824 matches
-
regăsește într-un scenariu mitic din spațiul sumero- -akkadian. Este vorba de mitul lui Adapa - mare preot al zeului Ea. În timp ce Adapa pescuia în apele mării, corabia sa este distrusă și scufundată de „Vântul de Sud” - tipică reprezentare locală a stihiei haotice. Tot „Vântul de Sud” este cel care aduce potopul devastator în legenda lui Utnapiștim (tăblița XI) și dezrădă- cinează arborele cosmic Huluppu (tăblița XII) în Epopeea lui Ghilgameș. Printr-un blestem magic, Adapa îi rupe vântului stihial o aripă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
din descântecul infantil românesc, uscarea piciorului (și mâinii) Sfântului Ilie - daimonul furtunii, tăierea aripilor Satanei care „întunecă” Soarele, „ruperea aripii” vântului devastator din legenda asiro-babiloniană și, respectiv, din cea românească sunt toate imagini alegorice similare, având aceeași semnificație mito-simbolică : „mutilarea” stihiei, cu scopul de a zăgăzui sau de a diminua forțele dezlănțuite ale Haosului. Comentariile și concluziile de mai sus sunt în contradicție cu cele ale altor comentatori, care consideră (eronat, după părerea mea) că pasajul citat din Herodot, ca și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pe Murga” sau „...Să mă sui pe Murga” - 11, pp 145-146) este, de fapt, un loc comun pentru mentalitatea magico-mitică a populațiilor arhaice. Putința de „a încăleca”, de „a pune frâul” (de „a lega”, deci) și de „a călări” pe stihia personificată („Ptiu, vâltoare călătoare,/ Ia- mă la tine-n spinare”, 40, p. 31) este un apanaj al stăpânitorilor furtunii : zeii furtunii și preoții acestora. În credințele românești, solomonarii sunt singurii care pot pune frâul și călări pe „balaurii norilor”. Conform
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
încălecată, dar numai de către o vrăjitoare sau numai cu ajutorul ei : Fug, ploaie călătoare, Că mămuca-i vrăjitoare [...], Adu mamă druga, Să mă sui pe Murga. Și adulții cred că pe bovine pot călări doar vrăjitoarele (strigoaiele) care au putere asupra stihiilor meteorologice și a „manei vacilor” : „Muieri care strică vacile cu lapte, au coadă la spate și călăresc pe tauri” (41, p. 165) sau „a mai mare [strigoaie] e călare pe taur” (55, p. 79). Similar, în colindele „de fată mare
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
metamorfozează tot ce atinge. Traducerile lui I. din Vergiliu, respectând sintaxa, topica și hiperbatul originar, presupun, la rându-le, o lectură pornită din înțelegerea conceptului de poezie și de limbă. Traducătorul încearcă „să spargă barierele” limbii române, convins fiind că „stihia” ei o permite, și să restituie o limbă „organică și esențială, a adevărului conținut în adâncurile ei”. Aceeași respectare a topicii și ritmicii originare se regăsește în transpunerea în românește a Psalmilor biblici. SCRIERI: Cuvânt în cuvânt, Iași, 1972; Poezii
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
colective. În fiecare fază a răscoalei - acumularea mâniei țărănești, revărsarea ei neînfrânată, cumplita plată finală pentru violarea ordinii restabilite cu tunul -, R. știe să facă prin mii de gesturi și vorbe sensibil sufletul mulțimii, punând stăpânire pe indivizi, ca o stihie, aglutinându-le reprezentările și voințele, contopind reacțiile personale, făurind din ele o furie comună, dezlănțuită cu violența elementelor naturale. Romanul excelează în crearea tensiunii insuportabile care precedă izbucnirea răscoalei și în a da apoi senzația de precipitare amețitoare a faptelor
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
vreo inimă de sus / cerurile se despică / într-o rană de apus”. Totul pare un pustiu nemărginit: „Târziu era, pluteam în fum / în scăpătatul cenușiu / se spulberase orice drum / în cer și pe pământ: pustiu!”. Ce îl animă e mișcarea stihiilor, care transformă pustiul în haos: „Vântul în valuri/ șiroaie de ploaie / învăluie dealuri / codrii despoaie”. Haosul e cutreierat de „un dor fără sațiu” („În haos se plimbă / un dor fără sațiu / ce soarbe și schimbă / spațiu cu spațiu”), însă obiectul
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
ostenită Și-n ogradă îmi așterne Cuvertură dichisită. Eu mă-mbăt cu visuri terne Lângă-o sticlă-abia golită, Curcubeul arcu-și cerne Peste toamna-mi ostenită. Într-un leagăn de răchită, Soața-mi potrivește perne Și-n ograda-mi răvășită De stihiile eterne, Curcubeul arcu-și cerne. Referință Bibliografică: RONDELUL TOAMNEI MELE / Gheorghe Pârlea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2126, Anul VI, 26 octombrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gheorghe Pârlea : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
RONDELUL TOAMNEI MELE de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2126 din 26 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381272_a_382601]
-
pe dușmani], până când puterea și ajutorul lui Dumnezeu cel de sus [...] și ne-a dat Domnul Dumnezeu pace” - și dinlăuntru) și „încheoerea” („Acum zac singur aici, în mormânt mic, așteptând glasul arhanghelului, cea de pe urmă trâmbiță, învierea a toată lumea, prefacerea stihiilor. Rog pe cel ce Dumnezeu va binevoi să vină după noi, să păstreze acest mic lăcaș de odihnă și casă vaselor mele, ca să fie nestricat”96) sunt strict contemporane (Radu de la Afumați și fiul său, Vlad, au fost uciși pe neașteptate
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
el filosofia. Și iar dentr-a acelui a tuturor pornitor am început astăzi fisica meas. noiembrie 10, zi sâmbătă...”; „[...] început-am la mult știutul și luminatul Bonvici [Valerianus Bonvicinus] matematica, zi luni, meas. aprilie 6, adică din partea matematicii gheometria, care sunt stihiile lui Euclid și dentr-alaltă parte sfera care să zice armilaris care este a toatei lumi...”. Văduva veselă Unele fiice ale Evei, rămase fără bărbat, călcau strâmb Absența soțului-supraveghetor (concomitent și protector; lipsă ce o proiecta pe femeie într-un context
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nepregătite, astfel Încât echipajul nici nu mai avu timp să strângă pânzele, ce au fost sfâșiate În bucăți În doar câteva minute și care continuau să se lovească de catarg și să șuiere În bătaia vântului. Nici măcar catargul nu scăpă dezlănțuirii stihiilor, ci căzu peste bord cu un zgomot asurzitor, În timp ce valurile Înspumate invadau puntea vasului nostru. Noaptea era extrem de Întunecoasă, luminată doar din timp În timp de scânteierile fulgerelor care străbăteau cerul Însoțite de bubuiturile tunetelor; grindina și ploaia cădeau În
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
vechi spuneau „desăvârșire”), temei incontestabil al superiorității, omul devine analogul terestru al organizărilor sublime universale - „cât și macrocosm să cheamă” -, o analogie fondată pe identități de structură între „lumea mică” și „lumea mare”: „Ziceau la aceasta cum că sânt 4 stihii dintre carele s-au făcut omul și toată lumea, și iar întru acelea stihii va să se topească omul, până la a doao venire a Domnului Hristos, dintru carele însă va să se închiiage. Deci stihiia cea dintâi și mai de treabă
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
sublime universale - „cât și macrocosm să cheamă” -, o analogie fondată pe identități de structură între „lumea mică” și „lumea mare”: „Ziceau la aceasta cum că sânt 4 stihii dintre carele s-au făcut omul și toată lumea, și iar întru acelea stihii va să se topească omul, până la a doao venire a Domnului Hristos, dintru carele însă va să se închiiage. Deci stihiia cea dintâi și mai de treabă iaste vântul, că fără de răsuflare nu poate trăi omul nici un ceas. A doua
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
va să se topească omul, până la a doao venire a Domnului Hristos, dintru carele însă va să se închiiage. Deci stihiia cea dintâi și mai de treabă iaste vântul, că fără de răsuflare nu poate trăi omul nici un ceas. A doua stihie și mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu ochii și ne slujim de dânsul, ce și focul cel din văzduh. A treia stihie iaste apa și a patra stihie iaste pământul. Deci într-aceste 4 stihii iaste
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
treabă iaste vântul, că fără de răsuflare nu poate trăi omul nici un ceas. A doua stihie și mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu ochii și ne slujim de dânsul, ce și focul cel din văzduh. A treia stihie iaste apa și a patra stihie iaste pământul. Deci într-aceste 4 stihii iaste omul făcut și, pentru căci sânt alcătuirile trupului omenesc, era cu cale să se sfințească cu pogorârea Domnului” (Antim Ivireanul). În jurul acelorași corespondențe între cele patru
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
nu poate trăi omul nici un ceas. A doua stihie și mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu ochii și ne slujim de dânsul, ce și focul cel din văzduh. A treia stihie iaste apa și a patra stihie iaste pământul. Deci într-aceste 4 stihii iaste omul făcut și, pentru căci sânt alcătuirile trupului omenesc, era cu cale să se sfințească cu pogorârea Domnului” (Antim Ivireanul). În jurul acelorași corespondențe între cele patru elemente primordiale ce au configurat universul
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
doua stihie și mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu ochii și ne slujim de dânsul, ce și focul cel din văzduh. A treia stihie iaste apa și a patra stihie iaste pământul. Deci într-aceste 4 stihii iaste omul făcut și, pentru căci sânt alcătuirile trupului omenesc, era cu cale să se sfințească cu pogorârea Domnului” (Antim Ivireanul). În jurul acelorași corespondențe între cele patru elemente primordiale ce au configurat universul și substanțele din care s-a constituit
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
este întreruptă de tot felul de semne potrivnice, până când îi iese în drum chiar vrăjitoarea, „peaza rea”, în chip de cerșetoare ce îl îndeamnă la răbdare și la supunere în fața loviturilor sorții. Portretul vrăjitoarei, cu salturile ei nebunești, în acompaniamentul stihiilor dezlănțuite, este remarcabil: „Fermecă lună, fermecă soare:/ La mormânt urlă, cu scrâșniri plânge,/De morți când seul, fălci, oase strânge./ Aici făclia neadormită/Dospește, arde, cade uimită;/ Apoi se scoală, fuge nebună,/ În vas de nouă frați sânge-adună”. Peaza bună
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
care în unele formulări lirice capătă valoare aforistica: „Moartea Veacului e una cu Moartea Prietenilor”. Cu tema morții U. se intoarce tot spre lumea de acasa: „Și că pastorul nedezlegat al Patriei mele/ Te-am așezat departe, între stele, măreață stihie,/ Și te-am privit acolo îndelung în noapte/ Când m-am ospătat la ospățul brazilor/ Al izvoarelor și al luncii de argint în luna”. Poet modern, utilizând în cele mai variate maniere versul liber, de la frază amplă, cu cadențe clasice
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
anunță pe cel din simbolismul decadent și din literatura impulsionată de școala de la „Contemporanul”. Versurile rezistă la lectură și azi în virtutea substanței epice, a plasticității expresiei unor stări de tensiune provocate fie de pasiuni umane, fie de năprasnice dezlănțuiri ale stihiilor: „Se-ntuneca. Prin aer treceau arcuri de foc. / Tuna. Cădeau ici-colo mari picături de ploaie. Părea câteodată tot cerul că se-nmoaie / În foc. Săgeți aprinse trăsneau pomii pe loc” (Alina-Linda). Inegal, cu situații confuze, poemul Miriță, ultima construcție de
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
naturii etern curgătoare”. Ultima locuțiune sugerează că odată cu jurământul începe inițierea în doctrina pitagoreică a metempsihozei, a sufletului nemuritor. În loc de yucav („suflet”) însă, cealaltă variantă folosește expresia a(meter hv genehv („seminției noastre, neamului omenesc”) și trimite la cele patru stihii ca „rădăcini” ale naturii generative. Asimilarea lui Pitagora cu însuși tetraktys este clară. Ea este însă de ordin metafizic și nu lingvistic. Ambele variante au coloratură dialectală doriană care atestă vechimea considerabilă a formulărilor. Într-un comentariu tardiv, David Armeanul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se formeze rânduri, ca să nu vadă Tovarășul, în deplasările lui prin oraș, că populația o duce prost. Mașina (dubă sau container) cu marfă venea discret, pe șest, să nu o asalteze lumea, dar lumea afla. Un urlet colectiv, ca o stihie. „Vine!”, și oamenii năvăleau, cu mic, cu mare, ca în mărețele vremi voievodale când dădeau turcii. Panică, agresivitate. Masați la coadă, aminteau furnicile adunate compact înainte de ploaie. După blocuri, lângă tomberoane de gunoi și maldăre de pământ de pe șantiere, marfa
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
din înțelepciunea lui Dumnezeu. Poporul român are o viziune profund creștină asupra lumii, natura în armonia ei fiind creată și privegheată de divinitate. Nutrind un respect religios față de fire, omul se poartă cu o infinită dragoste față de animale, interpretează animist stihiile, întregul cosmos. Datoria omului este să prezerve puritatea firii, sfințenia ei, să nu o întineze prin păcate necugetate. La imprimarea acestor credințe, la formarea sufletului etnic au contribuit ordinea spirituală moștenită, folclorul („expresie” și „ordine de viață”), Biserica și Curtea
PAPADIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
o meditație pe tema fortuna labilis se presimte Glossa lui Mihai Eminescu. Deșarte sunt vanitatea și lăcomia, dorul de parvenire, când totul stă sub semnul vremelniciei. Timpul aduce celor pământești grozave risipiri. După moarte, făptura omenească se desface iarăși în „stihii” (aer, lut, foc, apă). Purceasă din textele Ecleziastului, viziunea lui P. conține și unele elemente materialiste. Descriind, cu oarecare imaginație plastică, sinistra părăginire a palatului domnitorului Mihail Sturdza, P. este unul dintre primii poeți români ai ruinelor. Însă vocația scriitorului
POGOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]
-
Îndată după intrarea în defileu vremea se schimbă, ceața deasă, zăpada viscolită ca iarna, vântul care treptat ajunge la furia unui uragan pun în pericol întreaga cireadă. Boarii încearcă să împiedice răzlețirea cirezii sau prăbușirea în prăpastie. După câteva ore stihiile încep să se liniștească, câteva vite sunt totuși pierdute, iar bătrânul baci este aproape înghețat. Ritmul alert al narațiunii sugerează disperarea încleștării cu natura impasibilă în sălbăticia ei și grandoarea rezistenței umane. În altă nuvelă, Haitele, o țărancă bătrână, Maria
ORLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288591_a_289920]