980 matches
-
este al său. Fericirea sa n-ar putea fi una paradoxal tragică, astfel încît o însemnare precum cea pe care o cităm, a lui Camus, nu-i poate rămîne decît străină: "a spori fericirea vieții unui om înseamnă a extinde tragicul mărturiei sale. Opera de artă (dacă ea este o mărturie) cu adevărat tragică, trebuie să fie a unui om fericit. Pentru că opera de artă va puncta suflul morții". E o generație ce se poate recunoaște mai degrabă în întreprinzătorul, pragmaticul
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
Bălănuța, Fănus Neagu, Nicolae Manolescu, Sorana Coroamă-Stanca, Lucian Giurghescu, Liliana Tomescu, Alexandru Dabija, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei) încearcă să explice cum și de ce era George Constantin un actor mare... "Era special/ Era unic/ Era un taifun/ Îmbină desăvîrșit comicul și tragicul/ Avea curajul de a sparge sintaxa/ Putea să joace orice"... E sugerată și evocata, în film, o întreagă epoca a teatrului românesc. Și, indirect, o epocă a filmului românesc. Citatele cinematografice sînt din Reconstituirea și O vară de neuitat, de
Dinastia Constantinilor by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17453_a_18778]
-
de secol care devin pe nesimțite tot mai actuale. Descoperim o lume transilvană amestecată, mai ales germanică, sobră, fixată în reguli și moșteniri de familie, o lume în care irump personaje pline de vitalitate, negînd constrîngerile chiar minime, pe marginea tragicului. Primul "ciclu", pe care îl construim legând personajele de la o proză la alta, compune, pe sărite, povestea unei creșteri, subiectul unui interesant Bildungsroman (primele cinci nuvele), continuat probabil și în cîteva proze în care aparent același personaj principal ajunge în
Dantelărie de cristal by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17175_a_18500]
-
noastră de a ne defula prin bășcălie, capabilă să transforme și catastrofele în fleacuri, să facă din orice Golgotă un talcioc, sub pretextul că asta se cheamă “haz de necaz”, demonstrează, în fapt, o carență: ne lipsește, se pare, simțul tragicului. Nu mă încântă nici genul nostru de fatalism, care a creat tot ce putea crea mai bun în Miorița; un fatalism în care “destinul” a devenit “soartă”. Până și neobarbaria arată la noi ca una “second hand”. Încât nu țin
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
devenită secretarul său literar îl ia drept un compliment adresat exclusiv ei: douce. Filmul lui Schnabel emană această blîndețe fără a deveni dulceag și te face în același timp, să realizez ce-i lipsește, dincolo de ictusurile ironice sau racursiurile nostalgice: tragicul. Surprinzător, în universul oniric sau de reverie al lui Bauby este loc pentru regret, dar nu și pentru coșmar, imaginea scafandrului în apa tulbure nu creează anxietatea scontată, ci apare mai degrabă cu rolul unui refren, mai alerte sunt focalizările
Fluturele din acvariu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8638_a_9963]
-
acest roman într-un incontestabil progres ideologic în ceea ce privește problematica raporturilor intelectualității cu societatea, totuși insuficient de detașat și clar față de tribulațiile eroului său". E vădit că lui Marin Preda nu-i plac nici viziunea romancierului G. Călinescu, lipsită de sentimentul tragicului, nici profilul personajului Ioanide, considerat prea frivol în iubire. Moromete s-a contaminat - discret și subtil - de la literatura cu aristocrați de care Marin Preda încerca să se detașeze. Nici el nu stă tocmai bine cu dragostea, nici el nu are
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
a.m.d. O carte despre tragic - scrisă așa cum este scrisă Vina tragică - este, indirect, o pledoarie pentru individualitate, pentru verticalitate și probitate morală, este, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi mai străin uniformizării și "angajării colective". Căci autoarea abordează tragicul nu doar ca pe o categorie strict estetică, generală și abstractă, ci stabilește în permanență conexiuni cu sfera eticului, insistă asupra ideii de responsabilitate și de examen al conștiinței, asupra tribulațiilor personajului tragic în lumea devenită o închisoare, face, în
Subversivitatea tragicului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15984_a_17309]
-
se îndoiește o clipă pe crucea sa)", notează, ca o concluzie, autoarea, lăsînd subiectul de meditație, evident, deschis. Am insistat mai mult asupra acestui aspect, nu numai pentru că mi se pare semnificativ din perspectiva concepției vitaliste a Ilenei Mălăncioiu în privința tragicului, dar și pentru frumusețea în sine a acestor rînduri în care se simte vocația poetei, de astă dată, de a înregistra "plusul de suferință din lume." Între Iov și eroii dostoievskieni, pe de o parte, între aceștia și personajele tragediei
Subversivitatea tragicului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15984_a_17309]
-
eroii dostoievskieni, pe de o parte, între aceștia și personajele tragediei antice, pe de altă parte, între prințul Danemarcei și Joseph K., sînt trasate necontenit paralele, demersul comparatist se desfășoară pe mai multe planuri, miturile Antichității sînt redimensionate prin prisma tragicului contemporan, iar intertextualitatea, servește, în mod paradoxal, stabilirii unor multiple conexiuni extratextuale; Dostoievski însuși devine personaj de tragedie, iar Antigona, Hamlet, Ivan Karamazov, prințul Mîșkin, Nikolai Stavroghin capătă înfățișarea unor ființe reale, ies din paginile cărții și se impun sensibilității
Subversivitatea tragicului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15984_a_17309]
-
o comunitate laică, mulțumită a fotografia dezastre și a consemna catastrofe fiziologice. Străin de acești maculați maculatori, Chifu manifestă o sănătate de care nu are a se rușina, fiind curată, virilă, negangrenată de morb. Categoria nu exclude problematica, nici capacitatea tragicului, diagnosticând, totuși, o anumită linearitate. Și o relativ ușoară citire a simbolurilor. Modern, prin aceea că în scrisul său opera se contemplă pe sine, iar verbul nu se răsfață în ornamente, poetul este și un clasic, în opțiunile simbolurilor pe
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
operei lui Creangă, rău scrisă, dar forfotind de idei), D. Micu (autor laborios de critice și istorii literare, între care una de la origini până în prezent, în spirit ticăit-didactic și fără priză la modernitate), S. Damian (meticuloase investigații cum ar fi tragicul la Călinescu, iar după 1989, acute rechizitorii contra unor autori elogiați înainte), Mihnea Gheorghiu (anglist mediocru), Al. Balaci (italienist, autor de compilații), Zoe Dumitrescu-Bușulenga (cercetătoare informată mai ales pe secolul XIX românesc al lui Eminescu și Creangă, dar și în
Câtevaintrări dedicționar(VIII) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7332_a_8657]
-
etc., etc., a te cantona în zona pitorescului, deci în afara durerilor lumii, și a apăra cu îndîrjire cetăți pe care nu le mai revendică nimeni sau teritorii de multă vreme abandonate, mi se pare destul de trist. Principala noastră infirmitate: absența tragicului, apoi suficiența, complexul inegalabilității, al superiorității, bășcălia măruntă, reluarea unor tendințe sau curente eșuate demult, contemplarea primitivă, exacerbarea simțurilor, inapetența pentru întrebările esențiale ale omului și toate cele ce decurg de aici spun foarte multe despre un mod de a
Augustin Buzura "Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16170_a_17495]
-
ritm al versului racinian cu cenzura în cârcă tot timpul, religia ce l-a aruncat în foc pe Giordano Bruno sau i-a amenințat pe atâția cu rugul, făcându-i să cedeze, se apropie mai mult de comic, decât de tragicul cu regula celor cinci capitole, a unității de timp și de spațiu. (Să nu uităm că și la noi un scriitor important ca Petru Dumitriu de pildă, a trebuit să aleagă exilul când același personaj odios, numit la început, Leonte
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
Anna și care determină mecanic reapropierea de primul iubit. Mai subtilă decât o explicație în ordine freudiană a relațiilor dintre personaje, mi se pare cea pe care o oferă scena tragediei. Louis Malle camuflează în filmul său mecanismul destinal al tragicului, lăsând o vagă transparență pentru a sesiza punctele de articulație. Anna nu este o femme fatale decât în conjunctura dată, cu o feminitate insesizabilă pentru cei care lucrează alături de ea în magazinul de antichități și pusă în lumină de pasiunea
Marți, oamenii sunt sparți, miercuri, oamenii sunt cercuri by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7393_a_8718]
-
sfîrșit cu șantajul tragic și apocaliptic pe care-l exercitau sistemele precedente, ideologia hedonismului a luat imediat în mînă tot pîrghiile de influență. Vechile mecanisme de control s-au adaptat la noua minciună a totalei permisivități. Optimismul, valorizarea corpului, circumscrierea tragicului doar în categoria unui prezent anecdotic, oricum trecător, au devenit premizele unei noi presiuni sistemice. în societatea mondială în care totul se consumă rapid, singurătatea seamănă cu o lipsă de dibăcie din partea unor indivizi care, pur și simplu, nu pricep
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
animalele se instalează comod în mijlocul oamenilor, într-un pașnic tablou patriarhal pe care nu-l scutură decît bubuiturile de tun, fără ca vreodată oroarea războiului să se instaleze pe deplin în micul sat bosniac. Regizorul reușește un fapt remarcabil, să evite tragicul printr-o permanentă plonjare în miracol, în izvorul de bucurie și tristețe al vieții, să restaureze sentimentul vieții acolo unde pîndește moartea. Nu este vorba cîtuși de puțin de naivitate, ci de dorința expresă a lui Kusturica de a ieși
Viața ca un miracol by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9169_a_10494]
-
aspectului Ťexperimentalť al Întâlnirii, prin care Gabriela Adameșteanu s-ar pune la ceasul optzecist al reînnoirii strategiilor narative. Deși aparențele pledează pentru a astfel de opțiune, ea ni se pare departe de a epuiza interesul textului... În această Odisee concentrată, tragicul și derâderile lui domină orice experiment. Aici nu o dimineață este pierdută, ci întregul trecut, pe care se străduiește să-l capteze, revenind din Ithaca, noul Ulise, când narator, când narat, din Întâlnirea. Împletirea timpurilor, schimbarea unghiurilor de vedere, înmulțirea
Probleme de dosar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7928_a_9253]
-
preț al divinității. Răspund la anchetă și poeții, cu poeme mai mult sau mai puțin în problema în dezbatere. între aceștia se detașează prin frumusețe și adevăr Liviu Ioan Stoiciu cu Să nu-ți faci chip cioplit. Despre Legea sau tragicul existenței? și mărturiile literaturii scrie dl. Ion Vlad, iar Elisabeta Pop, despre porunca a șaptea, Să nu preacurvești! O amintire emoționantă despre copilul naiv care a fost, mințind și lăsându-se prins și vindecat, ne oferă Mihai Dragolea. Leon Volovici
Răul este infinit, dar și Binele este infinit... by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11804_a_13129]
-
pălăvrăgeală, sunt inhibați când sunt nevoiți să deschidă gura, nu pot birui o timiditate, neputința de a exista. Ceva s-a sucit hotărâtor în demersul estetic. Dar și Steiner, în pornirea sa demolatoare, se închina în fața evidenței. Schiller avea geniul tragicului. Dramele majore nu și-au etalat încă toate subtilitățile. Motivul trădării în Wallenstein e explorat cu o cruzime sobră, cel care e înșelat înșeală la rândul său, nu e sigur cât a fost premeditare în actele sale, deci o conștiință
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
decît o amăgire deoarece a distrus speranța. Să transformi speranța în renunțare? Dar a fi român nu înseamnă oare să renunți chiar și la renunțare?" Și de la aceeași altitudine e reluată amara ipoteză a unei gene etnice tarate prin absența tragicului. Tragicul obligă la spirit critic inflexibil, la caracter și radicalitate, la luciditate continuă, la dramatismul opțiunilor: "Noi sîntem tentați spre o atitudine lejeră, superficială, lipsită de responsabilitate în raport cu acțiunile proprii și ale celorlalți. Dacă victima îmbrățișează călăul (Marian Munteanu, bătut
Oponent nu numai prin cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10682_a_12007]
-
o amăgire deoarece a distrus speranța. Să transformi speranța în renunțare? Dar a fi român nu înseamnă oare să renunți chiar și la renunțare?" Și de la aceeași altitudine e reluată amara ipoteză a unei gene etnice tarate prin absența tragicului. Tragicul obligă la spirit critic inflexibil, la caracter și radicalitate, la luciditate continuă, la dramatismul opțiunilor: "Noi sîntem tentați spre o atitudine lejeră, superficială, lipsită de responsabilitate în raport cu acțiunile proprii și ale celorlalți. Dacă victima îmbrățișează călăul (Marian Munteanu, bătut crunt
Oponent nu numai prin cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10682_a_12007]
-
percepea doamna Cornelia Pillat. Scenariul simbolic al povestirii trebuie citit în subiacent, pentru că fantasticul nu e niciodată adus pe de-a-ntregul la vedere. E mai curând sugerat, aici vizând absurdul implicat în sacrificiul de sine, gest prometeic adaptat, din care tragicul nu este exclus. Dispariția magicianului confirmă adevărul că utopia rămâne utopie nu este transformată în act. A trebuit ca el să moară spre a nu muri utopia.
Utopia magicianului by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14625_a_15950]
-
referă la un act al înfierii sui generis, adică la înlocuirea produsului biologic cu unul cultural. Și, în consecință, în loc să nască exemplare eroice, Monica înfiază, seară de seară, cu o voluptate mută și monumentală, o umanitate eșuată, undeva la intersecția tragicului cu grotescul, prin orfelinatele invizibile și difuze ale României de astăzi. Față de acestă lume, cutremurătoare fi fascinantă în felul ei, Monica își organizează nenumărate trăiri pe care, chiar dacă nu le dezvăluie explicit, le transmite imponderabil prin fixitatea privirilor, prin freamătul
Între Venus din Willendorf și Fata babei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12586_a_13911]
-
plăcere și nici de amărăciune. Ochii orașului privesc cochet și seducător, trist și pofticios, stăruitori și plini de secrete, mereu deschiși, niciodată trădători. Vanitoși, dar nu corupători. Vedeau totul și știau totul, fără a șantaja. Aveau puterea, fără să știe. Tragicul lor consta în imposibilitatea de a interveni. Acoperișurile orașului sunt fața ochilor, care înghit alți ochi. Astfel că oamenii orașului umblă orbi prin lume. Este orbirea dorului, orbirea dragostei, orbirea naivității, orbirea prostiei, orbirea neștiinței. Așa întâlnește ochiul copilului pe
Miniaturi sibiene () [Corola-journal/Journalistic/5086_a_6411]
-
de a gândi și de a se raporta la lume), dar și din exterior, prin ochii celorlalți. Imaginea oferită de cele două perspective diferă semnificativ. De aici comicul situației care, de cele mai multe ori, nu este decât o altă față a tragicului. Salvarea unor astfel de personaje vine din refugierea într-un trecut mai degrabă îndepărtat, în care oamenii se ghidau după alt sistem de valori, manierele erau altele. Câte un bătrân întâlnit la o coadă sau în sala de așteptare a
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]