1,604 matches
-
de a se comporta a frunzelor desprinse de pe ramură ca un fel de detașare de viață. Și am rămas fixat pe sintagma legănîndu-se care pare să evoce mișcarea lor de cădere lentă, negrabnică. Este de fapt momentul cînd a încetat tremurul, palpitul vieții. Deodată, frunzele au renunțat, au abdicat de la viață. De-acum urmează alt drum, acela al morții. Și, dacă tot e vorba de o cădere și o așternere pe pămîntul primitor, dacă fiecare frunză îngroașe și sporește vraful, am
HAIKU, CORNELIU TRAIAN ATANASIU de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 331 din 27 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355194_a_356523]
-
renunțat, au abdicat de la viață. De-acum urmează alt drum, acela al morții. Și, dacă tot e vorba de o cădere și o așternere pe pămîntul primitor, dacă fiecare frunză îngroașe și sporește vraful, am căutat pentru a-l opune tremurului nestatornic al vieții ceva care să simbolizeze stabilitatea monumentală a morții. Gorganul te duce cu gîndul la un mormînd străvechi sau, oricum, la o movilă suficient de impunătoare care s-a tot ridicat din depuneri îndelungate și succesive. În acest
HAIKU, CORNELIU TRAIAN ATANASIU de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 331 din 27 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355194_a_356523]
-
a venit ideea de a transfigura legănarea. Acum puteam să găsesc o altă modalitate, construită cu gerunziul, a căderii și să spun un lucru de departe mai important și mai paradoxal: frunzele cad îndeplinind un ritual, cădelnițînd - tămîind / străvechiul gorgan. Tremurul, odată încetat, mișcarea frunzelor devine mai amplă, mai gravă, mai profundă. Are în ea ceva sacru. N-ar mai fi de adăugat decît că tehnica construcției poemului este aceea a unei ghicitori. Lucrul evocat - frunzele - nu este numit. Evocarea se
HAIKU, CORNELIU TRAIAN ATANASIU de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 331 din 27 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355194_a_356523]
-
gravă, mai profundă. Are în ea ceva sacru. N-ar mai fi de adăugat decît că tehnica construcției poemului este aceea a unei ghicitori. Lucrul evocat - frunzele - nu este numit. Evocarea se face doar prin numirea cîtorva trăsături proprii frunzelor: tremurul, căderea, legănarea. Referință Bibliografică: Haiku, Corneliu Traian Atanasiu / Valeria Iacob Tamaș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 331, Anul I, 27 noiembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Valeria Iacob Tamaș : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
HAIKU, CORNELIU TRAIAN ATANASIU de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 331 din 27 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355194_a_356523]
-
pași din ce în ce mai iuți, cu bătăile inimii din ce în ce mai repezi; nu puteam privi în oglinzi să mă liniștesc, ele erau acoperite cu pânză, să nu pot privi în ele, în acele momente triste să privesc doar chipul tău ... Mă cuprindea câte un tremur, după care mă simțeam vlăguită de puteri ... Îți priveam trupul neînsuflețit în acele zile și nopți, rosteam rugăciuni, uneori cu glas șoptit, alteori în gând. Mai venea preotul și săvârșea slujba de toată noaptea ... Sufletul tău mai era lângă mine
UN ROMAN CU CHEIE INIŢIATICĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 279 din 06 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355538_a_356867]
-
Acasa > Poeme > Dorinte > DIN NORI SĂ MĂ ADUNI... Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 279 din 06 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului Primește-mă-n neliniști cu tremurul din gene Eu ți-oi ghici în palmă pe unde te mai pierzi Și ți-oi așterne-n coaste un pat de frunze verzi Adulmecând odihna din nemaiscrise semne... Și-ascultă-mă în taină când nopțile-ți desfac Cu mâinile-ți adun
DIN NORI SĂ MĂ ADUNI... de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 279 din 06 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355596_a_356925]
-
lacrimile ce i brăzdau obrajii. Abia dacă o lăsase să se spele. Nu avea curaj să coboare nici să și astâmpere setea ce i uscase cerul gurii. Strângea păturile de lână până sub bărbie și nu reușea să și oprească tremurul. Se simțea sfârșită și frigul accentua starea de rău ce o cuprinsese. Nu i a permis să se îmbrace și i a aruncat pantalonii și bluza în camera de alături. Vremea se răcise brusc și se mohorâse față de ziua precedentă
CHEMAREA DESTINULUI (3) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 281 din 08 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355566_a_356895]
-
finale, sufletul pare să fie purificat din însăși așteptare. Idealul de femeie blagiană pare să fie mai aparte: se caută "umbra genelor pe un obraz", prin "geografia răsăritenelor și apusenelor/ basme". Femeile, la Lucian Blaga, sunt de o transparență fragedă, "tremur în palme răsfrânt": "Le slăvesc și le cânt/ pentru sfârșitul de drum/ ce-l au pe pământ!"("Viori aprinse, femeile"). Erosul se înscrie la Blaga, ca o dialectică conformă cu evoluția poeziei sale. Acesta se simte metafizic în "Poemele luminii
COMPLEXUL LUI EMPEDOCLE ÎN POEZIA LUI LUCIAN BLAGA, ESEU DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 266 din 23 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355655_a_356984]
-
rănindu-mi picioarele prin rugi și bolovănișuri, plângând în arșiță ori în colțuri de stânci pustiite. Mi-am spălat durerea în tulburea apă de lac ori de râu, în stropii de ploaie, pe care-i priveam îndelung cum lunecă-n tremurul firavelor frunze sau fire de iarbă, fără să-mi fi văzut vreodată chipul ori culoarea ochilor. Ajuns undeva, fără să știu unde sunt, cu trupul vlăguit și sufletul adânc sfârtecat, mi-am ridicat privirea spre ceruri și am văzut soarele
FLOARE DE COLŢ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 278 din 05 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355688_a_357017]
-
canapea. A îndrăznit să tragă atunci, din nou, cu coada ochiu �lui. Nu‑și putea imagina cât s‑a mers și nu bănuia în ce direcție. Cu rugăciuni în gând și cu lacrimi în ochi, a încercat să‑și stăpânească tremurul corpului. Era pur și simplu înnebunită de teamă. Nu înțelegea încă ce dorește bărbatul ăsta de la ea. Nu avea bani, nu purta lucruri de valoare. În cap i se învârteau multe întrebări la care nu găsea răspunsuri care să o
CHEMAREA DESTINULUI (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 280 din 07 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355583_a_356912]
-
Autor: Gheorghe Șerbănescu Publicat în: Ediția nr. 903 din 21 iunie 2013 Toate Articolele Autorului Ramuri golite înnodate la capete desprinse din os curg peste frunte gât umeri clepsidră cu văi netezite creste de munte trupuri în haos coapse în tremur lacrimi sub gene tâmple cochilii riduri cu zimți dorințe adânc răsucite în sânge crăpate de secetă alunecă în strășini încet rugător fără ură prigoană bat orologii acum nu mai știu să rămân sau să plec. Referință Bibliografică: Ramuri golite / Gheorghe
RAMURI GOLITE de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 903 din 21 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346137_a_347466]
-
acestea reflectă un lirism cu accente meditative, imprimând cunoașterii poetice nuanțe ale senzorialului, ca trecere a noastră prin timp. Sunt răspunsuri ce parcurg pașii cunoașterii lirice, cu inflexiuni filozofice. Același lirism meditativ răzbate și în ideea de supraviețuire, „într-un tremur al păcatului ancestral„ , precum în mai toate poemele Vivianei Milivoievici, fie prin contemplare, fie prin oglindire : „Contemplăm clipa / ce ne reține„ ; „Suntem doar niște / trecători„ ; „În oglinda dimineții / se scaldă / picături / de-nțelepciune„. Concertând la un nivel sau altul al
VIVIANA MILIVOIEVICI ȘI LIRISMUL CUANTIC ÎN UNIVERSUL ALBASTRU-INFINIT de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2234 din 11 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368793_a_370122]
-
miresmele frumosului: legănarea, îmbrățișarea, sărutul, cântarea, binele, adevărul, credința, dorul, conștiința, libertatea, răbdarea, divinul și copilul-mugurele de Dumnezeu. În ființa Mamei dacoromânce surâde și lăcrimează plinirea bucuriei celeste:revărsarea zorilor, susurul dorului, legănarea vântuluiu, adierea pădurii, îmbrățișarea Viței de vie, tremurul verde al ierbii, candelabrul păpădiei, iscusința albinei, subțirimea razei de soare, catifeaua trandafirului, ciripitul rândunicii, plânsul izvoarelor, tresărirea iepurelui, nectarul mierii, dogoarea focului, albul porumbiței, refrenul cucului, trilul ciocârliei, simfonia mierlei și fastul imperial al păunului. Mama dă măsură iubirii
FEMEIA-MARTISORUL FRUMUSETII SI AL IUBIRII de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368897_a_370226]
-
sacră. Mama poartă sub veșmântul de smarald al inimii, safirul tinereții sufletului ei. Deasupra zâmbetului Mamei se despletesc veșnicii de lumină, curgându-i ca un iureș prin vine, stropii Cuvântului ca psalmii din strană, urcând în tămâie de smirnă. Peste tremurul de petală al pașilor ei, cad șoaptele de vară din Salcâm și din Tei. Mama se aseamănă Păstorului cel Bun, ce-și netezește calea nădejdii spre curcubeul-paradis purtând pe umerii calzi dorurile noastre toate. Mama este sanctuarul Limbii noastre în
FEMEIA-MARTISORUL FRUMUSETII SI AL IUBIRII de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368897_a_370226]
-
ca lumînarea nicio strălucire nu rămâne neobservată doar te înalți. Lumina intră pe geamuri cu-n aer de bucurie în care te regăsești împlinire clădită-n pereți, prin care urcă și coboară iubiri și-n aer foșnesc cuvintele spuse de tremurul inimii într-un spațiu gol. Este cazul ca lumina să se verse și să-și rotească unghiurile peste tot pământul. Referință Bibliografică: Lumina intră pe geamuri / Llelu Nicolae Vălăreanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1454, Anul IV, 24 decembrie
LUMINA INTRĂ PE GEAMURI de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1454 din 24 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/368997_a_370326]
-
psihologic negru, mat. Este un timp asumat și de acceptare a sorții: “acum mi-e inima strânsă ca un purece salt din durere în durere oftez dar nu spun nimic” ( îmi cer iertare, bunico!) “stau în mijlocul unei lumânări aprinse și tremur în tot acest timp întunericul iese din mine ca dintr-un chip” (câteodată și Dumnezeu rămâne singur) Teodor Dume se înscrie cu brio pe linia black a poeților români, într-o lirică specifică liricii noastre seculare, de la Miorița la Eminescu
TEODOR DUME- AZIL ÎNTR-O CICATRICE de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 2033 din 25 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370890_a_372219]
-
sparte Visăm să zbor cu aripi, dar încă eram mic Că umbră care-n cer pe zbor voia să-l poarte Ce-i zborul fără umbră și umbră de ce zboară Cînd rostul ei de veacuri a înflorit în poarta Un tremur lin de sunet ivit dintr-o vioară Spre cerul plin de stele etern și pur mă poartă Atîtea vorbe bune, scrîșniri, dureri atroce Necazuri și tăcute, înnăbușite uri Mă fac să-i dau dreptate lui Benedetto Croce: Iubirea-i inundată
JEUNE VIERGE de IOAN LILĂ în ediţia nr. 214 din 02 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/370859_a_372188]
-
sparte Visăm să zbor cu aripi, dar încă eram mic Că umbră care-n cer pe zbor voia să-l poarte Ce-i zborul fără umbră și umbră de ce zboară Cînd rostul ei de veacuri a înflorit în poarta Un tremur lin de sunet ivit dintr-o vioară Spre cerul plin de stele etern și pur mă poartă Atîtea vorbe bune, scrîșniri, dureri atroce Necazuri și tăcute, înnăbușite uri Mă fac să-i dau dreptate lui Benedetto Croce: Iubirea-i inundată
JEUNE VIERGE de IOAN LILĂ în ediţia nr. 214 din 02 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/370859_a_372188]
-
sparte Visăm să zbor cu aripi, dar încă eram mic Că umbră care-n cer pe zbor voia să-l poarte Ce-i zborul fără umbră și umbră de ce zboară Cînd rostul ei de veacuri a înflorit în poarta Un tremur lin de sunet ivit dintr-o vioară Spre cerul plin de stele etern și pur mă poartă Atîtea vorbe bune, scrîșniri, dureri atroce Necazuri și tăcute, înnăbușite uri Mă fac să-i dau dreptate lui Benedetto Croce: Iubirea-i inundată
JEUNE VIERGE de IOAN LILĂ în ediţia nr. 214 din 02 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/370859_a_372188]
-
păru că vede apropiindu-se de stație un tramvai galben condus de un Nicu țanțoș și plin de sine. Șinele străluceau sub burnița rece, ca niște linii fără început și fără sfârșit. Vasilica atinse o linie cu piciorul, simțind cum tremurul acesteia alunecă în sus de-a lungul piciorului și i se înfinge în inimă. I se părea că nu mai purta botinele cu toc, ci papucii de gumă furați de la bătrână. Din pachet se ridica spre ea mirosul unic al
VASILICA de MIHAELA RAŞCU în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370971_a_372300]
-
ne-a spus chiar el..., Costel..., la toți copiii..., continuă Cristina încrezătoare. - Oh, nu! Nu se poate...! Și..., era doar el cu fetița sau era și mama fetiței? întrebă Emanuela, nedumerită... Doar el... și fetița... Pe Emanuela o prinse un tremur interior, o stare de neliniște amestecată cu furie... Privea fetița cu nerăbdare dorindu-și, parcă, să-i smulgă acesteia cuvintele, să afle mai repede tot ce dorea să știe. Se așeză pe pat pentru a coborî la nivelul fetiței, o
ÎN MÂNA DESTINULUI...(XVIII) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1643 din 01 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369789_a_371118]
-
-ți lași privirea topită să mă pătrundă, Apoi să murim sub verdele crud amândoi. Prelinși să ne scurgem prin ploaia de bine, Mă ia în brațe, iubite, mă strânge, mă stoarce De dragul ce-ți port și-apoi, alături de tine, Prin tremurul codrului, mă țese și toarce. Umple-mi cu gustul verde de codru dorința, Mă leagănă ușor în freamătu-i mocnit și durut, Astâmpără-mi dorul de noi, cutremură-mi ființa, Să curg albastru în infinit peste geamătu-ți mut. Să ne iubim
UMPLE-MĂ CU GUSTUL DE CODRU de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2038 din 30 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370051_a_371380]
-
Acasa > Poezie > Credinta > RUGĂ Autor: Mariana Stoica Publicat în: Ediția nr. 1878 din 21 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Doamne, Zvântă-mi lacrima din pleoape cu tremur de fluture, Culege poama durerii înainte ca sămânța să i se scuture Și să-ncolțească în grădina părăsită a sufletului chinuit, Dând naștere stâncilor reci și mute de granit. Doamne, Lasă-mi rațiunea liberă, lanțurile-i rupe, Nu lăsa noaptea
RUGĂ de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1878 din 21 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370083_a_371412]
-
pielea bronzată ca întregu-i trup cu mijlocel nefiresc de subțire și fragil. Nările dilatate inspirau cu nesaț aerul curat și parfumat de întreaga vegetație în floare. Ochii erau închiși, cu pleoapele atât de strânse, încât genele-i lungi căpătaseră un tremur ușor și ritmic. O priveam surprins și o descopeream cum nu o văzusem niciodată. O simțeam și o vedeam femeie, așa cum îmi imaginasem de atâtea ori că trebuie să fie cea pe care aș dori să o mângâi, să o
GÂNDURI ŞI AMINTIRI IZVORÂTE DIN DORUL DE CASĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1338 din 30 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/370281_a_371610]
-
dat la iveală, timid, dar curios și doritor, sfârcurile ce parcă se întăriseră și căpătaseră culoarea trandafirie a pietroaselor în pârg. Le-am sărutat pe rând, încet, lung, pătruns ca de un sentiment de evlavie, făcând eforturi să-mi stăpânesc tremurul mâinii izvorât din emoția ce o trăiam. Era pentru prima oară când îmi plimbam palmele pe trupul dezgolit al unei fete și, fără să vreau, imaginam din nou gesturi din cele citite prin unele pagini de roman ori, poate, eram
GÂNDURI ŞI AMINTIRI IZVORÂTE DIN DORUL DE CASĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1338 din 30 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/370281_a_371610]