dacă literatura scapă cu adevărat de teoria critică, așa cum sugerează Mark Edmunson atunci când spune că literatura "se opune încercărilor de a fi explicată" [31]. Dacă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
din concluzie: el nu poate avea pretenția epistemologică de a trage concluzii despre starea unei țări sau a locuitorilor săi. Mai curând poate doar să ni le sugereze prin prezența acelui funcționar fascist și meschin care îl șantajează. Asemeni întrebării socratice, suntem lăsați să ne întrebăm ce va aduce cu sine viitorul neconcludent, doar pe baza unui singur exemplu. Hemingway nu insistă asupra subiectivității în măsura în care o fac mulți alți practicanți ai jurnalismului literar; totuși, aceasta iese în evidență din cel puțin
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în 2100. Deșeurile vor fi depozitate la 500 de metri adâncime și se presupune că vor rămâne acolo timp de 100.000 de ani. Dar cum vor percepe generațiile următoare acest fapt tehnologic?472. Autoarea consideră că "documentul este gândit socratic și merită văzut, dar cu rezerve metafizice"473. Ca și la ediția anterioară a TIFF 2010, și la TIFF 2011 s-a organizat un top al celor mai bune și celor mai puțin bune proiecții. În opinia lui Victor Cubleșan
Literatura și cultura finlandeză: o perspectivă românească by Paul Nanu () [Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
ci să fie cumpătați. Și nu zic nu. Știu însă că cine învață pe alții trebuie să se ia pe sine ca exemplu, astfel încât sfaturile ce le dă să se asemene faptelor și vorbele lui să-i călăuzească 1. Cumpătarea socratică presupune o exigență fundamentală, pe care o putem exprima prin următoarea sintagmă: "Ca să-i poți conduce pe alții, trebuie mai întâi să te poți conduce pe tine". Această cumpătare, dezvoltată ulterior într-o adevărată "etică a abținerii", se regăsește peste
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
să cultive imaginea lor în ochii celorlalți și nu să se cultive pe ei înșiși. "Tehnica succesului" prevalează în raport cu "tehnica virtuții", iar manifestarea în plan social-public se face sub semnul succesului, de sorginte sofistă, și nu sub acela de sorginte socratică a dictonului "cum să te manifești în spațiul public și să-ți păstrezi sufletul". În acest sens, Antiphon sofistul afirmă: ... Justiție așadar înseamnă a nu încălca legile cetății în care ești cetățean. De aceea, un om se poate bucura de
Managementul clasei by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
orientative și, mai ales, definiții nuanțate ale eidos-ului suprem (polideterminări în funcție de o constelație conceptuală ce capătă în cadrul fiecărei teorii o culoare particulară). Aici, replierea pe sine devine un leit-motiv care transgresează exercitările individuale (de tipul "oglinzii" sau al daimon-ului socratic) și asumă un dublu destin colectiv (care reunește un versant al acumulărilor într-o știință a înțelepciunii și unul al reverberației esențelor ethos-ului constituit în sânul unei comunități). Astfel întipărită în tradiție sau în canonul cult, fapta exemplară a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
sistemul normativ. Prima dintre ele înglobează tot ce este preambul conștient al deciziei, iar cea de-a doua întâmpină prin desfășurare organizată orientarea individuală. Dubla lor mișcare este regăsibilă în cosmologia metafizică a lui Platon, acolo unde demiurgul întâlnește daimonul socratic și unde mesajul lumii Ideilor este preluat de înțelepciunea subiectului gânditor și în versiunea dedicată actului. Astfel, modelul conștiinței de sine optative este daimonul, care coboară din exterioritatea oraculară în care l-a plasat tradiția antichității grecești și devine voce
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
grecești și devine voce interioară a unei modalități negative de prescripție ("daimonul este oracolul interiorizat"51). El inaugurează o tradiție de concepție care acordă un loc central conștiinței de sine în universul tematic al metafizicii în general ("comentând semnificația daimonului socratic... Hegel afirmă că aici suntem, pentru prima dată, în prezența conștiinței subiective de sine, treaptă și moment necesar în dezvoltarea conștiinței absolute"52). Daimonul "judecă" situația existențială și alertează subiectul într-un sens sau altul, el devine, ca partener interior
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
de metode interactive: * metode centrate pe propunerea de idei și rezolvarea de probleme (brainstormingul, tehnica grupului nominal); * metode bazate pe dezbaterea de grup (reuniunea Phillips 66, controversa creativă, tehnica dezbaterilor); * metode bazate pe observarea interacțiunilor în cadrul grupului ( tehnica acvariului, seminarul socratic, discuția panel); * metode de optimizare a relațiilor în cadrul grupului (învățarea cooperativă, tehnica HEI, exerciții de spargere a gheții). Din a doua categorie face parte și metoda predării reflexive. Aceasta este o utilizare interesantă a reuniunii Phillips 66 care folosește și
Coronița prieteniei by Iliese Dorina – Liliana, Şcoala. Nr. 88 „Mihai Viteazul”, Bucureşti () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91748_a_93010]
-
se și strecoară ușor cînd nu devin obiectul unei tratări obiective pe căi ocolite și pe ușile din dos, exercitînd o influență ce poate fi cu atît mai mare cu cît e împlinită mai inconștient. Filosofia are constant ca motto socraticul "cunoaște-te pe tine însuți!" Iar a te cunoaște pe tine însuți înseamnă să fii conștient de premisele și de poziția ta, în cea mai mare măsură posibilă. Tema cercetării de față e să cerceteze posibilitatea psihologică a unei concepții
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Eth. Nic., IV, 9). El posedă într-adevăr înlăuntrul său ceva ce nu poate, firește, să împărtășească dintr-o dată. Grecii de mai tîrziu s-au înstrăinat din nou de contradicția dintre interior și exterior ce ieșea la lumină în ironia socratică. Epicureicii concepeau ironia ca pe o expresie a trufiei și a lăudăroșeniei 28. Învățătorul lui Cicero, epicureul Zenon, îl numea chiar pe Socrate un măscărici (scurra Atticus)29. Ironia socratică este o mare ironie dacă, în general, poziția lui Socrate
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
dintre interior și exterior ce ieșea la lumină în ironia socratică. Epicureicii concepeau ironia ca pe o expresie a trufiei și a lăudăroșeniei 28. Învățătorul lui Cicero, epicureul Zenon, îl numea chiar pe Socrate un măscărici (scurra Atticus)29. Ironia socratică este o mare ironie dacă, în general, poziția lui Socrate este epuizată prin conceptul de ironie, ceea ce vom aprecia mai de aproape ulterior. În marea ironie, relația polemică cu cei din jur dispare. Așa cum am indicat deja, se pot rezolva
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
epocii sale, dezvoltată sub influența lui Hegel, cea care a fost reprezentată la noi de Heiberg și Martensen, la care trimite și el. S-a lăsat ademenit astfel, în acest stadiu al evoluției sale, să nesocotească caracterul pozitiv al ironiei socratice. Chiar și mai tîrziu, (1846), el îl declară pe ironist un om glumeț (Papirer, VII, 1, p. 27). Asta ne amintește de acel scurra Atticus al epicureicilor. Dealtminteri, el și-a ameliorat concepția în scrierile de mai tîrziu, cum vom
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în mod special iar jocul arbitrar, schimbarea capricioasă a exercitat, în și pentru sine, o mare atractivitate. În ce-l privește, Friedrich Schlegel nu era în stare să dezvolte ceea ce ieșea la lumină. Îi lipsea energia lui Socrate și a socraticilor de a lucra în cîmpul liber al personalității, cel pe care cresc toate plantele bune. Simțul său pentru măreț și infinit se împerechea cu o lipsă a capacității de a lucra fidel și constant și de a stăpîni astfel conținutul
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
că ironia și humorul se exclud. Ironia poate fi foarte bine, cum am văzut (* 18) o formă a humorului. Și o cercetare istorică conduce tocmai la rezultatul că acesta este și cea mai potrivită caracterizare a poziției lui Socrate. Ironia socratică era, în esență, o metodă, bine-cunoscuta metodă analitică. Aceasta constă în a te arăta de acord cu o ipoteză și, pornind de la ea, a reveni la niște premise ce se află apoi fie în concordanță, fie în contradicție cu alte
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]