714 matches
-
cu care opereaz] etică sunt binele și corectitudinea. Prin urmare, structura teoriei etice este determinat] în mare m]sur] de modul în care definește și îmbin] aceste dou] noțiuni fundamentale. Cea mai simpl] modalitate de relaționare este dat] de teoriile teleologice, conform c]rora binele este definit independent de corectitudine, iar corectitudinea este definit] ca element de maximizare a binelui. Doctrina deontologic] este definit] prin contrast cu cea teleologic] astfel: (...) o teorie care fie nu definește binele independent de corectitudine, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
noțiuni fundamentale. Cea mai simpl] modalitate de relaționare este dat] de teoriile teleologice, conform c]rora binele este definit independent de corectitudine, iar corectitudinea este definit] ca element de maximizare a binelui. Doctrina deontologic] este definit] prin contrast cu cea teleologic] astfel: (...) o teorie care fie nu definește binele independent de corectitudine, fie nu interpreteaz] corectitudinea că pe un factor de maximizare a binelui. (1971, p. 30) Deontologii resping ideea definirii corectitudinii prin bine, precum și aceea c] binele ar fi premerg
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
trebui s] fac] agenții individuali și morali, r]spunzând st]rilor de valoare. În funcție de punctul de vedere exprimat în aceast] problem], teoriile morale se împart de obicei în teorii consecințialiste și teorii non-consecințialiste sau, folosind o terminologie mai veche, teorii teleologice și neteleologice: cele neteleologice se identific] uneori cu cele deontologice, iar câteodat] se subordoneaz] acestora. Acest eseu trateaz] teoriile consecințialiste că teorii ale corectitudinii, iar nu că teorii ale valorii sau ale binelui. S] presupunem c], într-un moment de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
astfel de dorințe în organisme simple care nu au un sistem nervos central. Poate afirmația c] toate viet]țile împ]rt]șesc o dorinț] de a tr]i este o afirmație metaforic] pentru ideea c] organismele sunt organizate în mod teleologic, astfel încât ele funcționeaz] în mod general în moduri care promoveaz] propria supraviețuire sau pe cea a propriei specii. Dar de ce ar trebui ca acest fapt s] ne induc] ideea respectului pentru toate viet]țile? Sugerez c] etică respectului vieții își
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
orice pas, de la „statul unificat” al lui Burebista XE "Burebista" , care se suprapune peste frontierele ideale din 1918, până la unirea lui Mihai Viteazul XE "Mihai Viteazul" . Mai mult decât atât, Întreaga istorie românească este Învestită cu acest sens, este profund teleologică, evoluând În mod „legic” către unirea tuturor teritoriilor românești Într-un stat unic, desăvârșită la Alba Iulia. Toate eforturile anterioare ale românilor ar fi servit acestui scop final, Înscris Într-o carte a destinului neamurilor, toate realizările lor culturale ar
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
carte pe nedrept hulită, des citată pentru a fi criticată, dar prea puțin citită de confrații săi români: Explicațiile care Încearcă să precizeze cauzele războiului civil din Transilvania se repartizează În trei grupe. Cele care Înclină spre modelele eruptive sau teleologice apreciază că recurgerea la arme a fost o consecință logică a mizeriei, suferinței și umilinței seculare, apoi a amplificării lor insuportabile, precum și a faptului că emanciparea iobagilor nu a răspuns așteptărilor, iar revendicările naționale românești au fost respinse. La cealaltă
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
corespunzând doctrinei liberale a secolului al XIX-lea, din care derivă negarea inevitabilității războiului sau a consecințelor belicoase ale anarhiei principala țintă a atacurilor lui E.H. Carr; c. principiile liberale de filosofie a istoriei și anume viziunea lineară, direcțională și teleologică ce conduce la credința în ideea de progres vehiculată de internaționaliștii liberali interbelici, în opoziție cu perspectiva ciclică a istoriei utilizată de adepții Realpolitik-ului; d. dezvoltarea organizațiilor internaționale ca instrument al creării, menținerii și consolidării păcii la nivel internațional, susținută
IDEALISMUL UTOPIC. In: RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
nu sunt două paradigme incomensurabile. Recunoscând că în trecut omiseseră a se poziționa explicit în spațiul liberal ceea ce a generat anumite confuzii , autorii admit că studiul lor venea pe fondul preocupărilor liberale asupra interdependenței, încercând să evite argumentele de factură teleologică. Însă excluderea acestui tip de argumentație, prezentă în alte variante de reflecție liberală, nu însemna absența oricăror preocupări normative din partea teoreticienilor liberali (pluraliști) ai interdependenței și, ulterior, a neoliberalilor. Cooperarea internațională este un obiectiv ce trebuie promovat, inclusiv prin recomandările
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
personalității mediocre și limitate. II.2.2. Problemele fundamentale ale filosofiei politice moderne II.2.2.1. Apariția statului Problema fundamentală cu care se confruntă filosofia politică a epocii noastre este devenirea statului modern. Firește că această formulă este prea teleologică pentru a descrie cu precizie situația istorică. Ea sugerează că statul modern a constituit momentul final necesar al evoluției normale din istoria universală, chiar dacă el a apărut ca rezultat al unor constelații specific europene, fiind exportat din Europa în întreaga
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
promovează ideea potrivit căreia elevului trebuie să i se ofere cât mai multe contexte cognitive prin care ar putea atinge obiectivele și competențele vizate; împărțirea conținuturilor instructiv educative în unități de învățare și resurse educaționale. Principalele lor caracteristici sunt: coerența teleologică - din punctul de vedere al obiectivelor sau competențelor educaționale vizate; ele prefigurează comportamente dezirabile specifice, care se obțin în condițiile integrării competențelor educaționale; coerența tematică internă - sunt unitare din punctul de vedere al conținuturilor instructiv-educative pe care le include; caracterul
Competenţa profesională în sistemul educaţional by Marin Pânzariu, Andrei Enoiu-Pânzariu () [Corola-publishinghouse/Science/734_a_1172]
-
Etica medicală 170 referințe Eugen Coșeriu 86 referințe Eugen Ionescu în fondurile BCU „Mihai Eminescu” 309 referințe Eugen Simion 1996 - 2003. Cărți, articole 127 referințe Exilul românesc în fondurile BCU „Mihai Eminescu” din Iași (cărți și articole) 608 referințe Explicația teleologică 64 referințe Familia în dreptul internațional privat 11 referințe Familia Lecca - 125 referințe Femei. Feminism 311 referințe Fenomenologie 225 de referințe Filosofia istoriei 235 de referințe Funcția și funcționarul public 74 referințe George Călinescu. Bibliografie selectivă 795 referințe Gradul de păstrare
BCU Iaşi:Parcurs sentimental:schiţă monografică by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Science/443_a_752]
-
analiză a adecvării lor ca principii de organizare și reglementare a treburilor politice într-un context particular sau altul"42. Ca și Williams, Rossi găsește că această aspirație este inerentă în două tipuri de abordări ale filosofiei politice: abordarea substanțială/teleologică și abordarea procedurală/deontologică. În abordarea substanțială/teleologică, al cărei reprezentant paradigmatic este (tot) utilitarismul, filosoful politic "caută să descopere acele principii ale dreptății care să maximizeze binele social"43, în vreme ce în abordarea procedurală/deontologică, al cărei reprezentant exemplar este
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
și reglementare a treburilor politice într-un context particular sau altul"42. Ca și Williams, Rossi găsește că această aspirație este inerentă în două tipuri de abordări ale filosofiei politice: abordarea substanțială/teleologică și abordarea procedurală/deontologică. În abordarea substanțială/teleologică, al cărei reprezentant paradigmatic este (tot) utilitarismul, filosoful politic "caută să descopere acele principii ale dreptății care să maximizeze binele social"43, în vreme ce în abordarea procedurală/deontologică, al cărei reprezentant exemplar este (tot) John Rawls, filosoful politic "urmărește să rezolve
În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale by Eugen Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
consolidări ale unui echilibru intern și extern care le-au dat acelor principi iluzia de a fi reușit să imite stilul imperial. (Pippidi 22) O presiune istorică aduce așadar puterea statală românească în situația, repede asimilată, de a-și confunda teleologic domnia cu programele politice ale ultimilor basilei (bizantini), pentru apărarea teritoriului creștin, interpretând însă această apropiere într-un fel pentru practică și în altul pentru imaginea sa. Procesul de întemeiere a Țărilor Române a condiționat modul în care a fost
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și considerată, conform judecății de gust, ca fiind operă de artă. Facultatea imaginației este înțeleasă de Immanuel Kant ca fiind esențială pentru judecata estetică, în timp ce obiectivitatea unei opere este dată de relația dintre judecata de gust și morală sau judecata teleologică de ordin natural 4. Mergând pe linie kantiană putem vorbi de obiectivitatea operei de artă atât timp cât există anumite principii morale sau un telos natural prin care putem recunoaște finalitatea operei de artă. Dogmatismul kantian pare să țină artele în limitele
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Pretoria, fiecare partid comunist a corespuns acestor criterii fundamentale. și, tot așa cum catolicismul sau democrația s-au răspândit în toată lumea fără a-și pierde identitatea, comunismul leninist și-a păstrat-o pe a sa datorită statului, întotdeauna predominant, al dimensiunii teleologice. Astfel, dincolo de diversitățile ținând de spațiu și de timp, acest dicționar este intitulat „al comunismului” în măsura în care autorii doresc să sublinieze dubla unitate a fenomenului: cea a oamenilor și a grupurilor care s-au reclamat de la „Idee”, de la secta evreiască a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
apoi cu germanul Karl Liebknecht. Astfel, în timpul marii foamete* țărănești din era țaristă, în 1891-1892, el declară că „distrugând economia țărănească primitivă, foametea ne apropie obiectiv de scopul nostru final, socialismul*, etapă imediat posterioară capitalismului”. Vladimir are deja o viziune teleologică și doctrinală a societății și a istoriei. în 1895, el creează împreună cu Iuri Martov Uniunea de Luptă pentru Emanciparea Clasei Muncitoare, fapt care are drept consecință arestarea și deportarea sa în Siberia, pentru o perioadă de trei ani. Profită de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de adeziune la Internaționala Comunistă*. Impus încă din anii 1920 prin intermediul bolșevizării și apoi al stalinizării partidelor comuniste, acest model de organizare va constitui - împreună cu doctrina și strategia/tactica* hotărâte de Moscova - unul dintre cele trei elemente fundamentale ale dimensiunii teleologice a partidelor comuniste. Acolo unde vor izbuti să iasă din starea de sectă și să obțină o audiență de masă - PCF* în 1934-1938 și după 1944, PCI* după 1944 -, PC de opoziție vor deveni, potrivit expresiei lui AnnieKriegel, niște contra-societăți
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
chiar de a le disprețui și încălca, a fost comună tuturor regimurilor comuniste, cu excepția fazei preluării puterii. Cum performerii comuniști făceau parte din două sisteme concurente - societatea internațională și sistemul comunist -, politica lor externă cuprinde, prin urmare, două dimensiuni. Prima, teleologică, trimite la proiectul revoluționar, la principiile și structurile sale. A doua, societală, include tot ceea ce ține de societatea internațională. Toate problemele de care se lovesc unitățile sistemului comunist decurg din articularea, tensiunile, conflictele și ierarhia existente între cele două dimensiuni
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și ierarhia existente între cele două dimensiuni. Dar nu e foarte clar care dintre cele două o comandă pe cealaltă. Pentru realiști, dimensiunea societală - principiile, regulile și instituțiile care guvernează raporturile dintre unitățile societății internaționale - este mai importantă decât dimensiunea teleologică. Astfel, tratatul de la Brest-Litovsk, semnat de Lenin* cu Germania imperială, în martie 1918, ar fi primul pas al URSS spre integrarea sa în sistemul internațional westfalian și ducerea unei politici externe bazate pe echilibrul puterilor și constrângerile geopolitice. Acesta a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vid”, „un loc abstract al puterii care nu se confundă cu nici o persoană concretă, un loc de pură reprezentare” (Schnapper, 1994, p. 95). Cele spuse până acum ne-ar putea face să ne gândim că, În urma unui proces liniar, orientat teleologic, am trecut de la o apartenență cetățenească definită de caracterul concret al filiației biologice la o cvasi-dematerializare a unei legături universal accesibile. Dar aceasta ar Însemna, pe de-o parte, să neglijăm faptul că transcendența prin politic a Îmbrăcat forme istorice
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
urmărit, ci tocmai prin refuzul său de a opera dinainte o alegere dintre scopurile și proiectele concurente” (Sandel, 1997, p. 256). Dezbaterea privitoare la prioritatea dreptății sau a binelui reia opoziția canonică dintre moralele deontologice de tip kantian și cele teleologice de tip aristotelian. Larmore ( Larmore, 1993, p. 46) ne oferă o prezentare clară a acestei confruntări dintre obligație și virtute: „Valoarea etică poate fi definită fie prin ceea ce se impune pentru agent, oricare ar fi scopurile sau dorințele sale, fie
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
pentru un grup profesional (al specialiștilor), normarea reprezintă un proces mai puțin dificil decît cel de transformare a comportamentului lingvistic al întregii societăți. În principiu, ceea ce a realizat voința normativă ar trebui să devină o necesitate pentru membrii societății, instituirea teleologică, prin urmărirea unui scop determinat, manifestîndu-se printr-o mutație în bazele ontologice ale gîndirii și ale acțiunii umane. Prin acțiunea voinței normative se produce trecerea din fenomeneal în esențial și din accidență în necesitate, întemeindu-se astfel o formă a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mântuirea este un efort personal, împletirea destinelor individuale alcătuiește destinul omenirii. Toată povestea asta a istoriei lumii are un singur sens, pe care filozoful Alexandru Mironescu îl rezumă astfel: "Promovarea și împlinirea unui destin spiritual al omenirii 81. Sensul, componenta teleologică a istoriei, este asociat la părintele Daniélou cu ceea ce el numește misterul istoriei. Dacă sensul nu poate fi deslușit decât abia la sfârșit, misterul istoriei ar putea fi descoperit treptat, din punerea cap la cap a kairoi-lor și din "ambivalența
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
la mijloc între Bossuet și Voltaire, între teologie și filozofia istoriei, întrucât providența se confundă cu filozofia până aproape de anularea ei. Prin folosirea metodei filologice în istorie și a raționamentului contextual ca mijloc de mediere între interpretările mecaniciste și cele teleologice, între natură și rațiune, Vico încearcă să stabilească o corespondență între planul divin al mântuirii și natura imanentă a omului. Kant, asemenea lui Vico, a combinat aspectele sincronice cu cele diacronice ale "mâinii invizibile" în remarcile despre planul ascuns al
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]