1,049 matches
-
de ceea ce vedem În jur, de ceea ce ni se Întâmplă, avem ori suntem. Alunecăm În tristeți duioase sau deznădejdi furioase atunci când ceea ce dorim nu apare când, de la cine și În ce măsură vrem. Ne fixăm ținte cețoase și trasee supradimensionate, ne lăsăm tăvăliți În meandrele intempestive ale vieții, ajungem la bilanțuri tragice, realizăm prea târziu că ceea ce era important de făcut n-am realizat. Pe scurt, resimțim acea sfârșeală existențială numită licențios nefericire. În primul rând, nefericirea este rezultatul unui decalaj, al imensei
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
și animalele prin îmbolnăviri sau întâmplări neobișnuite, sinistre. O bogată tradiție alcătuită din credințe definește locul rău. Potrivit lor, locul rău este cel unde s-a ridicat volbura, adică unde s-a iscat un vârtej de praf, unde s-a tăvălit un cal, unde a fost îngropat un strigoi, unde s-a săvârșit un păcat, unde a avut loc o dragoste nelegiuită, unde s-a pus la cale o faptă rea, unde s-a făptuit o crimă. Locuri „ferite” sunt biserica
BERNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285709_a_287038]
-
se zice c-ar fi o cetățuie neagră... N-am văzut-o... De când a fost pe-acolo se știe c-a căzut într-un fel de nebunie întunecată și tăcută. Alții spun cumcă moșu-său Petru Rareș s-ar fi tăvălind pe-aicea în straie rupte de pescar... c-ar fi pusnicind pin niște ruine, c-ar fi îmblînd noaptea cu vrăji pe țărmii mării... Mai știi! Om învățat, Petru Rareș... Poate că toate, cetățuia și locuitoarea ei; nu sânt decât
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ales a acelor veniți în urmă, pentru că, nefiind destule locuințe și șezând ei vara în bordeie mocnite, mureau toți cu grămada. Cei ce erau spre moarte stăteau culcați unii peste alții și așa rămâneau și cadavrele în drum. Alții se tăvăleau pe jumătate morți prin strade și pe lângă fântâne spre a-și stinge setea. Templurile în care își pregătiseră locașul lor erau pline de morții ce-și lăsaseră viața acolo. Căci oamenii, neștiind ce se va întîmpla cu ei, biruiți
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
în anul 1287 pe cerutul principe Michail într-acolo, totuși acesta a găsit puțin sprijin la partidul lui din țară, încît nu putu nici să cucerească capitala, nici să răpească la sine cârma statului, ci se văzu din contra silit, tăvălindu-se pe lângă Tîrnova, să ducă o viață privată fără strălucire, fără glorie și necompatibilă cu demnitatea de rege. Cu atât mai învederat sporea puterea și vaza lui Sfentislav, care în curând și cu succes se puse în harță cu romeii
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ținem de îndreptățiți chiar și fără deducție de-a le substitui un sens și o-nchipuită însemnătate, pentru că-ntotdeauna avem experiența la-ndemînă spre a proba realitatea lor. Dar există afară de aceea și noțiuni uzurpate, precum noroc, soarte, care, deși [se] tăvălesc sub o indulgență generală, totuși, supuse o dată întrebărei quid juris, în nu puțină încurcătură am intra în predmetul deducțiunei, căci n-am putea cita nici din experiență, nici din rațiune vrun temei juridic și legitim din care s-ar justifica
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cele rele<footnote Talasie Libianul, Despre dragoste, suta a treia, cap. 3, în Filocalia, vol. IV, p. 26 footnote>”, astfel, singur omul este răspunzător pentru păcatele săvârșite, diavolul având putere doar asupra celor ce se complac în patimi și se tăvălesc în mocirla lor. Părintele Stăniloae, ca un bun cunoscător al firii omenești, menționează că „păcatul nu poate fi inspirat de fire. Firea nu poate da decât temeri și inspirații bune. Păcatul vine ca un adaos, prin faptul că voința primește
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
în crengile copacului) (116). O imagine sumbră se regăsește într-o baladă populară (Constantin Brâncoveanul) culeasă de Vasile Alecsandri. Corpul împăiat al eroului este atârnat într-un paltin : Trupu-i de pele jupea, Pelea cu paie-o împlea, Prin noroi o tăvălea, Și de-un paltin o lega (93, p. 219). S-ar putea crede că, anume în acest caz, este vorba de o imagine strict poetică, dar e posibil ca episodul respectiv să aibă alte explicații. Fie că turcii îi aplică
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
va decide ancheta, un lucru însă e sigur: nu există alt mijloc de îndreptare decât scăderea dărilor și o purificare fundamentală a personalului adminstrativ. Dar e sigur de mai înainte că acest mijloc n-o să se aplice. Farsorii se vor tăvăli înainte până când s-o putea. "Ungaria e o țară bogată, binecuvântată și popoarele ei sunt dintre cele mai fericite ale pămîntului" - așa stă scris în fiece carte de școală, în care învață a citi copilul țăranului, care nici de nume
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
cele rele<footnote Talasie Libianul, Despre dragoste, suta a treia, cap. 3, în Filocalia, vol. IV, p. 26 footnote>”, astfel, singur omul este răspunzător pentru păcatele săvârșite, diavolul având putere doar asupra celor ce se complac în patimi și se tăvălesc în mocirla lor. Părintele Stăniloae, ca un bun cunoscător al firii omenești, menționează că „păcatul nu poate fi inspirat de fire. Firea nu poate da decât temeri și inspirații bune. Păcatul vine ca un adaos, prin faptul că voința primește
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
cele rele<footnote Talasie Libianul, Despre dragoste, suta a treia, cap. 3, în Filocalia, vol. IV, p. 26 footnote>”, astfel, singur omul este răspunzător pentru păcatele săvârșite, diavolul având putere doar asupra celor ce se complac în patimi și se tăvălesc în mocirla lor. Părintele Stăniloae, ca un bun cunoscător al firii omenești, menționează că „păcatul nu poate fi inspirat de fire. Firea nu poate da decât temeri și inspirații bune. Păcatul vine ca un adaos, prin faptul că voința primește
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
volumul Stâlpi (1974) se întâlnesc versuri pe ritmuri populare mai jucăușe, nici ele debordând de optimism. Altele, în stil pillatian, sunt mai degrabă niște parodii: „Ieșiți și din metrouri, și târlă și din iurtă / În iarba cea mai verde ne tăvălim acum / Și-aflăm în timp ce râdem ca-n alte ere cum / mesajele din cosmos ne gâdilă pe burtă.” Tipică din nou pentru „câmpia eternă” este însă evoluția, ascensiunea cârtiței pe sub pământ, de unde iese la lumină „cu stânca-n dinți”. Ceea ce nu
ALBOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285227_a_286556]
-
trupul însuși se transformă, printr-o empatie neagră, într-o materie conducătoare de moarte, intrând în circuitul electrizant al morții: „M-au ascuns bătrânii, după obicei,/ Să nu uit de frica păsării tăiate/ Și ascult prin ușa încuiată/ Cum se tăvălește și se zbate.// Strâmb zăvorul șubrezit de vreme/ Ca să uit ce-am auzit, să scap/ De această zbatere în care / Trupul mai aleargă după cap.// Și tresar când ochii, împietrind de groază,/ I se-ntorc pe dos ca să albească/ Și
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
ce se încheie asemănător. Spre pildă, textul „Ca un copac se prăvăli frumosul său trup. Așa îl omorâră, fără ca să știe, fără ca să se nimerească sabia în mâna sa cea iute. Și-i rămase trupușorul în țărână aruncat, fără cămașă, tăvălit în sânge. Acestea le izbuti pizma înverșunată. Și se pierdu așa, pe nedrept, acest viteaz” devine în Cronica...: „Și căzu ca un copaci trupul lui cel frumos. Într-acest chip l-au omorât, pentru că n-au știut, nici s-au
STAVRINOS (c. 1570. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
or lumina Să-mi pui, în păr, busuioc. Plouă-ncet, cu amintiri, Ochii plânși se pleacă uzi, Curg din pleoapa ta iubiri, Tânguiesc, dar nu le-auzi. Plouă crâncen, sec, mărunt, Sufletele-s în război . Luptă pân' la moarte, crunt, Tăvălindu-se-n noroi. Plouă... Plouă... Oh! a stat. Raze aurii se-ncurcă, Fuse trist cât a plouat, Trist mai pare totul, încă... Citește mai mult Plouă trist, răvășitor,Plouă doar la mine-n gând,Stropii mă lovesc ușor,Nu știu unde-s
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
te-or luminaSă-mi pui, în păr, busuioc.Plouă-ncet, cu amintiri, Ochii plânși se pleacă uzi,Curg din pleoapa ta iubiri,Tânguiesc, dar nu le-auzi.Plouă crâncen, sec, mărunt,Sufletele-s în război .Luptă pân' la moarte, crunt,Tăvălindu-se-n noroi.Plouă... Plouă... Oh! a stat.Raze aurii se-ncurcă,Fuse trist cât a plouat,Trist mai pare totul, încă...... XV. POATE, de Daniela Dumitrescu, publicat în Ediția nr. 1676 din 03 august 2015. Poate poate că ieri
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
a lovit, îi taie capul. Ca un copac se prăvăli frumosul său trup. Așa îl omorâră, fără ca să se știe, fără ca să se nimerească sabia în mâna lui cea iuti. Și-i rămase trupușorul în țărână aruncat; gol, fără cămașă, tăvălit în sânge. Acestea le izbuti pizma înverșunată. Și se pierdu așa, pe nedrept, acest viteaz” ( Secvența aceasta l-a impresionat cu deosebire pe autorul Istoriei lui Mihai Viteazul ce va fi integrată în Letopisețul Cantacuzinesc, a preluat-o aproape fără
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
bărbatul ei de fațăț. Iar cea din potrivă ei răspunde: «Jălește-te cât vei vrea că legea nu se va schimba, ci mai bine mărită-te ca să fii și tu ca noi, precum erai mai nainte”; „Văduva fără bărbat rău se tăvălește-n pat”; „Mai bine văduva să se căsătorească decât în foc să să chinuiască” (recomandare a Sfântului Apostol Pavel); „Muiarea văduvă tot castraveți visează”416. Notându-și catrenul „Să plâng cele măritate, Că nu au de bărbați parte; Dar cele
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și „înșelătorie”) ori măcar puse la îndoială prin câte un optativ („ar avea ei și leacuri”) care zdruncină încrederea cititorului. Prețuirea își face loc acolo unde este cazul. Lumea aceasta veche, care iubește filosofia și „facerea de bine” (deși „se tăvălesc în multe fapte urâte, însă o fac cu grijă mare și născocesc tot felul de mijloace pentru ca nimeni și niciodată să nu bage de seamă”), în care părinții și dascălii sunt înconjurați cu respect, nu agreează violența și nici actul
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
propriu-i sînge și se înfășură într-o impenetrabilă spumă clocotitoare. Ambarcațiunea primejduită se trase numaidecît înapoi și ieși orbește, cu mare greutate, din acel amurg fantastic la lumina limpede a zilei. Balena, parcă mai potolită, se arătă din nou - tăvălindu-se cînd pe-o parte cînd pe alta, dilatîndu-și și contractîndu-și spasmodic răsuflătoarea, cu un soi de horcăit sacadat și șuierător. în cele din urmă, valuri de sînge închegat țîșniră, ca drojdia purpurie a unui vin roșu, în văzduhul înspăimîntat
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sale tainice, deschise de aceste chei de aur misterioase, cădea, ofilindu-le, suflarea lui. O, luminișuri ierboase! o, nesfîrșite priveliști primăvăratece ale sufletului! în voi - deși sînteți demult pîrjolite de ucigătoarea secetă a vieții terestre - oamenii se mai pot încă tăvăli, aidoma cailor tineri în trifoiștea proaspătă a dimineții, simțind, preț de cîteva clipe fugare, roua răcoroasă a vieții fără de moarte. Bine-ar fi ca aceste clipe binecuvîntate, de liniște, să dureze! Dar firele amestecate și încîlcite ale vieții sînt țesute
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fug cât mai departe. Când sunt înhămați, caii se opresc, dau înapoi, se aruncă în lături, au ochii scânteietori, sforăie, tremură. Măgarii zbiară puternic, necontenit. Vacile. Sunt întotdeauna agitate înainte de cutremur, mugesc des și puternic, scurmă pământul cu copitele, se tăvălesc, aleargă în cercuri, refuză să mănânce, fug de la pășune spre casă. Oile. Devin neliniștite, se strâng grămadă, se uită în toate părțile speriate, nu vor să intre în țarcuri, behăie mult și tare, iar adeseori cad pe pământ și se
SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI () [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
-
evităm în atac constatări eseistic speculative. Geo Bogza (1968, p. 269) își creează propria sa regulă: În fiecare oraș de provincie trăiește câte un nebun adevărat și un nebun politic. Nebunul adevărat umblă pe străzile din centru aproape gol, uneori tăvălit în noroi, cu o cunună de flori veștede pe cap, îngenunche în fața stâlpilor de telegraf, se bate cu fruntea de pământ și, din când în când, cere de pomană. Nebunul politic este de obicei șeful organizației locale a partidului de la
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
se comunica, construcțiile imagistice, „procedeele”, „literatura”. Simpla (de fapt, doar aparent simpla) confesie îi este de ajuns. Poeta operează rareori cu metafore, de regulă apelează la „simple” (însă provocatoare) reprezentări: „Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, / Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, / Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți, / Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații.” În Călcâiul vulnerabil, lirismul emană uneori din reflecție, devenind gnomic sau parabolic, iar A treia taină
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
decât mine și este foarte frumoasă, a fost aleasă miss la școala ei. Miki: Da, da, e bună ca tine. Dar, acum doi ani, când a fost ultima dată aici, m-a tras zdravăn de coadă, iar Grivei, eroul, se tăvălea de râs. (pentru ea) Raluca e o nesuferită. Precis o să se ducă cu flori la mormântul lui Grivei. Ce calvar! Raluca îl învață pe Grivei să cânte. Iar el, jigodia, lătra la stele de te asurzea. Iar pe mine mă
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]