614 matches
-
când a luat ființă Filiala Bacău, mi s-a solicitat câte un exemplar din toate cele 18 cărți publicate până atunci, plus 2-3 referințe de la membrii acesteia, de parcă mi se cerea să intru din nou în partid. Cert este că „tinicheaua” și-a continuat efectul și după ce am intrat în regimul de democrație originală prelungită, fiind mereu „exclus” și când s-au acordat decorațiile „Meritul Cultural” scriitorilor din Bacău, și la acordarea premiilor revistei Ateneu, și când s-a dat titlul
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
satului, te întâmpină 36 din stânga o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi și cu o cununiță de flori veștede agățată de picioare. Suflă o adiere ușoară, și Hristos își tremură jalnic trupul de tinichea ruginită pe lemnul mâncat de carii și înnegrit de vremuri”. Apare un alt simbol, și anume crucea, care este cel mai răspândit simbol creștin, reprezentând orientarea în spațiu, punctul de convergență dintre sus-jos, dreaptastânga, lumea reală-lumea imaginară, unificarea a două
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
dintre cer și pământ. Simbolistica creștină a crucii face aluzie la instrumentul execuției lui Hristos, instrument de o cruzime deosebită, dar care devine simbol al vieții veșnice prin învierea Divinității. Astfel, crucea strâmbă de la marginea satului, cu acel Hristos de tinichea ruginită, are caracter oracular, anticipând tragismul destinelor personajelor. Destinul tragic este prefigurat și de atmosfera înăbușitoare, de impresia de ”sat mort”: ”Satul parcă e mort. Zăpușeala ce plutește în văzduh țese o tăcere năbușitoare. Doar în răstimpuri fâșie alene frunzele
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
fost odată un băiat tare rău. Cât era ziulica de mare, colinda prin sat și se ținea doar de rele. Căuta cuiburile păsărilor și le spărgea ouăle, chinuia bieții câini care nu-i făceau niciun rău, legându-le câte o tinichea de coadă și apoi luându-i la goană. Dar cel mai mare păcat al său era că își bătea joc de oamenii bătrâni. Bunul Dumnezeu era foarte mâhnit de purtarea băiatului, dar se hotărâ să încerce să-l schimbe și
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
lin, “ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântire de coline”. Pe o vreme de zăpușeală și “tăcere năbușitoare”, se perindă casa învățătorului, casa lui Alexandru Pop Glanetașu, casa lui Macedon Cercetașu, casa primarului, lăsând în urmă Hristosul de tinichea. Satul este smuls din toropeală și nemișcare prezentându-l cu încetinitorul, pentru a-l vedea animat în hora de duminică, iar apoi în vârtejul de patimi și interese, ce se va stinge în finalul romanului, după consumarea conflictelor și a
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
dar are în rest de toate: poante nostime, mașini „supertari“, „gagici mișto“, avioane de luptă de ultimă generație, dar și un soi de inocență care nu vine numai din felul în care se apropie de mașină căutându-i sufletul de tinichea și sinapsa afectivă cu omul, dar și din felul în care filmează, de pildă, kitchios de înduioșător, soldații americani, prăfoși și sexi, mergând în ralenti, cu avioanele și apusul de soare în spate. Castronul cu miere a fost Transformers N-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
ușor că publicul ce-l va iubi este același cu cel ce îi apreciază lui Burton creațiile cinematografice. Făpturile sale păstrează candoarea și vulnerabilitatea eroilor de film, dar toate trăsăturile lor sunt reduse la dimensiunile unei creaturi minuscule de câlți, tinichea sau gunoi. Marginalitatea acestor eroi liliputani le trasează un destin de outsideri neputincioși, nesiguri pe clipa ce vine, deoarece nici chiar părinții nu le sunt prieteni - Băiatul-stridie e sorbit de propriul tată, iar Copilul-ancoră se îneacă lângă mama de care
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
copilului mort, "care-a fost dus/Într-o cutie de păpușe/ În parcul de pământ și piatră", rămân jucăriile uitate, a căror tristețe tăcută păstrează intact sentimentul absurd și tulburător al intersecției dintre copilărie și moarte: Un tren expres de tinichea/ O gară mică de carton/ A ruginit de nostalgie/ Și-un călător liliputan/ În vagonaș a adormit/ Și calul blând de lemn vopsit/ Încet, în gândul lui nechează/ Și plânge-amar bufonul mut/ Decoloratul arlechin". Trecute prin oglindă, în "țara de
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
pe jos! copii de pe natura subiectivă, placaje și capete de oameni culoarul, rîde fata măruntă spre jumătatea vagonului, capul obscur de rîmă, vînzătorul își clocește punga cu ziarele, scrierea la etapa nigrido, Urmuz o voma pe germenii viitorului, fără haz, tinichele ambulante Dealurile Istriței, în locul Cloștii cu puii de aur, marea comoară în ziare, tezaurul tracic găsit la bulgari, Buzău montaniarzii apucă gîtul chitarei și muntele a fost aici, în tren! în gară greieri, saci poștali pe telecar și pe remorcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
adevăr-deodată spre Sihăstria Sihla Secu, dar din el doar intersecția, schitul Braniște, munte în regim de indiferență, domină pe toate părțile, nu-l mai vezi, îți fixezi casa unde este locuibil, Pipirig Creangă școala, bunicul cuțite de oțel, cuțite de tinichea, legea compensației, de la imoralitatea trai bun la dăruire pentru compensație și mai și miroase transpirația, apă minerală, începe bradul, rece-rece și apa minerală, interfluviu spre Bistrița, Plotun zonă de locuire omul-munte, cum se acomodează cu trupul de carne și oase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Miron Barnovschi voievod, la Istanbul, în mijlocul tabloului s-ar fi produs o crăpătură adâncă. În incendiul din 1836, care a cuprins o bună bucată din Iași, a ars și biserica Barnovschi. După acest incendiu, olanele acoperișului au fost înlocuite cu „tinichea”, după cum spune N.A.Bogdan. În curtea bisericii a existat o școală începătoare, despre care se spune că a funcționat până hăt târziu. Iată-mă-s în umbra turnului clopotniță de deasupra porții...Bine ai venit, călătorule!! Nu mă așteptam să
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
în turnătorie (adevărată vocație națională!) s-a rotunjit o listă cu zeci de "dușmani ai poporului", sever încondeiați în "sinteza manifestărilor dușmănoase." Mulți au fost arestați și cine știe când au mai văzut lumina zilei, alții, trecuți în rezervă cu tinicheaua legată de coadă, ori degradați și trimiși la trupă. Mai departe, urma să intre în acțiune Securitatea, "pentru finalizarea cazurilor". Represaliile au fost decise și aprobate, sub semnătură, de către primul locțiitor al Ministrului Forțelor Armate ale RPR, Nicolae Ceaușescu. * U
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
l-a primit cu interes și respect. Dar fiecare dintre muzeografi și mai ales directorul știa că bădia avea patru ani de facultate, la Drept, fără licență. Și, se mai aflase, că i se legase la spate și acea osânditoare tinichea: câțiva ani buni de închisoare politică. Lunar, un securist "de la raion", venea și-l chestiona pe director despre "acest individ basarabean", încă, oarecum, "suspect". Dar încă de la început, noul venit, bădia Eugen, a tăcut și și-a văzut de treabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
orice coliziune sau competiție între noi doi. Pe când acum... Ah, desigur, ai ieșit la pensie, o caldă strângere de mână și tot ceremonialul. Deci suntem amândoi generali în retragere! — Nu tocmai în retragere, nu. — Adică? — Am părăsit armata cu o tinichea de coadă, cum se spune. Mi-am lăsat paharul pe masă, și m-am ridicat de pe scaun. — Nu! James, nu se poate... vreau să spun... Diverse speculații, nu foarte improbabile, asupra tinichelei care-l făcuse pe vărul meu să părăsească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
retragere, nu. — Adică? — Am părăsit armata cu o tinichea de coadă, cum se spune. Mi-am lăsat paharul pe masă, și m-am ridicat de pe scaun. — Nu! James, nu se poate... vreau să spun... Diverse speculații, nu foarte improbabile, asupra tinichelei care-l făcuse pe vărul meu să părăsească armata îmi învăluiau în minte și-mi luau piuitul. M-am uitat la fața întunecată a lui James. Stătea cu spatele la lampă. Amurgul, atât cât se putea strecura prin crăpătura dintre draperii, era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
numere din revista Rebus Magazin, a lui N.Gh. Popescu-Rebus. Dar cu pseudonimul M.C. Delasabar n-am semnat în ziarele băcăuane decât după 1950, când mi s-a dat voie de la stăpânirea comunistă, fiindcă, spre ghinionul meu, mi se agățase o... „tinichea de coadă”: „exclus din PCR”. După mai multe articole și scurte povestiri din viața copiilor orfani, am publicat în culegerea literară „Plaiurile Bistriței” nuvela Ranița, premiată în urma unui concurs regional, despre care scriitoare Lucia Demetrius, președinta juriului, scria în motivarea
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_989]
-
dintr-o copilărie furată, așa cum și-au publicat volumele de proză și poezie ceilalți redactori și colaboratori ai revistei Ateneu (George Bălăiță, Corneliu Buzinschi, Ovidiu Genaru), foștii mei elevi și membri ai cenaclului pe care îl coordonam, a fost zdrăngănită „tinicheaua” din autobiografie, și volumul pregătit atunci pentru tipar n-a apărut decât în 2004, la Editura Egal din Bacău, în contul drepturilor de autor pentru studiul monografic Dumitru Alistar - Un ilustru cărturar moldovean. Din câte știu, „refuzul” acesta nu v-
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_989]
-
când a luat ființă Filiala Bacău, mi s-a solicitat câte un exemplar din toate cele 18 cărți publicate până atunci, plus 2-3 referințe de la membrii acesteia, de parcă mi se cerea să intru din nou în partid. Cert este că „tinicheaua” și-a continuat efectul și după ce am intrat în regimul de democrație originală prelungită, fiind mereu „exclus” și când s-au acordat decorațiile „Meritul Cultural” scriitorilor din Bacău, și la acordarea premiilor revistei Ateneu, și când s-a dat titlul
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_989]
-
Dosarului. Știind că tatal lui Bacovia a fost băcan, m-am întrebat, de pildă, ce se putea găsi într-o băcănie la începutul secolului trecut. Iată o listă savuroasă și frumos mirositoare rătăcită printre hîrtii: „masline în sticle sau în tinichele; zahăr rafinat, în căpățîni, în bucăți sau pisat; zahăr candel; cafea crudă, prăjită, în boabe sau măcinată; cacao pisată sau în table(te); ceai; roșcove; smochine în păpuși și stafide negre mici; lămîi, portocale și mandarine; naramze, chitre și rodii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
decât o conservă deschisă, păstrată o vreme la frigider, apoi consumată două treimi, aruncată în cele din urmă la gunoi, din care vreun flămând vagabond încă ar mai putea curăța fărâmele de hrană înghesuite în bucata rotundă sau dreptunghiulară de tinichea. Ultima Românie Elevă la școala generală, mă emoționam ca o vrabie, fără să pricep de ce, atunci când citeam celebrul fragment „Ardealul” din Românii supt Mihai Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu. Era o bucată de proză istorică hiperbolizatoare, dar care mă proteja
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
mică poveste din seria lui „se făcea ca și cum“. Nimic ieșit din comun, lungi enumerări cu figuri mult prea căutate (este pariul autorului, o face conștientă, perfecte pentru un curs de creative writing, dar, altfel, o lungă peltea de cuvinte de tinichea. Am ales din cei 17 ce mi s-a părut „abordabil“ într-un fel sau altul Ajungem și la proza cea mai bună, venită din partea lui Ioan Groșan. Lumea organizatorilor de petreceri de la Costinești, replici libidinoase amestecate uniform cu tării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
de imediatul existenței mele? Oare de ce îmi amintesc lucruri, fapte, figuri pe care nu le recunosc, dar în sinea cărora mă simt inclus? Câteodată, mecanismul prin care percep lumea se transformă într-un toboșar care lovește nu vreo tobă de tinichea, ca-n romanul lui Günter Grass, ci oasele craniului. Sunetul metalic, uscat, cu ecou de tablă îmblănită (dacă există așa ceva), îmi umple cavitățile auriculare, inundă arterele din zona gâtului și coboară lent, dureros de lent, spre inimă, plămâni, ficat. Basul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
Philip Roth, considerat favorit la Nobel, a scris un articol lung prin care l-a omagiat pe Grass, intitulat „ Eroul meu, modelul meu“, în cotidianul „Frankfurter Rundschau“. „Am vrut să devin scriitor după ce am citit Dickens, dar lectura Tobei de tinichea, pe vremea când aveam 19 sau 20 de ani, mi-a arătat cum să devin“, a explicat autorul american. Grass a provocat dezbateri aprinse în vara lui 2006, după ce în ultima sa carte, Decojind ceapa, a dezvăluit cum s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
care mărginea de partea asta ulița, iar de partea cealaltă direct zidurile clădirilor ce se oglindeau în apă. Când cursul apei se întrerupea în vederea asanării, năpădeam toți copiii locului să căutăm comori pe fundul uscat, în special pietricele lucioase și tinichele ruginite fabulos. Într-o dimineață „normală“, cu albia murmuitoare de valuri iuți, ne-am strâns, alături de trecătorii curioși, în jurul unui leș acoperit de ziare fluturate de vânt, întins pe malul canalului: cetățeanul, probabil cu mintea încețoșată de alcool, căzuse în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
curte (curtea de joacă a elevilor), sorindu-se, căci doar terasa se putea umple de soare, în timp ce terenul nostru de zbenguială rămânea pururi în umbră, sub castanii cu coroana parcă neagră de desimea ei, covârșind și pavilionul din fund, de tinichea ce s-ar fi vrut verde; nici dinspre stradă nu venea lumină, fiindcă grilajul ce ne despărțea de ea era căptușit în interior tot de tinichea „verde“, pe când cealaltă latură a curții era mărginită de zidul unei clădiri. Bătrânul profesor
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]