557 matches
-
pictează un ciclu dedicat luptelor cu tauri ("Moartea toreadorului", 1933) și reia mitul antic al Minotaurului, care simbolizează virilitatea. În 1935 se desparte de Olga Koklova. O cunoaște pe Dora Maar, pictoriță și fotografă, care avea mulți prieteni în cercul suprarealiștilor. În noua lui dragoste pictorul găsește o corespondență intelectuală care până atunci îi lipsise. Nu o va părăsi totuși pe Marie-Thérèse și își împarte viața între cele două amante. După izbucnirea războiului civil din Spania, Picasso se pronunță de partea
Pablo Picasso () [Corola-website/Science/297881_a_299210]
-
formația de balet rusă ("Leș Ballets Russes") în 1919. Matisse își petrece o mare parte din timp la Nișă, unde se dedică aproape în totalitate lucrului, dând naștere unui univers artistic inedit. Nu-i place nouă avangardă, nu-l interesează suprarealiștii care dau tonul în pictură începând cu anii douăzeci. În anul 1939, se reîntoarce la Paris, în noul său atelier. Războiul îl marchează. Nu mai lucrează pe mari suprafețe și experiența acumulată o folosește în lucrări cu format de șevalet
Henri Matisse () [Corola-website/Science/297979_a_299308]
-
Într-un document aflat în dosarul de informator al unui scriitor prieten cu Negoițescu, denunțat și el ca homosexual în 1977, se spune că motivul ar fi fost o cerere respinsă de a pleca în Belgia, "la un congres al suprarealiștilor". Din cele spuse de Petru Romoșan - presupus partener al lui Negoițescu - în declarația dată la Miliție în 1977, sinuciderea ar fi fost însă aleasă de Negoițescu ca soluție preventivă pentru a scăpa de arestarea pentru homosexualitate, condamnată de Codul Penal
Ion Negoițescu () [Corola-website/Science/302271_a_303600]
-
într-o librărie din Los Angeles cu expatriatul britanic Christopher Isherwood i-a oferit lui Bradbury oportunitatea de a-i înmâna respectatului critic "Cronicile marțiene", care i-a făcut o recenzie strălucitoare. Catalogat la un moment dat ca fiind un "suprarealist din Midwest", el este etichetat în general ca scriitor SF, dar Bradbury a refuzat să fie inclus în vreo categorie: Cu altă ocazie, Bradbury a subliniat că romanul atinge problema alienării oamenilor de către media: În afara operelor de ficțiune, Bradbury a
Ray Bradbury () [Corola-website/Science/304485_a_305814]
-
(n. 24 februarie 1908, Piatra Neamț — d. 11 martie 1988, București) a fost un folclorist și etnomuzicolog român, de origine evreu, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner. A fost căsătorit cu artista plastică și folclorista Lena Constante. A fost unul din cei care au descoperit-o pe cântăreața de muzică populară Maria Tănase, la mijlocul anilor 1930. S-a născut
Harry Brauner () [Corola-website/Science/311889_a_313218]
-
iunie 2009, invitat de directoarea Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistica din Veneția (Casă Iorga), Monica Joița, a participat la lansarea antologiei poetice bilingve Gellu Naum "A cincea esență. La quinta essenza" în calitate de traducător și exeget al operei marelui suprarealist român, ocazie cu care i s-a conferit la sediul Primăriei medalia orașului Veneția pentru promovarea relațiilor culturale și de prietenie româno-italiene. Au intervenit prof.univ. Silvana Tamiozzo și criticul Nicola Cecconi. De la Veneția și-a continuat sejurul italian în Friuli
Geo Vasile () [Corola-website/Science/310055_a_311384]
-
un „ultim puseu suprarealist“ la "generația resurecției poetice dintre 1960 - 1965", dovadă a „asimilării“ avangardei de către această generație, „puseu“ avangardist-suprarealist care este de fapt un "alt-modernism", "modernismul resurecțional-paradoxist", întemeiat de generația "Labiș-Stănescu-Sorescu:" «Ca o compensare de ordin teoretic, ultimul „puseu“ suprarealist dintre 1960 - 1970, în experiența unor tineri ca Ion Gheorghe, în primul rând, e o reluare a unor idei mai generale ale avangardismului interbelic, adaptate sintetic la noua fază a poeziei românești» ("ibid"., 200). "Asimilarea avangardei", îndeosebi, a "dadaismului, suprarealismului
Avangarda literară în România () [Corola-website/Science/310179_a_311508]
-
în primul rând, e o reluare a unor idei mai generale ale avangardismului interbelic, adaptate sintetic la noua fază a poeziei românești» ("ibid"., 200). "Asimilarea avangardei", îndeosebi, a "dadaismului, suprarealismului" etc., de către generația "Labiș-Stănescu-Sorescu", înlesnită și de prezența „ultimilor corifei“ suprarealiști: Virgil Teodorescu, Gellu Naum ș. a. (în viața scriitoricească și în librării, în revistele literare etc.), are loc între anii 1960 și 1964, într-o irepresibilă sete de modernitate și, în același timp, dintr-o arzătoare dorință de a riposta stihuitorilor
Avangarda literară în România () [Corola-website/Science/310179_a_311508]
-
un artist multimedia. Încă de la începutul dezvoltării sale artistice, Dion își conturează un stil personal, inconfundabil. La o primă analiza, el poate fi perceput, dintr-o perspectivă freudiana, convertind anomalii psihologice în desene. Evitând o formulare generica precum “influențat de suprarealiști”, Dion poate fi caracterizat drept metafizic, biomorfic și simbiotic: în unele lucrări “un cal se metamorfizeaza într-un centaur-femeie”, corpuri bărbătești dobândesc capete de pasăre și membre malformate, devenind fapturi inedentificabile. Aceste neo-daliesciene viziuni mă impresionează precum influență iconoclasta a
Daniel Ionescu-Dion () [Corola-website/Science/309425_a_310754]
-
prezentat de Aziz Ansari. Rififi are “Invite Them Up”, prezentat de Bobby Tisdale și Eugene Mirman. Am putea spune chiar că aceste locuri ajută la dezvoltarea unei noi forme de comedie - comedia alternativă - care implică umor mai bazat pe caractere, suprarealist sau absurd spre deosebire de observații asupra vieții de zi cu zi sau teme polemice. Un număr crescând de comici (Demetri Martin, Slovin și Allen, Andres du Bouchet) nu se urcă pe scenă pentru a spune numai glume, alegând să cânte sau
Stand-up comedy () [Corola-website/Science/305927_a_307256]
-
picturi în ulei și guașuri, lipsită total de succes. Descurajat, pictează mai puțin, călătorește prin Europa, capătă pasiunea jocurilor de noroc și lucrează un timp ca crupier într-un cazino. În 1936 i se refuză tablourile la Expoziția Internațională a Suprarealiștilor, pe motiv că ar fi "prea puțin suprarealiste". În 1937 expune câteva tablouri la o expoziție a tinerilor artiști britanici. Din cauza suferinței sale de astm, Bacon este scutit de serviciu militar în cel de al doilea război mondial. Se retrage
Francis Bacon (pictor) () [Corola-website/Science/313068_a_314397]
-
spaniol este admirată de Eugène Delacroix, Gustave Courbet, Honoré Daumier și Édouard Manet. Cel de-al doilea triumf postum are loc la începutul secolului al XX-lea. Cubiștii văd în Zurbarán un precursor, fiind admirat în special de Juan Gris. Suprarealiștii sunt fascinați de naturile moarte ale lui Zurbarán. Arta spaniolă - Zurbarán
Francisco de Zurbarán () [Corola-website/Science/314219_a_315548]
-
reflectarea acesteia în sine, adică sentimentul puterii nelimitate și emoția pe care aceasta o produce. Este posibil ca decadenții să nu iubească neapărat arta, ci visul pe care aceasta îl provoacă. Poate că astfel de întrebări și-au pus chiar suprarealiștii atunci când le-a venit rândul să nege veridicitatea decadentismului și să promoveze visul și fantezia irațională drept facultăți esențiale ale spiritului.
Decadentism () [Corola-website/Science/319401_a_320730]
-
ortodoxă", de la revista "Révolution surréaliste" a lui Breton (care, în manifestul "Legitimă apărare" respinge ideea "oricărui control, chiar marxist asupra experiențelor vieții interioare") și cea "comunistă" reprezentată de revista "Claire" (director Jean Berbier) spre care vor gravita, până la urmă, majoritatea suprarealiștilor cu excepția lui Breton (care aderă, în 1927, la Partidul Comunist Francez, dar vrea să păstreze o totală independență artistică). Disensiunile politice survin și mai violent după 1929, când cazul Leon Trotzky produce noi scindări între suprarealiștii protestatari, așa-zis "staliniști
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
gravita, până la urmă, majoritatea suprarealiștilor cu excepția lui Breton (care aderă, în 1927, la Partidul Comunist Francez, dar vrea să păstreze o totală independență artistică). Disensiunile politice survin și mai violent după 1929, când cazul Leon Trotzky produce noi scindări între suprarealiștii protestatari, așa-zis "staliniști" (Louis Aragon, Paul Éluard, Pablo Picasso, P. Naville, George Sadoul etc.) și cei trotzkyști, susținuți de Breton, sau cei reprezentând un crez exclusiv artistic (Roger Desnos, G. Ribemont-Dessaignes, Antonin Artaud, Roger Vitrac etc.). În 1929, la
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
și, alături de acesta și de Diego Riviera, publică al treilea "Manifest" al suprarealismului ( în realitate redactat de Trotzky). În timpul celui de-al doilea război mondial și al ocupației Franței, Breton este în SUA (va fi și acuzat de dezertare de către suprarealiștii din patrie, care participă activ la Rezistență). Breton se întoarce în Franța în 1946, încercând să reînvie un nou grup suprarealist, dar fără rezultate notabile. Se poate aprecia că o dată cu al doilea război mondial suprarealismul, chiar dacă a supraviețuit în unele
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
contemporaneității. În România, suprarealismul a fost teoretizat și practicat de revistele Alge și urmuz. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în planul subconstientului, al visului, al delirului în care spațiile umane scapă de controlul conștiinței. Generația a doua a suprarealiștilor români D.Trost și Gherasim Luca scriu și publică diverse manifeste, astfel încât curentul, care-și consumase in anii treizeci vigoarea la Paris, în 1947 își mută capitala la București. Cel mai de seamă poet suprearealist român rămâne totuși Gellu Naum
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
propriu - Max Ernst, Joan Miró, André Masson, Yves Tanguy, Salvador Dalí, René Magritte și Paul Delvaux. Aceste personalități sunt întregite de alți artiști la fel de talentați, deși mai puțin cunoscuți, cum ar fi artista americană Kay Sage sau românul Victor Brauner. Suprarealiștii își expun lucrările în timpul unor expoziții ce vor deveni un loc și o ocazie potrivite pentru orice fel de provocare care marchează caracterul revoluționar al mișcării. Când se spune despre suprarealiști că sunt pictori ai schimbării veșnice - explică în anul
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
fi artista americană Kay Sage sau românul Victor Brauner. Suprarealiștii își expun lucrările în timpul unor expoziții ce vor deveni un loc și o ocazie potrivite pentru orice fel de provocare care marchează caracterul revoluționar al mișcării. Când se spune despre suprarealiști că sunt pictori ai schimbării veșnice - explică în anul 1934 Max Ernst - nu trebuie să ne așteptăm de la ei să-și copieze pe pânză visele nocturne (nu ar fi decât un naturalism naiv și descriptiv), și nici ca fiecare dintre
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
se instalează la Paris, unde îl întâlnește pe Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrietenește cu poetul evreu Benjamin Fondane și îl întâlnește pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiștilor. Locuiește pe strada Moulin Vert, în același imobil cu Giacometti și Tanguy. În acest an pictează ""Autoportretul cu ochiul scos"", temă premonitorie. În 1933 are loc prima expoziție personală la Paris, la "Gallerie Pierre", prezentată de André Breton. Sunt expuse
Victor Brauner () [Corola-website/Science/297585_a_298914]
-
numite "lycantrope" sau uneori "chimere". În 1940 părăsește Parisul însoțit de Pierre Malbille. Locuiește câtva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) și la Saint-Felin d'Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiștii refugiați la Marsilia. În 1941 obține permisiunea de a locui în Marsilia. Grav bolnav, este internat în clinica "Paradis". Pictează ""Preludiu la o civilizație"" (aflată în colecția Gelman). După război, ia parte la bienala din Veneția; călătorește în Italia. În
Victor Brauner () [Corola-website/Science/297585_a_298914]
-
care Gheorghe Crăciun, Mircea Cărtărescu, Ioan Mihai Cochinescu, George Cușnarencu, Mircea Nedelciu, Sorin Preda și alții. Începuturile sale literare au fost marcate de o fază de interpretare sociologizantă și marxistă: în 1950 critica, de exemplu, avangarda româneasca considerându-i pe suprarealiștii (de origine evreiască) Victor Brauner, Gherasim Luca și Jacques Hérold dușmani ai realismului socialist. Opera ulterioară, precum sinteza sa "Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale" îl plasează în rândul celor mai importanți istorici literari români postbelici. A practicat
Ovid S. Crohmălniceanu () [Corola-website/Science/297597_a_298926]
-
din Zürich. Se întoarce la Paris unde continuă publicarea ziarului ""391"" și ia parte la demonstrațiile dadaiste. În 1921 împreună cu Breton și cu alții se despart de dadaismul ortodox( majoritatea dadaiștilor ). Va participa la manifestările și va publica în ziarele suprarealiștilor. În 1949 a fost organizată o mare expoziție retrospectivă la "Galeria Drouin", din Paris. Catalogul expoziției a purtat numele de ""491"", de mărimea unei pagini de ziar. Conținea articole scrise de André Breton, Jean Cocteau, Robert Desnos, Michel Seuphor, Victor-Lucien
Francis Picabia () [Corola-website/Science/297641_a_298970]
-
de studii germane de la Universitatea din Praga trebuie să-i analizeze lucrările. Exilată de naziști în afara spațiului germanofon, moștenirea literară a lui Kafka va fi captată de noi centri de recepție în Franța, Marea Britanie, Statele Unite și America Latină (în special Argentina). Suprarealistul André Breton îl include în 1940 pe Kafka în "Antologia umorului negru" ("Anthologie de l'humour noir"), alături de autori ca Jonathan Swift, Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Lewis Carroll, arătându-se încântat de modul cum scriitorul evreu
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
partidul comunist l-au determinat să-și exercite profesia de regizor în Franța, SUA și Mexic (unde și moare în 1983). Este considerat unul dintre cei mai importanți cineaști ai lumii. Cariera lui cinematografică începe odată cu intrarea lui în cercul suprarealiștilor, influențat fiind de prieteni ca: Salvador Dalí, André Breton, Max Ernst, Marcel Duchamp, Paul Éluard. Deși primește o educație religioasă, Buñuel își manifestă nonconformismul și tendința permanentă, declarată, spre a distruge mai degrabă decât spre a crea, adoptând ca revelatoare
Luis Buñuel () [Corola-website/Science/298343_a_299672]