1,094 matches
-
propria armată. Kyutaro răgușise de atâtea urlete: — N-are rost să-i fugăriți prea mult timp. Genza! Momoemon! Opriți trupele! Spuneți-le să se întoarcă! Câțiva dintre vasali se repeziră înainte și, cu mare dificultate, opriră soldații. — Înapoi! — Retragerea sub stindardul comandantului! Hori Kyutaro descălecă și ieși de pe drum, pe vârful unei movile. Din locul unde se opri, putea vedea totul foarte clar. Privi fix în depărtare. — Hm, ce repede a venit, mormăi el. Expresia de pe chipul lui arăta că își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că își regăsise complet seriozitatea. Întorcându-se spre aghiotanți, îi invită să arunce o privire. La apus, într-o regiune mai înălțată, drept în partea opusă soarelui de dimineață, ceva sclipea pe Muntele Fujigane. Nu cumva era emblema lui Ieyasu - stindardul de comandant cu evantaiul auriu? Kyutaro ridică glasul, cu amărăciune: — E trist s-o spun, dar nu avem nici o modalitate de a ține piept unui dușman atât de puternic. Misiunea noastră s-a încheiat aici. Adunându-și trupele, Kyutaro începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ariergarda Seniorului Hidetsugu a fost nimicită complet. Pe colină se stârni, dintr-o dată, un freamăt de mișcare, urmat de zarva comenzilor nervoase și de sunetele soldaților care coborau, în fugă, drumul spre poala colinei. Din latura umbrită a Muntelui Fujigane, stindardul de comandant cu evantaiul auriu strălucea puternic deasupra armatei clanului Tokugawa. Simbolul acela iradia o atmosferă aproape magică și stârnea fiori prin sufletele tuturor luptătorilor din armata apuseană aflați pe câmpie. Există o mare diferență psihologică între moralul unei armate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a refuzat acea cerere, iar emisarii s-au înapoiat indignați. La vremea când Nagayoshi le primi rapoartele, armata străbătuse o regiune mlăștinoasă dintre munți și începuse să urce spre vârful colinei Gifugadake, în căutarea unei poziții avantajoase. În fața lor, flutura stindardul cu evantai auriu al lui Ieyasu. Relieful era foarte întortocheat în așezare. În depărtare, calea spre o porțiune a câmpiei întinse din Higashi Kasugai șerpuia și cotea, când forfecată între munți, când îmbrățișând șesurile mai mici. Drumul Mikawa, care făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar Nagayoshi și Shonyu își comunicau gândurile fără cuvinte. Cei șase mii de oameni ai lui Shonyu fură împărțiți imediat în două subunități. Cam patru mii de soldați porniră spre miazănoapte, alcătuindu-și formația la sud-est, pe un platou înalt. Stindardul comandantului și celelate flamuri anunțau limpede că generalii de-acolo erau fiul cel mare al lui Shonyu, Yukisuke, și fratele său mijlociu, Terumasa. Aceasta era aripa dreaptă. Aripa stângă era formată din cei trei mii de ostași ai lui Nagayoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Yukisuke, și fratele său mijlociu, Terumasa. Aceasta era aripa dreaptă. Aripa stângă era formată din cei trei mii de ostași ai lui Nagayoshi, pe Gifugadake. În fruntea celor două sute de militari rămași, Shonyu aștepta ca unitate de rezervă. Își instală stindardul de comandant chiar în centrul unității sale, aranjată în formațiune aripă-de-barză. — Mă întreb cum va ataca Ieyasu, spuse el. Ridicând ochii spre soare, oamenii văzură că de abia era jumătatea a doua din Ora Dragonului. Fuseseră oare orele mai lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la cale ceva. Însă situația de la Tanojiri înșelă așteptările lui Nagayoshi, pe măsură ce semnele înfrângerii fraților Ikeda se arătau tot mai repede și mai ales. Într-un târziu, ajunse la concluzia că nu mai putea aștepta. Dar, tocmai în acel moment, stindardul de comandant cu evantaiul aurit care rămăsese nevăzut până atunci, fu ridicat, dintr-o dată, pe colinele de la poale, în locul unde aștepta Ieyasu. Jumătate din armata lui Ieyasu se repezi spre Tanojiri, în timp ce oamenii rămași, ridicând glasurile, atacară Gifugadake. Trupele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întoarce viu în lumea obișnuită. Era motivul pentru care îmbrăcase, în acea dimineață, mantia morții. — Am să-l înfrunt pe Ieyasu! jură Nagayoshi. Pe măsură ce bătălia devenea tot mai haotică, Nagayoshi adună lângă el vreo patruzeci-cincizeci de războinici și porni către stindardul cu evantai auriu al comandantului. — Te voi înfrunta, Ieyasu! Chiar acum! Și începu să-și îndemne calul spre colina din față. — Stai! Pe-aici nu treci! strigă un soldat din clanul Tokugawa. Puneți mâna pe Nagayoshi! — E omul cu glugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
loviți cu bicele, praful stârnit de mica armată se ridica precum o tornadă alergând spre răsărit. Când ieșiră pe malul de miazăzi al Râului Ryusenji, găsiră armata lui Hideyoshi mergând pe țărmul dinspre miazănoapte, companie după companie. — Ei, uite-i! — Stindardul de comandant cu tigvele aurite. — Probabil Hideyoshi e înconjurat de vasalii lui. Honda și oamenii săi, care călăriseră fără oprire, priveau spre malul celălalt, arătând cu exclamații zgomotoase și punându-și mâinile streașină la ochi. Cu toții tremurau de emoție. Distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
asta și s-o miște de parcă oamenii ar fi propriile lui mâini și picioare. O fi el dușmanul nostru, dar trebuie să-i recunoaștem meritele. M-am uitat un timp la ei. Crezi că Hideyoshi e acolo, unde se vede stindardul de comandant cu tigvele aurii? — Nu, nu. Sunt sigur că se ascunde undeva, în mijlocul unui alt grup de oameni. N-o să iasă la vedere, unde ar fi în bătaia puștii oricui. — Soldații inamici se mișcă repede, dar se tot uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
epocii, Nobuo nu poate fi decât un prostănac de neiertat. Nimeni nu l-ar fi învinuit, dacă rămânea pe margine. El, însă, venise drept în centru, fusese făcut de alții o unealtă a războiului și provocase moartea multor oameni sub stindardele lui. Când s-au aflat faptele, cel mai surprins dintre toți a fost Ieyasu, care se mutase deja din Okazaki, la Kiyosu pentru a trece pe picior de război, în așteptarea confruntării cu Hideyoshi. Era dimineața zilei a douăsprezecea. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scurtătură”, cum se spune. Călcam alături de călugăr. Îi simțeam slăbiciunile trupești după cum răsufla, ofta sau se sprijinea în toiag... Aș fi vrut să-i fiu de folos cumva, dar cum, când el își poartă noianul neputințelor sale ca pe un stindard?! Probabil că vede și simte pornirile mele interioare spre a-i fi de folos în vreun fel, dar nu vrea să-mi dea nici o șansă de a participa la suferințele lui. Când am ajuns în poiana veverițelor, s-a așezat
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
cei mulți încercând să le aline suferința, așa cum se pricepea el mai bine, cu armele cuvântului, arme pe care Dumnezeu i le-a pus cu prisosință la îndemâna sa. A știut și a folosit ca nimeni altul, în folosul poporului cuvântul stindard, cuvântul flacără, cuvântul sabie, cuvântul ca medicament al sufletului românesc. Adrian Păunescu a murit. Eu știu de aproape trei ani, cât de ușor este să treci pragul „dincolo”, prag pe care el l-a trecut cu seninătatea celui care simte
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
predați de Blaga la catedră. Și ca urmare, cu toate manipulările, cu toate hoțiile, cu miș-maș-urile făcute cu voturile de peste graniță, unde cică s-a votat și pe coli albe A4, nu și-au atins scopul. Tot partidul, care poartă stindardul patriotic al Moldovei, a câștigat și aceste alegeri. S-a mai văzut un lucru care la români prinde de minune, dar se pare că la poporul chibzuit moldovean nu are același rezultat. Este vorba de manipularea prin “sondaje” și “exit-poll
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
că nu mai am vârsta, la care aș fi ales pușca și cureaua lată, fiindcă sunt foarte sigur, că le-aș fi ales. Sper, să se găsească totuși o sumă de români, care să nu mai poarte ca pe un stindard strategia retragerii perpetui...
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
boturile cailor, picioarele lor tremurânde, burțile leoarcă. Și balega, de bun-venit. Iar acum văd o cizmă, o scară - o cizmă prăfuită, cu câteva pete mai Întunecate, dar alburii: stropii de spumă din barba calului. Și mirosul: hamuri ude; și balega - stindard. Și văd bine: o femeie cu basma gălbuie se Închină adânc, apoi se Înclină, prinde cizma cu amândouă mâinile - și o sărută. Și mirosul. Și femeia - se retrage cu o mișcare bine Învățată la biserică, mișcare de cal-de-șah, ca după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
n-a cutezat să o Înmâneze suveranului, oamenii se adresau mai curând cămărașului, care se apleca de fiecare dată să primească foile, având Întotdeauna pe buze o vagă promisiune că va da curs plângerilor. Precedat de patru călăreți care purtau stindardele brune ale dinastiei, urmat pe jos de un sclav cu bustul gol, care Îi ținea deasupra capului o imensă umbrelă de soare, hanul a străbătut, fără să se oprească, marile străzile străjuite de duzi răsuciți, a ocolit bazarurile, a mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
confruntarea cu selgiucizii ar fi imediată, și, În mod inevitabil, s-ar Întoarce În avantajul imperiului. Îi trebuie, așadar, altceva, o redută muntoasă, inaccesibilă, de necucerit, un sanctuar de unde să-și extindă acțiunile În toate direcțiile. În clipa În care stindardele capturate În Transoxiana sunt desfășurate pe străzile din Isfahan, Hasan se află În Împrejurimile Alamutului. Acest loc a reprezentat pentru el o revelație. Din momentul În care l-a zărit de departe, a Înțeles că aici, și nicăieri altunde, i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
norocul lor că nu mai există moarte. Străzile erau o autentică sărbătoare de drapele fluturând, În bătaia vântului, dacă sufla, sau, dacă nu, un ventilator electric așezat corespunzător Îi ținea locul, și dacă nici acesta nu era destul de puternic pentru ca stindardul să fluture bărbătește, obligându-l să producă acele pocnete de bici care exaltă atâta spiritele războinice, cel puțin făcea culorile patriei să se onduleze onorabil. Câteva persoane, ici și colo, șușoteau pe furiș că totul era o exagerare, o absurditate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
vreau”. „Deci, Într-o zi, regele Franței, Împăratul neamț, Balduin al III-lea al Ierusalimului și cei doi mari maeștri, al Templierilor și al Ospitalierilor, hotărăsc să asedieze Ascalonul. Pornesc cu toții la asediu, regele, curtea, patriarhul, preoții cu crucile și stindardele, arhiepiscopii din Tyr, din Nazaret, din Cezareea, În fine, mare pompă, cu corturile ridicate În fața cetății inamice, și prapurii, și marile paveze, și tobele... Ascalonul era apărat de o sută cincizeci de turnuri, iar locuitorii se pregătiseră din timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
animate. Poate că era vina lui Guillaume din Tyr, istoriograful acela incredul. Nu erau chiar așa, acești cavaleri ai Templului, ci erau bărboși și Înflăcărați, cu frumoasele lor cruci roșii pe mantiile albe ca zăpada, săltând În șa la umbra stindardului lor alb cu negru, vestitul Beaucéant, gata oricând să meargă - și Încă splendid - la petrecerea lor de moarte și de cutezanță, iar sudoarea de care vorbea sfântul Bernard era probabil un luciu arămiu ce Împrumuta o noblețe sarcastică surâsului lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În război, cum zicea Jacques de Vitry, miei plini de blândețe pe timp de pace, dârji În bătălie, plini de credință În rugăciune, cruzi cu dușmanii, binevoitori cu cei ce le erau frați, marcați și de albul, și de negrul stindardului lor, fiindcă erau plini de nevinovăție pentru prietenii lui Crist, crunți și Înspăimântători față de cei care-i stăteau Împotrivă...” Patetici campioni ai credinței, ultim exemplu al unei cavalerii ce se stingea, de ce mă purtasem cu ei ca un Ariosto oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
tricolor țipător, se fâțâia Încoace și-ncolo prin fața alor săi. Am privit, În spatele meu, capătul cortegiului: mulțimea se mișca, dar bătând pasul pe loc, șirurile erau alcătuite, dar neregulat, aproape ca niște serpentine, masa de oameni părea Împănată cu lănci, stindarde, lozinci, bastoane. Unele formații nerăbdătoare intonau la răstimpuri slogane ritmate, de-a lungul marginilor coloanei umblau Încolo și-ncoace niște reprezentanți ai studențimii, așa-zișii katanga cu batiste roșii pe față, cămăși multicolore, centuri cu catarame la niște blugi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de a fi simpatizat În tinerețe cu nazismul și care, cu o cutezătoare credință, ținea foarte sus făclia revoltei, punând pe gânduri Vaticanul Înfricoșat, ca și pe acei barracudas din Wall Street, Înflăcărând de exultanță ateismul misticilor proletari cuceriți de stindardul amenințător și totodată blând al unei Frumoase Doamne care, străpunsă de șapte dureri, oglindea suferințele poporului ei? Într-o dimineață, ieșind Împreună cu Amparo de la un seminar despre structura de clasă a Lumpenproletariatului, străbăteam cu mașina o șosea de pe litoral. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de bizarerii, și la Milano mi-am procurat un număr din Picatrix, din care am aflat că peste câteva zile urma să se celebreze o evocare a spiritului lui Cagliostro. M-am dus și eu acolo. Pereții erau tapetați cu stindarde pline de semne cabalistice, mare risipă de bufnițe și cucuvele, scarabei și ibiși, divinități orientale de proveniență incertă. În fund era un postament, cu un prosceniu cu făclii aprinse pe niște suporți din pari grosolani, pe fundal un altar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]