3,225 matches
-
ea se desfășoară dubla mișcare a tensiunii spirituale, care Își găsește calea spre exterior printre buze și se reîntoarce la ureche sub forma a ceea ce a produs. Reprezentarea se vede astfel transpusă În obiectivitate fără a fi, prin aceasta, sustrasă subiectivității. O astfel de operație este privilegiul exclusiv al limbii; și fără această transpunere neîncetată care, manifestă În rostire sau chiar implicită, efectuează trecerea de la subiectivitate la obiectivitate cu reîntoarcere la subiect, e imposibil să dăm socoteală de formarea conceptului și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a produs. Reprezentarea se vede astfel transpusă În obiectivitate fără a fi, prin aceasta, sustrasă subiectivității. O astfel de operație este privilegiul exclusiv al limbii; și fără această transpunere neîncetată care, manifestă În rostire sau chiar implicită, efectuează trecerea de la subiectivitate la obiectivitate cu reîntoarcere la subiect, e imposibil să dăm socoteală de formarea conceptului și, În general, de orice gândire veritabilă. Chiar independent de comunicarea interumană, limba constituie o condiție necesară, ce guvernează gândirea individului singular la nivelul existenței sale
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În mediul social; iar omul nu se Înțelege pe sine Însuși decât după ce a verificat În contact cu ceilalți inteligibilitatea cuvintelor sale. Căci obiectivitatea e Întărită prin faptul că alte buze reproduc termenul pe care eu l-am format; iar subiectivitatea nu pierde prin aceasta nimic; omul nu Încetează să simtă faptul că e identic În natură cu omul; subiectivitatea e ea Însăși Întărită, fiindcă reprezentarea, odată transformată În limbaj, Încetează să fie proprietatea exclusivă a unui singur subiect. Deschizându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
inteligibilitatea cuvintelor sale. Căci obiectivitatea e Întărită prin faptul că alte buze reproduc termenul pe care eu l-am format; iar subiectivitatea nu pierde prin aceasta nimic; omul nu Încetează să simtă faptul că e identic În natură cu omul; subiectivitatea e ea Însăși Întărită, fiindcă reprezentarea, odată transformată În limbaj, Încetează să fie proprietatea exclusivă a unui singur subiect. Deschizându-se medierii prin alteritate, subiectivitatea se leagă indisolubil de datul comun al speciei umane față de care fiecare individ reprezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aceasta nimic; omul nu Încetează să simtă faptul că e identic În natură cu omul; subiectivitatea e ea Însăși Întărită, fiindcă reprezentarea, odată transformată În limbaj, Încetează să fie proprietatea exclusivă a unui singur subiect. Deschizându-se medierii prin alteritate, subiectivitatea se leagă indisolubil de datul comun al speciei umane față de care fiecare individ reprezintă o variație, dar În așa fel Încât ea poartă În sine Însăși dorința de a se Împlini În relația socială cu ceilalți. Acest fragment de o
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
instrumentul unei ludici, al divertismentului). Or, spune Humboldt, este evident că funcția cu adevărat originantă a imaginației (care de-abia acum Își merită atributul de productivă) este aceea de a realiza ceva nou, și anume un obiect individual impregnat de subiectivitatea autorului. Ei bine, această acțiune a imaginației nu mai este comensurabilă cu realul, pentru simplul motiv că ea nu ține de ordinul mimeticului, ci este, dimpotrivă, instituire În sensul puternic al cuvântului. Ca urmare, nu contează, pur și simplu, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dialecticii, a iluziei transcendentale. Dimpotrivă, pentru Humboldt, numai desfășurarea actuală a imaginației productive este cea care contează. Mai exact (și Îmi rog cititorul probabil obosit de această fastidioasă discuție să fie atent acum, căci urmează partea realmente importantă): pentru Kant, subiectivitatea reală, empirică (cea căreia noi Îi spunem În mod naiv eu), este importantă doar În măsura În care ea reprezintă, În act, matricea apriorică ce procesează/„vede” fenomenele. Răsturnarea subiectivă kantiană nu ne aduce așadar În prezența unui subiect care este el În măsura În care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mod al percepției subiective a obiectelor trece cu necesitate În constituirea și folosirea limbii. De fapt, cuvântul se naște din această percepție și nu este o copie a obiectului În sine, ci a imaginii acestuia născută În sufletul nostru. Cum subiectivitatea este inevitabil amestecată În orice percepție obiectivă, se poate considera, independent de limbă, că orice individualitate umană este ca un punct de vedere propriu În ceea ce privește viziunea despre lume. Dar ea devine și mai mult prin limbă, căci la rândul său
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
felul În care ea este primită În subiect și efectul pe care Îl produce cuvântul ca sunet lingvistic. Acest efect produs de cuvânt este cu necesitate dominat În fiecare limbă de o analogie constantă; și cum, În fiecare națiune, o subiectivitate omogenă Își exercită acțiunea sa asupra limbii, În fiecare limbă există o viziune particulară asupra lumii 1. Pentru cititorul de-acum bine familiarizat cu răsturnarea kantiană (ba chiar cu fenomenologia), textul citat nu mai poate ridica - asta cel puțin până la
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
trăiesc Într-o lume de lucruri În sine, ne sugerase deja Kant, ci Într-o lume antropocentrică În sens tare. La acest gând, Humboldt avea să-l adauge pe următorul: eu nu trăiesc nici În contact imediat cu ceilalți ca subiectivitate omogenă și inertă - nu cu ei am eu de-a face În primul rând. Dacă ar fi așa, autenticitatea ar Însemna realmente să mă desprind, să fiu revoltat etc. Însă de fapt toată autenticitatea mea se măsoară În onestitatea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
asupra unității pe care timpul și spațiul le asigură vieții, În calitatea lor de dimensiuni esențiale ale existenței. Colorarea intensă are loc prin invocarea memoriei, care trimite la timpi dilatați și timpi condensați, de fiecare dată altminteri, În funcție de filtrul unei subiectivități sau ai alteia, dar și la o Înlocuire a măsurătorilor precise din fizică, prin reflectarea temporală specific umană pe care o presupune chiar și memoria colectivă, un produs al intersubiectivității sociale, deci unul În care reflexele prea intens subiective sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cu el. Dar tocmai această circumstanță permite viziunii despre trecut să se construiască, lacunar și selectiv, din aproape În aproape sau prin salturi nu lipsite de semnificație, devenind substitutul prin excelență al acestuia. Pe scurt, reflectarea este rezultatul prelucrării unor subiectivități diverse. Este exact ce spune și R. Gildea atunci când observă că nu există o memorie colectivă..., ci memorii colective paralele și competiționale, elaborate de comunități ce au trăit și utilizat trecutul În moduri diferite 2. Or, această gestionare plurală și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
există asemenea invarianți - sau, dacă există, sunt foarte puțini. Nu subscriu la ceea ce ar putea fi arhetipal Într-o asemenea interpretare. Cred, dimpotrivă, că e o lume mișcătoare, că această lume a locurilor memoriei este prin excelență un loc al subiectivității, al intersubiectivității, dacă nu cumva exagerez, pentru că - și cu asta vin la chestiunea kantiană, neokantiană sau postneokantiană sau cum vrem s-o numim -, am foarte mari rezerve În ceea ce scriu și În micile mele meditații de seară cu privire la utilizarea termenului
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
al memoriei este unul din ce În ce mai problematic. Să fie doar o modă ce se răzbună pe prea trecătoare certitudini? Istoricul de azi seamănă uneori cu un artist al memoriei, un căutător de locuri ale adevărului, care nu-și mai ascunde propria subiectivitate. Artistul lucrează după propria lui subiectivitate, el nu are un țel științific obiectiv, În afara gândului de a sfârși opera istorică ca operă a adevărului. Să presupunem, cel puțin, că așa stau lucrurile. Un asemenea gând Îmi trece prin minte când
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Să fie doar o modă ce se răzbună pe prea trecătoare certitudini? Istoricul de azi seamănă uneori cu un artist al memoriei, un căutător de locuri ale adevărului, care nu-și mai ascunde propria subiectivitate. Artistul lucrează după propria lui subiectivitate, el nu are un țel științific obiectiv, În afara gândului de a sfârși opera istorică ca operă a adevărului. Să presupunem, cel puțin, că așa stau lucrurile. Un asemenea gând Îmi trece prin minte când ascult vocea autorului nostru care face
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Pecican: Nu mă deranjează deloc această viziune mai degrabă à la Curtius decât à la... eu plus ceilalți. Mă deranjează În schimb cuvântul „invariant”. Împotriva lui am protestat, sper, explicit. Totuși, acești invarianți variază ici și acolo, măcar la nivelul subiectivității. Ruxandra Cesereanu: În ceea ce privește observația lui Marius, mie mi s-a părut că istoria poate fi Înțeleasă și ca un carnaval, În măsura În care Ovidiu refuză istoria ca știință. În acest carnaval, istoria constituie o uriașă materie epică, până la un punct. O mare
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
orbește și integrarea de noi credincioși dispuși să urmeze un guru dând garanții de supunere și de pliere a coloanei vertebrale intelectuale presupuse de acceptarea cuvânt cu cuvânt a discursului pe care-l rezervă magistrul discipolilor săi. Abdicarea a orice subiectivitate, supunere în fața legii grupului, contractul comunitar al sectei autorizează un ultim recurs la rațiune: dar numai în sensul renunțării la folosirea liberă a ei. - 5 - Dovleci, pepeni galbeni și castraveți. Lexicul gnostic oferă un exemplu de logomahie fără pereche. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
un loc important genului feminin. La egalitate cu masculinul, pentru că fiecare are nevoie de celălalt pentru a exista cu adevărat. în aceeași ordine de idei, în îndemnul de orgii, la sărbători sexuale generalizate, femeile contează mai puțin ca singularități, ca subiectivități distincte decât ca niște chintesențe: ele incarnează Femininul, Feminitatea căreia i se consacră un adevărat cult. Iată cum se explică faptul că pe Marcu Magicianul îl găsim alături de femeile cele mai frumoase - mărturisește Irineu. Primatul Galiilor precizează că Marcu a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și în sufletul omului, posesoare a unei forțe întunecate, cu o mare putere mortiferă! Bravo!... în altă parte, el vorbește de un stăpân lăuntric care seamănă până la confuzie cu idealul eului freudian cu începere de la care se organizează căutarea oricărei subiectivități, în așteptarea unei structurări a sinelui, a caracterului și a temperamentului său. Pentru un individ care-și caută identitatea, care a rupt-o cu supraeul profesiei sale de magistrat pentru a pleca în căutarea sa, această intuiție care înseamnă și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
se sinchisească o transcendență, descoperă o genealogie solidă, imanentă: certitudinea sinelui, a unui eu care, pentru că gândește și reflectă deci asupra sieși, nu poate să îndoiască, cel puțin, de faptul că există. în Turn și lângă Sobă, se edifică două subiectivități preocupate doar de simpla lor prezență materială în lume. în franceză, la persoana întâi, cei doi gânditori abordează în mod identic filosofia întorcând spatele scolasticii, categoriilor aristoteliciene, tradiției și deci teologiei ca matrice a oricărui adevăr, puțin preocupați să obțină
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să fim prudenți în ceea ce privește logica precursorilor... - individualismul modern, întrucât afirmă și definește individul în termeni de antinomie radicală cu societatea, ceea ce arată că nu se poate avea în vedere nicio rezoluție conciliantă. Cel mai adesea, întregul triumfă în detrimentul părților, iar subiectivitățile sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie subiecți docili și formatați pentru a se supune ordinii colective. Etica individualistă și antisocială presupune o opțiune net hedonistă. De altfel, ea generează situația
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și la etică, pe care o cheamă, o solicită și de care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există nicio transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu găsim nicio mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite o diferențiere între cetățeni și sclavi, între ființe de prima categorie și indivizi de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mize asemănătoare cu ale noastre, noi cei care trăim astăzi, formați de imaginarul dualist creștin. Astfel încât plăcerile sufletului și cele ale trupului, deosebite doar artificial, numesc jubilări similare, deoarece sunt resimțite, trăite și percepute de aceeași identitate corporală, de aceeași subiectivitate carnală. Pentru că, să nu uităm, Aristip nu încetează să facă din cele cinci simțuri modalitățile cunoașterii și căile de acces la certitudine -ea însăși conjecturală și relativă față de subiectul care percepe și își redă percepția. Această plăcere corporală dă măsura
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
am văzut mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-ar fi plăcut nici să facă școală cu discipoli fideli și zeloși. Căci hedonismul suportă greu cristalizarea dinamicii sale într-o învățătură rigidă, înțepenită, moartă. Vitalitatea acestei sensibilități care revendica subiectivitatea și relativismul obligă la recunoașterea posterității în infidelități, transformări, reajustări și reformulări, în utilizarea liberă a patronimului său și a anecdotelor sale. Aristip face școală dăinuind, citat în semn de complicitate și de bunăvoință în operele câtorva filosofi ca un
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unei vieți de armăsar sau de taur? Se va fi înflăcărat el cu definițiile plăcerii - catastematică, dinamică și pozitivă -, își va fi pus întrebări în legătură cu modalitățile cunoașterii - perspectivism și relativism -, se va fi aplecat oare asupra subiectului aparenței și adevărului - subiectivitate și individualitate - de vreme ce făcea din porc un model etic? Nu cred... Interzicându-le hedoniștilor să-și apere teza, atribuindu-le o inconsistență teoretică a priori, caricaturizându-i, prinzându-i în capcane retorice făcute pe măsură, nerecunoscând grandoarea, excelența și calitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]