524 matches
-
(SIT-90, ) este un standard pentru calibrarea scărilor Kelvin și Celsius ale instrumentelor de măsurare a temperaturii. SIT-90 este o aproximare a scării termodinamice de temperatură care facilitează comparabilitatea și compatibilitatea măsurării temperaturii pe plan internațional. SIT-90 definește puncte fixe de la 0,65 K până la circa 1358 K (−272,5 la 1085) și este subîmpărțită în mai multe domenii de temperatură, care se suprapun
Scara Internațională de Temperatură din 1990 () [Corola-website/Science/320091_a_321420]
-
și punctul triplu al apei (273,16 K, respectiv 0,01 °C), această definiție este nepractică la temperaturi mult diferite de cea a punctului triplu al apei. SIT-90 folosește mai multe "puncte fixe" definite, toate bazate pe stări de echilibru termodinamic ale unui număr de 14 elemente chimice pure și unei substanțe compuse, apa. Multe puncte se bazează pe transformări de fază, în special de topire/solidificare a elementelor chimice pure. Cele mai joase puncte criogenice se bazează exclusiv pe relația
Scara Internațională de Temperatură din 1990 () [Corola-website/Science/320091_a_321420]
-
exceptând" contribuția potențialului electric. Un termen diferit, „potențial electrochimic”, include și contribuția potențialului electric, reprezentând potențialul total. A se vedea mai jos pentru mai multe despre această terminologie. În teza sa din 1873, "O metodă de reprezentare geometrică a proprietăților termodinamice ale substanțelor prin intermediul suprafețelor", Gibbs a introdus schema preliminară a principiilor noii sale ecuații capabilă să prezică sau să estimeze tendințele a variate procese naturale rezultate atunci când corpuri sau sisteme intră în contact. Studiind interacțiunile substanțelor omogene în contact, adică
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
folosită de Gibbs, "ε" se referă la energia internă a corpului, "η" se referă la entropia corpului iar "ν" este volumul corpului. Înțelesul precis al termenului "potențial chimic" depinde de contextul în care este folosit. Potențialul chimic al unui sistem termodinamic este cantitatea cu care energia sistemului s-ar schimba dacă ar fi introdusă o particulă adițională, menținând fixe entropia și volumul. Dacă un sistem conține mai mult decât o specie de particule, există un potențial chimic separat asociat cu fiecare
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
ridicat) și CO și HO pe cealaltă parte (mai scăzut). Întreaga energie care va fi eliberată va fi dată de Exemple similare pot fi găsite în cadrul bateriilor unde energia chimică este convertită în energie electrică. Să se considere un sistem termodinamic care conține "n" specii constituente. Energia sa internă totală "U" este postulată să fie o funcție a entropiei "S", volumul "V", și numărul de particule al fiecărei specii "N", ..., "N" Prin referirea la "U" ca "energie internă", se evidențiază că
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
înconjurător căpătând caracteristici probabilistice suplimentare. Decoerența cuantică generează "aparența" colapsului funcției de undă și justifică cadrul și modul de dezvoltare al fizicii clasice ca pe o aproximare acceptabilă. Decoerența apare atunci când un sistem interacționează cu mediul său într-un mod termodinamic ireversibil. Aceasta împiedică diferitele elemente din superpoziția cuantică a funcției de undă a sistemului plus a mediului să interfereze unele cu altele. Decoerența a fost subiectul cercetării active în ultimele două decade. Decoerența poate fi văzută ca o pierdere de
Decoerență cuantică () [Corola-website/Science/315489_a_316818]
-
fenomene de schimb de energie, cum sunt cele de schimb de căldură și lucru mecanic, de exemplu încălzirea fluidului în urma disipației viscoase. Ecuația de conservare a energiei se bazează pe primul principiu al termodinamicii. Deoarece practic toate curgerile formează sisteme termodinamice deschise, ecuația folosită este în formă vectorială: unde formula 15 este entalpia masică, iar formula 16 este gradientul temperaturii. Câmpul de presiuni la curgerea unui fluid nu rezultă din ecuațiile de conservare, el reiese indirect din ecuația de continuitate și este determinant
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
gazelor gri" ( - WSGGM) Transportul speciilor chimice este un domeniu necesar pentru transmiterea căldurii. Transmiterea căldurii prin mecanismele cunoscute este relativ lentă, adesea mult prea lentă pentru a fi utilă pentru mașinile termice. Aproape întotdeauna introducerea de căldură într-un ciclu termodinamic se face printr-o reacție chimică exotermă. Ca urmare, s-au dezvoltat modele pentru: Condițiile la limită sunt restricții impuse pe frontierele domeniului de analiză. Aceste restricții pot fi de două tipuri: Dacă pe frontiera specificată se impun atât condiții
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
În mecanica statistică, se numește fază o stare microscopică a unui sistem termodinamic la un moment dat, caracterizată prin valorile coordonatelor și a impulsurilor canonice ale punctelor materiale care îl alcătuiesc. O imagine geometrică utilă, pentru un sistem cu n grade de libertate, se obține considerând coordonatele q, q, ... q și impulsurile p
Fază (mecanică statistică) () [Corola-website/Science/325915_a_327244]
-
începe, sub îndrumarea profesorului Emil Abel și a Docentului Otto Redlich de la Insitutul de Chimie fizică al Școlii Politehnice din Viena, o lucrare experimentală de măsurare cu mare precizie a forțelor electromotoare pentru lanțuri electrochimice interesante din punct de vedere termodinamic. Între anii 1932 și 1935, în timpul vacantelor și al concediilor de studii, tot la Viena și cu aceeași îndrumare, pregătește teza de doctorat cu titlul “Űber die elektrolytische dissoziation des schweren wassers” (“Prepararea izotopului greu al hidrogenului și determinarea constantei
Emilian Bratu () [Corola-website/Science/325865_a_327194]
-
substanțe, care însă în timpul reacției nu se consumă sau nu-și schimbă compoziția chimică. În 1900 Wilhelm Ostwald definește catalizatorul ca o substanță în prezența căreiea este mărită viteza reacției chimice, fără ca ea să se consume sau să influențeze echilibriul termodinamic al reacției chimice. În chimie s-a observat că un catalizator activează energia reacției chimice printr-un mecanism de potențare. Se consideră că în timpul reacției structura catalizatorului se schimbă, el însă se reface în finalul reacției chimice. Reacția are loc
Catalizator () [Corola-website/Science/322726_a_324055]
-
lucru mecanic doar în cursa de destindere, însă aceasta este precedată de cursele de admisiune și comprimare, consumatoare de lucru mecanic, care trebuie furnizat la început din exterior. Turbinele cu gaze nu pot realiza comprimarea aerului, esențială pentru ciclul lor termodinamic decât la o anumită turație, la care trebuie aduse cu demarorul. Motoarele electrice sincrone, pentru a funcționa este nevoie să fie aduse la turația de sincronism cu ajutorul unor dispozitive considerate tot demaroare. Însă sensul principal al termenului „demaror” se referă
Demaror () [Corola-website/Science/335083_a_336412]
-
că raportul dintre capacitatea termică (calorica) a unui corp omogen și masa acestuia Unitatea de măsură a căldurii specifice în ȘI este formulă 1 (joule ori kilogram la puterea minus unu ori kelvin la puterea minus unu). În cazul unui sistem termodinamic care interacționează cu mediul înconjurător, procesul interacțiunii este însoțit de schimb de energie. Energia poate fi schimbată cu mediul exterior (înconjurător) cu variația parametrilor externi prin efectuare de lucru mecanic formulă 2 și fără variația parametrilor externi prin schimb de căldură
Capacitate termică masică () [Corola-website/Science/333269_a_334598]
-
interacțiunii este însoțit de schimb de energie. Energia poate fi schimbată cu mediul exterior (înconjurător) cu variația parametrilor externi prin efectuare de lucru mecanic formulă 2 și fără variația parametrilor externi prin schimb de căldură formulă 3. În general, într-un proces termodinamic, schimbul de energie dintre sistem și mediul înconjurător se realizează atât prin cheltuirea de lucru mecanic cât și prin schimb de căldură, bilanțul energetic al procesului interacțiunii este dat de principiul întâi al termodinamicii, exprimat prin relația formulă 4. Schimbul de
Capacitate termică masică () [Corola-website/Science/333269_a_334598]
-
Energia internă este o funcție de stare dependența numai de temperatură absolută a sistemului, formula 5 Lucrul mecanic și cantitatea de căldură sunt deci două moduri diferite de transmitere a energiei și caracterizează transformarea unui sistem fizic dintr-o stare de echilibru termodinamic în altă stare de echilibru termodinamic. Din această cauză nu are sens să se vorbească de cantitatea de căldură a unei stări de echilibru. Deci, cantitatea de căldură nu este o funcție de stare, ci o funcție de transformare. Dacă un sistem
Capacitate termică masică () [Corola-website/Science/333269_a_334598]
-
dependența numai de temperatură absolută a sistemului, formula 5 Lucrul mecanic și cantitatea de căldură sunt deci două moduri diferite de transmitere a energiei și caracterizează transformarea unui sistem fizic dintr-o stare de echilibru termodinamic în altă stare de echilibru termodinamic. Din această cauză nu are sens să se vorbească de cantitatea de căldură a unei stări de echilibru. Deci, cantitatea de căldură nu este o funcție de stare, ci o funcție de transformare. Dacă un sistem primește căldură are loc creșterea temperaturii
Capacitate termică masică () [Corola-website/Science/333269_a_334598]
-
primește căldură are loc creșterea temperaturii, în cazul cedării de căldură temperatura sistemului scade. Pentru un sistem dat, creșterea temperaturii este direct proporțională cu cantitatea de căldură primită și invers proporțională cu masa sistemului. Experimental se constată că pentru sisteme termodinamice aflate în condiții fizice identice și de mase egale dar de substanțe diferite, pentru a produce aceeași variație de temperatură în timpul aceluiaș proces termodimamic este nevoie că sistemele să schimbe cantități diferite de căldură. Prin urmare substanțele au "capabilități" diferite
Capacitate termică masică () [Corola-website/Science/333269_a_334598]
-
de căldură. Pentru caracterizarea acestei "capabilități" diferite a substanțelor se introduce mărimea fizică denumită capacitatea termică masică : formulă 15 Capacitatea termică masică, pentru un proces în condiții fizice precizate este o constantă de material ce caracterizează comportamentul termic al substanței sistemului termodinamic. Pentru caracterizarea globală a comportamentului termic al sistemului se utilizează mărimea fizică "capacitate termică" C care se definește ca fiind căldură necesară pentru a ridica cu un grad temperatura sistemului, fără schimbarea stării de agregare a unui sistem într-un
Capacitate termică masică () [Corola-website/Science/333269_a_334598]
-
este primul pas în formarea, fie a unei noi faze termodinamice, fie a unei noi structuri prin autoasamblare sau autoorganizare. este de obicei definită ca fiind procesul care determină timpul cât trebuie să aștepte un observator înainte ca o nouă fază sau o nouă structură autoorganizată să apară. Nucleația se dovedește
Nucleația () [Corola-website/Science/337374_a_338703]
-
de mare, încât este mai favorabil pentru aceasta să crească decât să se întoarcă la nimic. Atunci acest nucleu al fazei roșii crește și trece sistemul în această fază. Teoria standard care descrie acest comportament în nucleația unei noi faze termodinamice este numită teoria clasică a nucleației. Pentru formarea unei noi faze termodinamice, cum ar fi formarea de gheață în apă sub 0 °C, dacă sistemul nu este în pas cu timpul și nucleația se produce într-un singur pas, atunci
Nucleația () [Corola-website/Science/337374_a_338703]
-
se întoarcă la nimic. Atunci acest nucleu al fazei roșii crește și trece sistemul în această fază. Teoria standard care descrie acest comportament în nucleația unei noi faze termodinamice este numită teoria clasică a nucleației. Pentru formarea unei noi faze termodinamice, cum ar fi formarea de gheață în apă sub 0 °C, dacă sistemul nu este în pas cu timpul și nucleația se produce într-un singur pas, atunci probabilitatea ca nucleația să "nu" aibă loc ar trebui să sufere o
Nucleația () [Corola-website/Science/337374_a_338703]
-
poate fi nu mai mare decât zece molecule la un loc, nu este întotdeauna clar că putem trata ceva atât de mic ca pe un volum plus o suprafață. De asemenea, nucleația este în mod inerent un fenomen în afara echilibrului termodinamic, astfel încât nu este întotdeauna evident că rata ei poate fi estimată folosind proprietatea echilibrului. Cu toate acestea, calculatoarele moderne sunt suficient de puternice pentru a calcula, în esență, exact, rata nucleației pentru modele simple. Acestea au fost comparate cu teoria
Nucleația () [Corola-website/Science/337374_a_338703]
-
pasiv, este ambiguă. De obicei, designerii analogici folosesc acest termen pentru a se referi la componente și sisteme pasive incremental, în timp ce inginerii de sisteme de control vor folosi aceastü expresie pentru a face referire la lucruri care sunt pasive d.p.d.v. termodinamic. În sisteme de control și teoria rețelei de circuite, o componentă sau un circuit pasiv este unul care consumă energie, dar nu produce energie. În conformitate cu această metodologie, sursele de tensiune și sursele de curent sunt considerate active, în timp ce rezistorii, condensatorii
Pasivitate (inginerie) () [Corola-website/Science/335896_a_337225]
-
condensatorii, bobinle, tranzistorii, diodele tunel, și alte componente disipative și neutre din punct energetic (ele singure, individual nu produc energie) sunt considerate pasive. Designerii de circuit se vor referi uneori la această clasă de componente ca fiind disipative, sau pasive termodinamic.
Pasivitate (inginerie) () [Corola-website/Science/335896_a_337225]