3,238 matches
-
momentele memorabile ale carierei lui Van Morrison. Uneori, dintr-un spectacol sau dintr-un disc, Greil Marcus reține doar un cântec, doar un fragment de linie melodică ori un simplu sunet. Tehnica lui e o combinație de impresionism și de subiectivitate provenită din metodele criticii de identificare. Autorul își apropriază acele părți din creația lui Van Morrison care sunt compatibile cu propriile obsesii, lecturi, senzații și amintiri. Criticul nu ezită să intre peste partitura compozitorului, suprapunând propriul scris textului inițial (devenit
Van the Man (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5929_a_7254]
-
și cu Bob Dylan, și cu Elvis. Deocamdată, ca pentru a-și marca teritoriul, oferă un decupaj dintr-un vast ansamblu, pe care probabil îl va cartografia sistematic cu alt prilej. Ce ne oferă acum e idiosincratic, de-o intensă subiectivitate, parcă à contre coeur, ca și cum subiectul i s-ar fi impus contra propriei voințe și nu ar fi ajuns pe acest fabulos continent prin alegere rațională. Cronologic, ultimul cântec despre care scrie, revenind în 2009 asupra lui, e același „Mystic
Van the Man (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5929_a_7254]
-
Rodica Zafiu Discursul politic românesc se confundă tot mai mult cu jurnalismul, în formula pamfletului generalizat, de o subiectivitate accentuată si într-un limbaj cât mai pitoresc. O nouă specie hibridă a fost lansată recent: moțiunea de cenzură-pamflet. În mod normal, situația de comunicare ar impune ca prototip al moțiunii de cenzură un document politico-juridic sobru, scurt, precis și
Prăduire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6246_a_7571]
-
y entre chapeau bas". II Artist capabil să-și conducă ordonat și rodnic explorarea, sub semnul calm al reflexiunii, Constantin Flondor pune în acest exercițiu de claritate altceva decît un narcisism impenitent. Repudiază tot ce ar însemna cultură vulnerabilă a subiectivității, egolatrie complezentă. Zvelt, longilin rasat, ca înfățișare oferită privirilor, e, totuși, mai degrabă imun la amăgirile pe care le poate prilejui practica de a se zugrăvi pe sine. Parcă amintindu-și de Plotin, sublimul filosof, care nu se lăsa nicicum
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
Strălucit-au vreodată așa de dumnezeiește razele reci ale lunii cum strălucesc aceste luminoase și calde sonorități? A înaintat vreodată discul el pe calea eterată cu solemnitatea cu care curg valurile cântării acesteia?”4 Deci, frumosul artistic, datorită talentului creatorului, subiectivității acestuia, manifestate prin subiectivitatea limbajului muzicii, este superior frumosului naturii. Aceeași complexă relație dintre lumea obiectivă și artist este sugerată prin imaginea gnomului. Sufletul omenesc ar fi o imensă și misterioasă orgă, la claviatura căreia lucrează neîntrerupt și haotic lumea
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
de dumnezeiește razele reci ale lunii cum strălucesc aceste luminoase și calde sonorități? A înaintat vreodată discul el pe calea eterată cu solemnitatea cu care curg valurile cântării acesteia?”4 Deci, frumosul artistic, datorită talentului creatorului, subiectivității acestuia, manifestate prin subiectivitatea limbajului muzicii, este superior frumosului naturii. Aceeași complexă relație dintre lumea obiectivă și artist este sugerată prin imaginea gnomului. Sufletul omenesc ar fi o imensă și misterioasă orgă, la claviatura căreia lucrează neîntrerupt și haotic lumea exterioară, natura, văzută ca
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
bine articulată. Când Henry James mărturisește grija cu care construiește un cadru în care apoi personajele se mișcă singure nu spune nicidecum că le lasă din mână, că el poate lipsi de la fața locului. Cadrul însuși are doze inerente de subiectivitate. El arată tocmai felul (se subînțelege că există mai multe feluri posibile, toate legitime, în ultimă instanță!) în care vede acest autor lumea. Cu o poetică extrem de „relativă” în ciuda repetatelor circumscrieri teoretice, jurnalul este, esențial, transcriere, nu scriere. Comportamentul celui
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
cititorului cu scriitorul cere însă și o doză de prefăcătorie, tot mai greu de gestionat pe măsură ce moda autoficțiunilor ambigue se întinde. Dacă o dezinhibată, măcar ca proiect, scriere de sine, presărată cu probe prin care îi poate fi dovedită „autenticitatea subiectivității”, își spune roman, dacă textul se ivește dintr-o revărsare adânc personală, violent confesivă și descarcă în pagină, cu bună știință ori involuntar, material numai bun de interpretat psihanalitic - ei, bine, în toate aceste cazuri, ce așteaptă scriitorul să fac
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
Pandantul raportului de deschidere [privind „Discuțiile la cea de-a III-a Plenară a Tinerilor Scriitori”] sînt concluziile, o altă specie a acestui tip de discurs, mult mai puțin liberă decît discuțiile, dar totuși cu un grad mai mare de subiectivitate decît raportul. Anii de pînă acum au consolidat deja aceste specii, pe care scriitorii le practică deja cu dezinvoltură. Concluziile, ca și raportul, sînt produsul unei singure persoane (deci nu au caracterul anonim al îndrumărilor apărute în „Scînteia”, de pildă
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5426_a_6751]
-
Și, pe cât e de desăvârșit, pe-atât de greu sesizabil. E drept că, în asemenea cazuri, există un risc major. Acela al manierei. Nu cred însă că Ioan Es. Pop are de ce-și face griji, maniera fiind, vorba cuiva, subiectivitate fără personalitate. Or, Unelte de dormit e cartea unui extraordinar poet. Am mai spus-o? O mai spun o dată.
Alte aspecte lirice contemporane by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5428_a_6753]
-
Universul în comuniune: cosmologie apofatică“), unde Nesteruk chiar asta face: descrie rezervele cu care un creștin contemplă performanțele științei. Logica autorului e următoarea: dacă admitem că teologia și știința sunt expresii ale condiției umane, atunci ele au ceva în comun: subiectivitatea ființei care le-a elaborat. Subiectivitatea aceasta stă în spiritul uman, iar atunci cînd căutăm să aflăm originea lui, ne dăm seama că știința n-o poate explica. Tot așa cum nu poate explica originea universului. Căci a vorbi despre big
Scolastica științei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5449_a_6774]
-
Nesteruk chiar asta face: descrie rezervele cu care un creștin contemplă performanțele științei. Logica autorului e următoarea: dacă admitem că teologia și știința sunt expresii ale condiției umane, atunci ele au ceva în comun: subiectivitatea ființei care le-a elaborat. Subiectivitatea aceasta stă în spiritul uman, iar atunci cînd căutăm să aflăm originea lui, ne dăm seama că știința n-o poate explica. Tot așa cum nu poate explica originea universului. Căci a vorbi despre big bang înseamnă a lipi o etichetă
Scolastica științei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5449_a_6774]
-
matematicienilor că știința lor dezumanizează viața, chiar dacă nuanța are acoperire în realitate, e în van să-ți închipui că va avea efect în lumea lor. Tot ce-și doresc oamenii de știință e să scoată din cunoaștere orice urmă de subiectivitate, orice scamă de persoană și orice fir de ingerință de spirit. Și oricît le-ai spune că niciodată nu vor putea să elimine contribuția conștiinței la legile pe care tot ea le-a formulat, elanul lor de obiectivare merge înainte
Scolastica științei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5449_a_6774]
-
ci tot cu variante ale rememorării, cu încercarea de a repune în discuție forme, principii, entități vizuale care nu pot fi regăsite în exterior, dar care pot fi animate, justificate, din exterior, în esență, ele rămînînd realități interioare, repere ale subiectivității, ale unui anumit tip de memorie și de gîndire. Cea de-a treia secvență privește ortodoxismul picturii mai recente a lui Gherasim, vocația ei spirituală și chiar o anumită dimensiune eclezială. Și, într-adevăr, această dimensiune există, însă nici aici
Expresionismul și codurile spirituale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6701_a_8026]
-
avea să ducă la o răceală accentuată între cei doi, dacă nu chiar la o lungă ruptură. Rezonabil ar fi, așadar, să privim toate aceste personaje prin lentila corectoare a probabilității: personajele sunt ceea ce vor fi fost în realitate, plus subiectivitatea pe care și-o îngăduie scriitorul. Experimentul, joaca, forțarea limitelor expresivității, sondarea spațiului geografic și a celui mental sunt preocupările de căpătâi ale scriitorului - și el nu face nici un secret din asta. Dimpotrivă, într-o complicitate din ce în ce mai accentuată, suntem invitați
Primul Faulkner (VIII) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6708_a_8033]
-
mai intens decît pentru oricare alt prozator din secolul al XIX-lea, realitatea reprezintă o noțiune goală, un compromis indus de nevoia noastră de stabilitate într-o lume profund incertă. Felul în care interacționăm cu alteritatea rămîne distorsionat, grefat pe subiectivitatea noastră individuală - nu doar restrictivă, ci, după autorul lui The Ambassadors/Ambasadorii, de-a dreptul falsă. Noi nu corectăm "adevărul", adaptîndu-l universului interior, ci îl modificăm pur și simplu, "inventîndu-ne" o existență în interiorul căreia ne distribuim ca protagoniști. James crede
Portretul unui reflector by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6746_a_8071]
-
aptă să o deslușească. Lipsa numelui personajului nu e întîmplătoare. În el trebuie să identificăm toate victimele adevărului absolut în artă și, concomitent, toți reflectorii a căror dorință avidă de obiectivitate se destramă, paradoxal, pe patul procustian al propriei lor subiectivități. Tînărul critic - tulburat pînă la depersonalizare de discursul lui Vereker - devine noul Orfeu (al literaturii), mesmerizat de ideea găsirii unei iluzorii Euridice (a semnificației) la sfîrșitul tribulațiilor sale (exegetice). Alături de amicul George Covick și logodnica acestuia - ea însăși prozatoare -, Gwendolen
Portretul unui reflector by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6746_a_8071]
-
Ciorogariu, Russu {irianu (nume de stradă în Arad, dar și în Timișoara, stradă pe care am și locuit vreo zece ani!), Goldiș, Desseanu, Evuțianu, Ispravnic, Vasile Mangra, care apăreau frecvent mai ales în conversațiile bunicilor mei. Cartea Herminei este, dincolo de subiectivitatea mea, un minunat ghid și un palpitant catalog al felului în care trăiau românii din Câmpia de Vest — zona Aradului — în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea. Nu era o lume
Literatura de scrin by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6571_a_7896]
-
din informatorii Securități, cunoscut critic literar, care, într-o notă ce i se comandase, explica „organelor interesate" de atitudinile mele - „scrise și orale" - că în comentarea poeziei făceam un exces de obiectivare - poet fiind, nu vroiam să par condus de subiectivități nepotrivite. De aici și austeritatea acelor texte. În acei ani de început, eram, mai degrabă, la curent cu literatura, decât cu viața literară. Și ar fi fost bine să fi rămas astfel. Când am început să fiu „la curent" și
Dorin Tudoran - Prietenii mei, scriitori by Gellu Dorian () [Corola-journal/Journalistic/6452_a_7777]
-
cade adesea într-un cinism delectabil (pentru noi), în timp ce luciditatea lui Moldovan coexistă cumva cu credința fierbinte într-o cauză superioară. Ochiul lui Lăcusteanu este întors către fantasmele sinelui, iar lumea românească este reprezentată din punctul de vedere al unei subiectivități accentuate; de aceea, memorialistica sa este relevantă doar pentru prezența, în jurul lui 1848, și a unei stări de spirit care, la scara istoriei, s-a dovedit perdantă. Privirea lui Moldovan, dimpotrivă, caută să se desprindă de cel care scrie și
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
pentru prezența, în jurul lui 1848, și a unei stări de spirit care, la scara istoriei, s-a dovedit perdantă. Privirea lui Moldovan, dimpotrivă, caută să se desprindă de cel care scrie și să îi cuprindă pe ceilalți, ceea ce face ca subiectivitatea sa să fie, paradoxal, mai degrabă involuntară. Ca „literatură", textul lui Grigore Lăcusteanu este desigur superior, dar, pentru cititorul cu un anume grad de cultură, nici discursul latinizant al lui Vasilie Moldovan nu e lipsit de mici „acadele" culturale și
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
Dezordinea preventivă gravitează în jurul seducțiilor autodistructive. Mathieu Caradin, Marcel Crasnac și mai ales George sunt vocile unei singure instanțe critice. Matei Vișniec evaluează simulacrul unei lumi de consum în care omul mlaștină -„îmbâcsit de informații inutile” - este individul despărțit de subiectivitate, un om „intoxicat”. Problema este cum această fragilitate poate fi recuperată poetic din spectacolul consumist. La un anumit nivel inițiatic, Mathieu Caradin descifrează jocul frontierelor interioare, al limbajului și apreciază rolul metaforei în camuflarea dezgustului jurnalistic. Fără doar și poate
Noua soteriologie by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4733_a_6058]
-
dispozitivele metafizice. Din fericire, eroul are o memorie mutilată de exil, tăcere și singurătate, altfel n-ar putea rezista ambianței, nici mitologiei consumiste. În finalul apoteotic când transmite manifestul lumii prin radioul improvizat al gării, acest Prometeu îndrăgostit proclamă reinstaurarea subiectivității și a unei „ambianțe benefice”. Spre finalul narațiunii, Matei Vișniec plonjează brusc într-o distopie. Laolaltă cu politicienii, șobolanii propun un proiect comun de igienizare a lumii și promit chiar „depoluarea morală a umanității”. Mai mult, oamenii vor fi măsurați
Noua soteriologie by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4733_a_6058]
-
conflict încercau să-și susțină, abuzând la extrem de răbdarea hârtiei, exclusivistele acuzații reciproce)”. Mai grav, consideră Popescu, „gruparea autoare (din aripa anticomunismului fanatic), exploatând o conjunctură nesperată, a căpătat șansa de a-și pune în circulație obsesiile politice (de o subiectivitate ostentativă, lipsită de orice rigoare istorică, sociologică, doctrinară și culturală) sub egidă oficială, cu antetul înaltei instituții prezidențiale a țării (determinată până la urmă să-și încalce echidistanța față de confruntările ideologice din societate și să se lase manipulată în scopuri vindicativ-partizane
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
anturajul lui Ceaușescu și a continuat să plăsmuiască ficțiuni utopice cu grave consecințe sociale. Discipol al lui Răutu, nu a avut vocație de eretic. Omul care se jura că detestă poncifele irespirabile, cel care a făcut în repetate rânduri elogiul subiectivității creatoare, a rămas pînă la capăt ostatecul unor năluciri ideologice. Cînd alții mișcau în front, el continua să defileze cu turma. Memoriile abundă în aceleași extenuate clișee despre exploatare, lupta de clasă, complotul gorbaciovist și cîte altele. Pe de altă
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]