2,691 matches
-
Îi străluceau ca niște mărgele de sticlă. — Un prieten, zise. Sau asta nădăjduiesc să fiu. O țigară? — Nu fumez. — Bine faci. Din nefericire, n-am nimic altceva să-ți ofer, Daniel. Glasul Îi era nisipos, rănit. TÎrșîia cuvintele și suna stins și Îndepărtat, ca discurile de șaptezeci și opt de turații pe minut pe care le colecționa Barceló. — De unde știți cum mă cheamă? — Știu multe despre tine. Numele contează cel mai puțin. — Ce mai știți? Aș putea să te surprind, Însă n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de hîrtie arsă pe care Îl degaja În văzduh, Însă am Înțeles că ceea ce nasul meu detectase era, pur și simplu, tutun. M-a cuprins un atac de panică. În casa aceea nu fuma nimeni, iar pipa lui Barceló, pururi stinsă, era un simplu atrezzo. Am ajuns la sala de muzică și strălucirea unui fulger a aprins volutele de fum ce pluteau prin aer pe ca niște ghirlande din abur. Claviatura pianului alcătuia un zîmbet interminabil lîngă galerie. Am traversat sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pentru că apreciase ca eroină și suflet mare o femeie care se afla sub suspiciunea de a fi implicată în cea mai mare dintre crimele care, în împrejurările actuale, puteau fi comise împotriva patriei. Se simțea obosit. Și, cu voce surdă, stinsă, îi ceru inspectorului să-i relateze ce se întâmplase în casa prostituatei și a bătrânului cu legătura neagră, Dacă a fost prostituată, nu mi se pare că ar mai fi încă, De ce, întrebă comisarul, Nu are nici felul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
luptă. Unul ducând În mână o spadă lucitoare, În care se oglindea văpaia soarelui, celălalt cu o frânghie În brațe, strâns Încolăcită Într-o mie de noduri. Cortegiul era Încheiat de cinci femei cu văl, purtând În mână cinci lămpi stinse, care Înconjurau, lascive ca niște prostituate, trei bărbați ducând fiecare câte o carte. Marcello Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a șterge acea priveliște. Expresia lui devenise dură. - Înțelegi sensul acestei alegorii? - Desigur. - Dacă așa e, atunci ascuțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o Îmbinare de om și animal, e un simbol al Înțelepciunii, o sinteză Între natură și intelect. Cei doi cavaleri, puterea de a constrânge prin lege și de a elibera prin forță. În sfârșit, cele cinci fecioare nesăbuite, cu lampa stinsă, simbolizează respingerea credinței, Împreună cu cei trei bărbați ai cărții. Cea din urmă alegorie, cea mai cumplită. Marcello Încuviință grav. - Așadar, știi cine sunt cei trei, o batjocură vădită la adresa figurii magilor? - Cred că da. Cei trei maeștri ai cărții: Moise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se trase și mai mult În umbră, nehotărât. Orice idee ar fi avut când intrase În toiul acelui măcel, acum era prea târziu. Totul era pierdut, și pentru totdeauna. Se pregătea să se Întoarcă spre ieșire, când auzi un glas stins, În Întunericul din spatele său. Parcă cineva Îngăima niște rugăciuni, o bolboroseală confuză și neinteligibilă, din care priorul izbutea să deslușească doar un „blestemat” repetat obsesiv, printre alte numeroase imprecauții. Se apropie precaut de locul din care provenea glasul. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mucurile de lumânare. Apoi se Întoarse spre Guido Bonatti, care se așezase pe marginea cristelniței. Părea istovit, plin de sudoare, ca și când bătrânețea i s-ar fi dat În vileag dintr-o dată. Respira anevoie aerul sufocant, cu privirea ațintită În ochii stinși ai lui Arrigo. Poetul scoase din traistă schema lui Bigarelli. Dar astrologul, reînsuflețit cu o forță nebănuită, Începuse deja să străbată cu pași mari pardoseala Baptisteriului, ca și când În mintea lui acea schemă ar fi fost Întipărită cu litere de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mândru. Micuțul sângera. — Ai face bine să spui totul, dacă ești vinovat, și totul se va sfârși, vei intra înapoi la căldură. i-am șoptit la ureche. Dar nu eu am făcut-o, nu eu... se jură cu o voce stinsă, ca într-o plângere. Toată curtea era cufundată în beznă. Pe cer erau zeci de stele, iar în fața noastră se afla fereastra de la biroul primarului, luminată și, la fereastra aceasta, ca în decorul unui teatru de marionete, vedeam o scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
căzut din mâna ridicată. Iată-l acolo, pe un divan din colț, pe omul acela, pe jumătate așezat, pe jumătate tolănit pe un morman de perne. Chipul, ca și la cafenea, parcă-i era tăiat din ceară galbenă - nu albul stins, păstos, al unui mort, ci un fel de paloare virilă, pe care nu-ți venea s-o numești nesănătoasă, săi părea culoarea unui om vînjos, care a lucrat În mină sau a muncit În schimbul de noapte, Într-un mediu umed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
alegerea lui - la Sophie. Apoi se vor pierde în pădure, departe de obiectivul camerei de luat vederi. Sophie spune că, după vacanță, mama ei o s‑o trimită la Lausanne ca să schimbe mediul. E stabilit deja, întreabă Rainer cu glas stins. Da, e stabilit. Va merge la un internat. O încântă ideea unor locuri și a unei limbi cu totul străine. Rainer o întreabă de ce vrea să plece la o asemenea distanță, când binele se află atât de aproape, adică aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
realizat. În New York se simțea iz de iarnă. După ce m-am cazat la un hotel mic și liniștit din centru, am plecat de Îndată spre Bowery. Era frig. Printre ratații și bețivii care rătăceau pe străzi, unii aveau privirile pierdute, stinse, stăteau nemișcați ca niște statui, doar cu ochii ațintiți către cer. Cerul cenușiu se Întindea peste un peisaj dezolant: clădiri În ruină gata să se prăbușească, străzi pline de cioburi de sticlă și bucăți de pietre, mirosuri pestilențiale de vomă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fotografia pe care o primisem de la Gan, dar m-am răzgândit observând că Yazaki se posomorâse la față de Îndată ce pomenisem de Reiko. Yazaki bău al doilea pahar de șampanie, apoi, În timp ce și-l turna pe al treilea, murmură cu voce stinsă: — Fata aia nu mi-a făcut nimic, apoi tăcu. Pe chip i se citea o tristețe atât de profundă Încât Îmi dădea fiori. În curând Își turnă al patrulea pahar, după care trasș Încă opt linii de cocaină. Apoi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
are asta de-a face cu mine? — Asta e una dintre micile tale specialități, nu-i așa? Lovitura de țigară. Te-am auzit spunând-o chiar tu. — Nu există un afurisit de brevet pe ea, Gunther. Trase lung din țigara stinsă și își micșoră ochii injectați. — Mă acuzați că l-am aranjat? — Pot să-ți văd arma, inspectore Deubel? Preț de câteva secunde, Deubel mă privi mârâind înainte de a-și duce mâna la tocul armei. În spatele lui, Korsch își ducea încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Așa că acum, fără să se miște, deschise cu precauție ochii și-l văzu pe Stejeran l ținând-o pe Getta 2 pe după cabluri, într-un mod intimist. Șușoteau amândoi ceva, foarte apropiați, cu antenele drepte și cu luminile de poziție stinse. Cu și mai mare uimire, Dromiket 4 văzu că, deși Stejeran 1 era scos din priză, avea destulă forță să dea din cap, aprobând ce-i sugera, probabil, Getta 2. „Extraordinar! gândi Dromiket 4, pe circuit închis. De unde are acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pe-a iernii cunună În curtea din deal zăpada oftează Pașnică luna din nori o veghează Noaptea-i stăpâna tăcută si tristă Vântul se vaită în alb de batistă Nu se-aud câinii prin satele ninse Pe la ferestre zac lămpile stinse Tremură nucii ascunși prin vâlcele Cerul tânjește la hora de stele Candela inimii pâlpâie trează În suflet simt pacea cum se așază Adorm în sfârșit, când zorii se-adună Mă legăn în vis sub clarul de lună
De?ertul alb by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83351_a_84676]
-
frângem șira spinării! Nalt, curat sub corn de rai, Dezlega-vom: cir-li-lai, Cir-li-lai Precum stropi de apă rece În copaie când te lai; Vir-o-con-go-eo-lig, Oase-nchise-afară-n frig; Lir-liu-gean, lir-liu-gean, Râs al pietrelor de-a dura Pe trei trepte de mărgean! ÎNCHEIERE Stinsă liniștirea noastră (și aleasă), Isarlîk încinsă, Isarlîk mireasă! Dovediții, mie, doisprezece turci Între poleite pietre să mi-i culci: Inima - raiaua, osul feții spân, Țeasta, nervii torși în barbă de stăpân, Clatină-i la Ciprul Negru, în albeață De sonoră
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Neîncetat mărirea ta o plânge; Și-ntregul tău trecut, pietrificat, În unda potolită se răsfrânge. UMANIZARE Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gîndire: Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit, De noi răsfrângeri dornic, dar nici o oglindire În stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit; Am părăsit în urmă grandoarea ta polară Și-am mers, și-am mers spre caldul pământ de miazăzi, Și sub un pâlc de arbori stufoși, în fapt de seară, Cărarea mea, surprinsă de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
căuta făgaș Și-n preajma formei tale cerca să întîrzie. O! Hiperboreenii râdeau, râdeau mereu... Iar ochiul meu mai tare se ascuțea să vadă Și sfredelea mai aprig în surul minereu De nouri ce-ți ascunde filonul de zăpadă. Fier stins părea alături scânteietorul plai Și searbădă a zării lumină rubinie Când prin împăturarea de neguri străvedeai Regească și senină și amplă armonie. Cum, cel ce simte gândul ascuns, nu se temea Să-mi pună dinainte atâta strălucire Și nu vedea
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pricepe. Sună lung a cornuri ude Dă prin osul cui aude Osul de la lingurea Unde-ncearcă boala rea. Și alt vis, mai stins, te fură Pată ștearsă, pată sură Ca o față fără sânge Tristă, inima de-ți strânge. - Noaptea stinsă-i fața ei Și pe ea, luceferei, Cafenii sânt negii trei, Trei sori morți din altă lume, Cu păr, raze de cărbune, Hăt în fund la soare-apune. Și-nainte, nu mai știu... Pezevenghe, chip hazliu Am să-ți vin tot
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
acelei oboseli De alge dezlegate către sud, A tâmplei umbră din străine seri: Cu drumul meu, atunci, le-am mai văzut. La Düsseldorf, o cadră-n Bolkenstrasse... În jilț adânc, Evreul Botezat. Și mâinile, cascada unei rase, Înfășurau cărbunele uzat. "Stinse flăcări. Arsă, struna S-a lăsat în arcul lirei. Cartea singură mi-e urna Cu cenușile iubirii."1 Tu, salt, tu, creșteri stângi, urzică-nalbă! Acestui scris valah, ca din Sion Ridici o nevăzut de scumpă nalbă Și - adiată - boarea altui
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
învelit cu o pătură de lână, ponosită. Tremura ca varga, cuprins de frisoane. Popa Rădulescu Ilie se ruga pentru izbăvirea păcatelor lui, și îmuind o crenguță de busuioc în aghiasma din găletușă, i-a stropit fața, și a-chiat cu vocea stinsă. - Iartă-l Doamne, și dă-i dezlegarea Ta!... Andrei abia a reușit să deschidă gura ca să-i spună preotului, cu ultimile pâlpâiri ale sufletului, care ieșeau din trupul ce arsese de viu în vatra unde tăciunii răgăliilor de salcâm nu
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]
-
din 17 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului ... - Doamna avocat, că veni vorba de promisiuni..., cum să vă spun, am promis că dacă mă ajutați, voi face tot posibilul să vă dau și eu ceva, a îngăimat biata femeie cu voce stinsă, în șoaptă abia auzită, privind în jos. - Hm, da... mai vorbim noi despre asta... Nu ai tu de unde să-mi dai mie. În plus, ai trecut prin atâtea probleme, că nici nu... - Doamna avocată, am serviciu. Nu câștig mult... Doi
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
să mă vezi, mai în față... Nu vorbești decât dacă doamna judecător îți adresează ție direct vreo întrebare, deși este aproape exclus să facă asta. Eu voi vorbi în numele tău... Ne-am înțeles? - Da, doamnă! a îngăimat Violeta cu voce stinsă. Mâinile îi tremurau și avea senzația că nu-și mai simte picioarele. S-a sprijinit cu o mână de zid și a rămas cu privirea ațintită către ușă, deși nu vedea nimic acolo și nici altundeva. Număra în gând, ca să
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
Acasă > Versuri > Ipostaze > IARNĂ Autor: Constantin Enescu Publicat în: Ediția nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 Toate Articolele Autorului N I N G E.... Ninge, cu fulgi pufoși, suavà licàrire Ce prin ecoul stins al soarelui de varà Transplant de energie se strecoarà, Sà dea sublimului, gest de stràlucire. Transplant de energie, ce din înalte ceruri În fulgi pufoși în orgă iernii plânge, Acoperind cu alburi și petele de sânge A toamnei frunzà prinsà-n
IARNA de CONSTANTIN ENESCU în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363790_a_365119]
-
din pricina sa devenise acel om de nerecunoscut, mut, absent, indiferent, rece. Parcă nu mai era soțul ei. Se apropia miezul nopții și somnul tot nu i se lipea de pleoape. Ședea singură în camera de zi a apartamentului, cu lumina stinsă. Aproape vizibile, firicele de praf și nisip cădeau alene pe mobile. Undeva, pe tavan, țiuia amenințător un țânțar flămând. Pe parchetul pestriț, luna plină desena o șuviță luminoasă care-i atrăgea obsesiv atenția, golindu-i capul de gânduri. David intră
ANTENTATUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363812_a_365141]