1,263 matches
-
75 mm puteau distruge un T-34 doar dacă îi loveau din spate motorul." Guderian nota de asemenea că: "... rușii învățaseră deja câteva lucruri." Și în alte zone ale frontului, contraatacurile masive sovietice au încetinit ofensiva germană. Proporțiile înfrângerii inițiale sovietice au fost copleșitoare. După unele estimări germane, peste 673.000 de soldați sovietice au fost capturați de Wehrmacht în ambele pungi, deși cercetări recente sugerează că cifele sunt ceva mai mici, cam 514.000 de prizonieri, adică 41% din totalul
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
să atingă periferiile orașului Tula doar pe 26 octmbrie. Planul inițial german presupunea cucerirea rapidă a orașului Tula și o mișcare de învăluire a Moscovei. Totuși, prima încercare de cucerire a Tulei a fost oprită de Armata a 50-a sovietică și de civilii înarmați, angajați într-o luptă disperată. Panzerele lui Guderian au fost obligate să-și oprească înaintarea în suburbiile Tulei pe 29 octombrie. După cum subliniază David Glantz în cartea sa "When Titans Clashed (Când s-au ciocnit titanii
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
Divizia a 7-a Panzer germană a cucerit un cap de pod peste Canalul Moscova-Volga - ultimul obstacol important mai înainte de a ajunge la capitală - aflat la mai puțin de 35 km de Kremlin. Puternicul contraatac a Armatei I de Șoc Sovietice i-a respins pe germani înapoi pe malul de vest al canalului. La nord-vest de Moscova, Wehrmachtul a ajuns la Krasnaia Poliana, la mai puțin de 20 km de Moscova. Ofițerii germani puteau să vadă unele dintre clădirile mai înalte
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
și nu aveau încă echipamentul de iarnă necesar. Ca urmare, înaintarea inițială germană a fost de numai 5 - 10 km pe zi, șansele de succes fiind, după spusele lui Guderian, "nesigure". Atacurile germane au expus flancurile armatelor lor atacurilor Armatelor sovietice a 49-a și 59-a, aflate lângă Tula, ceea ce le-a încetinit și mai mult înaintarea. Tancurile lui Guderian au fost capabile însă să mai continue înaintarea, cucerind Stalinogorskul pe 22 noiembrie și reușind să încercuiască divizia de infanterie
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
trebuit să lupte cu apărătorii capitalei organizați foarte bine în adâncime. După ce a întâlnit rezistența foarte puternică a Diviziei I Motorizată de Infanterie de Gardă și a trebuit să facă față și contraatacului din flanc ale Armatei a 33-a sovietice, ofensiva germană a fost respinsă patru zile mai târziu, germanii pierzând cam 10.000 de oameni și câteva zeci de tancuri. Până la începutul lunii decembrie, temperatura din zona Moscovei, aflate până atunci în jurul mediei multianuale, a scăzut la -15 și
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
Stalin, care fusese speriat de succesele inițiale germane. Înaintarea inițială sovietică nu a putut elimina punga de la Rjev, apărată de câteva divizii ale Grupului de Armate Centru. Imediat după contraofensiva din fața Moscovei, au fost declanșate o serie de atacuri locale sovietice, (Bătăliile de la Rjev), care aveau ca scop eliminarea sus-numitei pungi. Fiecare atac sovietic se solda cu pierderi grele de ambele părți. Pierderile sovietice au fost estimate la 500.000 - 1.000.000 de oameni, iar cele germane la 300.000
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
Erou" în 1965, la a 20-a aniversare a Zilei Victoriei. Medalia "Apărarea Moscovei" a fost creată în 1944 și a fost conferită soldaților, civililor și partizanilor care au luat parte la apărarea capitalei. Atât pierderile germane cât și cele sovietice în timpul bătăliei de la Moscova au fost subiect de dezbateri, numeroasele surse oferind estimări diferite. Nici măcar toți istoricii nu sunt de acord cu ceea ce ar trebui considerată a fi "bătălia de la Moscova" în cronologia celui de-al doilea război mondial. În timp ce
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
7 ianuarie 1942. "Marea Enciclopedie Sovietică" publicată între 1973-1978, estimează pierderi ale germanilor de 400.000 de oameni până în ianuarie 1942. "Enciclopedia Moscovei" publicată în 1997 consideră că pierderile germane s-au ridicat la 145.000 de oameni iar cele sovietice la 900.000 de oameni în faza defensivă, și 103.000 germani și 380.000 de sovietici pentru faza ofensivă, până pe 7 ianuarie 1942. Astfel, totalul pierderilor dintre 30 septembrie 1941 și 7 ianuarie sunt estimate la 248.000/400
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
este o consecință a confruntării, în acest stat, între doctrinele „românismului” și „moldovenismului”, confruntare care a iscat câteva neînțelegeri între autoritățile de la București și cele de la Chișinău. „Moldovenismul” este o concepție apărută în URSS încă înainte de 1940, în timpul Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldovenești din Ucraina, prin care se încearcă și în prezent să se demonstreze, că în conștiința națională și în limba localnicilor, identitatea românească ar fi artificială și marginală, prin reinterpretarea "a posteriori" a identității locale medievale și tradiționale a
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
vederi monarhiste sau cu convingeri politice democrate diferite de „viziunea” noului guvern. În a doua parte a anului 1945, și începutul anului 1946, prin diferite legi sau decrete guvernamentale și ordine ale Inspectoratului General al Jandarmeriei cu aprobarea Comisiei Aliate (sovietice) de Control (în baza art. 18 al Convenției de Armistițiu, încheiat de România și guvernele Națiunilor Unite la 12 septembrie 1944), s-au redus efectivele inspectoratelor de jandarmi, în proporție de peste 65%. La data de 16 februarie 1945 au fost
Jandarmeria Română () [Corola-website/Science/306599_a_307928]
-
care era și un răspuns la condamnarea la moarte în contumacie de către un tribunal din URSS a liderului român basarabean Ioan Inculeț. În iulie 1923, tot mai izolat în sânul conducerii comuniste ucrainene, Rakovski este înlocuit în fruntea guvernului Ucrainei sovietice cu un nativ ucrainean, Vlas Ciubar. După îmbolnăvirea și apoi moartea lui Lenin, devenind un membru al taberei așa zisei „opoziții de stânga” conduse de Troțki față de steaua ascendentă a lui Stalin, noul secretar general al Partidului Comunist unional începând
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
ocupat în misiuni diplomatice. Pentru Rakovski, negocierile cu Republica de la Weimar, pe care le-a purtat la Berlin, împreună cu Adolf Ioffe, au fost un remarcabil succes. În 1922 a obținut semnarea tratatului de la Rapallo cu Germania, care a permis Rusiei Sovietice, respectiv recent înființatei Uniuni Sovietice, ieșirea din izolare. În același an a mai participat la Conferința de la Genova și la cea de la Lausanne. La întoarcerea de la Genova, el și ministrul de externe sovietic Cicerin ar fi fost obiectul unui plan
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
cu interes activitatea încă în România. De asemenea a avut relații calde cu Marcel Pauker, un militant comunist român, și el,se pare apropiat de Troțki. Semnând în 1927 o Declarație considerată în Franța ca „neprietenoasă” , a „opoziției de stânga” sovietice conduse de Troțki, în care se reafirma sprijinul pentru lupta violentă a proletariatului în țările capitaliste, Rakovski s-a văzut declarat persona non grata în octombrie 1927 și nevoit să părăsească solul francez. Ar fi urmat să fie numit în
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
a-l vinde. Aslfel țăranii care aveau posibilitate să cumpere suprafețe mari de pământ erau înstăriți iar cei care îl vindeau rămâneau să-l lucreze la proprietari. În 1940 pe data de 28 iunie situația s-a schimbat dupa ocuparea sovietica a Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Pe 28 iunie 1944, satul a fost eliberat si in acelasi timp ocupat de către Armata Rosie, în timp ce sătenii au dus-o greu. După război în sat s-au întors 43 de bărbați dintre
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
un singur astfel de oraș înainte de întoarcerea la Moscova în decembrie 1949, și i l-a dedicat lui Stalin la aniversarea lui de 70 de ani. În memoriile sale, Hrușciov își descria amintirea plăcută pe care i-o aducea Ucraina sovietică pe care a guvernat-o timp de un deceniu: Voi spune că ucrainenii m-au tratat bine. Îmi amintesc cu căldură anii petrecuți acolo. A fost o perioadă plină de responsabilități, dar plăcută deoarece a adus satisfacții ... Dar departe de
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
le repare. Îl încurca faptul că China dezaproba viziunea liberală a Iugoslaviei în ce privește comunismul, iar încercările de a concilia Belgradul înfuriau Beijingul. După ce a dus la bun sfârșit preluarea controlului asupra Chinei continentale în 1949, Mao Zedong a cerut Uniunii Sovietice ajutor material, precum și retrocedarea teritoriilor care îi fuseseră răpite de Rusia Țaristă. După ce a preluat comanda URSS, Hrușciov a mărit ajutorul acordat Chinei, trimițând și un mic corp de experți care să ajute la dezvoltarea noului stat comunist. Această asistență
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
Aruncătorul Reșița Model 1942 a intrat în dotarea regimentelor de infanterie în primăvara anului 1942, când a fost înființată o companie cu două plutoane a câte șase piese fiecare. Din cauza producției inițiale insuficiente, aruncătoarele Reșița au fost folosite alături de cele sovietice PM-38, capturate de la Armata Roșie. Rata de producție a ajuns însă în luna octombrie 1942 la 80 de exemplare pe lună. La sfârșitul anului 1944, regimentul de artilerie din cadrul diviziei de infanterie avea un divizion de aruncătoare Reșița de calibrul
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
1942 la 80 de exemplare pe lună. La sfârșitul anului 1944, regimentul de artilerie din cadrul diviziei de infanterie avea un divizion de aruncătoare Reșița de calibrul 120 mm. Aruncătoarele Reșița Model 1942 au fost folosite și după război, alături de cele sovietice PM-38 și PM-43, până în anul 1982. Începând cu anul 1982, toate cele trei tipuri de aruncătoare de calibrul 120 mm aflate în dotare au fost înlocuite treptat de aruncătorul de bombe românesc Model 1982.
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
la proba pe echipe, după ce Germania de Vest a trecut de Italia în finală. Performanțe sale i-au adus porecla „Steffi Graf din scrima”. În anul următor a ajuns în finală la Campionatul Mondial de la Denver, dar a pierdut cu sovietica Olga Veliciko și s-a mulțumit cu argint. La proba pe echipe Germania și-a adjudecat medalia de aur. În anul 1990 și-a regăsit titlul mondial, învingându-o în finală pe italianca Giovanna Trillini. În același an a plecat
Anja Fichtel () [Corola-website/Science/336089_a_337418]
-
unui decedat. A fost arestat de poliție. Imediat după ce iese din temniță se înscrie în partidul comunist. Urmează o serie de misiuni care-l poartă la Varșovia, Lvov, Cracovia, în păduri unde se duceau lupte, în zona germană, în cea sovietică. În martie 1957 părăsește partidul comunist, iar în anii '60 se exilează peste Ocean. În perioada interbelică a scris critică literară și poezie. În 1946 și-a publicat eseurile scrise în timpul războiului, sub titlul "Mitologie și realism", în 1948 studiul
Jan Kott () [Corola-website/Science/333257_a_334586]
-
unificarea cu RSS Ucraineană și sfârșitul presupusei „ocupații românești în Basarabia”. Unele surse pun accentul pe rolul jucat de agenții Cominternului, al căror obiectiv anti-România Mare a fost promovarea moldovenismului (mai târziu, în același an, a fost înființată Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească în regiunea Transnistria a RSS Ucrainene). Localitatea Tatarbunar și împrejurimile erau zone cu o populație românească minoritară, aici locuind în principal alte grupuri etnice, însă nici un grup etnic nu alcătuia o majoritate. Autoritățile Regatului României au privit acest
Răscoala de la Tatarbunar () [Corola-website/Science/318414_a_319743]
-
fost prezentată de către presa socialistă din toate țările." Ca urmare a eșecului tentativei de lovitură de stat din Basarabia, conducerea URSS a hotărât la 12 octombrie 1924 înființarea pe malul stâng al Nistrului a unui stat artificial denumit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala în orașul Balta. Noua republică autonomă făcea parte din RSS Ucraineană și avea 210 km lungime și 95 km lățime. În 1926, scriitorul comunist Henri Barbusse a scris cartea "Călăii", în care își descria experiența participării
Răscoala de la Tatarbunar () [Corola-website/Science/318414_a_319743]
-
că artificialul, fantasma, falsul, au fost îndepărtate ca un decor odată cu evenimentele din decembrie 89. Este de subliniat însă că în poveștile din Vremuri second-hand, sentimentul de fals și neverosimil e asociat cu preponderență vieții de după socialism, iar nu celei sovietice, rememorată de cei mai mulți dintre protagoniști într-un cadru afectiv mult mai consistent. Istorii afective de revendicat O privire emoționantă spre trecut, posibilă prin privilegierea poveștilor unor femei care se autoreprezintă din punctul de vedere al unei apartenențe genizate locale. O
Vremuri Second-Hand, de Svetlana Aleksievici – Istorii afective, de revendicat () [Corola-website/Science/296112_a_297441]
-
Estoniei o reprezintă rusofonii. În Letonia, rușii reprezintă aproximativ o treime din populație, iar în capitala Riga rușii îi depășesc ca număr pe letoni. În conformitate cu legile sovietice, limbile locale (estona, lituaniana și letona) aveau statutul de limbi oficiale în republicile sovietice corespunzătoare. Aceste limbi erau folosite în administrația locală în paralel cu limba rusă, care era limba oficială în URSS. Totuși, cum toți noii veniți în cele trei republici erau vorbitori de limbă rusă (chiar dacă nu erau etnici ruși), numărul lor
Republicile baltice () [Corola-website/Science/303386_a_304715]
-
centrul orașului, după planurile arhitectului Ton. Construită din foncurile credincioșilor ortodocși bulgari în cinstea Sf. Nicolae, ea a fost sfințită la 24 mai 1881. A funcționat până în anii '50 ai secolului al XX-lea, când a fost închisă de autoritățile sovietice atee. Clădirea bisericii a suferit în decursul timpului mai multe cutremure majore, ultimul dintre ele având loc în 1987.
Bolgrad () [Corola-website/Science/298605_a_299934]