44,687 matches
-
înnebunește ori țipă, chiar și/ dacă este singur în întregul cosmos.// Am să țip și eu imediat." Bucurie inefabilă și datorie sacră, poeziile lui Adam Puslojio sunt tot atâtea arene agonistice unde se confruntă binele cu răul, mitologia cu desacralizarea, tradiția cu avangarda, fiorul existențial și scrutarea de sine cu ludicul expresionist și gratuitatea artelor, metafora suprarealistă cu dialogul cu Absolutul: "Schimbarea în neant/ începe lejer și aproape/ invizibil. Evantaiul larg/ al mișcărilor este/ toată averea mea, piramida,// țipătul, Câmpia lui
De la Adam citire by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8070_a_9395]
-
Yalta, cu înțelegerea tenebroasa dintre Rooswelt, Churchill și Stalin, ochii lui au prins dintr-o dată viafa. I-am povestit apoi cum, neștiind nimic despre această înțelegere macabră de a-i ceda lui Stalin țările din Estul Europei, partidele românești de tradiție încercaseră să se lupte fără nicio șansă cu ocupantul sovietic, înarmat până-n dinți și stapin absolut peste țară. I-am povestit cum fusese alungat de pe tron, cu pistolul la tâmpla, regele Mihai, drept mulțumire pentm că întorsese armele împotriva armatelor
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
cinegetică este proprie, de altminteri, tuturor tarasconezilor, încă din timpii mitologici cînd teribila Tarască, monstrul cu chip de dragon sau crocodil, bîntuia pe malurile Rhonului, făcînd numeroase jertfe. Că dihania ar fi fost răpusă de oameni sau, potrivit unei alte tradiții, sugrumată de sfînta Marta (eveniment celebrat în fiecare an o dată cu praznicul sfintei) are mai puțină însemnătate. Orișicum, în amintirea victoriei de atunci, "în toate diminețile de duminică, Tarasconul ia armele și iese afară din cetate, cu sacul pe spate, cu
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
care a marcat gîndirea multor generații de studenți la Litere, specialistă în gramatică dar și cunoscătoare profundă a istoriei și evoluției limbii române, introduce firesc, fără ostentație, așa cum a făcut-o de fiecare dată în cărțile sale, ideile moderne - adaptîndu-le tradițiilor lingvistice românești. Perspectiva asupra limbii e în această carte una declarat funcțională și integratoare: bazată pe ideea că gramatica nu poate fi izolată de semantică și comunicare. Ambiguitate, eterogenitate, interferență, gradualitate sînt cuvinte care apar adesea în text, desemnînd nu
Despre gramatică, altfel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13137_a_14462]
-
decît o enumerare a principalelor teme ale volumului, care acoperă de fapt întreaga diversitate a morfosintaxei limbii române (substantiv, articol, adjectiv, numeral, pronume, verb, adverb, prepoziție, conjuncție), în cîteva din punctele ei sensibile: dificultățile identificării cazului, eterogenitatea formelor denumite prin tradiție „articol”, statutul cuvintelor mulți și puțini, la interferența dintre adjectiv, numeral și pronume, valorile numeralului, formele pronominale clitice, tranzitivitatea verbului, concurența dintre pasivul cu auxiliar și cel reflexiv, construcțiile specifice ale participiului și ale supinului, plasarea unor adverbe la limita
Despre gramatică, altfel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13137_a_14462]
-
domeniul colateral numit la noi „valorificare” — în societățile industriale și postindustriale. Foarte probabil că ne aflăm undeva în jurul unui secol de când cercetătorii în domeniu nu pregetă să sublinieze — când sec, când profetic, când dramatic, când cu duioșie — că vremea frumoaselor tradiții se apropie de sfârșit, că odată cu bătrânii pier și obiceiurile, că o parte a străvechii culturi din cele mai diverse spații geografice se pierde, iremediabil, în aceste condiții. Dincolo de sloganuri și de nostalgii, însă, substanțial schimbat la față, foarte adesea
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
vreme: cînd a/ surprins-o/ moartea, ea desfăcea niște păstăi de fasole” (Își cercetează mîinile, vîrfurile degetelor i se par mai subțiri). Avem a face așadar cu o abordare a experienței thanatice din unghiul unei mentalități tradiționale. Dar e o tradiție deviată, eretică. Înregistrăm un compendiu liber al vieții țărănești care nu se lasă doborîtă de spaimă în fața sfîrșitului fatal, gata mereu de șotii. Banalitatea ostentativă, provocatoare ține în șah solemnitatea. Forul oralității familiare joacă un rol de căpetenie. Apelînd la
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
mortul, ăla se usucă pe/ picioare... Vei repeta la toți sminteala asta?” (Chemarea lui la luptă nu i-a trezit pe cei adormiți). În consecință, se petrece sub pana lui Liviu Ioan Stoiciu o devalorizare a satului celebrat de poeții tradiției romantic-ruraliste (Alecsandri, Coșbuc, Iosif, Goga), mitizat de Blaga în viziunea sa cosmotică (satul socotit ca un centru al lumii) și încă tratat cu gravitate în vehemențele expresionismului șaizecist (Ion Gheorghe, Ion Alexandru, Gheorghe Pituț, George Alboiu, Ileana Mălăncioiu). Satul lui
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
mass media, din cauza importanței personajului, ca și sinuciderea unei doctorițe din Constanța, terorizată de gîndul că-și pierde slujba. Însă altfel, știrile despre sinucideri din asemenea motive abundă la rubricile de fapte diverse ale ziarelor. Românii n-au, slavă Domnului, tradiții suicidare. Și din cîte știu nu există, la noi, vreo meserie care să prevadă sinuciderea în codul ei de onoare. Noi trăim cu convingerea că ne descurcăm, încît, cel mai adesea, sinucigașii suferă de o boală psihică. (Astea nu sînt
Căpșuni și sinucigași by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13150_a_14475]
-
Acum avem deja, de cîteva săptămîni, planuri noi de învățămînt pentru clasele a IX-a și a X-a, care seamănă și ele, printr-o bizară coincidență, cu cele de prin anii ’80: tot cu „real” și „uman” - primul, potrivit tradiției, pentru „elevii buni”, celălalt pentru cei inapți de matematică plus inevitabilii rătăciți cărora le-a plăcut prea mult să citească romanțuri, pățind ce-a pățit cavalerul din La Mancha. La fiecare dintre filiere se prevăd, e adevărat, cîte două specializări
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
lege permițând să dispui după voie de cenușa cuiva care ți-a fost apropiat, să aduci urna acasă, s-o răspândești în grădină sau în alt loc (peisaj) preferat al decedatului. Este, desigur, mai puțin complicat decât să urmezi altă tradiție elvețiană, aceea de a urca coșciugul pe un vârf de munte unde să-l așezi vertical, pentru ca defunctul să poată contempla încă o dată valea în care a trăit, pădurile și câmpiile: o lume reală privită cu ochi de mort.
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
întâlnite în texte. Aceste abordări sunt un paliativ care, în esență, aglomereză lectura producând dezordine și confuzie în sistemul labirintic al semnificațiilor. Cifrul cu care se poate pătrunde în universul fantastic eliadesc este furnizat de paradigma gnostică. Există chiar o tradiție în acest sens (veche de aproximativ două decenii) conturată la noi de Ioan Petru Culianu, Matei Călinescu, Gheorghe Glodeanu și Ion Neagoș. Secretul este simplu în aparență și constă în poziționarea inteligentă a lecturii pe cele două paliere narative, unul
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
mult. Imediat ce m-am reîntors în Polonia, am căutat, dar n-am putut găsi însă nici una din operele lor. Ulterior, am dat peste Yoga (în franceză) și peste Tratatul de istoria religiilor. Mă interesam pe atunci de diferitele religii și tradiții spirituale, învățam de asemenea unele limbi orientale - și iată că găseam în opera lui Eliade niște concepții uimitor de apropiate de intuițiile mele (de pildă s a- c r u l apărând adesea în deghizarea cotidianului). Și mai mult: unul
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
cu exact patruzeci de ani am avut prilejul, la Sinaia, în Castelul Pelișor, să vorbesc în limba română, pentru prima dată în viața mea. Am vorbit, atunci, despre emoțiile profunde pe care mi le-au provocat varietatea peisajului României, bogăția tradițiilor ei folclorice, frumusețea copiilor și a limbii. Eram, atunci, un student de 23 de ani, care abia începea să cunoască toate acestea și să le guste. Azi, după exact 40 de ani de cunoaștere și de muncă, ca traducător și
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
cu Naslău Pavel și topitor de bitum, pare angajat la cooperativa “Munca în Zadar”, specializată în peticirea perpetuă și inutilă a drumurilor: “Asfaltăm unele șosele naționale... Iar uneori, după ce le asfaltăm, le mai și reparăm.” (p. 43) Nimic din spiritul tradiției nu mai dăinuie în această comună colectivizată de comuniști și barbiturizată uman: agricultura și zootehnia privată sînt amintiri dispărute ale condamnabilului sistem burghez (desigur, nefast pentru hoți și puturoși), iar portul țărănesc e un semn al înapoierii, al lipsei de
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
un țăran de un funcționar.” (p. 28) După confiscarea proprietății private, după dislocarea socială, geografică și identitară, după trierea și purificarea “elementelor indezirabile” (arestate sau omorîte de comuniști), se trece la eradicarea memoriei sociale și la uniformizarea reflexelor individuale. Desființarea tradiției e completă, iar alienarea țăranului desăvîrșită. Între dezastru social și ratare psihologică Citite în cheia dublă a afirmării și negării, informațiile furnizate de “glimbocani” (antieroi ai unor biografii comune -adică deopotrivă colective și banale) se constituie într-o fotografie exactă
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
Julia și pe debutanta Albert Csilla. De aici, probabil, și sentimentul normalității și al performanței din acest spectacol cu Jacques sau supunerea. O vorbărie continuă, fără vreun sfîrșit previzibil, o prețioasă pălăvrăgeală fără cap și fără coadă în jurul perpetuării unei tradiții de familie: cine și cum să ducă mai departe apetitul pentru cartofii cu slănină. Jacques, bineînțeles, că e băiat și păstreză și numele. Sau poate asta n-are nici o importanță pe lîngă chestiunea cu slănina și cartofii?! Undeva pe un
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
format parcă din zeci de borcane cu tot felul de organe formolizate. Sau cu castraveți murați, buni însoțitori gastronomici pentru tradiționalul meniu amintit, pus în pericol pentru că Jacques nu-și găsește pe cineva pe măsura acestei complicate sarcini. Cea cu tradiția. Tompa conservă bine umorul negru și debordant al textului, ridicolul dialogului, al relațiilor dintre personaje, absente de fapt, unele în raport real cu celelalte, dimensionează bine atmosfera irealului spre care duc toate născocirile limbajului. Nu abordează aproape deloc, după părerea
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
registrului profund - isonul obedienței fără discernământ. Iar combinația dintre obediență și lipsa exercițiului într-ale spiritului nu poate deschide calea spre înduhovnicire, ci doar spre o răzvrătire, manifestată printr-un paroxism al distrugerii. Cine a luat-o pe calea distrugerii tradiției - biserică, sat, valori culturale, oameni - , indiferent dacă a crezut sau nu în aceste torturi ale spiritului unui popor, dar a fost în vigoarea vârstei lucrător activ, nu se mai poate situa decât în postura celui căruia i se mai dă
Tema distrugerii (cu variațiuni) by Saviana Diamandi () [Corola-journal/Journalistic/13231_a_14556]
-
de «frivolitatea superioară» (laitmotivul lui Pleșu) din Dilema. Acest tip de convivialitate, de dialog relativizând binele și răul, punând pe plan de egalitate a opțiunii pe neocomuniști cu anticomuniști, la limită pe asupritori și victime (...) continuă o veche și prejudiciabilă tradiție românească de la «Pupat toți piața Endependenți»”. Asta, în timp ce se mimează normalitatea (s.a.), „când de fapt ne aflăm în stare de extremă urgență.” Decepții: Mihai Botez acceptă a fie ambasador la ONU, la sărbătorirea a șaizeci de ani, Eugen Simion primește
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
Rodica Zafiu Îmi pusesem de mai multă vreme în minte să urmăresc starea actuală a cîmpului lexical al noțiunilor de sărăcie / bogăție. Poate că acum e momentul cel mai potrivit (în tradiția cronicii de Crăciun sămănătoriste, menținută de episoadele caritabile de sezon ale serialelor de televiziune), chiar dacă în cele ce urmează subiectul va fi doar schițat. Limbajul jurnalistic, cel politic, registrul colocvial nu pot să evite o temă permanentă și - la noi
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
creștine soterice a gestului miluirii), cu alte cuvinte, el nu e un marginal sau mai rău, un exclus” (p. 94-95). În lumea românească de azi, diversității normale de idei și atitudini i se adaugă presiunea modelelor concurente, uneori contradictorii, din tradiția discursului creștin, socialist sau capitalist. Săracul e demn de compătimire, de admirație („sărac și cinstit”) și, în orice caz, majoritar. Riscă totuși să apară ca un învins sau (cu un termen tot mai frecvent) ca un loser, care nu a
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
politică (tînărul retardat mintal, pasionat de cubul rubik, ținta suspiciunilor muncitorilor de pe șantier, a preotului, a femeii de serviciu a preotului, a polițistului) ce practic nu duce nicăieri; mai mult, notațiile obsesiei monomaniacale a personajului fac riguros parte dintr-o tradiție literară bogată (recent tradusa Flori pentru Algernon, de pildă). O formă benignă de didacticism, de demonstrativism, minează și Bunicul s-a întors la franceză, avînd drept temă chestiunea spinoasă a recuperării trecutului, pe care toți l-ar vrea ținut la
Vremea poveștii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13298_a_14623]
-
distanțare. Dacă ironia este, după unii, indice de modernitate prin relativitatea pe care o lasă să planeze peste valorile stabilite, șăgălnicia este pentru partizanul modernilor, care a fost Perrault, chiar această ireverență față de autoritate, stabilită de timp - pentru antichitate, de tradiție - pentru povestea populară, de tirania modei - pentru poveștile cu zîne. Șăgălnicia perraldiană se face mai bine simțită la nivelul narativului și al simbolisticii, dimensiuni esențiale, după noi, pentru poveste. La o primă vedere, narativul în Poveștile Mamei Gîsca se caracterizează
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
despre care s-a spus deja că e raționalizat la Perrault, primește așadar o nouă dimensiune și apare uneori ca domesticit, îmblînzit, relativizat. Șăgălnicia jucăușă poate atenua simbolul: regele este rareori la Perrault autoritatea militară, juridică și magică, așa cum vrea tradiția culturală; el bea bucuros două-trei pahare în plus și acordă mîna fiicei sale unui necunoscut în Motanul Încălțat, privește, în ciuda vîrstei, cam lung la frumoasa prințesă în Cenușăreasa, sau se teme de nevastă în Frumoasa din Pădurea adormită. Alteori, același
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]