2,825 matches
-
a spus Charlie răspicat. O boală a naturii omenești. - Dar nu iese fum fără foc! L-am văzut cu ochii mei pe blestematul de japonez mergând cu pas de gâscă spre bucătărie! - Gelozia, repetă Charlie, un păcat de neiertat. Noah suspina neputincios: - Pot lupta cu oamenii, dar nu cu natura lor! - Natura ne pune bețe în roate, în schimb Tora ne arată cum să trăim. O lumină pe care nici măcar timpul n-o poate stinge. După aceste cuvinte solemne, Charlie făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de hac. - Cum poți să fii sigură de asta? - Benedetto mi-a povestit tot. - Nu ți-am povestit nimic, mamina! Benedetto avea fața roșie de surpriză. - Pentru că tu nu înoți bine, nu știi ce însemnă să plonjezi în adânc, a suspinat Beppo. - Dacă ai ști, mamina, ce înseamnă pentru noi să ne scufundăm în apă, explică Benedetto, e ca și cum ai căuta urme de geniu în apă, e ca un exercițiu de stil. Edith se uita uimită la el. Beppo era mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
acel foc al pasiunii care dispare numai ca să se aprindă din nou în alte corpuri. UN EROU MIC MARE Nu, nu e ușor deloc să fii mic de statură când există o lume numai pentru cei mari. Așa gândea Dudu suspinând adânc, cu toate că știa că sunt 8.000 de pitici în Suedia. Și chiar o organizație pentru ei; Dudu devenise membru al acestei organizații de curând. Nu-i aducea nici o consolare să vadă de fiecare dată că mai existau încă 7
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lume, căci mi se făcuse dor de o „casă nouă“. Mă simțeam blestemat să fiu demonul unui om fără fantezie, care cade după prima lovitură a hazardului. În lume se făcuse deodată prea multă lumină și asta mă făcea să suspin și mai mult după Împărăția umbrelor. În plină disperare, mi-a amintit din nou cuvinte din Evanghelie: „Când spiritele rele părăsesc un om, rătăcesc un timp prin locuri aride, căutând un trup ca să se odihnească. Negăsind nimic, își spune: mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
presteze pentru asta. Chiar și mama lui era neliniștită de schimbarea bruscă a fiului său. Se dusese la anticariat, unde dăduse peste Tua. - Nu e aici, i-a spus Tua. - Dacă nu e aici, atunci e la bibliotecă, bineînțeles, a suspinat mama lui Natanael. Băiatul ăsta mă scoate din sărite! Umblă numai cu cărți, parcă și-ar fi pierdut tot interesul pentru oameni. Cu banii de la noi a cumpărat cărți în toate limbile lumii. Zilele trecute l-am văzut chiar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se întipărise, oribil, rânjetul victoriei. Valurile de admirație ce abia dacă mai conteneau și care îi erau adresate îi dăduseră o încredere fabuloasă în propriile forțe, încredere pe care o emana acum din întreaga ei ființă, inundându-ne. - Ei bine... suspină Euripide, domnișoară Aurora... trebuie să vă felicit... absolut genial... fără precedent în literatura universală... și cred că nu fac altceva decât să exprim sentimentele tuturor celor prezenți, nu-i așa? Nu-i așa? repetă el întrebarea, ca pentru a convinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
atacat. Să mergem dar... Eram atât de amărât din pricina acestei ultime întâmplări și atât de speriat în același timp, încât nici măcar n-am mai fost în stare să-i spun că nu are de ce să se scuze. L-am urmat suspinând, aproape uitând de geanta necunoscută care până nu de mult constituise singura mea pricină de îngrijorare. Am înșfăcat-o totuși, deși pot spune că eram atât de supărat, încât nici nu mai știu ce anume m-a împiedicat să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o Întrerupeam la jumătatea frazei. — Unchiul meu mi-a zis că ți-a oferit o sumă frumoasă pentru cartea lui Carax, dar că tu l-ai refuzat, a adăugat Clara. Ți-ai cîștigat respectul lui. Oricine ar zice-o, am suspinat eu. Am observat cum Clara, atunci cînd zîmbea, Își Înclina capul Într-o parte și cum degetele ei se jucau cu un inel care părea o ghirlandă de safire. — CÎți ani ai? a Întrebat ea. — Aproape unsprezece, am răspuns. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care uneori spune povești la colegiu. Tata Încuviință Încetișor. — În vreme de război se petrec lucruri foarte greu de explicat, Daniel. De multe ori, nici eu nu știu ce Înseamnă ele cu adevărat. Uneori e mai bine să lăsăm lucrurile așa cum sînt. Suspină și Își sorbi supa fără nici un chef. Eu Îl urmăream, tăcut. — Înainte să moară, mama ta m-a pus să-i promit că n-am să-ți vorbesc niciodată despre război, că n-am să te las să-ți amintești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nici un căcat ce vîrstă oi fi avînd, spuse el cu răceală. Ne-am Înțeles? M-am ridicat În picioare anevoie și am descoperit că, În sforțarea lui, Neri Îmi ferfenițise jacheta și mîndria. — Cum ai intrat? N-am răspuns. Neri suspină, scuturînd din cap. — Hai, dă-mi cheile, mi-o trînti Neri, reținîndu-și furia. — Ce chei? La palma pe care mi-a administrat-o, m-am prăbușit pe pardoseală. M-am ridicat cu sînge În gură și cu un țiuit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
foiletoane sentimentale avînd ca protagonistă o eroină de provincie, Violeta LaFleur, care se vindeau foarte bine la chioșcuri. Romanele lui Carax, presupun, le edita de plăcere și ca să-l contrazică pe Darwin. — Ce s-a ales de domnul Cabestany? Isaac suspină, Înălțîndu-și privirea. — VÎrsta, care tuturor ne prezintă factura. A căzut bolnav și a avut ceva probleme cu banii. În 1936, feciorul mai mare a preluat editura, Însă era dintre aceia care nu știu nici să-și citească numărul de la izmene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai mult. Nici de-ar fi sora lui Gil Robles, auzi; fiindcă e bună de nu se mai poate. Eu, În locul dumitale, n-aș lăsa să-mi scape ocazia. Bea are deja logodnic. Un sublocotenent care face serviciul militar. Fermín suspină, iritat. — Ah, armata, racilă și redută tribală a corporatismului maimuțăresc. E și mai bine, fiindcă, astfel, dumneata Îi poți pune coarne fără remușcări. — Delirezi, Fermín. Bea o să se mărite cînd sublocotenentul va termina serviciul. Fermín Îmi zîmbi, pișicher. — Păi, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
trebuit să-i povestesc despre vizita inspectorului Fumero la librărie. ăsta a fost un aviz, m-am gîndit eu. Un avertisment. Fumero Îl folosise pe bietul don Federico pe post de telegramă. — Ce-i cu tine, Daniel? Ești palid. Am suspinat și mi-am coborît privirea. Am Început să-i povestesc incidentul cu inspectorul Fumero din seara dinainte, insinuările lui. Tata mă asculta, Înghițindu-și furia ce-i ardea În ochi. E vina mea, am zis eu. Trebuia să fi spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ard sufletul. M-am Întrebat dacă vorbea din propria experiență și Îmi veni iarăși În minte imaginea prietenului meu Tomás Aguilar ascultînd cu eroism discursurile augustului său progenitor. — Ce vîrstă avea pe atunci Julián? — Vreo opt-zece ani, Îmi Închipui. Am suspinat. — CÎnd a Împlinit vîrsta să intre În armată, maică-sa l-a luat la Paris. Cred că nici nu și-au anunțat plecarea. Pălărierul n-a Înțeles niciodată că familia lui Îl părăsea. — L-ați auzit vreodată pe Julián pomenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai mult resemnare, Mai mult resemnare, presupun, Nu vi se pare, dacă e așa, că cel mai firesc era să fi scos un suspin, în special dacă stăteați de vorbă cu un prieten, Nu pot să jur că n-am suspinat, nu-mi amintesc, Ei bine, noi avem certitudinea că n-ați suspinat, Cum puteți să știți, nu erați acolo, Și cine v-a spus dumneavoastră că nu eram acolo, Poate prietenul meu își amintește să mă fi auzit suspinând, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
e așa, că cel mai firesc era să fi scos un suspin, în special dacă stăteați de vorbă cu un prieten, Nu pot să jur că n-am suspinat, nu-mi amintesc, Ei bine, noi avem certitudinea că n-ați suspinat, Cum puteți să știți, nu erați acolo, Și cine v-a spus dumneavoastră că nu eram acolo, Poate prietenul meu își amintește să mă fi auzit suspinând, nu trebuie decât să-l întrebați, După câte se vede, prietenia dumneavoastră pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
am suspinat, nu-mi amintesc, Ei bine, noi avem certitudinea că n-ați suspinat, Cum puteți să știți, nu erați acolo, Și cine v-a spus dumneavoastră că nu eram acolo, Poate prietenul meu își amintește să mă fi auzit suspinând, nu trebuie decât să-l întrebați, După câte se vede, prietenia dumneavoastră pentru el nu e prea mare, Ce vreți să spuneți, Că a-l chema pe prietenul dumneavoastră aici ar însemna să-i faceți de lucru, Ah, asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
baricade pe paliere, spunea altul, Blochează lifturile, sărea un al treilea, Pun silicon în încuietorile automobilelor, întărea primul, Ne sparg parbrizele, opina al doilea, Ne agresează când punem piciorul afară din casă, avertiza următorul, Îl rețin pe bunic ca ostatic, suspină un altul în așa fel încât te făcea să crezi că inconștient dorea acest lucru. Discuția continuă, tot mai aprinsă, până când cineva aminti că, de-a lungul întregului parcurs al manifestației, comportamentul atâtor mii de oameni fusese, din orice punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
se apropie în mod evident, domnule președinte, domnule prim-ministru, spuneți-ne unde se află polițiștii ca să-i apere pe oamenii nevinovați de tratamentele sălbatice cu care ceilalți se pregătesc să-i pedepsească, doamne, doamne, ce se va întâmpla, aproape suspina reporterul. Elicopterul rămânea imobil, se putea vedea tot ce se petrecea pe stradă. Două automobile se opriseră în fața clădirii. Se deschiseră ușile, ocupanții coborâră. Atunci oamenii care așteptau pe trotuar înaintară, Acum, acum, să ne pregătim pentru ce e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
banca unde stătuse cu soția medicului și-l cunoscuse cu adevărat pe câinele lacrimilor. De acolo vedea lacul și femeia cu găleata înclinată. Sub pom era încă un pic răcoare. Își acoperi picioarele cu poalele pardesiului și se așeză comod suspinând de satisfacție. Bărbatul cu cravata albastră cu buline albe veni prin spate și-i trase un glonț în cap. După două ore ministrul de interne susținea o conferință de presă. Era îmbrăcat cu cămașă albă și cravată neagră și avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
-l aveți. Doctorul Contras insistă că n-are nevoie de nici o plată pentru drumul lui. Deja îi înapoiase Atei bancnota de o sută de franci, însă Strickland insistă că trebuie să ia neapărat tabloul. Apoi ieșiră împreună pe verandă. Băștinașii suspinau cumplit. — Liniștește-te, femeie. Șterge-ți lacrimile, îi spuse Strickland Atei. Nu e nici o nenorocire. O să te părăsesc foarte curând. Nu cumva au să te ia de aici? strigă ea. Pe vremea aceea nu erau pe insulă dispoziții stricte cu privire la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plimbă oameni goi pe sub copaci. Apoi văzu că erau picturi pe pereți. — Mon Dieu, sper că arșița soarelui nu mi-a topit mințile, mormăi el. Îi atrase atenția o mișcare ușoară și văzu că Ata e întinsă pe jos și suspină aproape fără zgomot. — Ata! strigă el. Ata! Ea nu-l băgă în seamă. Din nou duhoarea aceea înfiorătoare îl făcu aproape să leșine și trebui să-și aprindă un trabuc. Ochii i se deprinseră cu întunericul, și acum îl cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
replică Menico. La Ceccherino, majoritatea sunt străini și continuă să sosească În pâlcuri. Brusc, Dante deveni atent. - Cine sunt? De unde vin? Ce face straja de cartier? - Ce vrei să facă? E o rușine numai să te atingi de ușa aceea, suspină Menico resemnat. Acum, nici un om demn de acest nume nu se mai aventurează pe acolo, nici măcar Înarmat. Dar nu numai rușinea ține gărzile la distanță. Fiindcă să nu crezi că e vorba Întotdeauna de efeminați. Nu, de multe ori sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de a-i distruge încrederea, și în vreme ce Josăphine recunoștea cu inocență că luase câteva înghițituri de băutură pentru a se-ncălzi, Mierck și Matziev o executară cu remarci usturătoare. Când încetară s-o mai bruscheze, ea lăsă capul în pământ, suspină lung și își privi mâinile umflate de frig și de muncă. Îmbătrânise cu douăzeci de ani în zece minute. A urmat un moment de repliere, ca după o partidă de cărți. Matziev își aprinse alt trabuc și făcu vreo câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
treabă mai am eu acolo? Nu trece gardul spre casă, o iau când termin poveștile astea, dar semn bun nu este, să moară o pasăre pe scările mele, Dumnezeule!!! Femeia oftează, întoarce ochii spre drumul de departe, nu trece nimeni, suspină iar: și tot nu vine bărbatul meu!!! Lasă pasărea acolo, pe scări, se uită lung, din nou, la casa din stânga ei, apoi la Neli și continuă insistent, se vede că vrea să vorbească, mângâie paharul cu apă, circular, ca și cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]