581 matches
-
iubit, palmele sunt prea mici. Ai dori să-l simți molecular. Inima lui să bată în inima ta. Da, copacii trăiesc cu apă, dar se hrănesc cu dragoste: a luminii, a Pământului, a păsărilor, a nopții, a gândurilor care le susură prin sevă din adâncurile enciclopedice ale lumii. Mulțimile de Mioare adunau în ordinea liniară a cuvintelor, a propozițiilor indecise, uneori neterminate sau nelegate prin conjuncții, extrăgeau din dadaism și baroc frumusețea logică a poveștii fiecăruia, cu suspansurile terminațiilor în coadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de la porți, mai lasă-mă puțin, noi stăteam până când stelele păleau, urmăriți în tăcere printre scândurile porților (mai este oare vântul?) de ochii grijulii ai mamelor noastre mereu tinere, mereu frumoase, mereu, mereu! Ne strânge zidul de beton, atomii noștri susură sufocați, elipse de electroni noi, dau târcoale privindu-ne ca pe niște relicve, unele râd fluturându-și cozile curcubeice în derâdere pe lângă ale noastre care stau umilite în genunchi, în timp ce ele trec în alai zgomotos călcându-ne în picioare, scuzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
curbă, fulgerând scântei albastre. Ploaia care se pornise mărunt spălă invizibilul și descoperi casă cu casă, castanii, aleile de trandafiri, perspectiva. Atunci i se păru Brăila uluitor de frumoasă. Merse prin ploaie până la Dunăre. De pe faleză, vedea un tunel negru susurând monoton și înfundat. Dunărea era întreagă. Parcă vedea orașul pentru prima oară. Așa de mult îl iubea, cu forma veche a caselor alături de arhitectura modernă a blocurilor, cu foșnetul ploii, cu torsul fluviului, cu rochia ei de mireasă strălucind sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
veneau și plecau, vorbind despre NyQuil și Jell-O. Gerard spuse: — Jell-O, desertul gustos pentru întreaga familie, acum cu mai mult calciu! Doi dintre oamenii în halate ridicară privirea. Cineva râse. Apoi își continuară drumul. Locul acela era foarte liniștit. Apa susura în niște pârâiașe, pe lângă cărare. Gerard era sigur că avea să stea acolo pentru mult, mult timp. Capitolul 85 — OK, avem acțiune, spuse Vasco. Doi băieți ieșeau din casa Kendall. Unul era un puști negricios, cu o șapcă de baseball
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
voi pescui privirea mea cea oarbă? voi încerca marea sărată din creier cu degetul ce-mi va arpegia în vis cântecele miraculoase cu trup de fum? cui voi întinde mâinile mele tăiate din rădăcină ca pălămida netrebuitoare? cine-mi va susura în urechi bolnava aceea de apă a sâmbetei pe care se duc toate? cine-mi va mângâia pielea ca o briză șugubeață și-mi va domoli părul din nebunia lui sidefată de ani? dar de ce ar trebui să mă trezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
cap. —Daryl, l-a corectat Daryl. —Știu, a spus Luke. Vrea cineva ceva de băut? am întrebat eu cu o voce ascuțită înainte ca cei doi să se ia la bătaie. Luke m-a urmat în bucătărie. —Rachel, mi-a susurat, în timp ce trupul lui mare și sexy se atingea de al meu, nu-ți aduci aminte, nu-i așa? — Ce anume? I-am simțit parfumul și chestia asta m-a făcut să-mi doresc să-l mușc. Mi-ai spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
adormite ale imașului. Cărarea urca domol spre Sângeap și se afunda, întortocheată, în valea pârâuașului, care răcorea setea oilor, păscute de ciobanii locului. Băieții, călări, se întreceau și cântau din frunză, pentru a le mai trece pustiul de urât. Păsările susurau zgobii în întinderea neclintită a văzduhului, iarba foșnea alene, printre copitele cailor, iar pădurea chema viețuitoarele să-și primească tainul zilnic. Dintre râpele Podului de Lut, o închipuire de suflet omenesc se apropia de cei doi băieți: Ce arătare o
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
ondulată, favoriții retezați și obrajii proaspăt rași îi dădeau mai degrabă un aer de tovarăș cu răspunderi, perfect compatibil cu costumul maro și servieta diplomat, decât de trăpaș din Vestul Sălbatic al hormonilor nestăpâniți. „Ai văzut ce frumos e?“, a susurat Veronica învârtind cafeaua din ibric și privind lung poza cu ochi negri, melancolici. „Ai văzut ce piele? Ce păr? Ce brațe? Ce pulpe?“ Am crezut că glumește, dar, observându-i expresia gravă și simțind admirația profundă - ba nu: evlavia! - din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
acea pădure. Am străbătut pădurea la pasul calului ceva timp, apoi am pătruns într-o poiană deosebit de frumoasă. În mijlocul ei străjuia un măr bătrân cu ramurile încărcate de poame. Pe liziera pădurii, de la rădăcina unui fag, ieșea un izvor ce susura pe calea care o urma către vale. În rest, iarbă multă presărată cu foarte multe flori divers colorate. Albinele abia mai puteau căra polenul colectat din flori. De asemenea, erau fluturi și mulți bondari; și aceștia, ca și albinele, umblau
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
suflețelului tău scoate aburi care se răcesc pe cer și apar oceane și lacuri mari, din pământ apar singuri munții, chestiune de personalitate a proaspetei tale creații, aceștia înțeapă cu piscurile lor colțu roase cerul, și din ei încep să susure izvoare, câmpia, iată, s-a în ver zit și s-a umplut de gâze și lucrurile sunt abia la început, oprești uzina mirifică a suflețelului tău și adormi pe căpița asta moale deja organizată de vietăți pricepute. șase în al
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
ca oamenii sălbatici pentru care vulpea este doar o pradă în foamea și frigul iernii iarnă întinsă de-a lungul durerii, cu pasul greu, iarnă măsurată precis cu compasul cu privirile și atingerile mele de gheață cu sângele tău catifelat, susurând în cămăruțele inimii mele. tu ești odihna vieții mele de coride, de poștalioane de ceață, de săgeți zbârnâind odihna mult așteptată cu lumină, cu îmbrățișări de mușchi cald de copac, cu furnici cărând fărâmituri de pâine către buzele noastre. nouă
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
cu obiceiul tău prost de a te întoarce când pe o parte, când pe alta. te lupți cu oboseala corp la corp, te tragi acum cu dinții de-a lungul acestui mult spus drumeag, îți este sete, nici un izvor nu susură pe pereții acestui munte blestemat al chinurilor tale, în fața ta zărești, intermitent, o lumină care se deplasează cu viteză, crezi că ai început să halucinezi. șase în al cincilea loc: te mângâie pe față, cu picioruțele lui fine și curate
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
-se pe cerul înstelat. Observând că, pentru moment, n-avea de gând să pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpei de lângă drum, unul dintre militari descoperi, în sfârșit, un pârâiaș între pietre. Unul după altul, soldații se îmbulziră să-și umple gamelele cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
simbolistică. Și mai sper că nu faci o analiză complicată a acestei povești, în mintea ta bolnavă și curioasă. Și când spun „curioasă“, îți dai seama că nu-ți fac un compliment, nu? Numai un poponar ar putea face așa ceva - susurând apoi că „cine se aseamănă se adună“. Nu e chiar așa. Se întâmplă câteodată să nici nu-ți dai seama, până nu simți capul fierbinte în sfincterul uscat... Mă rog, așa am auzit. Carol își trecu degetele peste corpul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
clar pe fondul negru de fum și inimaginabil al unei catedrale înalte de zeci de mii de metri. Pașii căpătară rezonanța Suspendării, înecându-se într-un ecou uriaș, inexistent până în acea clipă. Trecând pe culoarele unde apa curgea în neștire, susurând și picurând în lacrimi ale căror filamente erau aprinse, driblând cu pricepere stalagmite pline de bulbuci vâscoși, mult mai scârboase decât orice ființă aflată în căutarea perfecțiunii proprii începutului Timpurilor, cei doi ajunseră în fața clasei a VIII-a C. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fumându-și țigările de foi. La un moment dat, în dreptul său ajunse un moș. - Gagiule, ești prea bătrân, exclamă Luca demonic. Dispari. O să-mi cadă pula dacă mi-o sugi tu. - Dar, domnule Cioran, spuse el, vă rog, sunteți genial, susură moșul, cu gura pungă. - Mă cheamă Luca, nu Cioran!! urlă Dinulescu. Te ucid!!! Cioran nu există!!! Lumea din spate se agita, încercând să-l doboare pe moș. - Dar v-am citit cărțile, murmură acesta, încercând și reușind să reziste valului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
distruge pe Satana și împărăția lui și stăpânește veșnic peste toate trupurile voastre și peste toate lucrurile vii. Sângele care circulă în voi s-a născut din sângele Mamei divine Natura. Sângele Ei cade din nori; țâșnește din pântecele pământului, susură în pârâurile munților, curge larg în râurile câmpiilor; doarme în lacuri; vuiește puternic în mările furtunoase. Aerul pe care îl respirăm s-a născut din respirația Mamei noastre divine Natura. Respirația Ei este azurie în înălțimea cerurilor, foșnește pe vârfurile
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
elementare până la încăperile cele mai tainice. Împăratul îl remarcă din nou pe Callistus într-o zi când, în timp ce-i dicta, se opri o clipă să se gândească, iar acesta îndrăzni să-i șoptească încheierea frazei - o cutezanță nemaiauzită. Însă cuvintele susurate dintr-o suflare erau exact acelea pe care le căuta Împăratul, calculate și insidioase. Împăratului curios, informatorii imperiali îi dădură rapoarte - așa cum îi dăduseră și lui Tiberius - despre proveniența enigmaticului Callistus; era povestea unei familii bogate, distruse de spolierile cuceririi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zace Cu ce-aș fi fost de vina? Când lumea-n mine tace. Chemare... Rămâi aici sau pleci de tot? Mi-am pus-o întrebarea Căci te-am rănit fără să pot Să-ți mai aud chemarea Se-aude-al apei veșnic susur Iar codrul freamătă divin Și mă cuprinde-al lunii tremur Căci am plecat fără să vin Când soarele pe cer răsare Iar zările se întețesc S ă știi că n-am să dau chemare Greșelilor ce dăinuiesc. Și-a cerului
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Marie spre bibliotecă, declarîndu-se Încîntat să-i răspundă la Întrebări. - O să-mi ofer plăcerea de a-ți pune și eu cîteva, mi-ar plăcea să știu, ca informație de primă mînă, ce e adevărat din toate bîrfele care circulă acum, susură el. Este extrem de excitant! Măcar o dată se petrece ceva și În fundătura asta! - Îți confirm că uciderea fratelui meu nu are nimic dintr-o bîrfă, spuse ea sec, potolindu-l pe loc. PM Își luă un aer plictisit și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
I-o reteză Însă, privindu-l ca pe un extraterestru. - Fără mine ai fi acum lipit de tavanul grotei ca un pește mort! Voiai să te Îneci sau ce făceai acolo? - Mor de plăcere cînd Îți faci griji pentru mine, susură el. Prea furioasă ca să-i răspundă, Încerca să escaladeze stîncile. O urmă, trăgînd cu coada ochiului spre ea cu mare plăcere. Ajunsă sus pe faleză, se așeză și, clocotind de mînie, Își scoase cizmulițele pline de apă. Veni să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe Yvonne, Însă În mod obișnuit s-ar fi găsit măcar un localnic s-o Însoțească o bucată de drum. De data asta plecă singură, și pe jos. Avu parte cam de aceeași primire la fabrica de faianță, unde comentarii susurate cu glas scăzut se făcură auzite la trecerea ei prin ateliere. De la mezanin, Gwen o privi cum venea spre ea, dreaptă ca un I, cu bărbia Împinsă Înainte, cu privirea hotărîtă. Pentru prima oară, o văzu așa cum era. Un monstru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
De ce a venit? - Să afle cum te simți. Marie apucă mîinile care tremurau atît de tare și-și aținti privirea În ochii mamei ei. - Dar nu asta te-a speriat așa de mult... Jeanne aruncă o privire spre ceainicul care susura ușor, dar fiica ei nu-i dădu drumul. Ceaiul mai putea să aștepte, adevărul nu. O dată mai mult, Jeanne se fofilă: - Singurul adevăr e că n-aș fi suportat să te pierd. - Și totuși asta se va Întîmpla dacă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vrut să mă interpun, dar probabil că mi-a dat cu ceva În cap, după aia nu-mi mai amintesc nimic. - La fel ca atunci, cu Gwen? Lovit, apoi amnezic de două ori la rînd e cam mult, nu crezi? susură Lucas Înainte ca Marie să preia ștafeta. - Mama mi-a povestit că atunci cînd erai copil aveai crize de somnambulism și de amnezie, ai putut ucide Într-o stare anormală, iar acum nu-ți mai amintești... - Nu e cu putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
intrarea într-o vizuină părăsită. Copiii erau la cincisprezece-douăzeci de metri în spate, pe-un povîrniș; găsiseră cîteva găuri făcute de cîrtiță în pămîntul reavăn și cercetau curioși, împingîndu-se și disputîndu-și întîietatea, întreaga zonă. Nu ești în apele tale, Lupino, susură Hana, cu vocea-i caldă, în care se regăsea toată muzica pădurii. Te-au obosit spiridușii ăștia mici? încercă, deși intuia că nu ăsta e motivul, tînăra lupoaică. Știi bine că nu. M-aș ține după ei la nesfîrșit. Apoi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]