2,154 matches
-
a bucurie și se lăsă copleșită de mângâieri. Nu-mi trebuia mai mult. Am ridicat-o pe sus ca pe un trofeu și deschizând ușa dormitorului cu piciorul am depus-o pe pat. Într-o clipă storul fu lăsat, zăvorul tras, îmbrăcămintea zvârlită pe jos. Și cu complicitatea întunericului de, zi am avut pe amanta celuilalt, într-un delir care se lua de mână cu nebunia. Pasivitatea ei inițială se topi ca gheața peste care torni apă clocotită. Și după aceea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
păianjen vaporos ca răsfirarea fină a unui jet d'eau. Apoi seara cădea în acorduri minore peste cetăți. Ritmul cu frază largă sau șoapta minuțioasă a lui Bach nu părăseau nici un moment o idee gravă, o emoție concentrată, cu desenul tras sigur printre meandrele armonioase. Sunetele scoteau reliefurile unor efigii nobile, și modulațiile aveau sugestii virtuoase. Se Înălțau rugăciunile simple ale unor iubiri fără duplicitate, cu ascensiune senină; iubiri nălțate de un suflet victorios, dar fără 210 je fast și vanitate
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
-mi mai pese ce zic imbecilii și înțelepții... Doctorul Luca se opri, câteva clipe, pentru a-și șterge de transpirație fața congestionată... Aici toți se socotesc filosofi. Ce e cu praful? De unde vine? Asta se întreabă mereu. Stau cu obloanele trase, jumătate din an, pe urmă, în cealaltă jumătate, ascultă cum sună ploaia pe acoperișurile de tablă, și vor să-și umple singurătatea cu un deșert. Nu e caraghios? Pentru mine, nu există decât două soluții, băiete. Să nu mai știi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mult, ei primeau să se joace, dar că ea o să fie cîinele lui Julius. Atunci Vilma, Încă zăpăcită de spaimă, o văzu pe Cinthia trîntindu-se la pămînt În patru labe și punîndu-și o zgardă de gît: „Hai, Julius, trage!“ Julius trase. Vilma Îi ajută să iasă din Învălmășeală, dar chiar În clipa aceea văzură cîteva picături de sînge care se prelingeau pe brațul Cinthiei, Cinthia se smulse din mâinile lor și o luă la fugă strigînd: n-am nimic! n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a treia nevastă, care stătea nemișcată lîngă el; ochii Îi străluceau de parcă ar fi fost bolnav, Îi ura, era sătul de atîtea glume nesărate la masa din stînga. Cei care urmăreau scena se așteptau la ceva rău. Tatăl fraților săi trase primul și ultimul cartuș, lupta era de la Început pierdută și el știa asta prea bine; se Înclină, așadar, parcă vrînd să sărute fața de masă, Închise ochii, deschizîndu-i abia cînd Își Înălță capul fără să se mai uite la Bravano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu ți-e silă. Pentru că nu miros a transpirație sau a tutun prost și nu asudă pe buza supe rioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii trași înapoi și nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neașteptat peste toate servituțile ana tomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăznețe și inventive nu din perversitate, ci ca să-ți arate că
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
făcu decât să-i înrăutățească starea. Îl tulbura, adică exact ceea ce asistentele îi interziseseră să facă. Se uită în altă parte, oriunde, numai nu în ochii lui de animal. Camera i se întipări în memorie ca un fier încins: perdeaua trasă, cele două stative cu aparatură electronică amenințătoare, peretele de culoarea șerbetului de lămâie, măsuța pe rotile de lângă pat. Mai făcu o încercare. —Markie, sunt Karin. O să te faci bine. Faptul că spusese lucrul ăsta îl transforma într-un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
unui vechi canal și am ajuns la capătul unei străzi. Orașul nu părea a fi un loc înfloritor. Grupuri de adolescenți sau bătrîni stăteau în gura gangurilor, dar multe ganguri erau goale și neluminate. Singurele magazine care nu aveau obloanele trase erau cele mici care vindeau ziare, dulciuri, țigări și contraceptive. După ceva timp, am ajuns într-o piață mare cu tramvaie zdrăngănitoare. Lumina felinarelor ajungea doar pînă la primele etaje ale clădirilor înconjurătoare, dar acestea păreau enorme și bogat ornamentate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la distanțe egale pe fiecare bordură. Ferestrele clădirilor erau ca niște găuri negre pe un chip. De două ori a văzut patrulele de gardieni traversînd capătul unei străzi, oameni tăcuți, cu caschete, dorind să vadă dacă prin ferestrele cu storurile trase nu se zărește vreun crîmpei ilegal de lumină. Străzile întunecate și aidoma păreau că trec una într-alta la nesfîrșit, pînă cînd îl apucă disperarea și se așeză pe bordură cu fața îngropată în mîini și începu să se văicărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din față și se trînti pe pat, simțind doar nepăsare și înfrîngere, lumina care pălea în cameră și, uneori, stigătele copiilor care se jucau pe stradă. După o vreme, o auzi pe Ruth ducîndu-se la toaletă, robinetele curgînd și apa trasă. Ea privi în dormitor o clipă și zise suspinînd: — Duncan, m-ai lovit. Nici nu știi cît de tare m-ai lovit. — îmi pare rău, spuse el cu răceală. El nu se putea gîndi decît la pata cenușie de pe tablou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din priviri, n-aș putea spune în ce limbă omenească sau câinească, dar se întâmpla chiar așa, și nu altfel. * S-a stins din viață, în vârstă de 77 de ani, Hugo Zacchini, supranumit Omul-Ghiulea. El a fost primul om tras, în chip de ghiulea, dintr-un tun. 11. Am umblat mult, ostenisem. Pe Agrippa nu l-am întâlnit. Aș fi vrut să fiu cu Zenobia, să dau vina pe ea, să spun că numai din cauza ei... Spre seară am intrat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ceva mai bun de făcut. Petre își luă sania, iar Nicu se așeză comod pe scândura din spate, sprijinindu-se cu spinarea de marginea ei. Era un loc știut de toți băieții. Unii își legau acolo săniuțele și se lăsau trași. Sania lui Petre opri în Grădina Filaret. Vizitiul coborî de pe capră și porni spre pomii care, în dreapta aleii principale, formau o adevărată pădurice. În preajma intrării erau câțiva oameni, cu copii, ieșiți la plimbare, însă restul grădinii era pustiu. Petre se
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
-l convinge pe Clark, fără a-l lăsa să se îndoiască câtuși de puțin, că motivele care te-au îndemnat sunt strict personale. Ești gata să mergi până acolo? Nici nu era nevoie să-i pună o asemenea întrebare. Fața trasă și răvășită care-l privea din teleecran exprima neîndoielnic intensitatea fixației ei. Această fată era încordată la maximum din punct de vedere emoțional. Simți remușcări, chiar puțină milă, dar își dădu seama că nu e în nici un fel responsabil pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
părinți Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare Cine cată-n ochi-i moare. Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă Și buzele subțirele De-mi zâmbea - ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii ll0 {EminescuOpVI 111} Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
face o brazdă de plug până la demâncat și ea totdeuna pe brazdă să meargă la frații ei. Da finul lui D-zeu era năzdrăvan nu era, da smăul strașnic. El a și știut ce-o urzit Frate - său ș-o tras brazdă cu plugul pân-la casa lui. Fata s-a dus cu demâncat drept la curtea smeului. Așteaptă ei să vie-nu-i! - Eh! mamă, mă duc să-mi caut sora că mi-a luat-o smăul - a zis finul lui D-zeu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Asta e! Am ajuns la canalul colector. * Lângă Scarlat, un ceas mic, îngropat într-un cub de email, arăta ora 9. Și-l consultă instinctiv pe al lui. O diferență de câteva minute. Bătrânii rămăseseră în jurul mesei, crispați, cu chipuri trase și livide. Șerbănică Miga adormise cu fața sprijinită în pumni. Capul alunecase și obrazul tras într-o parte îi descoperea proteza. Figura dolofană părea că rânjește. Semăna cu idolii grași, de porțelan, așezați turcește. Aceeași expresie de imbecilitate rafinată și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
arta de a fi fericit. Trecea cu succes testele ("hm, alt termen inventat după război") întocmite de autori și asta-i umplea de satisfacție. Se simțea bine, puternic, deasupra celorlalți. Se uită cu dispreț la sculptor, neras, jigărit, cu fața trasă și cu ochii ca două făclii. " Va ceda repede, ca și nenorocita astalaltă. Nu și bătrîna..." O privi pe furiș încercînd să descifreze ce se întîmplă dincolo de expresia senină. Femeia îl nedumerea, de fapt nu putea să-și ierte că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
un fel de descurajare a pus stăpânire pe oraș. Prin cartierele mărginașe, pe străzile netede și prin casele cu terase, animația a scăzut și, în acest cartier, unde oamenii trăiau întotdeauna în pragul casei, toate ușile erau închise și obloanele trase, fără să poți ști dacă de ciumă sau de soare înțelegeau ei să se apere astfel. Din câteva case, răzbăteau, cu toate astea, gemete. Înainte, când se întâmpla așa ceva, se vedeau adesea curioși care stăteau în stradă, să tragă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
SĂ SE REVINĂ LA ILUMINAȚIA PE CARE O AVUSESE ORAȘUL ÎNAINTE DE CIUMĂ. SUB UN CER RECE ȘI PUR, CONCETĂȚENII NOȘTRI S-AU REVĂRSAT ATUNCI ÎN GRUPURI ZGOMOTOASE ȘI VESELE PE STRĂZILE PLINE DE LUMINĂ. Desigur, în multe case obloanele rămăseseră trase și unele familii și-au petrecut în tăcere această seară pe care alții o încărcau de strigăte. Cu toate astea, pentru mulți dintre acești oameni în doliu, sentimentul de ușurare era totuși adânc, fie pentru că teama de a vedea răpuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mulțimii și simțeau și ei cum le fuge pământul de sub picioare. Multă vreme după ce părăsiseră bulevardele, Tarrou și Rieux auzeau încă această bucurie urmărindu-i, chiar în ceasul în care treceau pe străduțe pustii, de-a lungul ferestrelor cu obloanele trase. Și, din pricina oboselii lor, ei nu puteau să deosebească această suferință care se prelungea dincolo de obloane, de bucuria care umplea străzile puțin mai încolo. Izbăvirea care se apropia avea un chip care amesteca râsul cu lacrimile. ÎNTR-UN MOMENT ÎN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ceea ce însemna că souk-ul era aproape. Pe când străbăteau aleile pietruite, băiatul mări viteza; Mahmud trebui să alerge ca să poată ține pasul. Un fel de joc al minții, hotărî Mahmud. Majoritatea prăvăliilor erau închise la ora asta, cu obloanele de metal trase. Băiatul se învârtea prin piață, cotind la stânga și la dreapta atât de repede, încât Mahmud știa că nu va reuși să iasă singur de acolo. Băgă mâna înăuntrul sacoului, sub braț, ca să verifice dacă mai avea cuțitul acolo, în tocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
unde mă duci, domnule șofer? — Într-unul din puținele locuri din Ierusalim care e deschis toată noaptea. Și cu siguranță singurul care are calculator. Parcă mașina la capătul unei zone pietonale, plină de cafenele închise și de chioșcuri cu obloanele trase. —Asta e strada Ben-Yehuda, spuse Uri. În mod obișnuit e plină de lume. Dar Ierusalimul nu e ca Tel Avivul. Oamenilor de aici nu le place să rateze somnul de frumusețe. O conduse prin pasajul principal, printre zdrențele umane care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
trupul ei să vadă unde fusese lovită. La mai puțin de o secundă mai târziu auzi un glonț șuierând pe lângă urechea lui. Se aruncă și el la pământ, încercând să stea deasupra lui Maggie, să-i protejeze trupul de focurile trase. Privi în jur și îl văzu pe Mustafa, lipit și el de pământ. Cu o ușoară mișcare din deget, palestinianul îi făcu semn lui Uri să se uite în sus. Acolo, chiar deasupra lor, aplecate peste parapetul care se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era prins cu scotch un carton pe care scria VAN CAMP’S CARNE DE PORC și FASOLE. Oprindu-se lângă mormânt, citi pe cruce „Rex“, scris cu litere abia vizibile. Urcă apoi treptele de cărămidă roasă și auzi, dincolo de jaluzelele trase, un cântec la modă. Big girls don’t cry. Big girls don’t cry. Big girls, they don’t cry-yi-yi. They don’t cry. Big girls, they don’t cry...yi Așteptând să răspundă cineva la sonerie, citi anunțul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și după câteva momente trase zăvorul, deschizând. — Ignatius, ce-i cu gunoiul ăsta de pe jos? Ceea ce vezi este viziunea mea despre lume. Va trebui să fie încorporată într-un tot, așa că ai grijă pe unde calci. — Și cu toate jaluzelele trase? Ignatius, afară-i încă lumină. — Existența mea nu-i lipsită de elemente proustiene, spuse Ignatius din patul în care se reîntorsese în grabă. Vai, stomacul meu! — Și miroase aici, de te trăsnește. — Păi la ce altceva poți să te aștepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]