649 matches
-
costumelor lui Noimann, care izvorau dintr-un dulap lung cât toate zilele ce stătea cu ușile larg crăpate În mijlocul câmpului. Tot acolo, ceva mai la stânga, se vedea și patul. Un pat imens cu baldachin de un verde Închis, cu ciucuri stacojii. Sub pat se vedeau zvârcolindu-se o ceată Întreagă de cizme soldățești, alături de niște pantofiori de balerină. Noimann avea, uneori, obsesia soldaților. Ei Îi apăreau În fața ochilor sub diferite forme, Îmbrăcați În uniforme de roșiori sau În cele de camuflaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
în ochiul lui împânzit de cataracta lăptoasă, și i-l scoate să se joace cu el pisica pe covor - tot corect procedează. — Ținând cont de acestea, spune domnul Whittier în timp ce pumnul ei întinde cravata și fața lui devine tot mai stacojie, iar vocea o șoaptă, să începem prin a face ce am promis. Cele trei luni. Scrieți-vă capodopera. Și-atât. Când mâna ei îi dă drumul, scaunul cu rotile zdrăngăne, stârnind un nor de praf din covor. Roțile din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Fiecare încăpere depinde de ce credeți. Înveștmântați în mătăsurile și catifelele ca din povești, acoperiți cu sânge uscat, grupul nostru e negru și se mișcă prin întunecime. În lumina slabă, domnul Whittier probabil pare să plutească în coconul lui de catifea stacojie, legat cu șnur de aur. Încetând să mai fie un personaj, domnul Whittier a devenit recuzită. Păpușa noastră. O constelație căreia îi putem alipi o poveste ca să zicem c-am înțeles. Cu fața ascunsă într-o batistă de dantelă, Tovarășa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și asta? întrebă unul din curteni. Innelda să doarmă cu șerpi? Vorbești metaforic sau literal? Uitați-vă că roșește. Așa și era. Privirea rece și calmă a lui Hedrock studie cu uimire și curiozitate expresia de zăpăceală de pe fața acum stacojie a Împărătesei. Hedrock nu se așteptase să obțină o reacție atît de violentă. Peste o clipă, evident, avea să se stîrnească un adevărat șuvoi de insulte. Dar asta n-avea să-i tulbure pe cei mai mulți dintre tinerii îndrăzneți care, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
ar răspunde, la sigur, și m-ar trata și cu o bomboană...“. În fața geamurilor unei braserii m-am oprit, apa din braserie era tot albastră, dar cei scăldați de ea ședeau pe canapele și pe scaune comode, capitonate cu pluș stacojiu, paharele și lingurițele sclipeau, mă uitam prin vitrine, frumoasele înotătoare nu se aflau acolo, în schimb la o masă, aproape de geam, se așezase un domn în vârstă îmbrăcat într-o redingotă impecabilă, părul și barba albă îi luceau, domnul se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și o comodă pe care Bernarda așezase suficienți sfinți, fecioare și icoane ca să-și poată deschide un sanctuar. Am Închis ușa și, cînd m-am Întors, mai că-mi stătu inima În loc cînd Întrezării o duzină de ochi albaștri și stacojii Înaintînd dinspre fundul coridorului. Pisicile Bernardei mă cunoșteau prea bine și Îmi tolerau prezența. M-au Înconjurat, mieunînd suav, iar cînd și-au dat seama că hainele mele Îmbibate de ploaie nu degajau căldura dorită, m-au abandonat indiferente. Camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o masă de cafea pe care ședeau niște ochelari de lectură și o Biblie legată Într-o piele palidă și chenăruită cu linii aurite, din acelea care se dăruiau odinioară la prima Împărtășanie. Își păstrase semnul de carte, o sforicică stacojie. — Uitați-vă, În fotoliul ăsta l-au găsit mort pe bătrîn. Doctorul a zis că zăcea acolo de două zile. Ce trist e să mori așa, singur ca un cîine. Și vedeți că el și-a căutat-o, dar, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
temenele! mai șopti, încă o dată, chiaburul Petrea Păun, cugetând la primarul care, după așezarea tancurilor sovietice la hodină și la huleai și după amuțirea tunurilor, dăduse îndemn la horă în Goldana. El, cel dintâi, făcând îndemn fanfarei și purtând veston stacojiu, ca zorii primăverii vieții noi, ieșise la joc, bătând din pinteni, sub stejarul de la Primărie, în cizmele lui ofițerești, lustruite de sărbătoare. În duduit armonios de alămuri, Păun cel blând și de treabă, cum îl numeau oamenii din Goldana, păși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
îmbălsămată, împănată și țintată cu șiruri de negre perle"... Dar un murmur contrariat vibră îndelung, în cercurile unduitoare de bărbați, femei și copii. Unii din gloată mai pretinseră și după aceea că ar fi zărit, episodic, un fel de țesut stacojiu, ca o ceață spongioasă, vaporizându-se, în câteva clipe. Ceva ca o mreajă purpurie! au adăugat alții. În fond, nu văzuseră nimic, totul adeverindu-se a fi doar închipuire. Nici un fel de textură! Nici măcar niște hieroglife austere sau, barem, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
disperat, jur împrejur, căutând vreun martor la scenă, înspăimântat fiind de cataleptica pauză a convivului, care după hohote stranii și lovituri peste șoldurile grăsulii, aplicate cu violență, se oprise din respirație, cam peste două minute, ca să râdă năprasnic, devenind mai stacojiu decât un curcan înfoiat. Cât pe ce să moară de râs prin sufocare, iar eu puteam să fiu considerat ca fiind făptașul, se cutremura Mircea de teamă. Din grădina memoriei, peripeția și detaliile ei i se estompaseră, aproape la fel de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
dârele de sare de pe încălțămintea de lac a vizitatorilor, ultima modă a celor ce năzuiau să acceadă în Mausoleul de marmură roșie. Trebui să se culce cu acea necunoscută, cu ochi stinși și trup deșirat și strâmb, drapat în sarafan stacojiu, cu Mesalina, în timp ce mase de copii, monitorizați îndeaproape, erau puși să ovaționeze, intonând, concomitent, asurzitorul refren: Măslina cu Slănina, Măslina cu Slănina! Îi era o silă cumplită de ventuza ei, știrbă și rece, ca o gură de pui de rechin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
centimetri de Gosseyn astfel că prima viziune a bărbatului fu laterală și posterioară. Un om la patruzeci de ani, cu păr negru, foarte frumos, dar de o frumusețe caustică. Purta un costum colant albastru dintr-o bucată și o capă stacojie drapată cu grijă pe umăr. Gosseyn avea deja impresia unui om viclean, rapid, alert și ingenios. Enro vorbea. - Nu pot să înțeleg că Nirena i-a vorbit. Sechos se îndreptă către unul dintre scaune și se plasă îndărătul lui. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
În fața, deși un pic lateral, instrumentelor de coarde grave, violelor, care reprezintă contraalto pentru familia viorilor, a violoncelelor, care corespund basului, și a contrabașilor, care sunt cei cu voce groasă. Stă așezată acolo, pe un scaun Îngust tapisat cu catifea stacojie, și Îl privește fix pe primul violoncelist, acela pe care l-a văzut dormind și care poartă pijama În dungi, acela care are un câine care la această oră doarme la soare În curtea casei, așteptând Întoarcerea stăpânului. Acela e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
bărbat pentru care cuvântul „fanatic“ nu părea nepotrivit. Mergând cu mașina înapoi în Steglitz, am trecut pe lângă casa lui Rahn de pe Tiergartenstrasse, și cred că n-aș fi fost surprins să văd ieșind zburând pe ușa din față pe Femeia Stacojie sau pe Fiara Apocalipsei. Se întunecase când am pornit pe Caspar-Theyss Strasse, care se întinde chiar la sud de Kurfürstendamm, la marginea cartierului Grunewald. Era o stradă liniștită cu vile, care nu erau departe de a fi de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ca două păsări colorate: Jolene era îmbrăcată într-o rochie sexy, albastru-deschis, strânsă în talie pentru a-i sublinia formele, iar Lara, posesoarea a două dintre cele mai lungi picioare din Manhattan, purta o fustă albă mini și o bluză stacojie. Părul ei lung, blond era strâns într-o coadă de cal. Are un stil băiețesc care o prinde de minune, fapt care o bagă în draci pe Jolene, deși sunt prietene la cataramă de când lumea. Câteodată mă gândesc că Lara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ea. Acum era rândul ei să arate neîncrezătoare. Mi-a spus că v-ați despărțit la Paris. —Nu-mi vine să cred! exclamă ea. Când ți-a spus? Fără să mă gândesc, i-am răspuns: —Noaptea trecută. Julie se făcu stacojie la față. —Tu erai la telefon, nu-i așa? Erai cu el azi-dimineață. Nu-mi vine să cred. —Ce? am întrebat-o și se lăsă tăcerea. —Doar nu... murmură ea. Nu! am replicat, înroșindu-mă de indignare. —O, ba da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
scanează pagina în timp eu îl privesc tremurând. — E adevărat? întreabă în cele din urmă. E ceva adevărat? — N‑nu! mă bâlbâi. Cel puțin... nu... nu tot. Parțial e... — Ai datorii? Ochii ni se întâlnesc și simt că mă fac stacojie. Nu... foarte mari. Dar în nici un caz cum spun ei... nu știu nimic despre nici o chemare în judecată... — Miercuri după masă! Îi dă una ziarului. Pentru numele lui Dumnezeu. Ai fost la Guggenheim. Găsește‑ți biletul, o să dovedim că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cărnurile lui Kane, ieși la aer. Aceasta se zbătea ca un șarpe. Capul minuscul era de fapt o gură cu o sumedenie de dinți, lungi și subțiri șiroind de sânge. Pielea lucioasă, de o vâscozitate scârboasă se întunecă din cauza sângelui stacojiu care o acoperea. Nici un alt organ exterior nu era vizibil, nici chiar niște ochi. Un miros dezgustător, fetid, pestilențial, ajunse la nările celor care, țintuiți, asistau la această scenă. Apoi, toți strigară îngroziți și fugiră cât mai departe de masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
gând. Te rog, nu veni la mine. — Iar ea cine e ? Îl Întreabă pe Paul. — Ea e Emma Corrigan, unul dintre asistenții noștri de marketing juniori. Pornește către mine. Artemis a tăcut. Toți ne privesc cu ochii cât cepele. Sunt stacojie de jenă. — Bună ziua, spune pe un ton plăcut. — Bună ziua, reușesc cu greu să Îngaim. Domnule Harper. OK, bine, m-a recunoscut. Dar asta nu Înseamnă neapărat și că Își amintește tot ce i-am zis. Câteva comentarii aleatorii aruncate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
din cap supărat. Probabil că stăteai și te gândeai Doamne, cât de idiot poate să fie și ăsta, să nu-și dea seama că vreau să văd și eu cum e cocteilul ăla roz ? — Nu ! zic imediat, dar mă fac stacojie la față, iar Jack mă privește cu o expresie atât de comică, Încât mai că-mi vine să-l sărut. — Of, Emma, Îmi pare atât de rău. Clatină din cap. Și eu voiam să te cunosc mai bine. Și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
iute. Nu contează. Uită ce-am zis. — Hai, că acuma m-ai făcut curios, spune Jack. La ce fel de șmecherii anume te referi ? De ce-o fi trebuit să-mi deschid gura asta tembelă ? De ce ? — La nici una ! zic, din ce În ce mai stacojie. Asta-i toată poanta, că nu știu nici o șmecherie. — Nici eu, zice Jack, cât se poate de serios. Nu știu nici măcar o șmecherie. Mă abțin cu greu să nu izbucnesc Într-un râs nebun. — Da, da, vezi să nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
am spus totul despre mine. După care ne-am Întâlnit de câteva ori, și eu am crezut... Nu-mi mai pot ține În frâu vocea. Am crezut sincer că s-ar putea să fie... Înțelegi. Simt că m-am făcut stacojie la față. Adevărat. Dar adevărul e că nu l-a interesat niciodată persoana mea, nu ? Deloc. Tot ce voia era să afle cum e o fată obișnuită, de pe stradă. Pentru publicul țintă căruia voia să i se adreseze. Pentru noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
amestec ciudat de speranță și teamă. O clipă, nici unul dintre noi nu spune nimic. Respirația mi se precipită. Și, deodată, Jack se uită cu interes la mâna mea. „Jack nu mai există“, citește cu voce tare. Fuck. Mă fac instantaneu stacojie la față. N-am să-mi mai scriu În viața mea nimic pe mână. Niciodată. — Asta e doar... Îmi dreg iar glasul. E doar o glumă... nu Înseamnă... Sunt Întreruptă de trilul soneriei de la mobil. Slavă Cerului. Oricine e, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
niște gunoaie Într-un sac de plastic cele mai mari aiureli de pe pământ. Nu vezi că nu te mai ascult? Nu vezi că Îmi tremură pleoapele de nervi. Nu vezi, chiar nu vezi că m-am transformat Într-un fruct stacojiu? Din melc m-am transformat Într-un fruct stacojiu. Nu mai face pe nevinovatul. O să urlu de furie. Cel mai mare urlet din istoria omenirii. Un urlet cosmic. Îmi e greață de fructul stacojiu care sunt. Îmi e silă. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mari aiureli de pe pământ. Nu vezi că nu te mai ascult? Nu vezi că Îmi tremură pleoapele de nervi. Nu vezi, chiar nu vezi că m-am transformat Într-un fruct stacojiu? Din melc m-am transformat Într-un fruct stacojiu. Nu mai face pe nevinovatul. O să urlu de furie. Cel mai mare urlet din istoria omenirii. Un urlet cosmic. Îmi e greață de fructul stacojiu care sunt. Îmi e silă. Numai minciuni și deșertăciuni. Numai mizerie și trufie. Mă ameninți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]