671 matches
-
un om! Insomnie. Imaginație rebelă... Au început să ciripească rîn-dunelele, în secret: se face ziuă... Peste trei ceasuri o văd, tânără, înaltă. Plecăm la Văratic. Dimineață am așteptat-o în cerdacul ei să se îmbrace. Știam că e în dosul storului dat în jos, la un metru de mine. Zgomote, la răstimpuri, produse de saltarele scrinului, de ușa garderobei, anunțau etapele toaletei. O vedeam, prin auz, îmbrăcîndu-se. A apărut peste un sfert de oră. - Ah, ce leneșă sunt! Aștepți de mult
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
îmi aparținea. - Doriți să serviți ceva înainte de culcare? Mie mi se părea că e dimineață, înainte de a răsări soarele sau seara târziu, după ce apune, eram ca și cum înghițisem un diazepam și o somnolență începuse să mă cuprindă. - Nu, ridică, te rog, storurile, vreau să văd marea. Și lasă-mă singur. Am auzit zgomotul făcut de ridicarea jaluzelelor și cel al valurilor mării ce se spărgeau de stânci, am văzut în ceață lumina soarelui în amurg, am simțit mirosul aerului sărat al brizei
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Nu ai. Dar m-am descurcat. Chicoti și sorbi din cafea. Era prea Întuneric. Se simțea o puternică Încărcătură erotică acolo, Între umbre, lângă patul lui. — Ai putea să aprinzi lumina, te rog? Întrebă ea neliniștită. Apăsă un buton și storurile se deschiseră cu un ușor scârțâit, lăsând să se vadă o priveliște magnifică: un perete Întreg de sticlă lipit de ocean. Aveai senzația că valurile se sparg direct pe geam. — Doamne! zise ea. Cred că ăsta e cel mai romantic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
galben-strălucitoare, cu mii și mii de colțuri ascuțite. Din stradă, pe atunci pietruită și mărginită de case ca și a noastră, zugrăvite în tot felul de rozuri și cărămiziuri, decorate în calcio vecchio, cu tencuiala dusă, cu geamurile acoperite cu storuri prăfoase, se auzeau ecourile dulcege ale cântecelor de pe atunci, care și azi îmi stârnesc o nostalgie idioată: "Intră luna pe fereastră / Intră-n odăița noastră..." Dacă urcam în podul casei și priveam prin luminator (de fapt, un fel de lunetă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mici detalii. Eu, încremenit, la ușa acestei camere liniștite, eu drogat, cuprins de spaima idioată, dar de neînvins că vine cineva, că va intra aici și-mi va vedea ochii îngrozitori. Și ore întregi târându-mă spre fereastra întunecată cu storurile ridicate prin care, cum mă întorc cu spatele, cineva mă privește, deși fereastra se află la etajul al doilea. Și stinsul lămpii care, cu lumina ei stridentă, dă alarma ca o sirenă, cheamă oamenii încoace. Și senzația că, pe coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că-i imposibil să plec și să mă întorc a doua zi. Încercând să pășesc cât pot de încet, o pornesc spre dormitor, stingând punctul luminos de pe samovar, ocolind masa și sprijinindu-mă de spătarele scaunelor care stau în jurul ei. Storurile sunt ridicate. Încet, cu teamă, ajung în mijlocul camerei. Aici am în fața ochilor un întuneric atât de des că, instinctiv, mă întorc spre fereastră. Luna bate în geam, dar nu pătrunde în cameră. Nu cade nici pe pervaz, nici pe ruloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sunt ridicate. Încet, cu teamă, ajung în mijlocul camerei. Aici am în fața ochilor un întuneric atât de des că, instinctiv, mă întorc spre fereastră. Luna bate în geam, dar nu pătrunde în cameră. Nu cade nici pe pervaz, nici pe ruloul storurilor. Pe fondul geamului, speteaza fotoliului pe care mama stătea de obicei și cosea se conturează neagră, ca un ciot. Când îmi iau ochii de la geam, întunericul se face și mai negru. Acum știu că mă aflu la doi pași de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a azvârlita cu panerul de trandafiri păliți, să bat din picior și să țip, să țip și să urlu chiar, și apoi să leșin. Să mă trezesc după mult-mult timp, între draperii răcoroase, mirosind a sulfină, într-o cameră cu storurile lăsate, cu fruntea și tâmplele legate într-un tulpan muiat în oțet aromatic. Și chiar lângă pat să găsesc o sorbetieră plină cu înghețată de cafea, pusă într-un hârdău plin de gheață, de care să-mi răcesc mâna înfierbântată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ferestrele părții din clădire, în care locuia mama lui, erau aproape toate deschise; ziua era senină, călduroasă; prințul traversă strada, se opri pe celălalt trotuar să mai privească încă o dată ferestrele: nu numai că erau închise, dar aproape toate aveau storurile albe trase. Stătu pe loc cam un minut și - ciudat - i se păru că marginea unui stor se ridică, lăsând pentru o clipă să se vadă și apoi acoperind din nou chipul lui Rogojin. Mai așteptă câteva clipe, fu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințul traversă strada, se opri pe celălalt trotuar să mai privească încă o dată ferestrele: nu numai că erau închise, dar aproape toate aveau storurile albe trase. Stătu pe loc cam un minut și - ciudat - i se păru că marginea unui stor se ridică, lăsând pentru o clipă să se vadă și apoi acoperind din nou chipul lui Rogojin. Mai așteptă câteva clipe, fu cât pe ce să se întoarcă și să sune din nou, dar se răzgândi și își amână revenirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe portar. Ca și mai înainte, trecu pe trotuarul de peste drum, privi ferestrele și se plimbă vreo jumătate de oră, dacă nu și mai mult, prin arșița chinuitoare; acum nu se clinti nici un colț de perdea; ferestrele nu se deschideau, storurile albe erau nemișcate. Se opri definitiv la ideea că mai înainte i se năzărise, că, după cum se vedea, ferestrele erau întunecate și nespălate de mult, încât cu greu ar fi putut zări ceva, chiar dacă într-adevăr cineva ar fi aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nou că i se taie picioarele, așa că mergea aproape cu greu. Era de-acum aproape zece seara. În partea clădirii unde locuia bătrâna, ferestrele erau deschise, ca și mai înainte; ale lui Rogojin erau închise și, în întunericul de afară, storurile albe lăsate erau și mai vizibile. Prințul se apropie de casă pe trotuarul de pe cealaltă parte a străzii; Rogojin, de pe trotuarul lui, urcă treptele și-i făcu semn cu mâna. Prințul traversă strada. — Nici portarul nu știe că m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
E... aici, spuse încet Rogojin, parcă întârziind un pic cu răspunsul. — Unde? Rogojin își ridică ochii spre prinț și-l privi fix. — Hai... Vorbea tot în șoaptă, fără grabă, rar și continuând să zâmbească ciudat. Chiar când îi povestise despre stor, parcă voise să spună altceva, în pofida expansivității cu care vorbea. Intrară în cabinet. De când fusese aici prințul, în cameră avuseseră loc unele schimbări: de-a lungul întregii încăperi era întinsă o draperie din mătase verde, cu care de obicei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
grea era coborâtă și intrările închise. Dar în cameră era foarte întuneric; nopțile „albe“ ale Petersburgului începuseră să se întunece și, dacă n-ar fi fost lună plină pe cer, ar fost greu de deslușit ceva în camerele acestea cu storurile coborâte. Ce-i drept, încă mai puteau fi deslușite, deși foarte vag, fețele. A lui Rogojin, ca de obicei, era palidă; ochii îl priveau fix pe prinț, cu scânteieri puternice, dar cumva imobile. N-ar fi bine să aprinzi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
hol, confundându-l cu closetul. Câteva minute mai târziu, vădit ușurat, se duce să-și caute șoferul. Ziua următoare, Flowers raportează că maiorul nu-și amintește nimic concret din seara trecută. Oricum, a doua zi a stat toată ziua cu storurile trase și a ieșit din birou doar pentru a-l invita pe Flowers la o discuție mai lungă, în care i-a amintit că trebuie să păstreze secretul față de soția lui. Flowers consideră că starea de spirit a maiorului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să o vadă. Rolland Bell se întorsese cu bine în apartament alături de Charles Grady, unde acum toată familia își împacheta lucrurile pentru a merge la una dintre locuințele păzite ale polției newyorkeze, aflată în zona Murray Hill. Lăsase în jos storurile și le ceruse membrilor familiei să stea departe de ferestre. Își dădu seamă că nu făcuse, prin asta, decât să le sporească starea de disconfort. Dar misiunea lui nu era să îi cocoloșească. Misiunea lui era să împiedice un asasin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în felul acesta încrederea în sine. Capitolul nouătc "Capitolul nouă" Asemenea șopârlei primordiale, rămășiță fosilă a începutului lumii, dintr-o specie dispărută, el zace nemișcat în dormitorul întunecat, între el și soarele pe care îl iubea atât de mult stau storurile grele, pielea lui a început să se albească, firicele de praf îl acoperă, parcă ar fi un exponat de muzeu care nu are vizitatori, doar Noga îi mai aruncă o privire când se întoarce după-amiaza de la școală, flămândă și îngrijorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din creierul său. X deschide ochii. simte că trebuie să fie trecut de ora șapte. Deșteptătorul ar fi trebuit să-l trezească la ora șapte fără un sfert. Incredibil ! Ceasul arată 6 și 37 de minute. X se ridică, trage storurile. nu, nu poate fi ora 6 și 37 de minute. soarele a răsărit de mult. Dumnezeule, cît poate să fie ora ? Ceasul de mînă, pe care îl lasă întotdeauna în baie, arată tot ora 6 și 37 de minute. X
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și iese cu un zîmbet superior pe față. X i-a promis matildei că va trece pe la ea, dar își dă seama că de fapt nu vrea să treacă pe la ea. se duce direct acasă. se închide în apartament, trage storurile, decuplează telefonul. Pornește din nou ceasurile din bucătărie și deșteptătorul. Privește o vreme cum arătătoarele și-au reluat mișcarea circulară. își umple cada cu apă fierbinte, se dezbracă, intră în cadă și începe să zacă fără să se gîndească la
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cu o cască și cu mai multe lanterne puternice. Coboară în prima stație de metrou și străbate cîteva dintre galeriile orașului. Cînd urcă din nou la suprafață tocmai răsare soarele. X se întoarce acasă, se baricadează înăuntru. trage din nou storurile la ferestre și închide ermetic obloanele de metal. aprinde toate luminile. se așază pe un scaun în fața ușii. — Porcilor ! Vocea încearcă să-l calmeze. „Ce-ar fi să mănînci și tu ceva ?” — Porci ! Porci ! Porci ! X așteaptă pe scaunul său
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ar fi oprit Luchi sau altcineva, aș fi căutat să intru prin forță sau prin viclenie. Dar casa părea fără apărare. Părăsită parcă. Iar această lipsă de obstacole n-am reușit s-o înfrunt. Am mai privit o dată curtea goală, storurile ridicate doar pe jumătate, zidurile de fortăreață abandonată, apoi m-am retras, m-am dus acasă și în câteva zile eram însurat. Cu ceva tot m-am ales însă din această gafă. La insistențele Liviei, ne-am mutat într-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gândul la o cortină de teatru în spatele căreia se repetă drame sângeroase...”, va spune Fratele. Culoarea roșie a cortinei este și culoarea dramei, a amenințării, prevestirea unei furtuni ce va face să se trezească memoria. Misterioasele personaje din apartamentul cu storuri roșii semnifică, într-adevăr, întoarcerea trecutului, Trecutul Domnului. În actul al treilea, în fața acelorași ferestre cu storurile de această dată ridicate, Domnul va rosti niște cuvinte memorabile: „Încăperile goale luminate din plin sunt și mai îngrozitoare decât cele cufundate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a cortinei este și culoarea dramei, a amenințării, prevestirea unei furtuni ce va face să se trezească memoria. Misterioasele personaje din apartamentul cu storuri roșii semnifică, într-adevăr, întoarcerea trecutului, Trecutul Domnului. În actul al treilea, în fața acelorași ferestre cu storurile de această dată ridicate, Domnul va rosti niște cuvinte memorabile: „Încăperile goale luminate din plin sunt și mai îngrozitoare decât cele cufundate în întuneric. Pentru că vezi fantomele”. E admirabilă această metaforă a cortinei roșii a teatrului, ridicată pentru a oferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
-le, Louise; lasă jos și jaluzelele, ca să nu mai vedem spectacolul ăsta”, ca să nu mai trebuiască adică să privim acest teatru în teatru în care, în camera memoriei, ar putea oricând să răsară niște fantome vii! „Închide ferestrele și trage storurile, pentru ca amintirile să poată dormi în pace.” Căci ferestrele camerei pline de amintiri nu pot fi deschise fără consecințe dintre cele mai grave. Când cade cortina - cea reală a teatrului -, jaluzelele roșii sunt deja coborâte. Amintirile dorm din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
plâng și eu cu lacrimi. Numai cine cunoaște plânsul mut cu ochii uscați poate să înțeleagă de ce vreau să plâng și eu o dată, cu obrajii scăldați în șiroaie nesfârșite. În primul și ultimul meu ceas, după moartea Gloriei voi coborî storurile și îngenuncheat în fața patului în care ne-am chinuit pentru greșelile noastre, voi săruta smerit chipul ei de sfântă. Mă voi înclina să-i umezesc buzele reci, cu năvala nesecată a lacrimilor, mângâindu-i brațul gol, întins de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]