670 matches
-
muzicuțe și cântă „Love me tender”de Elvis Presley) Alin(apare la balustradă):Vă rog să dați televizorul mai încet!(Cei doi ies) Tabloul 2 Scena 1 Camera în care locuiește Monica.O fereastră mare luminează toaleta cu oglindă;un taburet;un pat bine încadrat de noptiere și veioze;un șifoner;două fotolii;o măsuță și o amforă cu flori.Un cd-player.In cameră sunt Alin și Monica. Alin:S-au liniștit.Merg să-l aduc pe Dorin. Monica:Perfect.Abia
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
vârful picioarelor și moțăia, istovit de plăcerea rușinoasă, de energia risipită inutil și se trezea În acordul final ca să o aplaude, mecanic. Candelabrul mare de cristal lumina prea tare ca să mai Îndrăznească să o privească atent, ea se rotea cu taburetul, Într-o iuțeală copilărească și, Înainte să-și exerseze reverența, Își plimba degetele nervoase pe obrazul Îmbujorat și-și controla nodul roz al panglicii de catifea care Îi strânge la ceafă părul lucios și negru. * Să Își fi amintit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
vreun detaliu și se declară nemulțumit. Bătrânul nu se putuse urca singur acolo, mai trebuia ceva. Porni înapoi spre casă și intră înăuntru. Nu îndrăznea să aprindă lumina, așa încât, pe dibuite, începu să caute un scaun. Cu greu, găsi un taburet vechi, pe care îl înșfăcă, grăbindu-se să iasă afară. În prag se împiedecă de ceva. Înjură scurt, vrând să împingă cu piciorul obiectul, dar se abținu imediat. Era toiagul bătrânului pe care acesta îl scăpase din mână în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
La început venea numai după-amiezele, pe urmă începuse să se înființeze dimineața, când o știa singură acasă. Înainte de plecare, o găsesc într-o după-amiază pe mama în bucătărie, cu fața mai palidă ca de obicei, și pe el pe un taburet, se vede că vorbeau ceva ce „nu-i pentru copii“. La intrarea mea s-a lăsat brusc o tăcere grea, Arghiropol și-a aruncat din mers pe trupul bondoc haina de piele și a plecat salutând ceremonios. După zece seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și alte delicatesuri, am privit-o probabil vreo jumătate de oră ca un câine bătut cum se vântura, mărunțică, în pantalonii verzi de trening și saboții pe care una-două trebuia să și-i scoată pentru a-și sui pe-un taburet picioarele mici în ciorapi negri de mătase, când cerea cineva vreo marfă de pe rafturile înalte. În fine, mă decid să cumpăr de la ea cafeaua de filtru, doar pentru satisfacția de a privi de-aproape spectacolul descălțării ei pentru mine (ochisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pâinea prăjită, tot prăjită tare. Te face bun pentru toată ziua! Micul dejun în doi fusese mai mult o desfătare vizuală decât gustativă; în fața mea, pe colțar, ședea Zina îmbrăcată sumar doar în maieul lăbărțat, agitându-și succesiv pe stinghia taburetului picioarele goale. Nu că m-ar fi făcut ea să elimin pâinea prăjită de pe lista alimentelor respingătoare (alături de căcat, pe care nu l-am gustat încă), vreau doar să spun că în dimineața aceea, mâncând fără să simt gusturi vulgare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
asistent e de 11 ani, iar eu o să fiu corector până la pensie), așa că nu ne prea pasă. Există și primejdia „restructurărilor“, vânturată periodic, dar preferăm să nu ne facem provizie de griji. 5 octombrie Stau de 12 ore pe un taburet, lângă patul de la reanimare în care zace tata după ce i s-a extirpat tumora de la vezica urinară. Acele din venele lui mă dor, sângele i se scurge într-o sondă, pe obrajii livizi i-au crescut țepi albi. Binevoitoare doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
vesele. Turtele de orez și sake-ul li se terminaseră, dar mai rămăsese o parte din spiritul Anului Nou. Seara aceea însemna a cincisprezecea zi din Luna Întâi. Tatăl lui Shojumaru nu era în tabără. În pofida frigului, stătea pe un taburet de campanie care fusese plasat pe creasta unei coline, departe de cazărmile improvizate. Nu era adăpostit de vânt, iar acesta îi tăia carnea și aproape îi îngheța sângele în vene. Dar Kanbei privea concentrat spre întinderea întunecată, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu mâncaseră din seara trecută și acum se ospătară cu bucurie. Trei sau patru călugări de la Templul Myoshin din apropiere, care-i recunoscuseră pe oameni ca fiind membri ai clanului Akechi, îi invitaseră în curtea templului. Mitsuhide stătea pe un taburet de campanie, la umbra paravanului întins de ajutoarele lui. Își terminase masa și îi dicta secretarului o scrisoare. — Preoții Templului Myoshin... ar fi niște mesageri ideali! Cheamă-i înapoi! îi ordonă el unui paj. Când preoții reveniră, Mitsuhide le încredință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi pentru a și-i feri de strălucirea orbitoare a apei. Dintr-o dată, se întoarse și îl zări pe Hideyoshi, care alerga spre el, strigând din mers. De îndată ce-l văzu, pe Nobutaka îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nimeni nu protestase. Chiar și la intrarea în castel, Hideyoshi nu învrednici decât cu o privire scurtă ruinele arse ale clădirii și nici nu se gândi să se oprească. Ordonând ca în grădină să se amenajeze un cort, își instală taburetul de campanie lângă al lui Nobutaka, îi convocă scurt pe generali și începu să dea ordine. — Kyutaro, condu o armată în satul Yamashina și înaintează spre Awadaguchi. Obiectivul tău e acela de a ieși la Otsu, ca să blochezi drumul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nagahama. Katsuie își instalase cartierul general provizoriu în incinta unei mici capele de munte. Shibata Katsuie era extrem de sensibil față de temperatură și, mai ales în ziua aceea, părea să sufere de pe urma căldurii intense și a urcușului. După ce-și instală taburetul de campanie la umbra copacilor, puse să se întindă o pânză de la un copac la altul și, la adăpostul ei, își scoase armura. Apoi, se întoarse cu spatele spre fiul său adoptiv, Katsutoshi, și spuse: — Șterge-mă pe spate, Katsutoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
repede, nu-i așa. E mult de când nu l-am mai văzut. — Astăzi, a primit ordin de la tatăl lui să vină până la Tarui pentru a vă ura bun venit. — Cu-cum? se bâlbâi Katsuie. O pietricică de sub un picior al taburetului de campanie se sfărâmă sub greutatea trupului său masiv, parcă exprimându-i uimirea. Hidekatsu, care era ful lui Nobunaga, fusese adoptat de Hideyoshi. — Bun venit? Bun venit cui? întrebă în continuare Katsuie. — Păi, Domniei Voastre, desigur. Hanshichiro își acoperi fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
general al unchiului său, neluându-i în seamă pe ceilalți vasali prezenți, și-i șopti lui Katsuie: — Când termini, am de discutat cu dumneata o problemă privată. Katsuie puse curând capăt consfătuirii. După ce toți generalii se retraseră, se aplecă pe taburetul său de campanie, vorbindu-i surescitat nepotului. Genba, cu un râs mulțumit de sine, îi arătă tăcut răspunsul lui Shogen, ca și cum ar fi știut câtă plăcere avea să-i facă lui Katsuie. Shibata Katsuie se bucură enorm. Complotul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se răspândească valuri. Curios lucru, Hideyoshi se întorcea din Mino. Dar lui Genba nu-i prea venea să creadă; încă mai avea expresia neabătută cuiva care presistă în convingerile lui. — Tsushima! Du-te și verifică! Cu acest ordin, își ceru taburetul de campanie, luându-ți intenționat un aer stăpânit. Înțelegea sentimentele ascunse ale vasalilor săi, care se uitau să vadă ce i se citea pe chip. Osaki reveni repede. Călărise până la Shimizudani, apoi la Hachigamine, după care, își continuase drumul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ora Dragonului. Se luptaseră pe malul lacului Yogo, dar armata clanului Shibata fugise din nou, regrupându-se în zona Moyama și a Trecătorii Sokkai. Acolo, aveau tabăra Maeda Inuchiyo și fiul său, cu drapelele fluturând pașnic. Foarte pașnic. Așezat pe taburetul său de campanie, Inuchiyo observase calm împușcăturile și scânteile care se răspândiseră peste Shizugatake, Oiwa și Shimizudani, începând din zorii zilei. Inuchiyo comanda o aripă a armatei lui Katsuie, ceea ce-l punea într-o poziție foarte delicată, căci datoria față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar apoi se întoarse și-și privi frații mai tineri, care păreau să-l urmeze. — Nu e nevoie să veniți. Voi doi adunați niște oameni și pregătiți-vă să opriți inamicul. Hideyoshi n-o să piardă vremea. Genba se așeză pe taburetul de comandant din cort și așteptă. Curând, apăru Inuchiyo. — Am auzit, cu regret, ce s-a întâmplat, spuse el, cu compasiune. — Fără regrete, izbuti Genba să-și forțeze un zâmbet amar. Cu o gândire atât de mediocră, era firesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înainte să treacă noaptea. Așa cum era de așteptat, singurul loc calm din mijlocul agitației era camera privată a generalului comandant, Ikeda Shonyu. Cu al doilea său fiu, Terumasa, alături, închina cești cu sake. Atât tatăl, cât și fiul stăteau pe taburetele de campanie, așteptând ora plecării. De obicei, când era anunțată pornirea trupelor, se sufla în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cine-l vedea s-ar fi putut îndoi că trecuse prin toate situații limită și că purtase bătălii în care își însuflețise trupele fără nimic mai mult decât expresia ochilor. — Cine e? Naomasa? Intră, intră. Închizând Analectele, Ieyasu își răsuci taburetul în loc. Cei doi țărani raportară că, în aceeași dimineață, câteva unități din armata lui Hideyoshi plecaseră din Inuyama și se îndreptau spre Mikawa. — Bravo vouă, îi felicită Ieyasu. Veți fi răsplătiți! Fruntea lui Ieyasu se înnegură. Dacă era atacat Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comanda de a-și desface merindele, generalii și soldații se așezară să-și ia masa de dimineață. Se aflau în Pădurea Hakusan, numită astfel datorită capelei Hakusan, care se înălța pe culmea unei mici coline din apropiere. Hidetsugu își instală taburetul pe colină. — N-aveți apă? îl întrebă tânărul pe un vasal. Mie nu mi-a mai rămas deloc în gamelă și mi s-a uscat de-a binelea gâtlejul. Luând gamela, își turnă pe gât ultimul strop de apă. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
auziră, deodată, strigăte învălmășite la poala colinei. Tocmai se întrebau despre ce era vorba, când un mesager de la Nagayoshi veni în fugă, spre ei: — Am fost atacați prin surprindere! Ne-au luat pe la spate! strigă omul, în timp ce se prosterna în fața taburetului de campanie al lui Shonyu. — Cum adică, v-au luat pe la spate? întrebă Shonyu. — O trupă inamică a urmărit ariergarda Seniorului Hidetsugu. — Ariergarda? — Au executat un atac neașteptat din ambele flancuri. Shonyu se ridică brusc în picioare, în momentul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Shonyu fusese împușcat, trântindu-și călărețul la pământ. Inamicii îl înconjuraseră, dar Shonyu și croise drumul cu disperare și reușise să urce spre culme. — Nu mai am nevoie de nici un cal. Pune-mi aici scaunul de campanie. Pajul instală taburetul în spatele lui, iar Shonyu se așeză. — Aici iau sfârșit patruzeci și opt de ani, murmură el de unul singur; privindu-l pe paj, continuă să vorbească. Ești fiul lui Shirai Tango, nu-i așa? Cred că tatăl și mama ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Chiar dacă primise propunerea lui Hideyoshi și se întâlnea aici cu el, Nobuo nu-și putea găsi liniștea. Care erau adevăratele intenții ale acelui om? Când Hideyoshi îl văzu pe Nobuo afișând toată demnitatea de care era în stare, își părăsi taburetul și, complet singur, porni în grabă spre dânsul. — A, Senior Nobuo! dădu el din ambele mâini, ca și cum ar fi fost o întâlnire neașteptată și complet întâmplătoare. Nobuo rămase uluit, în timp ce vasalii din jurul lui, care arătau atât de impunători cu lăncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
față în față cu un manechin feminin. Față în față e doar un fel de a spune, fiindcă femeia-manechin de dincolo de sticlă nu-i dădea nicio atenție. Și nimănui de pe lume nu-i dădea pic de atenție. Ședea pe un taburet, singură sub lumina discretă a unui spot din tavan, cu coatele rezemate de genunchii larg depărtați, așa cum obișnuiesc să se relaxeze femeile când, în intimitate, își pot permite să renunțe la convențiile sociale, dintre care una le cere să stea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
unde încă de departe, venind pe alee, o zărise șezând pe iubita lui mătușa Georgiana împreună cu ai săi, i se păruse, așa cum era, înconjurată toată de verdeață, mai veselă ca oricând. Sosită pe neanunțate, ea îl întâmpina șezând pe-un taburet, c-un zâmbet care aducea cu cel din poza cu sfârleaza stricată, doar că de astă dată fără acea nuanță oblăduitoare ci mai degrabă cu adresă către o rudă de-acum aproape matură, care își mai permite din când în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]