816 matches
-
nemuritori... Dar ei? De ce se temeau? Că altminteri s-ar fi întâlnit și ei pe unde se întâlnesc oamenii: în piețe, în vagoane, într-o cetate seculară... Au ales peronul acesta șters și răvășit de milioane de pași repezi... prea tocit de alergare... Aici totul aleargă... totul se risipește. Loc anost în care visele mor. Fiecare se temea să nu rămână singur, sec, insignifiant, pentru că prezența celuilalt părea să aducă fiecăruia, în gând, vorbe pline de nuanțe, pline de miez, plăceri
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
termeni stranii, aproape religioși, făcând speculații pe marginea unor chestiuni precum forța spirituală și importanța nevoii de a găsi calea prin răbdare și umilință, ceea ce pe ceilalți îi stingherea, făcându-i să se foiască pe scaune. Inteligența nu i se tocise odată cu slujba, dar nimeni nu mai era dispus să asculte ce avea de spus și, cu atât mai puțin, femeile cu care stătea de vorbă, care așteptau de la bărbații tineri să fie plini de idei curajoase și planuri mărețe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cu brânză, ouă și nimic altceva toată ziua. Vă închipuiți așa ceva? Oricum, dietele nu funcționează. E un fapt bine cunoscut. Da, poți să pierzi trei kilograme într-o săptămână, dar le pui la loc săptămâna următoare. E cam ca atunci când tocești pentru un examen și uiți totul de îndată ce ieși din sală. Cred că cea mai bună dietă este cea fără mâncare. Chiar funcționează. Dar e foarte plictisitoare și doctorii în mod clar nu o recomandă. Oricum, e destul de logic, nu? Dieta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
se întoarce și-l vede cum își pune piciorul în scara de la șa. Deodată, o aude cum chicotește. Ce-i așa amuzant? Pantalonii dumneavoastră. Ce-i cu ei? Într-o zi sau două, o să vi se vadă posteriorul - s-a tocit țesătura. Fir-ar să fie. Îi cârpesc eu, dacă doriți. Zâmbetul lui reapare. 10 Croitoreasa satului e bucuroasă că Lan Ping îi ține companie la cusut. Lan Ping lucrează la pantalonii lui Mao, pe care i i-a adus Micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
la război, dar ca la pacea rusească: beau vin, spirt, până se Înecau În beciurile inundate, Împușcau tot ce le ieșea În cale... Rus și gata! - Deci, știați, din ’17’18 cine-s bolșevicii... - Bolșevicii... Nu cuvântul ne speria, Îl tociseră regățenii tot aruncându-ni-l - dar când auzeam de colhoz... De parcă nu primul Îl născuse pe al doilea, dar așa suntem noi, țăranii... - Voi, țăranii! Nu mai erai țăran, n-aveai pământ de luat la colhoz - sau tocmai de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
gură la Mirela. Totuși, chiar și-ntro fugă și-o alergătură, ea tot ar mai fi însemnat ceva pentru el. Mirela n-apucase s-o vadă vreodată pe nevastă-sa; poate că ar fi trebuit, de curioase barem, deși timpul îi tocise orice urmă de curiozitate. Îi era prea de ajuns, de-acum, ce știa de la Velicu despre ea, și anume că-i mică și îndesată și cam țărănoasă de fel și că nu se mai culcau împreună de niște ani buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Oricum, îl obosea femeia asta. Era ca un copil, pe care degeaba îl hrănești și îi suporți capriciile, fără vreo speranță că ai să-l vezi cândva om întreg, matur, cu mintea la cap și pe picioarele lui. I se tocise răbdarea și nu mai avea nici timp, prins cum era, toată ziua, de treburi, de învârtelile și alergătura aia nesfârșită și epuizantă din care-și ținea cele două familii, și uite că tot nu era bine. I-ar fi plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ani ai vieții sale, n-a ieșit decât de două ori din casă, și În acele două ocazii s-a urcat pe acoperiș! Dimineața și seara, era acolo, așezat cu picioarele Încricișate pe o rogojină pe care trupul său o tocise, dar pe care n-a vrut niciodată s-o schimbe sau s-o repare. Dădea instrucțiuni, scria, Își punea ucigașii pe urmele dușmanilor. Și, de cinci ori pe zi, se ruga, pe aceeași rogojină, Împreună cu vizitatorii de moment. Pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mă liniștește. Nu cred că aș reacționa prea bine dacă Jake s-ar arăta pasionat de la început; cred că mi s-ar opri inima sau aș lua-o la sănătoasa. Nu mai am reflexele de altădată. Patrick mi le-a tocit, așa că am nevoie de o reconstrucție lentă, constantă, ca să le pot reface în parametrii lor de altădată. —Rebecca... începe Jake. Mă uit la el și-l încurajez cu un gest. Nu sunt în stare să vorbesc în momentul ăsta. —Scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
lucru sublim, nu mai vorbesc de referatele de lectură entuziaste, aș zice mai mult, pozitive, dar eu Însumi am petrecut o noapte Întreagă aplecat asupra paginilor dumneavoastră.» Se va Întoarce spre birou, va bate cu palma pe manuscris - deja ferfenițit, tocit de privirea drăgăstoasă a celor patru lectori -ferfenițirea manuscriselor e sarcina doamnei Grazia - și-l va țintui pe ASP cu o privire perplexă. «Atunci ce facem? Ce facem?» va Întreba De Gubernatis. Iar Garamond va zice că despre valoarea operei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
răpea acesteia orice șansă la Judecata de Apoi a instituțiilor culturale. Din păcate, Biblioteca Universitară din București nu mai avea nicio șansă de a pătrunde în paradisul bibliotecilor, unde s-ar fi putut lăuda cu marii intelectuali români care-și tociseră coatele pe pupitrele ei. La tribună a urcat George de la Prut, universitar, deputat PSDR și realizator al emisiunii TV „Doar o vorbă s-ăți mai spun”, în care susținea vechimea limbii române de pe firmele supermarketurilor. La început, știindu-l deputat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vârf și îndesat, pentru stricăciunea și declinul rasei voastre păcătoase, omenești. Nu vă pripiți ca să vă dați cu presupusul, orbilor! Nu este nimic de origine cosmică, geologică, nimic secularizat, nimic de sorginte nucleară, chimică ori microbiologică, cum vi s-au tocit și vi s-au îndobitocit zilnic mințile. Cu atât mai puțin, nimic de sorginte violent-convențională! Vă vorbesc vouă, prieteni, despre o intruziune, o invazie, o colonizare metafizică, despre un atac pur spiritual, prin falia Apeiron, prin riftul dintre lumi, atac
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
vreo șase-șapte bilete de loto în alb, la discreție, necompletate. Taciturn, Arhanghelul Cunoașterii apucă una dintre bucățile acelea răsfirate de hârtie și se apleacă asupra ei, abstras, mâzgălind lăbărțat ceva, în doru' lelii, alandala, ca sub dicteu automatic, cu vârful tocit din grafit al creionului. Și i-o întinde, apoi, Poetului: " Fatidică, Sathariel Ocultarea dragostei lui Dumnezeu, Peste muritori Și nemuritori, Își desface năvodul! Sephirahul cel neostoit Al patimii, Se pogoară flămând, La festinul carnal. " Ce rahatul dracului mai e și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a arătat ieri deloc alarmat, sau poate că dânsul are și alte motive de a fi calm! Noi însă, care suntem străini de împrejurările obișnuite, mirosim în aer lucrurile anormale, fiindcă sensibilitatea noastră e mai ascuțită și nu s-a tocit prin contactul cu primejdiile zilnice... Olimp Stavrat continuă cu mai mult elan până ce Nadina, după un răstimp de ezitări, între frică și mândrie, trimise pe Ileana să cheme pe Rudolf. ― Plecăm imediat! zise ea șoferului. Dă drumul mașinii! Imediat! Rudolf
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ajuns, n-ai grijă tu... Uite-acu pleacă și ne lasă, și moșie, și tot! ― Bună treabă! făcură vreo doi lespezeni. Toader Strîmbu însă se roși deodată: ― Da ce, măi Petrică, așa ne-a fost vorba?... Apoi d-aia mi-am tocit eu picioarele până aci? ― Dar tu ce vrei, Toderiță? întrebă Petre. ― Parcă ziceai că ne-a batjocorit destul și... ― Pe tine te-a batjocorit, ori pe mine? ― Dacă tu te lași, treaba ta! urmă Toader mai înfocat. Dar eu sunt
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gheața. Acolo sus era minunat. Și astăzi mi-aș dori din toată inima să locuiesc într-o astfel de cămăruță, rotundă, cu patru ferestre ogivale. Pe jos era parchet, care mirosea a lemn lustruit cu palux. Un covor persan minuscul, tocit până devenise aproape străveziu, dar plin de minunate arabescuri, abia acoperea un petic de podea. "Buhara alb, veritabil, vechi de trei secole", ne spuse Egor, care-și pusese palma imensă pe capul lui Marcel, ca și când ar fi luat un măr
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se duce pe gârlă, păi să nu-ți vie dracii ? încă să fiu în locu la proasta asta de Ivona, aș toca tot ; tot-tot, să știu că nu rămâne de mine nici atâtica ! Da vezi, că nu-ți vine să toci, că nu știi cum ți-o fi, Doamne ferește, sfârșitu ! Așa și Ivona : d-aia s-o fi făcut mai cărpănoasă ! Că-i merge ei gura, și Niki-n sus, Niki-n jos, da știe că Pramatia o duce de nas ! Păi, că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
rostea molatic aceste cuvinte solemne și teribile, îngenuncheată în obscuritatea bisericii friguroase St. Paul din Victoria Park, la slujba de la opt dimineața (la care asistă foarte puțină lume). Rostise de nenumărate ori, încă din copilărie, aceleași cuvinte, le molfăise, le tocise cu limba și cu buzele, până deveniseră moi și păstoase, dar nu complet lipsite de greutate. Nu-și bătea ea capul cu mânia și supărarea lui Dumnezeu, știa, instinctiv, că așa ceva nu există. Povara păcatelor, însă, era altă poveste: exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în picioare, în biserica rece și sumbră, la fel de împâclită ca și magazinul Bowcock după pana de electricitate, și se îndreptă, laolaltă cu alte trei-patru siluete spre altarul iluminat. Pășind prudent cu tocurile ei înalte pe dalele de piatră, trecu pragul tocit spre crucifixul împodobit cu roșu și cu aur, rămânând în urmă, cu umil respect, pentru a-i lăsa pe ceilalți să intre înaintea ei. (Dar și ceilalți făcură același lucru.) Când se apropie de frumosul altar, cu marmurile-i magnifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să supraviețuiască doar în imaginația ei. Perdelele de dantelă (extrem de frumoase), care acopereau ferestrele înalte erau îngălbenite, draperiile de catifea pătate și vag mâncate de molii, iar căptușeala lor de mătase atârna, pe alocuri, zdrențuită. Covorul turcesc era ros și tocit de urmele pașilor. Șalul brodat de pe pian, așezat întotdeauna exact în aceeași poziție, era decolorat în părțile unde se odihneau pe el razele soarelui. Rama de argint care încadra fotografia unui Emma în vârstă de șaisprezece ani, cu trăsături blânde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Mai poți rezista încă pe atâta? De rezistat oi rezista eu întrebarea-i dacă voi mai puteți trage? Eu m-am gândit să vă ajut. Cum să ne ajuți, omule? Cum? Am să folosesc cuțitul din dotare. De s-a toci, oi cere altul. Măi, că multe îți mai umblă prin tărtăcuță! Să ne hodinim oleacă și om face-o și pe asta. După ce au mai răsuflat, Trestie a dat semnalul de plecare: La drum, fraților, că prea mult bine strică
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
își croiau drum pe cărarea nu mai lată de două laturi de palmă. Opririle au devenit din ce în ce mai 73 dese. O bucată din lama cuțitului lui Toaibă a rămas înfiptă cine știe unde. Mâinile îi sângerau, iar crengile de sub foaia de cort se tociseră. Le-au înlocuit cu altele și, după puțină odihnă, au pornit mai departe. Soarele se trăgea spre chindie când Trestie a anunțat că mai au puțin până la punctul de observație de unde au pornit ieri. Când au ajuns la observator, au
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
treabă, iese și de-o bursă. Numai să ajungem sănătoși până la anul. Da’... ia spune tu, la ce facultate ai vrea să te duci? Că eu zic că dacă te duci la facultate, apoi să-ți placă, nu să-ți tocești coatele degeaba. Păi am stat eu și m-am tot gândit și până la urmă mi-am zis că mie mi se potrivește medicina. De ce crezi tu asta? Ei. Povestea îi mai lungă, tată... Mie poți să mi-o spui, Gruia
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
intru adînc În toate oglinzile biblice, dar deocamdată mi-e bine... ― Încrucișez mîna ca și cum aș creștina un prunc; pășesc timid să nu trezesc golgotele care-mi brodează tîmplele. Cu cît Înaintez În scrierea acestui poem securea mi se tocește... În toate cele ce mă Înconjoară există un nerv care tremură ― organele reci tresaltă chiar și pe masa autopsierului. Jocul nu s-a sfîrșit. Urmele se cer descifrate, noduri așteaptă să fie eliberate, și orice Îmbrățișare a visului aduce cu
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
dreptate, încercă Bogdan să-i ia apărarea. (O făcea mai mult din curtoazie decât din convingere.) E greu să crezi în virtutea Iolandei Manole ca și a consorei sale mai vârstnice, La Duparc: nimeni n-a alergat după ele ca să-și tocească picioarele până la genunchi. Greșeala e a bărbaților care și le-au făcut soții, când de fapt ele erau flori prea parfumate ca să nu se încaiere fluturașii pentru polenul lor... ― Exact: soțul Iolandei, Manole n-a știut să se oprească la
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]