8,375 matches
-
înapoi, sau chiar și mai sus... Dar, cum spuneam, hai să uităm de aceste fleacuri și scoate și tu ceva de la protocol. Să nu spui că n-ai, că te ia mama dracului! Victor zâmbi complice: da, se merita o tărie. Deschise un fișet plin cu dosare, iar din spatele unui teanc de carnete roșii, noi, legate frumos, scoase o sticlă învelită într-o imitație de pai. E “albanez”, mie îmi place, nu știu dacă și ție... Nu-i rău, aseară am
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
sau albastre, își aprinse o țigară, apoi răspunse: Trăiește mama și chiar bine, mai ales de când Gheorghe și nevastă-sa Elena stau cu ea. Parcă a întinerit... Nu mai putu continua, fiindcă interveni mătușă sa, rugându-l să „servească” o tărie și întrebându-l dacă este flămând. Nu întreba omul, femeie, e venit de pe drum, din Moldova vine, și tu mai întrebi?! Lasă rachiul pe masă, ia și tu un păhărel și pregătește ceva! Am dreptate, Petrache? E bine Gheorghe, nu
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Nu comandă imediat Petrache, cu toate că sărise politicos în picioare. Întinse mâna secretarei, îi sărută vârful degetelor și oftă cumva nostalgic. Ce n-aș comanda de la această frumusețe?! Totul sau nimic...Dar trebuie să mă conformez situației. O cafea și o tărie, numai românească să nu fie. Cici zâmbi, înclină cochet din cap, iar înainte de a ieși din imensul birou, se aplecă să ridice o scamă de pe mocheta de un albastru închis. În aceeași clipă, privirile celor doi frați se încrucișară pe
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
nas nesimțitor ca de bursuc să adulmeci, prin duhoarea de stârvuri și mirosul înecăcios de praf, răsuflarea umedă a văilor și damful stătut al afundurilor dospind de săruri minerale, în liniștea azurie ridicată din răsuflarea bolborosită a bălților mustind de tăria sevelor ce emanau, în singurătatea speriată, întreaga mișcare și osândă a apocalipticei porniri de autodistrugere. Urcase și coborâse întreaga noapte ca să descopere locul cel mai potrivit de unde se putea urmări întreaga svârcolire. De unde se aruncau vietățile cu sutele și miile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
care să-i păstreze sănătatea: lăptișor de matcă, salam de urs, brânzeturi și dulcețuri preparate de ea, plante și rădăcini pentru trebuinți și tămăduiri de tot felul; până și iarba-fiarelor culeasă de lângă bârlogul urșilor, pe lună nouă, să-i dea tărie să reziste. Nu era nimic rău că stătea acolo. Mai bine, decât să se ticăloșească în altă parte și-n alt mod. Nu era nici o rușine. Așa simțea ea. Stă acolo nu din voia lui. Așa i-au menit judecătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
săptămâni am început să-l simt din nou și de atunci nu mă simt bine. Întro seară l-a simțit și soțul, care m-a întrebat ce miroase a ars. și i-am explicat. Deci, războiul continuă, dar cred cu tărie că nu va mai dura mult. știu, tot de acolo de unde le știu și pe celelalte: de la Cel care mă îndrumă. Cred acum că eu a trebuit să trec prin toate astea și prin mult mai multe nespuse, ca să ajung
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
persoană s-a pregătit, în felul ei, să primească darul Părintelui Ceresc, să se înalțe, pentru câteva clipe măcar, la Dumnezeu. Pentru fiecare în parte această comuniune înseamnă un gest, un simbol deosebit și atâta timp cât omul respectiv crede cu toată tăria în săvârșirea lui, comunicarea cu Cerul și încărcarea energetică a individului se va produce. Dar, ca la noi, la nimeni: preotul, indiferent din ce colț de țară, îți va spune că trebuie mai întâi să te spovedești, să ții post
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
altele care vor veni, pentru că timpul, da, timpul nu iartă pe nimeni. Știe asta, e conștient, dar îi place să creadă că Mia va rămâne tânără mereu. I-a spus-o de atâtea ori, încât a ajuns să creadă cu tărie asta. - Mia... Întinde mâna - pentru a câta oară - și-i mângâie obrazul. Mâna, mâna lui brăzdată de vreme... E posibil? Visează. Mâna ce tocmai a atins obrazul cald al femeii de lângă el, ei bine, mâna aceea a devenit netedă și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
se consideră o simplă ființă rațională, aridă, condamnată la singurătate; mai mult, în măsura în care se multiplică pe sine, mimează diverse vieți care se consumă scenic. În felul acesta este abolită orice fatalitate, oricât ar fi părut de neînvins, din moment ce omul găsește tăria să-și sfideze moartea creând spectacole de teatru. Există deci o doză extraordinară de optimism în orice încercare de a construi o scenă reală sau imaginară și de a produce o mentalitate, în fapt un instrument adecvat realului în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
diferită decât alții, căci nu-i pot arăta mamei ceea ce fac. Eu doar știu că mă vede, fără ca să zică ceva, fără ca să mă laude. Știu că, de când eram mică, mama se mândrea cu mine. Și eu mă mândream cu tăria ei, a fost o fire puternică, foarte puternică, a știut să lupte cu boala, venea la sărbătorile mele la școală, fără mână, iar, după chimioterapie, când firele de păr cad, venea cu perucă. Nu-i era rușine, nu-i păsa
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
expresii „neinspirate”. O face știind bine că orice femeie sensibilă este curioasă cum arată și în această „oglindă” unică: sufletul bărbatului iubit. O oglindă construită la modul liric... Reproduc versurile, „cu titlu de curiozitate”: Ce voi fi iubind la tine? Tăria ființei tale în blândă fragilitate, mâna obosită înflorind când poposește pe fruntea copilului, ori înverzind pe frunzele de pătrunjel; absorbind cu degetele-rădăcini sângele alb al cartofului și laptele vital al bulbilor de ceapă: statuie vegetală a mamei eterne. Sub arcuirea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
împrejurărilor, a evenimentului cosmic sau al unuia mai mic, provocat de el însuși. Altfel-zis, este supus tuturor „vitregiilor soartei”, deci și predispus să și „uite” „vocația îndumnezeirii”. Deși cu ea a fost hărăzit din naștere. Când ajunge să creadă cu tărie că o are cu adevărat, poate înfrânge ispita răului, ce este, de asemenea, o „calitate” originară. Calea către descoperirea acelei vocații (pentru sfințenie) este presărată cu mai sus amintitele „vitregii ale soartei”. Este vorba de felurite „incidente de parcurs” venite
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Ai vrut să mă faci pe mine de rîs?... Crezi că eu nu eram în stare să le iau?.. Chiar așa de tîmpit mă crezi? De ce nu le-ai luat? întrebă Vlad nedumerit că-i tras la răspundere cu atîta tărie și mai ales pentru o faptă care i-a adus laudele mamei Ilincăi. Cum, de ce nu le-am luat? Asta-i întrebare? Păi dacă te-ai repezit tu... Ce, nu mă văzuseși pe mine-acolo? Și ce dacă te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu se mai vorbi eronat. Atunci cînd Bărzăunul mi-a povestit despre descoperirea făcută de la Piatra Domniței, deci după ce s-au întors de la Peștera Liliecilor, eu nu l-am crezut de prima oară, fapt ce mi-l reproșez cu destulă tărie și l-am rugat să-mi mai povestească o dată. Ei, și pentru că m-am întîlnit cu el a doua oară și am stat de vorbă pe malul rîului, unii au scornit fel de fel de minciuni. Și pe Vlad, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
s-ar fi ridicat de la cel mai grozav ospăț. Hotărît lucru, ochii și zîmbetul Ilincăi puteau ține și de foame și de sete și de toate la un loc! Și Bărzăunul se blestemă iar în gînd, cu mult mai puternică tărie pentru faptul că îndrăznise să se supere pe Ilinca. Se hotărî deci să nu se mai supere niciodată pe ea, orice-ar fi. În clipa aceea se apropiară de ei Vlad și Virgil vorbind... dar Bărzăunul nu mai putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ce să răspundă. Se mulțumi doar să ridice din umăr și să rîdă cu un dinte spre Bărzăun, care-l privea ca un huhurez printre ramurile copacului și nu mai putea de bucurie că-i luat la rost eu atîta tărie de Ilinca. Vino și tu-ncoace, mă! îl strigă Ilinca pe Vlad. Nu mai sta ascuns după poartă!... Hai să mîncăm cu toții cîte o pară și să hotărîm o dată ce facem, că iar ne-o iau înainte cei mari! Expresia "cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Voiau cu orice preț să meargă și ei, dar n-au fost admiși de grup. Singura persoană care înclina să accepte și prezența celor doi, spunînd chiar că ar fi foarte necesară, era Ilinca. S-au opus însă cu atîta tărie Virgil și Vlad, încît biata fată ridică din umeri și porni singură înaintea tuturor. Fiecare mîncase bine acasă și-și luase și merinde din belșug, pentru a evita cu desăvîrșire suferințele din acest punct de vedere. Ora de plecare n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și aruncase cotorul în ceafa lui Virgil, cerîndu-și scuze că n-a vrut, Bărzăunul ceru să fie legat cu funia și să i se dea drumul pînă la una dintre cele două intrări în stîncă. Se opuse însă cu toată tăria Petrică Ciuraru, căutînd să fie cît mai convingător: Nici nu vreau s-aud, Ticule! Tu ești într-o ureche?... Mai bine te leg cu șapte funii și te duc în cîrcă pînă acasă, decît să tremur de groază c-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
un bordei". Într-un "crâmpei" el vrea să încapă cerul și nesfârșitul. Într-unul din psalmi, desfășurarea spațiilor străbătute de "brâie de lumină" sfârșește printr-o "grădină prejmuită... în care paște un mânz". De pe Muntele Măslinilor, suit cu piscul "în tărie și azur" și aflat "în hotarul marilor mistere", poetul își îndreaptă privirile în jos către nădejdea noastră cu spițele de aur cufundate în noroi. În larga înserare, sufletul se face mic și se închide "în foi, ca o zăloagă". Vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al sferei înstelate, O, suflete, îți bucuri aripile-avântate, Și ca înotătorul ce se cufundă-n undă, Despici nemărginirea azură și profundă Furat de-o negrăită și-adâncă voluptate. ...Cel ale cărui gânduri, ca niște ciocârlii, Se-nalță auroră spre purele tării. Plutind deasupra vieții, el știe să asculte Ce spun lăuntric crinii și lucrurile mute. Iată neliniștea lui Rimbaud din finalul Anotimpului în infern: "Am creat toate sărbătorile, toate triumfurile, toate dramele. Am crezut că inventez noi flori, noi astre, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
roagă să-i redea credința în viață, conștient de străinătatea sa în lume, ca geniu, și de nimicnicia sa în raport cu absolutul onto-axiologic: Străin de toți, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. ...Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința... Și reapari din cercul tău de stele: Ca să te ador de-acum pe veci, Marie! Afrodita Anadyomene se întruchipează și se înalță din marea de suferințe ale iubirii: Și să-mi răsai din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
către Nou, către Necunoscut: Plonger au fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu'importe? Au fond de l'Inconnu pour trouver du Nouveau! Iar în poezia Elévation, deschiderea însemnează eliberarea din miasmele otrăvite din spațiul teluric prin zborul către "purele tării", fapt care ne face să înțelegem "le langage des fleurs et des choses muettes". Dar mai sus încă, iată viziunea poetico-filozofică a lui Giordano Bruno, care se afla în intenționalitatea lui Eminescu privind modificarea Luceafărului. În cartea sa fundamentală, De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Mergem. — ... adică mă duc. — Nu vrei să vin cu tine? — ... — Nu vrei. Nu știu ce ai putea să faci acolo, toată vara. Eu o să stau mai mult la bibliotecă. Te-ai plictisi groaznic... Rama de plastic depusă pe marginea blatului de la bucă tărie. O să cadă. — O să cadă! — Poftim? — Ochelarii. Nu stau bine acolo. Crețurile din jurul buzelor. Ușoară iritare. — Plus că mai e și asta. — Ce? Tu tot timpul simți nevoia să controlezi, să aranjezi ceva, să corectezi pe cineva... — Adică sunt greu de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
cel care vorbise în felul acela matur. Și îi spusese "tată"! De ce altceva avea nevoie pentru ca, dintr-o dată, toată negura trecutului să se împrăștie, pentru totdeauna?! Înaintă emoționat. Picioarele, nesigure, îi tremurau nervos. Știa: singur, n-ar fi avut niciodată tăria să se apropie. Dar prezența tînărului lup îi renăștea curajul, speranța... Erau, împreună, acasă. Și, în tăcere, inima lui bolnavă suspină pentru cea din urmă oară. Ar fi alergat în același moment spre cîmpie. Mai tare decît oricînd, simți că
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de a-și găsi și mama. Dar avea nevoie de ajutorul lor. Lucrurile nu s-ar fi putut potrivi mai bine! În răgazul de la plecarea lui Lupino, Arus avusese timp să chibzuiască. Un pui de lup, abia zburătăcit, își găsise tăria și curajul necesare pentru a acționa după chemarea inimii. Era un exemplu pe care nu-l putea ignora. Acum, el, conducătorul, trebuia să-și adune haita, să pornească la luptă pentru a-și recăpăta drepturile pe care le avuseseră altădată
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]