876 matches
-
s-o ridice decât cu greutate, și atunci cei din odaie observară că o ușoară paralizie îi ținea acest braț. Chiar și un colț al gurii avea mușchiulatura puțin ruptă, căzută în jos, trăgând puțin și o pleoapă. Cu mâna tremurătoare, moș Costache căută orbește în cutie, găsi o monedă de cinci lei, o lăsă repede din mână și scoase o băncuță pe care o întinse. - Ce vrei să fac cu băncuță ta? se răsti Aglae. Trebuie parale pentru doctorii, pentru
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
binedispus și uită de toate astea ? Se trântește pe pat și își strânge pleoapele, așteptând amintirea de nesuportat, gonind-o, scrâșnind din dinți, și ea, revenind, încălzindu-i sângele. Mirosul foarte timpuriu de primăvară al aerului, răceala lui, vie și tremurătoare, grămezile de zăpadă cu scoarța înnegrită adunate în marginea trotuarului, din care se scurg șiroaie de apă. Și el, simțindu-se foarte tânăr, alergând în lumina neașteptată, traversând în goană pe roșu, de teamă că o să întârzie. Fata avea umerii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ei îndârjită. Și în albastrul decolorat al ochilor îi citești, oh, fără nicio îndoială, îi citești ostilitatea ! Dacă nu te-ai teme de vorbe ai gândi chiar cuvântul ură. Ochii ei au coborât iar asupra gherghefului. Degetele noduroase și ușor tremurătoare, cu buricele lor întărite, pline de crestături negre, își văd mai departe de treabă, diseară doar, după ce își va sfârși treburile de menajeră, și le va șterge cu lămâie și le va unge grijulie cu alifii, apoi își va pune
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să alerge după ea, s-o lovească, oriunde ar încerca ea să se ascundă, furia aceasta a dispărut dintr-odată, fără urmă. Obișnuită cu excesele lui, Sophie se îndreaptă tăcută spre jeț, cu supunerea unui animal domestic. în colțul buzelor tremurătoare, se stinge cu discreție, ca un cerc domol de apă, mâhnirea unei făpturi neștiutoare care tot nu înțelege de ce - pe nedrept - a fost lovită... La o asemenea priveliște, cum să nu întorci capul, înduioșat ca un călău sentimental ? Profesorul Mironescu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care se așezase popota și, în plus, prezența continuă a celorlalți ! Purtat de amintiri, scoate din buzunar nelipsitele Fructines-Vichy, bonbons laxatifs purgatifs dépuratifs, inoffensifs antiseptiques de l’intestin, A. Pointet, Pharmacien de 1-ère classe, deschide cutia și bâjbâie cu degetele tremurătoare printre pastiluțe, până prinde una. — Aidi, donșoară, lăsați în pace măsuța, c asta nu-i jucărie... Madam Ana prinde degețelele fetiței și reușește să o ducă spre ușă, câțiva pași ; dar tocmai când se întinde, greoaie, să pună mâna pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Fântâna Blanduziei. Mă irita însă sănătoasa poftă națională de râs care ne întovărășește dezastrele... Unii susțin că astfel am rezistat, eu mă întreb însă dacă nu cumva din ea vine pieirea noastră. Profesorul își pune ordine, cu o mână ușor tremurătoare, în hârtiile din pomieră. Iar musafirul său începe, după vechiul obicei, să se plimbe cu pași mari prin salon. Probabil, își spune magistrul, așteaptă să îmi dau încă și mai mult pe față felul pe care el îl consideră exagerat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Vrea să mă vadă. O, Doamne. O, Doamne. N-am fost În viața mea mai Încîntată și mai surescitată și mai Îngrozită. Toate la un loc. Mă așez și rămîn cîteva clipe cu ochii la ecranul gol. Apoi, cu degete tremurătoare, iau un dosar gol. Aștept pînă cînd Artemis Îmi Întoarce spatele, apoi scriu “Dosarul Leopold“ pe cotorul acestuia, Încercînd să nu trădez faptul că e scrisul meu. Acum ce-i de făcut ? Păi, e foarte limpede. I-l duc sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
e la fel de bulversată ca și mine. Se aude interfonul și tresărim amîndouă. Simt că-mi vine să vomit. OK. OK. Mă duc. — Bună, zic În interfon. Vin... imediat. Las receptorul jos și mă uit la Lissy. Ei, zic cu glas tremurător. A sosit momentul ! — Emma. Lissy Îmi ia mîinile. Înainte să pleci. Nu te gîndi la nimic din ce-a zis Jemima. Să ai o seară frumoasă. Mă Îmbrățișează strîns. Sună-mă dacă poți. — Te sun. Mă mai privesc o dată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mă cunoști deloc ! strig enervată, Înainte de a mă putea opri. Jack, da, poate că știi cîteva lucruri absolut aleatorii despre mine. Dar asta nu Înseamnă că mă cunoști ! — Poftim ? Jack se holbează la mine. Dacă mă cunoșteai, spun cu glas tremurător, ți-ai fi dat seama că, atunci cînd ies cu cineva În oraș, Îmi place ca persoana respectivă să asculte ce-i spun. Să mă trateze cu un gram de respect și să nu-mi spună s-o „las baltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
foarte mult, Connor, spune Jack cu un zîmbet, apoi se uită la mine. Bună, Emma. Îți place petrecerea ? — Bună, spun, pe un glas cam cu șase note mai acut decît de obicei. Da, e... foarte frumoasă! Îi torn cu mîini tremurătoare un pahar de Pimm’s și i-l dau. — Emma ! Nu uita de mentă ! spune Connor. — Merge și fără mentă, zice Jack, cu ochii În ochii mei. Îți pun și mentă, dacă vrei, zic, fixîndu-l. — E foarte bun așa cum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Întreb ? Ai lui Lissy ? — Uite ce e, Jemima, vrei să... Îmi pare rău... trebuie să Închid, zic stins și las receptorul În furcă. Fără telefoane. Ia-ți geanta. Și du-te. În timp ce-mi trag fermoarul genții cu mîini tremurătoare, cîțiva dintre cei care m-au urmat În birou ridică telefoanele care sună insistent. — Emma, bunicul tău la telefon, spune Artemis, acoperind receptorul cu mîna. Zice nu știu ce despre ultimul autobuz și că n-o să mai aibă niciodată Încredere În tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
te văd, să te ascult, nu mai vreau să... să... — Te simt În apropierea mea, șoptește Jemima, cu urgență. — ... te ating vreodată. În viața mea. Niciodată. Închid telefonul, mă năpustesc În casă și trag firul din priză. Apoi, cu mîini tremurătoare, scot mobilul din geantă și, exact În clipa În care Începe să sune, Îl opresc. CÎnd ies din nou În balcon, Încă mai tremur de șoc. Nu-mi vine să cred că totul s-a terminat În felul ăsta. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
iau o față În agonie. — Păi, Începe el fără grabă, trăgînd de timp. Da, Paul. Panther Bar e produsul meu. Dar, Întîmplarea face ca... O, Doamne. Nu pot să-l las s-o Încaseze pentru mine. — Paul, spun cu glas tremurător, cu mîna pe jumătate ridicată. Adevărul e că... — Pentru că, vreau să-ți spun, zice Paul zîmbind cu gura pînă la urechi către Nick, că a fost o manevră cît se poate de inspirată ! Tocmai am primit cifrele obținute În urma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
că stai ca o fraieră și o neajutorată, am luat situația În mîinile mele. O clipă, rămîn Încremenită. — Ăă, Jack... scuză-mă o clipă, te rog. Îi trag un zîmbet cît pot de vesel. Trebuie neapărat.. să vorbesc. Cu picioare tremurătoare, mă grăbesc spre colțul curții, destul de departe ca să nu mă audă. — Jemima, mi-ai promis că nu faci nimic ! șuier. Nu-ți amintești că ai jurat pe geanta ta Miu Miu din piele de ponei ? — Nu am nici o geantă Miu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
numitului patos solemnel și a declamațiunei (blagoslovită) miruită, care totdeuna nulifică adevărul natural, apoi e și rădăcina acelei tremolări teribile care se naște neapărat când tonul persistă peste măsura și putința sa pe silabele singuratice și dă într-o mișcare tremurătoare. Portamentul adevărat împreună totdeuna deodată elementele vorbirei care se cuvin la un loc și e totdeuna în consonanță cu cerințele simțireișiale adevărului natural. Declamațiunea trăgănată, târâită, lungită care derivă totdeuna dintr-o concepțiune falsă și neartistică poate să devină adeseori
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Cioran e semnificativ, și dacă ele nu sânt exacte sânt oricum adevărate. Sigur e că atunci când Heidegger s-a urcat pe un scăunel să ajungă la un raft mai înalt al bibliotecii, Ioan Alexandru s-a postat în spatele lui Heidegger, tremurător și vibrând tot de angoasă, înconjurîndu-i, cu brațele deschise în aer, conturul siluetei, gata oricând să intervină și să-și prindă la o adică în brațe zeul în cădere. În timp ce Sorescu nu-l vedea pe Heidegger văzîndu-l chiar, Ioan Alexandru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să-și roadă Încă una și Cinthia scoase un oftat de ușurare. — Cum? — Uită-te și-o să vezi. Rafaelito se repezi la scrumieră și o ridică pentru a vedea dacă pietricia mai era acolo. În clipa aceea, mînuța lui Julius, tremurătoare, cu un gest de robot, scoase pietricica. — Ai văzut? spuse. Fără să ating scrumiera. La Început nimeni n-a Înțeles bine ce se petrecuse, În realitate nici copiii n-au izbucnit imediat În rîs, dar Juan Lastarria a Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
două uniforme pentru fiecare În mai puțin de o săptămînă. O să le mai lungească, pentru primele zile de școală, uniformele de anul trecut, pentru ca Santiaguito și Bobby să le poată folosi pînă erau gata cele noi. Îi rugă cu glas tremurător să-și pună hainele și amîndoi o ascultară, furioși, crăpînd de căldură și foindu-se tot timpul fiindcă Îi Înțepa cu acele, iar ea, cu creta În mînă, făcea semne după ce le lua măsurile. — Anul ăsta ți-a venit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lor Îndreptîndu-oe spre trambulină, dar străinii nu pricep niciodată nimic și uite că ăsta nici măcar nu-i văzuse. „TÎrfa dracului“, spuse Enrique, frecîndu-și palmele. „Așa-i, tîrfa dracului“, murmură Pepe, sumbru și Manolo, alături de el, Îi oferea cu o mînă tremurătoare un chibrit aprins, deși țigara lui Pepe era aprinsă. Cecilia se agăță de brațul lui Manolo și suflă ca să stingă chibritul, cu un zîmbet cald, minunat, era o femeiușcă grozavă Cecilia asta; o picătură grea se desprinse Îndată din părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că nu trebuie să ai Încredere În nimeni și el grăbi pasul văzînd că bătrînelul Înțelept Îi făcea semn cu mîna, de parcă i-ar fi spus la revedere, cu brațul ridicat, dar fără vlagă și abia putînd să-l miște tremurător. Julius nu Îndrăzni să se Întoarcă pentru a vedea dacă Într-adevăr se ridicase și ieșise la fereastră. Fugi pînă ajunse la scară și aici trebui să-și Încetinească mersul, fiindcă nu era lumină și treptele erau știrbite. CÎnd ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bătaie zdravănă și avînd fața plină de zgîrieturi. Carlos simți un fior, ba mai rău: simți că fiorul ăsta se lega printr-un fir inexplicabil și rece cu un alt fior din bucătăria palatului vechi, pe același fir se Întoarse tremurător În noua bucătărie și la un moment dat adevăratul fior parcă era acolo și cel de acum Îl profetiza pe cel de atunci cu decorația de faianță din bucătăria modernă. N-a lipsit mult să se distorsioneze timpul pentru bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
metri lungime pe doi optzeci lățime: o știu pentru că am supraviețuit)“. Concluzia tatălui acelui biet băiat: „Și toate aceste realități, toată speranța pe care Domnul ne cerea să o punem În El, Împreună (maică-mea și cu el), lîngă lumina tremurătoare care Îi făcea obrazul și mai trandafiriu afundat În steaua umedă a părului. Simțeam cum urcă În noi durerea enormă a sacrificiului (moartea mea!), simțeam că urcasem parcă pe creștetul lumii, chemați să ne asumăm o sarcină supraomenească, Înălțați, Înnobilați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
forfota umană a Romei. În general, apartenența la altă epocă îi asigură contemporanului lui Nero imparțialitatea, neimplicarea afectivă. E adevărat însă că el se lasă impresionat de prospețimea lui Quintus, fiul lui Vitellius, privindu-i cu tulburare linia pură și tremurătoare a gurii (I, p. 40). Credem că explicația stă în faptul că Doinaș a ținut seama de înclinația spre pedofilie a lui Petronius, evidentă în romanul său Satyricon. Contemplându-i pe tinerii regaliști, personajul declară că, în absența barierei temporale
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mă mințise, Însă nici nu-mi spusese tot adevărul. Nu-mi zisese nimic despre acel ciudat tremur al mîinilor care prefăcea fiecare nasture, fiecare fermoar Într-o muncă titanică. Nu-mi zisese nimic despre acea vrajă a pielii palide și tremurătoare, de acea primă atingere a buzelor, nici de acel miraj ce părea să ardă În fiecare por al pielii. Nimeni nu-mi zisese nimic despre toate astea fiindcă știa că miracolul se petrece doar o dată și că, atunci cînd se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
coborît pînă la promenada San Gervasio, În speranța că vom găsi un taxi sau un autobuz. Mergeam În tăcere, de mînă, fără să ne privim. — N-am să mă mai pot Întîlni cu tine pînă marți, zise Bea cu voce tremurătoare, ca și cînd, dintr-o dată, s-ar fi Îndoit de dorința mea de a o revedea. — Am să te aștept acolo, am zis eu. Am considerat de la sine Înțeles că toate Întîlnirile mele cu Bea urmau să aibă loc Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]