45,789 matches
-
se ține în continuare departe de viața politică, neagreând guvernarea mareșalului Pilsudski. înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, semnează în periodice cu pseudonimul Z. Niewieski capitole dintr-un roman polițist, Posedații, pe care nu mai apucă să-l termine, plecând în august, ca invitat, în călătoria inaugurală a unui transatlantic polonez, în Argentina. Va rămâne acolo aproape două decenii și jumătate. Neglijat de scriitorii din Buenos Aires din 1947 până în 1953, când se va consacra exclusiv literaturii. Concepe aici comedia
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
în detalii, dar răspunsurile lui Aharon Appelfeld la întrebările avizate puse de doamna Minh Tran Huy, redactor-șef adjunct la "Le Magazine littéraire", sînt extraordinare în sobrietate și modestie, te incită să-i citești romanele. Un lucru e clar după ce termini revista: redacția condusă de domnul Hue și doamna Huy știe să-și împărtășească pasiunea pentru literatură.
"Le Magazine littéraire" by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12383_a_13708]
-
acela de care tremurau toți? Nu i se înmuiau genunchii lui Eugen Barbu, când îl vedea, trecând în limuzină, la Șosea, pe Paul Niculescu-Mizil? Pauza de publicitate - ultima din acest veac - îi taie avântul: la reluare va arăta șters, tern, terminat. Așadar și prin urmare, întrebări binevoitoare, răspunsuri măsurate, câte un detaliu care promite ceva - un spectacol, la urma urmei. Unchiul din America. Ultimul mohican. Mortul din ladă. Insul se recomandă așa cum își închipuie că este, cu fapte bune, din care
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
firea ei numa dacă fiul împăratului vecin cu ăl de Roșu, împăratul de Verde, ar vedea-o și i-ar adresa o vorbire" Da' băiatul n-are timp! Că traduce cică o carte de istorioare pă care trebuie s-o termine neapărat până ce cade zăpada" (urmare)
Prințesa urgisită (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12451_a_13776]
-
de corupți și de otrepe... Aflându-se în vervă creatoare și știind că barzii nu suportă să le critici opera, abia am cutezat să-i atrag atenția că pluralul țepe e o licență și că... Nu m-a lăsat să termin și s-a repezit: "Cum? Când lumea (mi-)e deschisă" la hoții și indecență, Și când toți neisprăviții dau examen de licență - "O, tu nici visezi, bătrâne", cât de nulă este nula Și ce țepe se dau astăzi fără-acordul lui
Poetul C.Haralampy și Monstrul din Montreal by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12458_a_13783]
-
pînă la Gara de Nord (unde a trebuit să-și cumpere și bilet de peron). Din păcate sau din fericire, la întrebarea Cronicarului: "Aveți Idei în dialog, revista asta... nou apărută..." răspunsul vînzătorilor a fost același: "N-o mai avem, s-a terminat!". "Cum se poate, a spus Cronicarul destul de supărat, doar e o revistă lunară?" "Au testat și ei piața!" a explicat cu bun-simț unul dintre vînzători. După cum se vede, testul arată interes mare pentru noua publicație. Cronicarul, care și-a procurat
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12439_a_13764]
-
crimei), metamorfozându-se până la climaxul tragic. Există un echilibru remarcabil între cele două fațete ale filmului: cel de detectiv și cel psihologic, aspecte care funcționează consubstanțial, pentru că intriga polițistă conferă veridicitate tragediei. Echilibrul e evident în final; filmul nu se termină cu aflarea/pedepsirea vinovatului, ci cu o paradă la care personajele supraviețuitoare se observă reciproc. Stilul cinematografic e sobru, clasic: puține artificii, camera, când nu stă aproape de personaj, adică arareori, se mulțumește cu imagini cu cartierul în care se petrece
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
deconstruiește pictura, sintetizează trasee, sistematizează etape, susține ritualuri de inițiere pe tot parcursul de la coala albă la opera finită și lasă posterității ușa întredeschisă către viscerele propriei creații, adică ale creației înseși, prefăcîndu-se că n-a mai apucat să-și termine lucrarea. Non-finitul celor două lucrări ale lui Leonardo, ca de altfel și acela al Sclavilor lui Michelangelo, este un alt fel de finit, un alt discurs asupra materiei, a limbajului și a gestului, dar unul care nu putea fi oferit
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]
-
acțiune simetrică, abreviată pînă în vecinătatea interjecției, la Himerele lui Paciurea. Însă momentul care închide cea mai amplă și mai profundă luptă a sculpturii împotriva ei înseși, este tema Păsărilor, începînd cu Măiastra cea abia temperată în elanu-i figurativ și terminînd cu Pasărea în văzduh, cu acea flamă care despică spațiul prin propriile-i energii luminoase și calorice. Ceea ce Brâncuși începuse prin Ecorșeu se încheie cu Pasărea în văzduh, iar intervalul astfel configurat conține nu numai rezumatul unei întregi istorii a
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]
-
zilei, că ai vreme... Da" răspunde-mi la o singură întrebare: de ce n-ai luat exemplu de la parlamentărițe? Că aveai acum o pensie faină nu una de câteva sute ca să te ținem noi în spate... Așa că, gata, doamnă, s-a terminat parastasul! Nu te mai țin: du-te unde vezi cu ochii: la Năstase, la Constantinescu, la Stolojan, la Băsescu " unde vrei! Astea ți-s hăinuțele, salut și drum bun, că și zestrea fiică-ti a fost un curcan rahitic, hrănit
Laptop-ul ca prajitor de Pâine by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12479_a_13804]
-
istorie a așa-numitei "generații a războiului". Fără să intrăm în prea multe detalii biografice, menționăm că Sergiu Filerot, sub adevăratul său nume Gheorghe Niculescu, născut la Craiova în 3 februarie 1921, își începe activitatea literară încă înainte de a-și termina cursurile liceului "Mihai Viteazul" din București, G. Călinescu publicându-i în Jurnalul literar (Iași, 1939) prima poezie (Monahală), cu pseudonimul N. Veghe. La nici un an de la absolvirea liceului, în cursul lunii martie 1940 este angajat ca funcționar tehnic la Tipografia
Marin Preda: Corespondența de tinerețe by Marian Iancu () [Corola-journal/Journalistic/12495_a_13820]
-
său clasic: Înaintea focului de la 1847 ... mergând drept pe ulița Colții spre Sf. Gheorghe era o piață triunghiulară cu trei ulițe - una ducea spre Bărăție, alta spre hanul Filaret, iar a treia spre mahalaua Scaunelor... Rânzei schimbă pixul care se terminase și continuă cu cel de rezervă... Pe la 1814, aceste ulițe erau așternute cu scânduri de stejar și aveau pe dedesubt canaluri de lemn pentru scurgerea apelor. A îmbla însă pe asemenea poduri era o adevărată tortură, căci ele erau pline
Crochiuri de epocă (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12516_a_13841]
-
dar asta pentru că nu pot fi împreună și în viață totodată. Julien (Guillaume Canet) și Sophie (Marion Cotillard), protagoniștii filmului lui Yann Samuell, blazați încă din copilărie, suferă de un cinism subtextual - nu pot să creadă că dragostea nu se termină și aleg s-o conserve într-un fel original: rămânând într-o fundație în timp ce se toarnă beton peste ei. Dar acesta e doar unul dintre finalurile alternative oferite de film" Povestea începe cu ce se și sfârșește, o cutie pictată
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]
-
în jurul cuplului îngropat în ciment, făcut să arate la fel de fluid și transparent ca apa dintr-un acvariu. Multe din aceste detalii duc cu gândul la Amelie. Deși măgulit de comparație, Yann Samuell declară că scenariul, complet cu detaliile vizuale, era terminat acum doi ani, înainte de lansarea lungmetrajului lui Jeunet. Într-adevăr, ambele filme mizează pe construcția unui univers feeric, doar că la Samuell feeria e în plină coliziune cu banalul cotidian, care are șanse mult mai mari de supraviețuire.
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]
-
O tabără susținea că totul e o bazaconie, că așa ceva nu se poate, că satelitul nu-i decît o invenție, "o propagandă", că de fapt este vorba despre un avion special trimis de americani ca să-i spioneze pe ruși, să termine dracului o dată cu tot comunismul ăsta, și de-aia se duce el spre Serbia, că au americanii înțelegere cu Tito care e dușmanul rușilor și că acolo, în munți, a fost amenajat un aeroport secret pe care avionul aterizează și se
Vizualitate și metafizică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12500_a_13825]
-
sub braț m-a transformat în cineva special, căruia i se iartă că-i un pic cam bizar, și-n nopțile vesele ale anilor charlestonului și-ai petrecerilor, atât la Feixes, cât și la Barcelona, orice bairam ca lumea se termina într-un pat cu chirie. Mai puțin ale mele. - Hai. Maurici, dă-o dracu', hai cu mine. - Te-aștept în salon, iau un ceai. - Nu fi fătălău, urcă. Pierzi... Tatăl tău îmi ținea predici: îmi demonstra cât de dăunător e
Umbra eunucului by Jana Balacciu Matei () [Corola-journal/Journalistic/12501_a_13826]
-
Jens Nielsen, partenerul de viață al Aglajei și de Ludwig Metzger pentru ca spectatorul să poată citi textul. Poemul (sau povestea) de pe rochie nu figurează însă în ultima ei carte pregătită spre publicare cu grijă maximă, începînd cu selecția textelor și terminînd cu orînduirea lor în cuprinsul volumului, încheiat la 31 octombrie 2001, cu trei luni înaintea sinuciderii. Din testamentul pe care îl întocmise încă din martie 2000, rezultă că ea ținea mult ca volumul de proze scurte să fie publicat. Pe
Marea dereticată, șosetele închiriate și Doamna Untură by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12502_a_13827]
-
nu atât flexibilitate se cere, mai exact putere de a îndura - pentru că asta a fost, ca să spun așa, condiția supraviețuirii mele, în timpul regimului comunist - ci, mai cu seamă, păstrarea intactă a resurselor de scepticism. M.I.: Cum erați când s-a terminat războiul? B.E.: Când s-a terminat războiul eram un tânăr foarte umilit care făcuse, ani de zile, muncă obligatorie. Întâi, la Ťvelodromť, unde am învățat pentru prima oară ce înseamnă munca fizică săpând, plivind și culegând legume. Apoi, condamnat de
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]
-
exact putere de a îndura - pentru că asta a fost, ca să spun așa, condiția supraviețuirii mele, în timpul regimului comunist - ci, mai cu seamă, păstrarea intactă a resurselor de scepticism. M.I.: Cum erați când s-a terminat războiul? B.E.: Când s-a terminat războiul eram un tânăr foarte umilit care făcuse, ani de zile, muncă obligatorie. Întâi, la Ťvelodromť, unde am învățat pentru prima oară ce înseamnă munca fizică săpând, plivind și culegând legume. Apoi, condamnat de aceleași legi rasiale la o alt
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]
-
secvențele narative juxtapunîndu-le, nu înlănțuindu-le. Totul poate fi așadar degustat în mod izolat și în chip separat, începînd cu moto-ul superb al cărții - ,Să-ți dai viața pentru un vis înseamnă s-o prețuiești atîta cît merită" - și terminînd cu ultima scenă din rîndurile ei.
Scrisul Margueritei Yourcenar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11443_a_12768]
-
sale chinuite, de neuitat), adăpostit într-o mansardă a lui Chagall. De ei este legată o întâmplare semnificativă pentru amândoi. Soutine cumpărase o carcasă de vită, cu puțină carne pe ea, pentru vestitul său tablou ,Bou jupuit". Până să-l termine, carnea s-a înverzit, putrezită. Cum nu-și permitea să cumpere alt ,model", și-a luat o căldare de sânge. A împroșcat oasele ca să pară roșii, dar lichidul a îmbibat podeaua și a străbătut până la atelierul lui Chagall. Marc Zaharovici
EL by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11442_a_12767]
-
tocmai voiam să începem un nou sezon, iar eu fusesem însărcinat cu primul dineu al anului. Dar s-ar fi putut și ca sezonul să nu mai înceapă. Lucídio a vrut să știe de ce. - Grupul e pe terminate. S-a terminat și cu pofta. - De câți ani vă întâlniți? - De douăzeci și unu. Douăzeci și doi, anul ăsta. - Mereu același grup? - Da. Nu. Unul a murit și a fost înlocuit. Suntem tot timpul zece. - Toți aveți mai mult sau mai puțin aceeași vârstă
Luis Fernando Verissimo - Clubul îngerilor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11440_a_12765]
-
Nu neapărat. Poate să gătească, dar poate să și servească felurile preparate de altul. Însă el răspunde de dineu. Și de vinuri. - Ce s-a întâmplat? N-am înțeles. - Ce s-a întâmplat? - Cu pofta. Ați spus că s-a terminat și cu pofta. - Ah, da. Așa a fost. Cred că o dată cu moartea lui Ramos... pentru că Ramos e cel care a murit. Era organizatorul nostru. A făcut statutul, a comandat hârtia cu antet, invitațiile, ba a și desenat sigla clubului. Lua
Luis Fernando Verissimo - Clubul îngerilor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11440_a_12765]
-
De Sida. - Da. Lucrurile s-au schimbat. Ultimul dineu de anul trecut a fost o tristețe. Parcă nimeni nu mai suporta să vadă mutra celuilalt. Eram acasă la Chocolate Kid. La Tiago. Mâncarea a fost perfectă, dar dineul s-a terminat prost. A izbucnit chiar o ceartă între femei. Și era tocmai ultimul dineu al anului, care-i întotdeauna special. În apropierea Crăciunului. Cred că în ultimii doi ani, după moartea lui Ramos... - V-ați pierdut motivația. - Motivația, iluzia, pofta... - Tot
Luis Fernando Verissimo - Clubul îngerilor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11440_a_12765]
-
la cale de care vorbeam ne spun, în clar, că s-a făcut o alegere acolo, că noi știm, de fapt, ce se-ntîmplă, din continuarea Moromeților, bunăoară, dar că o a doua versiune nu strică niciodată. Și după ce s-a terminat războiul timpul era, aflăm, tot răbdător la Frăsinet. La masă se mestecă, deopotrivă, merinde și știri. Discută fetele, discută băieții, ca din carte, și unii, și alții, dar așa e scenariul... Între timp, istoria mare își vede de drum, pleacă
Caterinca și katiușa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11455_a_12780]