3,177 matches
-
toate geamurile sînt sparte. Îl conduse pe Rowe În sufragerie. Pe masă se aflau o mulțime de pahare, semn că se pregătea o sindrofie, deși ora era cam nepotrivită pentru așa ceva - prea devreme, sau poate prea tîrziu. Henry stătea În sufragerie cu aerul că se refugiase acolo sau fusese Împins de cineva. În spatele lui, pe consola căminului, se vedeau patru cupe de argint cu numele unor jucători gravate sub data victoriei; din asemenea cupe nu-ți venea să bei, cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
asta, cel puțin am prins-o? șopti domnul Prentice. Întreaga casă era Învăluită În liniște. Un individ În negru, cu o mutră de cioclu, Îi Întîmpină În vestibul și le deschise o ușă. Intrară pe ușa aceea Într-o mică sufragerie În care se vedeau o mulțime de scaune urîte, rînduite În jurul unei mese enorme, și un birou. Nu, nu era salonul, de care Rowe Își amintea vag. La capătul mesei ședea, Într-un fotoliu, doamna Bellairs, cu capul Înfășurat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ușa lui moș Francisco. Îmi deschise „fetița“ pe care moșul o „adoptase“ (înțelegeți ghilimelele cum vreți) cu câteva luni în urmă. Era mai mult goală. Văzându-mă jenat, o luă la fugă și se ascunse în beci. Francisco apăru din sufragerie. - Are totuși cinșpe ani, cred, zise. Dar e cam copilăroasă, nu? - Mhm, am încuviințat. - Nu-i nimic, o să-i treacă. Să mergem. Am ieșit în stradă și am pornit la stânga, înspre marginea exterioară a cartierului. Moșul era tăcut, deci tăceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și niște ochi verzi ca gazonul de la Wimbledon. Era de o vârstă cu Fred și, din câte știam, își petrecea mai tot timpul la noi în casă. Fac o paranteză: casă este puțin spus. Locuim într-o vilă cu două sufragerii, trei camere de zi și nouă dormitoare. Nu știu la ce ne trebuie atâtea și nici părinții mei nu știu. Și, pentru că vila este atât de mare, atât eu, cât și Fred facem tot posibilul să o umplem cu oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mă aștepta în pragul ușii. - Ce faci, bă? zise zâmbind. - Hai noroc, moșule! l-am salutat. Ne-am îmbrățișat, ne-am pupat pe obraji, am intrat în casă și ne-am așezat la o masă mare, neagră, de marmură, în sufragerie. - Ce mai faci, bă? Repetă Manson. Te-ai mai îngrășat! - Nu, bă, nu, tot 95 de kile am. Da’ tu ai cam slăbit, nu? - Ei, da, cu stresul... - De ce? Ce stres? - Păi, știi cum e... Lucrez la un album nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
bă, fugi de-aici, cum să le bag, ce-s nebun!? Doar știu cât muncești la ele... - Mda... Zi, vrei să halești ceva? Manson se ridică și se uită în cuptorul din bucătăria care era și ea o parte din sufragerie. Ca la americani, deh. - S-a făcut, zise. Își puse niște mănuși colorate de bucătărie și scoase un friptan din cuptor. - Ce-i acolo? am întrebat. Miroase bine. - Am făcut o friptură de copil. Vrei? - Da. - Am și cartofi prăjiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Mersi. După ce m-am pișat, m-am spălat pe mâini. În chiuvetă erau doi floci. Număr de mort. Mi-am smuls și eu unul și l-am pus lângă ceilalți. Al meu era mai lung. Când m-am întors în sufragerie, Manson dăduse drumul la televizor. - Voiam să văd cum mai stă bursa, se scuză el. - Și? Cum stă? - Bine. Te fac un FIFA pe Playstation? - Sigur. Manson scoase instalația dintr-un dulăpior și băgă niște cabluri în diverse mufe. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
venea să râd. Îmi venea să povestesc cuiva cele auzite, eventual chiar lui Yves. Dar mi-am dat seama că era imposibil ca el să nu fie la curent cu părerea sau părerile prietenei sale. Când m-am întors în sufragerie, intelectuala stătea de vorbă cu două fete și râdea. Cântecul se terminase, magia sărutului dispăruse și ea, probabil irevocabil. Anca se săruta cu Yves. M-am alăturat unui grup de prieteni care discuta despre cum ar trebui reformat sistemul școlar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
o voi lua când voi pofti! — Nu! strigă Anacleta. Mai înainte de a o atinge pe Amaranta vă omor pe amândoi! Și Amaranta se retrage, cu o grimasă care-i descoperă dinții, nu știu dacă într-un geamăt sau un surâs. Sufrageria familiei Alvarado e prost luminată de sfeșnice acoperite de ceara multor ani, poate pentru ca să nu se vadă structura cojită și găurile perdelelor rupte. Am fost invitat la cină de stăpână. Dona Jazmina are fața acoperită de un strat de pudră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
din cap a încuviințare. Ei îi plăcea săpunul cu ulei de palmier, foarte bun pentru ten, dar înțelegea că bărbaților le place ceva mai tonifiant. Era o baie deprimantă, dar măcar era curată. Dintre celelalte camere, numai una era locuibilă, sufrageria, care avea în mijloc o masă și un singur scaun. Totuși, podeaua era murdară, cu straturi de praf îngrămădite sub mobilă și pe la colțuri. Cine se ocupa de curățenie în această cameră se vedea că nu mai dăduse cu mătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
sunteți dumneavoastră să-mi spuneți mie că-i casa murdară? — Dumneaei... începu domnul J.L.B. Matekoni, dar fu redus la tăcere de privirea tăioasă a menajerei. — Spun asta pentru că am văzut cum arată, răspunse Mma Ramotswe. Am văzut tot praful din sufragerie și toate gunoaiele din curte. Domnul J.L.B. Matekoni, aici de față, nu-i decât un bărbat. Nu te poți aștepta din partea lui să păstreze casa curată. Menajera căscă ochii și se holbă la Mma Ramotswe cu o ură prost disimulată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
colțișorul personal al domnului J.L.B. Matekoni. Dacă o să se hotărască s-o folosească drept depozit pentru piese de schimb sau motoare vechi, asta va fi treaba lui, dar o să-i dea de înțeles că motoarele ar trebui să stea afară. Sufrageria putea să rămână mai mult sau mai puțin neschimbată. Scaunele ei erau de preferat mobilei pe care o văzuse în salonul lui, deși era liber să-și aducă tabloul cu muntele pictat pe catifea și două-trei obiecte decorative. Acestea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Prânzul e gata! Domnul J.L.B. Matekoni ridică privirea. — Aaa, exclamă el. Am venit cu niște copii. Trebuie să ia și ei masa. — E mâncare destulă, răspunse ea. Am făcut o tocană pe cinste. Așteptă câteva minute până să intre în sufragerie, terminând la repezeală piureul din cartofii care se prinseseră de fundul oalei. Când intră, însă, ștergându-și mâinile cu sârg de un șervet de bucătărie, îl găsi pe domnul J.L.B. Matekoni așezat pe scaunul lui. De partea cealaltă a camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
n-au loc în inima lor pentru Africa, deoarece nimeni nu le spusese vreodată că africanii sunt aidoma lor. Pur și simplu nu știau despre existența unor oameni cum fusese tăticul ei, Obed Ramotswe, care stătea mândru în fotografia din sufrageria ei, îmbrăcat în costumul lui elegant. N-ai avut nici un nepot, se adresă fotografiei, dar acum ai. Doi! Chiar în această casă. Fotografia nu-i răspunse. I-ar fi plăcut să-i întâlnească pe copii, reflectă ea. Ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
afară? — Nu, răspunse ea. O să mă aștepte afară. Doctorul Ranta izbucni în râs. — Paza? Să vă simțiți în siguranță? Nu-i răspunse la întrebare. — Aveți o casă drăguță, spuse ea. Sunteți norocos. El îi făcu semn să-l urmeze în sufragerie, apoi îi arătă un scaun și se așeză și el. — Nu vreau să-mi irosesc timpul stând la palavre cu dumneavoastră, replică el. Stăm de vorbă doar fiindcă m-ați amenințat și am niște necazuri cu femei mincinoase. Ăsta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
e-n ziua de azi... - Vreau acasă, mă duc singur, nu fac nimic, stau în curte, vreau acasă... - Ba ai să stai aici și-ai să taci! Vezi c-o cauți cu lumânarea... Și unchiul Mișu mi-arată diplomele din sufragerie și ordinele legate cu panglică tricoloră primite de la fabrică, le scoate din cutiuțe, le lustruiește cu mâneca, „muncă, tată, muncă, nu glumă, că altfel n-aveam eu de toate în casă, nici frigider, câți mai au?, nici covor, nici somieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ea...”. *** Carina se relaxează. A aprins bețișoare aromate, genul care sfârâie ca șoricul pe cărbuni și lasă un damf de praf pentru molii. Din CD player se scurg clipoceli și orăcăituri de diverse viețuitoare. Am o bucată de natură în mijlocul sufrageriei. - Trebuie să stăm serios de vorbă! Tu mai ții cât de cât la mine, mă mai vezi ca pe o femeie sau sunt numai un gunoi în ochii tăi? - Da. *** „Bătrâne, nu știu ce să-ți spun exact despre manuscrisul tău. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
dar din ce în ce mai în reluare pe clipă ce trece. Doar ca să-mi joc puțin rolul, iau mâna lui Brandy în mâna mea. E-un gest frumos, dar apoi mă înfricoșează riscul bolilor patogene transmise prin sânge, și-apoi bum, tavanul din sufragerie se prăbușește și scântei și tăciuni țâșnesc către noi dinspre ușă. — Chiar dacă nu mă poți iubi, povestește-mi măcar viața mea, zice Brandy. O fată nu poate să moară fără să-i treacă prin fața ochilor toată viața. Aproape nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
de trabuc pe lambriurile de mahon. Ajunse în holul de la intrare, o urmez pe prințesa Brandy Alexander, în vreme ce vocea lui Alfa captează atenția costumului albastru al agentei imobiliare cu întrebări despre unghiul în care cade lumina soarelui de dimineață în sufragerie și dacă guvernul provinciei ar autoriza crearea unui helioport particular în spatele piscinei. Înaintând spre scări, uite spatele delicios al prințesei Brandy, o haină de vulpe argintie aruncată pe umerii lui Brandy și metrii unei eșarfe de brocart legate în jurul chicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în urmă, înaintea accidentului meu, când credeam că am o viață așa de frumoasă. La magazinul universal Brumbach, unde ne omoram timpul după curs, tot etajul al nouălea e cu mobilă. De-a lungul pereților sunt camere de expoziție: dormitoare, sufragerii, livinguri, birouașe, biblioteci, camere de copii, saloane, vitrine pentru porțelanuri, birouri domestice, toate deschise spre interiorul magazinului. Al patrulea perete e invizibil. Toate perfecte, curate și cu covoare pe jos, pline de mobile elegante și încălzite puternic de becuri direcționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Unde? — Asta-i foarte dureros, zic, și traversez scena la dreapta, spre living. Evie mă urmărește, zicând: — Unde? Toți oamenii ăia care se uită. — La ospiciu, zic. — Ce ospiciu? Continui să traversez scena la dreapta spre următorul living, spre următoarea sufragerie, spre următorul dormitor, salonaș, birou domestic, cu Evie care se ține coadă după mine și publicul care ne-nsoțește de la distanță. — Știi cum e, zic. Dacă nu vezi un băiat gay mult timp, e-un pariu aproape sigur. Și Evie zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
după mine și publicul care ne-nsoțește de la distanță. — Știi cum e, zic. Dacă nu vezi un băiat gay mult timp, e-un pariu aproape sigur. Și Evie zice: — Deci nu știi sigur dacă-i mort? Sprintăm prin următorul dormitor, living, sufragerie, cameră de copii, și zic: — E vorba de SIDA, Evie. Se lasă întunericul. Și-apoi Evie se-oprește și zice: — De ce? Și publicul a-nceput să mă abandoneze din mii de direcții. Pentru că chiar vreau, vreau, vreau ca fratele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Sari mult înapoi la ultima Zi a Recunoștinței de dinaintea accidentului meu, când mă duc acasă să iau cina cu ai mei. Asta-i pe-atunci când încă mai aveam față și nu eram în război cu hrana solidă. Pe masa din sufragerie, acoperind totul, e-o față de masă pe care n-o țin minte, o bucată chiar frumoasă de damasc albastru cu margini brodate. Nu-i un lucru pe care mă aștept să-l cumpere mama, așa că întreb, i-a dăruit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sunat de la cabinetul doctorului Peterson. Mie mi-a zis: — Tu te poți duce în camera ta să citești, domnișoară. M-aș fi putut duce și pe Lună și tot aș fi auzit țipetele alea. Shane și ai mei erau în sufragerie, eu, eu eram în spatele ușii de la camera mea. Hainele mele, majoritatea hainelor mele de școală erau afară, pe sârma de uscat rufe. Înăuntru, tata zise: — Ce ai tu nu e-un streptococ, domnule, și ne-ar plăcea să știm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
luminile de la parter, și Manus strigă. Trebuie să se ducă la toaletă, strigă. — Te rog. Marea casă colonială a lui Evie cu coloanele alea mari în față e toată cufundată în întuneric pe când îmi croiesc drum pe pipăite înapoi spre sufragerie. Simt cadrul ușii și număr zece pași înceți și orbești peste covorul oriental până la masa de sufragerie, cu fața ei de masă dantelată. Aprind un chibrit. Aprind una dintre lumânările din sfeșnicul mare de argint. Bine, prea seamănă a roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]