KorAP: Find »[drukola/base=tară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...80 >

1,995 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

întoarse spre fiul său, mai puțin nemulțumire și mai mult cu îngrijorare agitată: — De ce? Păi, dacă vin femeile aici, nu vor face decât să ne încurce. Iar dacă bărbații le văd plângând, până și cei mai viteji samurai se descurajează. Taro era încă doar un băiețandru, dar ținea să-și spună părerea. În continuare, le aminti că provincia Kai fusese țara lor strămoșească încă de pe vremea lui Shinra Saburo și că trebuia să rămână a lor până la sfârșit, chiar de erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sunt mai multe provincii în care vi s-ar putea acorda azil. După ce vă veți reuni aliații, veți putea, cu siguranță, să vă reabilitați. Nagasaka Chokan încuviință, iar Katsuyori prinse să tindă în acea direcție. Își aținti ochii asupra lui Taro, rămânând tăcut un moment. Apoi, se întoarse spre doamna de onoare și spuse: Vom pleca. Astfel, sfatul lui Taro fu refuzat de tatăl său. Băiatul se întoarse în tăcere, cu capul în piept. Mai rămânea întrebarea dacă să fugă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu siguranță, să vă reabilitați. Nagasaka Chokan încuviință, iar Katsuyori prinse să tindă în acea direcție. Își aținti ochii asupra lui Taro, rămânând tăcut un moment. Apoi, se întoarse spre doamna de onoare și spuse: Vom pleca. Astfel, sfatul lui Taro fu refuzat de tatăl său. Băiatul se întoarse în tăcere, cu capul în piept. Mai rămânea întrebarea dacă să fugă la Agatsuma sau să se fortifice în zona Muntelui Iwanodo. Dar, indiferent ce drum alegeau, abandonul capitalei și fuga era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
uimire. — Numai atâția sunteți? întrebă el. La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau însă multe palanchinuri și lecției lăcuite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
întrebă el. La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau însă multe palanchinuri și lecției lăcuite pentru soția seniorului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vai, la cătunul de munte Komagai, Katsuyori și însoțitorii lui descoperiră că singurul om pe care contaseră se răzgândise pe neașteptate. — Refugiați-vă în altă parte! Blocând cărarea alpină spre Sasago, Oyamada Nobushige împiedica grupul lui Katsuyori să treacă. Katsuyori, Taro și tot grupul nu mai aveau încotro. Tot ce puteau face era să schimbe direcția și o luară la fugă spre Tago, un sat de la poalele Muntelui Temmoku. Primăvara era în deplină putere, dar munții și câmpiile, cât vedeau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și a fiului său. Se vedea că soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească din timp pentru acel moment. În tăcere, îi oferi soțului ei ceașca. Luând-o în mână, Katsuyori sorbi o înghițitură și i-o trecu lui Taro. Apoi, o împărți cu soția lui. — Stăpâne, o ceașcă pentru frații Tsuchiya, spuse ea. Tsuchiya, trebuie să-ți iei rămas bun cât încă ne mai aflăm în astă lume. Tsuchiya Sozo, valetul personal al lui Katsuyori, și cei doi frați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
zbârnâitul unei săgeți și, curând, peste tot în jurul lor, se înfigeau săgeți în pământ. Din depărtare, se auzeau ecouri de împușcături. — Au venit! — Pregătiți-vă, stăpâne! Războinicii se ridicară toți odată. Katsuyori își privi fiul, observându-i îndârjirea. — Ești gata? Taro făcu o plecăciune și se ridică, răspunzând: — Sunt gata să mor aici, lângă dumneata. — Atunci, ne luăm rămas bun. În timp ce tatăl și fiul păreau gata să se repeadă asupra inamicului, soția lui Katsuyori îi strigă din spate bărbatului ei: — Voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
jos și luă o halebardă, după care ridică o sabie lungă. De-acum, inamicul ajunsese chiar în fața lui, iar o luptă între tăioasele lame dezgolite n-avea să dureze mai mult de un moment. — Acesta e sfârșitul! — Senior Katsuyori! Senior Taro! Am să v-o iau înainte! Strigând încoace și-ncolo de la unul la altul, ultimii oameni ai clanului Takeda erau doborâți, pe rând. Armura lui Katsuyori se înroșise toată. — Taro! își chemă el fiul, dar avea vederea încețoșată de propriu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mult de un moment. — Acesta e sfârșitul! — Senior Katsuyori! Senior Taro! Am să v-o iau înainte! Strigând încoace și-ncolo de la unul la altul, ultimii oameni ai clanului Takeda erau doborâți, pe rând. Armura lui Katsuyori se înroșise toată. — Taro! își chemă el fiul, dar avea vederea încețoșată de propriu-i sânge. Toți cei din jur păreau dușmani. — Stăpâne! Încă mai sunt aici! Sozo e lângă dumneavoastră! — Sozo, repede... voi comite seppuku. Rezemându-se de umărul valetului, Katsuyori se retrase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de fier. Acoperiți cu răni de la nenumăratele săbii și lănci, frații Tsuchiya muriră, încununați de glorie. Fratele cel mijlociu stătuse cu fiul lui Katsuyori de la început până la sfârșit. Tânărul senior și vasalul său fură loviți și uciși în același timp. Taro era considerat un tânăr frumos și până și autorul Cronicilor lui Nobunaga, care nu a manifestat nici un pic de înțelegere în descrierea morții clanului Takeda, i-a lăudat inimoasa și superba moarte. Având doar cincisprezece ani și fiind dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
frumos și până și autorul Cronicilor lui Nobunaga, care nu a manifestat nici un pic de înțelegere în descrierea morții clanului Takeda, i-a lăudat inimoasa și superba moarte. Având doar cincisprezece ani și fiind dintr-o familie ilustră, chipul lui Taro era foarte rafinat, cu pielea albă ca zăpada. Îi întrecuse pe alții în bărbăție, refuzase să întineze numele familiei și-și păstrase curajul până la moartea tatălui său. Nu exista nimeni care să considere că faptele lui ar fi avut pereche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572

și orice tâmpit ar trebui să aibă demnitatea sa, fiindcă poate măcar a prins la timp de veste că face parte din specia umană care este neîndoielnic regele, sau regina (alegeți D-vs) naturii. Dar oamenii acestor meleaguri, mai au o tară moștenită și probabil transmisă cu sfințenie din tată în fiu. Este vorba, despre acea tendință de curbare imediată a șirei spinării, spre iertătorul pământ, numai cât adie prin preajmă respirația vreunui șef cu ceva putere asupra lui. Devine imediat umil

Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603

Un tip la înălțime Mulțumiritc "Mulțumiri" Le mulțumesc: Lui Dumnezeu pentru tot. Sheilei Collins pentru că este cea mai bună bunică din lume. Lui Eamonn și Daphne Mackle pentru că sunt niște părinți minunați. Surorilor mele, Tara și Naomi, și prietenelor mele, Leah, Noelle, Catherine, Karen, Fiona, Niav, Rachel, Barbara și Angela, Leisei și în special lui Roxanne Parker. Lui Sine Quinn și Marjorie Parker pentru munca lor asiduă și lui Alison O’Reilly pentru PR. Lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
pentru prima oară. —Nici eu nu vreau nimic. —Ei bine, atunci vă iubesc și vă părăsesc, spun veselă. Ne vedem la Milano. Închid ușa carlingăi și trag aer în piept. Apoi mă opresc să stau de vorbă cu Tania și Tara, cele două fete care lucrează în față. Sunt amândouă stewardese cu vechime și sunt cu câțiva ani mai în vârstă ca mine. De asemenea, ambele sunt logodite, așa că sunt sigură că și-au petrecut mare parte din drum sporovăind despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
știu de ce, dar pari foarte mulțumită de tine, mă tachinează Tania în timp ce-mi toarnă un pahar de suc de portocale. Vreun bărbat la orizont? — Păi, cam așa ceva, spun eu înroșindu-mă discret. Nu dăm nume? se alătură și Tara discuției. Nici un nume deocamdată. E oarecum pe ascuns. —Hmm, face Tara răsucindu-și diamantul strălucitor pe deget. Cumva nu-mi place cum sună asta. —Ai o aventură? întreabă Tania cu ochii mari, trăgându-și mânecile entuziasmată. E cineva de la serviciu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
în timp ce-mi toarnă un pahar de suc de portocale. Vreun bărbat la orizont? — Păi, cam așa ceva, spun eu înroșindu-mă discret. Nu dăm nume? se alătură și Tara discuției. Nici un nume deocamdată. E oarecum pe ascuns. —Hmm, face Tara răsucindu-și diamantul strălucitor pe deget. Cumva nu-mi place cum sună asta. —Ai o aventură? întreabă Tania cu ochii mari, trăgându-și mânecile entuziasmată. E cineva de la serviciu? — Desigur, mă hotărăsc eu să intru în joc. Și îl cunoașteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
soția lui. Și ea lucrează ca însoțitoare. Doamne, sper că nu e o prietenă de-a voastră! Cele două fete schimbă priviri deranjate. Gluma mea a picat prost. Brusc îmi aduc aminte că ambele sunt logodite cu piloți. Și iubitul Tarei e la a doua căsătorie. Prima lui soție era tot o stewardesă. Rahat. Pielea mi-e salvată de anunțul lui Mike. Aterizăm în cincisprezece minute. Doar glumeam, apropo, le spun neconvingător fetelor pe când mă grăbesc prin carlingă asigurându-mă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-i așa? Mike zâmbește politicos și pleacă. Alan, copilotul, se ține după el. Sunt sigură că nici măcar nu bea, dar mai degrabă s-ar plimba prin aeroport decât să rămână aici să bârfească cu fetele. —Te enervează aia? mă întreabă Tara plină de compasiune, odată ce au plecat. —Cine, Lydia? Nu, e în regulă, mint eu. Am observat că se duce la carlingă ca albina la zahăr, zice Tania. Cred că i-a înnebunit pe băieți. Poate le place compania ei. Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
împunsă inima cu o sabie, iar în mintea mea încă domnește confuzia. Nu cred că am asimilat încă totul. —Norocosul, zice Tania, plină de ironie în glas. — Se pare că e tipul din DreamBoat. —Cine? —Adam Kirrane. Nu se poate! Tara aproape își scapă cuțitul și furculița. Doamne, cum a pus ea mâna pe el? Tania e la fel de surprinsă. —Nu știu. Probabil a agățat-o în timpul unui zbor. Sunt pe val. Nu mă pot opri din vorbit, parcă aș fi o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
fără să înțeleg. Păi, el e un megastar, știi doar. Probabil o să ajungă cu altă vedetă. Majoritatea așa fac. Vreau să spun că toată viața lor e ca un mare truc publicitar. Nu sunt ca oamenii obișnuiți. Așa e, încuviințează Tara. El nu o să se așeze la casa lui cu cineva ca Lydia. E o fată frumușică, dar ce-ar putea să-i ofere? — Da, o să fie doar o aventură de-o noapte, adaugă Tania. Până mâine o să fie cu altcineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
El nu o să se așeze la casa lui cu cineva ca Lydia. E o fată frumușică, dar ce-ar putea să-i ofere? — Da, o să fie doar o aventură de-o noapte, adaugă Tania. Până mâine o să fie cu altcineva. Tara se ridică și se oferă să-mi toarne o ceașcă de ceai. Accept bucuroasă. O ceașcă de ceai o să mă ajute să mă liniștesc. Dar mi-ar prinde bine ceva mai tare, sincer. Mult mai tare. — Se pare că are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
ca să-i las pe oamenii de serviciu să aspire sub scaunul meu. — Cine are? —Adam Kirrane. —Chiar așa? Vorbești serios? Nu știam asta. Tania mă privește întrebător. Păi, nu ne-ar invita pe noi în oraș, pentru că suntem logodite, râde Tara. Dar nu aș fi refuzat. Dacă mai eram singură, vreau să spun. Haha. — Deci... nu ați auzit să fi invitat în oraș alte fete? Clatină amândouă din cap și, într-un fel ciudat, mă simt cumva ușurată. Preț de câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
stă la doar câțiva metri de mine. Văd o vacanță în străinătate; plaje albe și mare limpede, albastră. Poate o insulă. — Ah, asta va fi luna de miere, se luminează Tania. Mergem în Maldive. Pfiu! Tania o trimite apoi pe Tara să-i citesc viitorul. Doamne, începe să-mi pară rău că m-am băgat în jocul ăsta prostesc. Dar nu are rost să dau acum înapoi, așa că îi spun cam aceleași lucruri pe care i le-am spus și Taniei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
să-mi pară rău că m-am băgat în jocul ăsta prostesc. Dar nu are rost să dau acum înapoi, așa că îi spun cam aceleași lucruri pe care i le-am spus și Taniei. Dar cum inelul de logodnă al Tarei are cel mai mare și mai greu diamant pe care l-am văzut în viața mea, adaug că văd că se mărită cu un bărbat bogat. Da, logodnicul meu chiar câștigă mulți bani, recunoaște ea candidă. — Și cumva nu te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]