1,571 matches
-
însemnare pe cea din decembrie. Un telefon pe peretele lateral și un frigider obosit lângă chiuvetă. Nici un pic de sânge. Nici o operă de artă horror. Danny simți cum stomacul își revine și pulsul i se accelerează. Simți cum îl traversează spasme, ca și cum ar fi fost curentat. Încă două cadavre aruncate pe undeva. O intrare prin efracție pe teritoriul LAPD, la Divizia Hollywood, unde scandalul Brenda Allen făcuse cele mai multe ravagii, unde îi urau cel mai mult pe cei de la Departamentul Șerifului. Încălcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o pătrunse, ca să participe și el la nebunie. Coapsele lui Audrey frământau cuvertura și îl făcură să explodeze în momentul în care o pătrunse. O strânse puternic, îl strânse și ea puternic, iar el o ținu bine, ca să-i aline spasmele cutremurării. Deși avea doar jumătate din greutatea lui, reuși să-l tragă și mai adânc în timp ce ea continua să vibreze în mijlocul orgasmului, iar el o ținu de cap, îngropându-și fața în părul ei, până când se slei de tot, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pernă și-l împușcă de două ori în cap de aproape. Pocnetele răsunară înăbușit. Zbieretele lui Audrey se auziră ca vaierul prelung al unei sirene. Buzz coborî din pat și o strânse în brațe, înăbușindu-i tremuratul în propriile lui spasme. Îi șopti: — Du-te în baie, nu aprinde lumina și ține capul jos. A venit pentru Mickey, iar dacă mai e vreunul afară, vine și ăla. Stai dracului jos și stai dracului calmă! Audrey se retrase, mergând în genunchi. Buzz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
iar marginile albe de pe fundal arătau exact ca niște buze și dinți ce păstrau imaginea intactă prin rigor mortis... Danny sări în picioare și alergă în partea din față a casei. Găsi o toaletă și se încuie înăuntru. Își calmă spasmele cu o litanie: FII POLIȚIST, FII POLIȚIST, FII POLIȚIST! Se sili să se gândească la indicii concrete, deschise dulăpiorul cu medicamente și găsi unul imediat: un flacon prescris de medic pentru secobarbital de sodiu, adică biletul spre moarte al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
unei prezențe străine, care Îl privea de aproape. Apoi totul se stinse. 27 decembrie 1475, ora 13.30, Istanbul Ștefănel simți arsurile În umăr, apoi În brațe și În picioare. Îngenunche pe cheiul Mării Marmara și rămase acolo, scuturat de spasme. „N-am ajuns la timp... ” gândi, fără să Înțeleagă unde ar fi trebuit să ajungă. Știa doar că se Întâmplase ceva groaznic, că cineva apropiat căzuse În sânge. Sufletul Îi spunea că acela era omul pe care Îl visase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bătea joc de el. Cineva care Îi știa cele mai ascunse și mai nebunești speranțe. Și totuși, chipul lui Ali nu era nici răutăcios, nici ironic. Era sincer. Dar, după o clipă, același chip deveni alb și Încremenit În ultimul spasm, iar comandantul spahiilor se prăbuși, cu un pumnal Înfipt În spate. - Ogodai! Încercă să strige Oană, dar vocea Îi era ca sugrumată. Tătarul nu Îi dădu nici o atenție. Se duse la fereastră, pe care o deschise și făcu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
într-o plasă de păianjen. Așa i se par crengile încrucișate. Un cuib de păianjeni. Terorarea se face simțită în colțul ochilor săi și nu se poate uita imediat în jur. Numai privind fix și concentrându-se puternic poate transforma spasmele și contorsiunile acestui loc oribil într-o dispunere conventională a obiectelor în spațiu. Întunericul înrăutățește lucrurile. Pretutindeni simte primejdia. Foșnete. Mai ales dintr-un copac aflat în spatele lui. Ceva de acolo îl urmărește. Maiorul Privett-Clampe strânge pușca în mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ar fi fericită să-l omoare, să-i îngoape trupul în pământ, să asigure continuitatea anotimpurilor. El încearcă rapid să-și afișeze dezaprobarea pe chip, dar sfârșește într-un rictus lamentabil, ca victima unei mușcături de șarpe cuprinsă de un spasm. Dând din mână încearcă disperat să-și manifeste disocierea de ceea ce s-a întâmplat, s-o facă să înțeleagă că-i e la fel de oripilat de toți cei impliați și de incidentul cu bicicletele. Cu o strângere de inimă, își dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sau ființa ce se afla aevea pe cerdacul chiliei și-a făcut semnul crucii și s-a întors cu fața spre perete, rezemându-și fruntea de pumnii strânși. Mi s-a părut chiar că bustul i se zbate ca în spasmele plânsului... Primul îndemn din sufletul meu a fost să alerg la ea, să aflu care-i pricina lacrimilor... Dar ceva mă țintuia pe loc. Am închis ochii, bântuit de revoltă împotriva neputinței mele. Când i-am deschis, nu am avut
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
mai multe orgasme. Așa că am mai mimat vreo câteva ca să-l fac să termine. Dar el i-a dat înainte. Mult, mult mai târziu, Chris s-a oprit... Dar finalul n-a fost marcat de un răcnet profund, de câteva spasme furibunde și o expresie de parc-ar fi primit un pumn teribil în ouțe, ci de o scădere a ritmului și de un aspect fleșcăit al puțicii, dovada indubitabilă a neputinței. —Iartă-mă, Rachel, a bolborosit Chris fără să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
doar cele două trasee luminoase ale ochilor lui fosforescenți îl urmăresc de departe, din cabina mașinii. Veghea îndârjit și cu ură, de departe, mângâindu-și, nervos, sprânceana, semnul bizar de la coada sprâncenei. Orașul anihilat. Noaptea, mâluri putrede. Rareori, cadența păzitorilor... Spasmul câte unei bufnițe, lovind antenele clădirilor. Zbârnâie îndelung, cu fulgere iuți, cucuvele electrice. Hodoroaga se spulberă, scufundată, undeva, în adâncul tenebrei. Văzduhul deschide imense aripi negre și, simultan, uriașe plase de pradă, să adune liliecii și avioanele și fantomele brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
el de întâlnire, zadarnic se ferise. Mâinile tremurau, îl atinseră, îl electrizară, sângelevui, iarăși, hainele zburară, mototol, îl trăgea în ea, adânc, mai adânc, bâlbâind între sughițuri de plâns: „Nu, nu te uita, te rog, nu, nu“. Trepidația toridă, plânsul, spasmul, izbăvirea. „Ai venit, totuși“... râdea, peste câteva zile, deschizând ușa. Și îl trase spre ea, în ea, adânc, mai adânc, în lava toridă. „Nu te uita, nu mă privi“. Sughița, înăbușit, vindecată, în deșănțarea disperată a înlănțuirii care îl învia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și scâncetul, bolboroseala de după. „Asta nu ne pot lua. Asta nu, asta nu ne vor lua. Taina mare, feroce...“ Feroce, da, și plăpândă, în sughițuri de plâns și plăcere. Glasul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în rama de lemn nu mai era nimeni. Șoferul privi, buimăcit, prin geamul murdar al cabinei. Cicatricea deasupra sprâncenei stângi ardea, dureroasă. Stinse din nou farurile. Pândea întunericul. Se auzea respirația speriată invadând, acoperind strada în beznă. Rondul, toxinele, surdina, spasmul bufniței lovind antenele de televizor. Văzduhul negru, uriașele sale plase perfide. Avionul se legăna calm. Un interior curat, funcțional, geometrie și luciu. Pasagerul se apleca spre fereastra din stânga, dar nu vedea decât noaptea compactă. Ochii lui mari, albaștri, se întoarseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
s‑a sfârșit. Până în ultima clipă, am sperat în sinea mea, cu disperare, că poate cineva se va răzgândi și îmi va oferi o slujbă. Sau că Luke mă va implora să rămân. La fiecare țârâit al telefonului simțeam un spasm nervos, sperând că miracolul se va produce. Dar nu s‑a întâmplat nimic. Firește că nu. Când mi‑am luat la revedere de la Luke a fost ca și cum aș fi jucat un rol. Voiam să mă arunc în brațele lui, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
firav și ar fi intrat lent, exasperant de lent În ea, până când se va arcui, febrilă, mușchii ei se vor zbate, ritmic, iar el o va pândi printre gene, așteptând să recunoască pe fața tot mai străină eliberarea printr-un spasm impudic, rictusul Încremenit și cearcănele dintr-odată Îmbătrânindu-i obrazul. Ce ușor se excita atunci, ce jenat era să nu cumva să-i zărească cei de alături șlițul umflat al pantalonului, uneori, când nu mai putea Îndura, mergea În toaleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
S-o ștergem naibii! Era Babic. Pe drum, la întoarcere, aruncase împărtășania. Imediat apăruse de undeva o potaie și o înfulecase dintr-o singură înghițitură. Nu mai făcuse decât vreo câțiva pași. Și aceia mai mult împleticiți. Apoi, cuprinsă de spasme violente, scâncise de câteva ori și se proptise în bot pentru o tumbă ciudat de moale. Ultima. La mijlocul scării, oprit în dreptul oglinzii venețiene, prințul se înfioră. Încă mai simțea mâna rece a „distrugătorului de lume” pe inima, pe sufletul, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
conchise câinele. Era ora unsprezece când sună soneria de la ușă. Vreun vecin cu probleme, gândi violoncelistul, și se ridică să se ducă să deschidă. Bună seara, spuse femeia din lojă, călcând pragul, Bună seara, răspunse muzicianul, forțându-se să domine spasmul care-i contracta glota, Nu mă poftiți să intru, Sigur că da, vă rog. Se dădu deoparte ca s-o lase să treacă, Închise ușa, totul așa Încet, lent, ca să nu-i explodeze inima. Cu piciorele tremurându-i o conduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
un prosop. Vreți puțină apă? l-am întrebat. A plecat capul cam patru milimetri, în semn că vrea. I-am ținut sticluța cu apă puțin înclinată, ca să poată lua câte o înghițitură. Buzele îi tremurau, gâtul era cuprins de mici spasme. A băut toată apa aceea sălcie din sticlă. — Mai doriți? l-am întrebat. Deoarece încerca să spună ceva, mi-am apropiat urechea de gura lui. — E suficient, a zis el cu o voce slabă și seacă, parcă mai slabă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
n-ai venit, dracului, odată, mă...?! îl ceartă el pe Avocat, care răsare, gâfâind, din beci și îi întinde sticla și cămașa. Dănuț smulge dopul cu un bobârnac și-i toarnă cu forța alcool, lui Nae, printre dinții încleștați în spasm, cinstindu-se și el îndemânatic, cu o dușcă memorabilă (și neputându-se opri să cugete, freudian: Are puls. Oare o fi ajuns, totuși, Corsicanul, la orgasm?). Cocuțo, nene, hai! Ușurel! Ușurel! Nu s-atinge nimeni de tine, mămico, cât sunt
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și execută, conștiincios! Apa sfințită, rece, de izvor, din cristelniță, prinde să sfârâie! Să fumege! Antichristul țipă ca ars, înnebunit! Din nou! În Numele Mântuitor al Fiului... Încă un țipăt! Altul, următorul, succesorul său, și încă unul! Țipetele unui animal, în spasmele grozave ale agoniei. Apa fierbe! Clocotește! Se vaporizează! Și încă odată! Măsoară-ți credința și dârzenia. Nu te opri! Nu te opri! Nu te opri! Atunci, creatura cea chinuită din mâinile lui Sile, se întoarce brusc molcomită, înspre el, strâmbându
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
unui scaun. Șobo avansează preferențial către Dănuț, chitind un punct nevralgic, neacoperit, cu lama ridicată. Cling-clang! Un clinchet...! Șișul mortal cade pe sol, iar atacatorul se frânge și el de șale și se prăbușește ca pietroiul, pe rotule, străbătut de spasme! În spatele său, baba cea hoțoaică și huiduită toacă din buze repede-repede, boscorodind numai ea știe ce. De sub tron, cei patru motani se aruncă asupra ei înverșunați, dărăcindu-i abaua broboadei și a fustelor învârtite, cu ghearele lor sâmcelate, de oțel
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ba să observe un amănunt pe fotografia Nadinei, care, din perete, deasupra patului, îl urmărea cu ochi galeși. Prăvălită, trei sferturi goală, pe o blană de urs, cu brațul rezemat pe capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri, în vreme ce întreaga-i figură surâdea, cu o candoare virginală și prefăcută. În ramă grea, fotografia mărită aproape natural era un cadou de ziua lui din partea ei. Atunci, cu trei ani în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și începînd să se zbată cu o forță înspăimîntătoare. Ne-am apropiat de el, dar părea să nu ne vadă. Din ochi i se prelingeau pur și simplu șuvoaie de lacrimi. Gemea și răcnea scurt, din când în când, printre spasme care îi contorsionau corpul în poziții imposibile. Ne-am speriat atât de tare, încît Luță s-a dus la Scara Trei și a sunat la ușa Mendebilului. Ascunși în Scara Unu, am văzut-o pe femeia în roșu venind în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
speriat atât de tare, încît Luță s-a dus la Scara Trei și a sunat la ușa Mendebilului. Ascunși în Scara Unu, am văzut-o pe femeia în roșu venind în fugă și luîndu-l în brațe pe copilul chinuit de spasme. Abia a reușit să-l strecoare prin culoarul îngust care ducea spre celelalte scări. Așa s-a cam terminat totul. Pe Mendebil l-a trimis maică-sa la bunici sau la vreun internat sau în altă parte, căci nu l-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]