KorAP: Find »[drukola/base=sprinten & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...40 >

990 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646

că avea pantofi roșii. Și era cu siguranță și o fustă lungă, pentru că îmi aduc aminte cum m-am gândit că era în pericol să i se încurce în spițe. Când s-a dat jos de pe bicicletă - cu o săritură sprintenă și un pic cam enervantă - am văzut că fusta era făcută dintr-un material diafan. Eteric a fost cuvântul care mi-a venit în minte. O persoană eterică, m-am gândit. Apoi am închis mașina și am plecat. Am cunoscut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645

Saliva descrise un arc larg de cerc și ateriză pe o mașină vecină. — Bătrînelul, spuse el, s-a zăvorit aici de bunăvoie de vreo jumătate de an, dar dacă intri În vorbă cu el, Îți dai seama cît e de sprinten, la vîrsta lui... e un tip isteț. Vede chiar foarte bine cu ochiul acela al lui. E mai interesant cînd vezi și cu ochii altuia pentru că-ți dai seama de niște lucruri care, altfel, ți-ar scăpaă O rafală de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
Îndoiesc de propriul meu eu, de mine Însumi. Nemaiputînd să-mi țin răsuflarea, am expirat. Trecînd pe lîngă bărbatul cu umbrelă care mă depășise, o fată tînără Îmbrăcată cu o jachetă verde, lungă, porni pe pantă-n jos cu pași sprinteni, Însoțită de clinchetul monedelor din portofelul pe care-l ținea strîns În mînă. Cineva tot dispărea dincolo de orașul nevăzut și apoi apărea iar, ca Într-un măiestrit număr de prestidigitație. M-am oprit sub pretextul că vreau să fumez o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212

Priveam locurile pe care le părăseam, în timp ce Lung, părând numai o prezență fizică, ținea de hățuri calul care-și făcea și așa datoria fără să mai fie strunit de stăpânul cu ale cărui năravuri se obișnuise de mult. În mersul sprinten al șaretei, Lung gândea la judecătorul de-alături, că abia cu un an și ceva în urmă îl așteptase la gară, curios de noul venit, a cărui profesie îi sunase totdeauna ca un miracol, dar rămăsese mirat văzând fața tânără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
se întâmplă, de pildă, într-o despărțire definitivă? Tu trebuie să știi ceva despre asta cum știi despre crugul stelelor, despre suflet; ai filozofia ta de om al pământului. Vreau să te întreb...” Întrebările rămaseră nerostite. Șareta înainta în mersul sprinten al calului; trecurăm peste un podeț așezat fără rost, nu mai era nici o apă sau vâlcea, numai un șanț foarte la suprafață, ce n-ar fi deranjat în alcătuirea și așa denivelată a drumului. Gândii apoi că împărțirea pământului, acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
timp îndelungat. Părul, ce nu-i mai era prins în coc (uitare neglijentă sau calcul al unei altfel de cochetării?), i se oglindea în apele „lacului” lui Lamartine și o auzii recitând, ireal, în timp ce tălpile ei goale stârneau, în mișcarea sprintenă ca un dans, iarba catifelată de pe mal. Puseră din nou masa și spre seară mâncarăm împreună, domnul Pavel destupând, vesel - o veselie ușor întristată, răspunzând unui gând numai de el știut - ultima sticlă de șampanie. Se sfârșea, astfel, la masa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
pe care iluzia o deschisese în față. Se ridică brusc în picioare, încolăcindu-și mâinile după gâtul meu, ne sărutarăm, se desprinse și începu să joace pe nisipul roșiatic al mării, colorat de flăcările domoale ale șemineului. Era un dans sprinten, în care zvâcnea angajată întreaga mlădiere a trupului ei subțire și zvelt. Descria cercuri cu mâna stângă aplecată deasupra nisipului imaginar, în timp ce-și rotea trupul în jurul axei sale, ca un titirez, apoi se culcă pe spate, valurile ușoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
briza milenară a mării, după care, asemeni unui arc destins brusc, se ridică la cea mai corectă verticală. De data aceasta începu mișcarea ritmică a depărtării și apropierii picioarelor și a mâinilor cu palmele bătute deasupra capului, apoi un dans sprinten, o zvâcnire a trupului și-a brațelor, închipuind până la auz ritmicitatea unor imagina de castaniete. Prelinse, pletele-i curgeau șiroaie, acoperindu-i din când în când sânii aflați sub rochia udă, lipită de trup. Veni, deodată un minut când avui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

în mână. Ghiujul a băut până ce n-a mai putut; de-acu’ doarme până mâne-sară! Eu o ascultam cu voie-bună și inima mi se încălzea în piept nevoie mare. I-am spus că-s flămând și însetat. Ea a sărit sprintenă, a pregătit măsuța cu trei picioare, a acoperit-o cu o pânză curată, a adus vin, mi-a pus un pui fript dinainte și era, măi băieți, așa de rumănă și de mândră, și sprâncenele celea, măi băieți, și ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cătră cer, boierul înjura gros cu nasul întors amenințător spre pământ. Pe urmă se împăcau și dădeau vecinilor lămuriri: Ce să facem? dacă n-avem copii... Dintre vecini, prietinul de aproape al polițaiului era cuconul Gheorghieș Horga, directorul Prefecturii, mijlociu, sprinten și mare amatior de cucoși și de găini. Ograda lui era plină de tot soiul de cobăi, și dimineața domnul Horga se scula cel dintăi, ca să vadă bătăliile dintre cucoși. Peste zi povestea prietinilor asalturile și vitejiile împintenaților săi, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mahalalei îl simțiră și dădură năvală în uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi sprinteni; dulăicu hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
câteva ori, răsucindu-și mustața, mi-a dat a înțelege, zâmbind, că pentru un boier tânăr ca mine este leac la plictiseală. — De, s-ar putea... să nu vă fie cu supărare... Pe-aici, pe la noi, găsim așa o nevastă sprintenă, o fată frumoasă... Hm! și mă privea țintă. Dar mie logofătul nu-mi plăcea și n-aș fi vrut cu nici un preț să-mi știe tainele și slăbiciunile. Îl trimeteam la plimbare, c-o vorbă scurtă, și așteptam. Dar ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ori, iar pădurea tresări până în depărtări, hăuind. Dintrodată, când nici nu se așteptau, când stăteau numai cu urechile ațintite la bătaia răsunătoare a cânilor, scurt, din tufe dese, cu foșnet iute, răsări o căprioară cenușie, pe picioarele-i subțiri și sprintene. Ca o săgeată trecu pe lângă boier, la cinci pași. Pădurarul tresări. Cuconu Grigoriță se smuci în sus ca trezit cu spaimă într-o visare; puse pușca la ochi cu repeziciune, și slobozi două focuri unul după altul. Prin fumul risipit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
răzbătu un țap spăriat, cu cornițele înălțate. Lângă ea, se opri, întinse capul, o mirosi. Căprioara mugi încet, abia auzit, parcă spunea ceva, și ridică botul uscat spre căprior. Cornul tresări în urmă prin bolți răsunătoare; țapul se scutură, sări sprinten peste pârău și dispăru în desișuri. Ca și cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o mișcare de fulger, omul puse mâna pe ghizdele fântânii; se încordă, o dată cu alt răcnet al disperării; scândura groasă pârâi ascuțit, plesni, se desprinse; Băieșu o trase spre el, o ridică în stânga; dară înainte de a o repezi, țiganii se traseră sprinteni îndărăt. Însă iar se năpustiră, cu umărul stâng înainte, cu un braț în apărare, cu dreapta încovoiată pe dedesubt, ținând fierurile lucii. Dar strigătele de groază deșteptaseră undeva, într-o cotitură a văii, în fânețe, în locuri nevăzute, pe câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă în jos palmele cu degetele împreunate. Bătrânul Gâțu, judecătorul (a murit de mult), se uită lung la dânsa, o vede așa frumoasă și sprintenă, cu ochii negri așa de aprigi și de deștepți, parcă nu-i vine a crede că o fată ca dânsa a făcut moarte de om. — Spune, Aniță, dar spune drept, ai omorât pe bărbatu-tău? —Vă sărut dreapta, cucoane, l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
înainte în toată sara, ce nevoie ai?... O fulgera cu privirile, și i se adâncea dunga de umbră de deasupra nasului. Tudorița simți în toate mădularele o putere cumplită; se repezi; apoi căzu sfârșită la marginea patului. Haia se strecurase sprintenă pe ușă și fugea înfricoșată spre casă. Dintrodată, într-o izbucnire de câteva clipe, se sfârșise prietinia; ș-acuma nu-i mai părea rău nici de vorbele purtate la Reiza și la salcâmii din fundul uliții; nici de pândele ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
iaca, v-am adus un om; să-l ascultați că altfel vai de pielea voastră!... Dați drumu! strigă el cu glas tare. Băieții traseră zăvoarele și vitele începură a ieși din ocolul de răzlogi. Erau vite mărunte, murgi și plăvane, sprintene și cu coarnele țapoșe. Băieții le îndemnau răcnind, pocnind din bice, mânându-le la vale, cătră iaz. Pulberea neagră îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
când se apropiară; și începu a râde. N-auzi tu, Marghioliță!... ia vezi de-o leacă de apă rece... Și ai pesemne și niște zahar... Iaca, iar a venit omul cel însetat. Lepădatu zâmbi, când fata se repezi din bordei sprintenă, cu cofa de apă în stânga și cu ulcica de lut în dreapta. —Ei, zise el, acu nu-s nici așa de trudit, nici așa de însetat ca atuncea... Ce mai faci? adăogi el privind drept pe fată. — Ce să fac și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Aber mai venit la noi, la mora... stam de vorbă... De când rămas fără babă - urit mare și plictisește... Ah! La bună vedere!... Se duse pâcâind din lulea. În hambar se făcu tăcere, și crescu puțintel lumina leșietică. Niță se sculă sprinten de la locul lui și se apropie de fată. Îi zâmbea cu dragoste și voi să-i cuprindă o mână. Marghiolița își ridică broboada de pe ochi și-și descoperi fața. Se trase îndărăt; îl privi spărioasă. —Bădică, vorbi ea grăbit, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în cațaveica-i de vulpe, privind c-un zâmbet încremenit pe fața-i fină la cuconița cea bălaie. Din toate părțile veneau bordeieni și se adunau în jurul săniei, cu căciulile în mână. Se desfăcu întăi din blănuri și se coborî sprinten cuconu Jorj, cu fața-i smeadă plină de un zâmbet fericit. Pe urmă se dădu jos, trăgându-și încheieturile, boierul cel bătrân, gros și greoi, cu mustăți albe și sprâncene negre. Și sări la urmă ușurică, ajutată de brațele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor beteșug la un picior. M-a cinstit foarte prietinos cu apă rece; și nevasta lui a pus într-o oală cu borș o găină grasă în cinstea musafirului. Doi flăcăuași sprinteni trebăluiau prin gospodărie, prin șura curată și prin ocolul vitelor. - Și într-un târziu, după ce ospătai, gospodarul îndrăzni să se așeze mai la o parte pe prispă, și chemă cu glas potolit pe nevastă-sa: —Marghioliță, vină și-i bea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pleca, trase încet cătră el, cuprinzând-o de umeri, pe Cristina. Ea râdea împotrivindu-se ușor, și-i sticleau dinții albi. Apoi deodată se lăsă cătră el. Dar îndată ridică fruntea și-și aținti urechea. Făr’ a spune un cuvânt, sprintenă, se săltă din fân, făcu un semn de liniște cu degetul și rămase ascultând. După aceea zâmbi, râzând înăbușit. — Nu-i nimica, Costandine, mi s-a năzărit! Când luna trecu după un nour, ea se strecură ușor pe gura podului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îndată chelălăind din cotlonul lor. Baba, ieșită și ea până-n prag, le aruncă două dărăburi de mămăligă rece. Încovrigați și cu cozile subpuse, Lipa și Cața începură a înfulica hulpav. —Ei, ce zici, măi Boghene? întrebă bătrânul. Boghean, mărunt și sprinten, nu zicea nimic. Dar moș Calistru îl simțea bucuros grozav și plin de patimă, cum era și el odinioară în anii tinereții. O luăm de-a dreptul prin valea Moișei, măi Dăvidel? — Cum socoți, uncheșule! răspunse mișcat flăcăul. Cu puștile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a bătut prietinește pe umăr: —Poate ești prea singur, Ursake. Culi a scuturat energic din cap. Nici vorbă nu putea fi despre lucrul la care se gândea domnul de la Cluj. Dar altfel, domnul Ionaș Popa îl găsea iarăși voinic și sprinten ca altădată și deosebit de atent la toate ale pădurii. Au pornit la deal pe o vreme lină, fără susur devânt. Era jilavă umbra brădetului; în poieni se împânzea aur rece de soare. La ceasurile cinci, au fost dincolo de pătul, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]