26,448 matches
-
descrie ce plăcere e să dirijezi o astfel de orchestră! Ei! Orchestra ajutată de acustica salei elegante, despre care se spune că este acum mai perfectă ca înainte, îți dă impresia unui Stradivarius. Nu-ți poți închipui ce splendoare de sunet se poate obține, mai ales la coarde! Eu singur rămân uneori uimit când repet cu ei, când aud sunete pe care nu puteam să mi le imaginez. Și apoi, când imediat mă sesizez, că se poate obține și mai frumos
Muzicieni români în texte și documente (XX) Fondul Ionel Perlea by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/83155_a_84480]
-
se spune că este acum mai perfectă ca înainte, îți dă impresia unui Stradivarius. Nu-ți poți închipui ce splendoare de sunet se poate obține, mai ales la coarde! Eu singur rămân uneori uimit când repet cu ei, când aud sunete pe care nu puteam să mi le imaginez. Și apoi, când imediat mă sesizez, că se poate obține și mai frumos, apoi insist și rămân tâmpit când aud că orchestra dă, ceea ce credeam că-mi imaginez copilărește! Această orchestră te
Muzicieni români în texte și documente (XX) Fondul Ionel Perlea by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/83155_a_84480]
-
perspectiva unei interpretări teoretice a datului muzical (DMz). DMz este un concept generic, descriptibil printr-un complex de repere și coordonate. Obiectual, DMz este configurabil printr-un limbaj tehnic-compozițional, pe coordonatele de: spațiu - ca intensitate, timbru, înălțime (în aspectele de sunet și acord); timp - ca durată (în aspectele de ritm și pulsație). Ambele subîntind o dimensiune de fond: energia - ca stare sau caracter (în aspectele de dinamică și agogică). Pe plan artistic DMz este un melos (diasonie) alcătuit din mulțimi (discret-finite
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
acord); timp - ca durată (în aspectele de ritm și pulsație). Ambele subîntind o dimensiune de fond: energia - ca stare sau caracter (în aspectele de dinamică și agogică). Pe plan artistic DMz este un melos (diasonie) alcătuit din mulțimi (discret-finite) de sunete (succesive și/sau simultane) nuanțabile vocal, din perspectiva unei percepții sensibile (psiho-afective). Astfel, în genericul fenomenului de substanță sufletească (articulat printr- un fapt imaginar-intuitiv și de limbaj artistic), DMz se circumscrie valoric unei expresii de cânt, inspirabilă prin ascultare contemplativă
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
corespund unui fel sau altul de trăire sau emoție sufletească. Termenul de vocal/vocalizare indică un mod subiectiv al caracterului de fapt artistic, ca atribut specific persoanei-anume. Un melos vocal este un melos personal în cheie vocală. Pe relația cu sunetul, vocea este atât organul de manifestare cât și cel de identificare, ca glas (ton/timbru). În plus, ea este și modul de aducere la scară personală a oricărui sunet din afara propriului glas. Ca dat- din-afară, orice auzit, indiferent de modul
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
vocal este un melos personal în cheie vocală. Pe relația cu sunetul, vocea este atât organul de manifestare cât și cel de identificare, ca glas (ton/timbru). În plus, ea este și modul de aducere la scară personală a oricărui sunet din afara propriului glas. Ca dat- din-afară, orice auzit, indiferent de modul (fenomenal sau factual), materialitatea (naturală sau culturală) și aspectul/estetica sunetului (brut/zgomotos sau filtrat/muzicalizat), este luat-la-sine (adus în propria persoană) spontan, prin vocalizare (reproducerea cu propriul glas
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
identificare, ca glas (ton/timbru). În plus, ea este și modul de aducere la scară personală a oricărui sunet din afara propriului glas. Ca dat- din-afară, orice auzit, indiferent de modul (fenomenal sau factual), materialitatea (naturală sau culturală) și aspectul/estetica sunetului (brut/zgomotos sau filtrat/muzicalizat), este luat-la-sine (adus în propria persoană) spontan, prin vocalizare (reproducerea cu propriul glas). Resortul, de ordin existențial, ține de necesitatea supraviețuirii, ca orientare și integrare prin comunicare. Vocalizarea se vădește astfel a fi un comportament
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
lumii sonore din jur) prin redimensionarea după/cu unitatea propriului glas. Pe plan artistic, comunicarea se sublimează în intonare, ca melos. Omul vocal nu tinde să se integreze doar în raport cu exteriorul sonor, dintr-un impuls „vânătoresc” de cameleonică imitare a sunetelor lumii (pândind de sub un sunet-mască). Mânat de dorul eu- ului sufletesc (se), care îl cheamă sa-i cultive răsărirea (ivirea de/din- sine), omul vocal își caută și o „semănătorească” pătrundere pe tărâmul interiorității sale. Cum, deși viu, sufletul este
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
magic de închipuire sufletească, prin transfigurarea dat-sonorului din jur (real) într-un luat-sonor ca-din- lăuntru (imaginar). Așa cum se arată în același articol (nota de subsol nr.1), dacă pe planul structurilor spațiale obiectul sonor este reperabil ca înălțime (frecvență) a sunetului, pe cel al structurilor temporale el este considerat ca moment sau eveniment (de durată sonoră). În opinia noastră, coroborarea celor două dimensiuni sau perspective poate determina un al treilea tip de obiect, pe care-l numim voce formală. Vocea formală
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
prin aceasta posibile două direcții de întrebuințare și/sau întreprindere conceptuală: compozițională și analitică (de-compozițională sau critică). o Dimensiuni generice ale vocii formale - câmp (în adâncime); discurs (la suprafață) La nivel elementar melosul DMz se compune din minimum două sunete, totodată succesiv-diferite (disjuncte) pe o dimensiune și simultan-conjuncte (indiferențiabile) pe o alta. Prin aceasta capătă relevanță principiul de discursivitate-în-cursivitate, în baza căruia devine posibilă unitatea-în-discurs a unei expresii. Tot astfel, considerăm două dimensiuni generice ale Vf: de adâncime și de
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
incluzându-se momentului imediat anterior (al unei secvențe cu început sonor efectiv). Exprimarea simbolică a masei se face cu formula: nH&nD, respectiv număr de înălțimi în-pachet și număr de durate în-conjuncție („clipite” în momentul unei secvențe). Literar, convenind denumirea sunetului cu termenul de son, exprimăm masa prin sufixele generice de mono și pluri, sau cu cele particulare, indicând numărul înălțimilor în-pachet(ate): bison, tri-, tetra- etc. Exprimarea duratelor fiecărui son conjunct într-o secvență trebuie făcută în raport cu întreaga durată a
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
prin senzația de acut/grav, iar într-un ambitus sonor temporal distingem durate lungi/scurte, tot astfel și pe dimensiunea masei sonore, perceptibilă prin aspectele de mult/puțin, putem asimila conceptului de registru cantitativ numărul de unu sau mai multe sunete împachetate/conjuncte (într-o clipă, secvență sau șir). Articularea într-un registru sau altul de masă sonoră este reperabilă formal prin conceptele generice de mono- și pluri- vocalitate. În raport cu Vf (care poartă imaginea unui singur/același DMz odată), registrele masei
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
într-un registru de solo sau de ansamblu. N.B. Rădăcina de vocal din termenul denumind registrele masei Vf se justifică în raport cu psihofiziologia auditivă. În mod reflex/spontan (din resortul arhetipului de imitare - cu rol major în integrarea prin comunicare), orice sunet auzit este tradus subiectiv, la scara propriului glas, ca voce. În același mod, o succesiune de obiecte sonore pendulând prin diferite registre spațiale (de înălțimi, timbruri sau intensități) generează impresia unei distribuții pe mai multe voci. Subliniem însă că nu
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
să fie aspectat sintaxic printr-o omofonie (de exemplu, o melodie derulată în trisonuri), iar în adâncime, acompaniamentul să fie monodic (figurând melodic o serie de acorduri), ori să existe chiar mai multe monodii (în polifonie) la suprafață și un sunet ținut (pedală) sau figură repetată (ostinato) în adâncime. Oricum ar fi, am avea de-a face cu o desfășurare pe mai multe registre cantitative simultan, într-o plurivocalitate.
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
la perfecțiunea a ceea ce istoria muzicii numește teatru muzical. Atât Verdi cât și Puccini lucrează cu povești de viață și de moarte perfect veridice, impecabil construite din punct de vedere dramaturgic, cu personaje puternice și pregnant conturate prin replici și sunete. Rezultatul sonor însă, este cu totul diferit. Baza de plecare este, întotdeauna, aceeași. Concepția dramatică ce vizează în egala măsură cuvântul și sunetul, are aceleași principii. În multe dintre paginile lui, Puccini privește înapoi, către Verdi, se inspiră din modelul
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
veridice, impecabil construite din punct de vedere dramaturgic, cu personaje puternice și pregnant conturate prin replici și sunete. Rezultatul sonor însă, este cu totul diferit. Baza de plecare este, întotdeauna, aceeași. Concepția dramatică ce vizează în egala măsură cuvântul și sunetul, are aceleași principii. În multe dintre paginile lui, Puccini privește înapoi, către Verdi, se inspiră din modelul ilustrului său contemporan și face astfel cuvenita reverență respectuoasă, recunoscând geniul înaintașului său. Asupra acestor momente vom insista. Până atunci însă, trebuie arătat
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
ci o idee. Abia după această incidență autorul se orientează terestru, către concretitudinea sonoră din a cărei vastitate va alege. De aceea, la nivelul denumirii generice, opera sa trebuie adjectivată sub aspectul tipului de materialitate. Cum materialitatea muzicii constă în sunet, este mai nimerit să spunem operă sonoră în loc de operă muzicală. Din această perspectivă, muzicalitatea este o trăsătură particulară a sunetului, care nu trimite strict la natura materialității sale ci doar la un aspect al acesteia, frumosul, prin care diferențiază estetic
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
De aceea, la nivelul denumirii generice, opera sa trebuie adjectivată sub aspectul tipului de materialitate. Cum materialitatea muzicii constă în sunet, este mai nimerit să spunem operă sonoră în loc de operă muzicală. Din această perspectivă, muzicalitatea este o trăsătură particulară a sunetului, care nu trimite strict la natura materialității sale ci doar la un aspect al acesteia, frumosul, prin care diferențiază estetic de cel zgomotos (urât). Așadar, o operă sonoră poate fi și muzicală, pe când o operă muzicală este categoric o operă
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
unei opere sonore, conotând astfel toate perspectivele incluse unui atare fapt. Termenul trimite însă doar la o competență de ordin tehnic. A compune înseamnă a pune laolaltă, iar dacă ne referim la domeniul sonor, presupune a alcătui o combinație de sunete expozabilă fizic, în spațiu-timp, ca simultaneitate și succesivitate. Compozitorul este cel care proiectează combinații sonore astfel încât ele să se poată executa (pe plan instrumental) și, prin aceasta, să devină audibile ca realități sonore. Compoziția sonoră nu este mai mult decât
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
audibile ca realități sonore. Compoziția sonoră nu este mai mult decât un fapt tehnic specific, pentru care compozitorul trebuie să cunoască tot felul de date de ordin acustic și de instrumentare sonoră (ce-ul și cum-ul instrumentelor producătoare de sunete). Mai departe, ceea ce reușește el să realizeze ca obiect compozițional calificabil sau admirabil estetic, îl prezintă pe linia artisticității, ca artizan sonor (al cărui obiect se reperează prin reprezentativitatea sau figurativitatea sonoră), și pentru care sunt de asemenea necesare o
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
prin verbalizare), pătrundem în zona din care compozitorul ni se descoperă în general, ca interpret, adică cel care face să se audă sensurile. Atâta doar că, întrucât compozitorul-interpret nu verbalizează nemijlocit, el se abilitează în a ascunde sensul în umbra sunetului, care, la rându-i, îl reprezintă în mod simbolic. De fapt, a făuri și/sau a asculta interpretativ se traduce prin a compune/auzi o rostire de gând sau, altfel zis, sunetul, ca tălmăcire a gândului. Se prea poate însă
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
se abilitează în a ascunde sensul în umbra sunetului, care, la rându-i, îl reprezintă în mod simbolic. De fapt, a făuri și/sau a asculta interpretativ se traduce prin a compune/auzi o rostire de gând sau, altfel zis, sunetul, ca tălmăcire a gândului. Se prea poate însă ca ceea ce-și propune autorul prin opera sa să fie asemenea unui acordaj călăuzitor, menit să ne pregătească pentru o posibilă accedere spre idealitatea faptului său (ca valoare de înțeles). În
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
valoare de înțeles). În acest caz (ca fapt de acordaj), operei îi este atribuită o funcție de stare catartică (purificatoare), în raport cu care autorul oficiază și călăuzește în același timp, într-un demers katabasic (coborâtor), până la nivelul acelor misterioase adâncimi prin care sunetul se propagă în tăcere (neauzire), așteptând la întâlnirea cu sine, ca înțeles sau sunet cu sens. În persoana sa, autorul este om. Mai bine zis, făptură viețuitoare, purtătoare de suflet (viată). Ca atare, se află într-o necontenită mișcare lăuntrică
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
o funcție de stare catartică (purificatoare), în raport cu care autorul oficiază și călăuzește în același timp, într-un demers katabasic (coborâtor), până la nivelul acelor misterioase adâncimi prin care sunetul se propagă în tăcere (neauzire), așteptând la întâlnirea cu sine, ca înțeles sau sunet cu sens. În persoana sa, autorul este om. Mai bine zis, făptură viețuitoare, purtătoare de suflet (viată). Ca atare, se află într-o necontenită mișcare lăuntrică. Caracteristica de a fi animat se transferă implicit operei sale, care, privită astfel, este
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
de vocația verbalizatorului (interpretului). Resortul acestei putințe vine exclusiv din experiența de a fi, ca trăitor și simțitor al propriului suflet, ceea ce califică opera drept ipostază a persoanei (ființei) autorului. Percepția emoțională sau sufletească este alta decât aceea senzorială, de sunet propriu-zis. A auzi prin percepția sufletului, înseamnă a auzi prin percepția propriului suflet, și totodată, într-un mod empatic, ca de la suflet la suflet; de fapt, a auzi mișcarea care viază sunetul, ca mișcare a vieții. Aspectările cu privire la cel care
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]