5,174 matches
-
Baedeker, suprapune-le pe lucrurile care se știu despre ambientul omului, prietenii și mobila lui, casa În care trăiește, și Îi poți vedea viitorul, soarta de doi bani care-l așteaptă. — Dumnezeule! spuse domnișoara Warren. Am prins-o! Domnul Savory tresări: — Despre ce-i vorba? Întrebă el. O durere de dinți? — Nu, nu, spuse domnișoara Warren. Simțea că-i este recunoscătoare pentru iluminarea care acum inunda mintea ei cu lumină, nelăsând nici un colț Întunecat În care doctorul Czinner s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ușa seifului trecu de la o incandescență roșie la una albă, apoi Anna strigă destul de tare: — Știu ce faci acolo, Anton! Josef Își lipi buzele de tub și nu-i dădu nici o atenție, dar următorul țipăt al Annei Îl făcu să tresară: — Ești la seif, Anton! Ea Începu să zdrăngăne iar clanța, până când nu avu Încotro și lăsă flacăra să scadă din nou, ca să strige la ea: — Taci! Nu glumesc! Îți sucesc gâtul, japiță bătrână ce ești! Vocea ei scăzu, dar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
extraordinară a palmaresului lui Josef și mergeau la pușcărie cu mândria că el scăpase, iar după aceea Îl arătau prietenilor lor, spunând: „Acesta-i Josef. Au trecut cinci ani de-atunci și Încă n-a fost găbuit“. Închise geanta și tresări puțin la auzul unui zgomot ciudat ce răzbătu de-afară, semănând cu zbârnâitul unui arc. — Ce-i asta? Anna șopti prin ușă: — Liftul. Cineva l-a chemat jos. Așeză În raft un volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Între ei că, fără să Închidă fereastra, el Îngenunche lângă pat și-i puse mâna pe față, pipăindu-i trăsăturile cu degete curioase. Se simți iar copleșit de gândul nou apărut: „Atât de dulce, atât de scumpă!“ Ea zăcea nemișcată, tresărind din când În când, În scurte puseuri de durere sau Înfiorare. Cineva din vagoanele de clasa a treia Începu să-l blesteme În nemțește pe cel cu vioara, spunând că nu putea dormi din cauza gălăgiei. Părea să nu-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și se lovi iarăși de zid. Se gândi, tot mai Înfricoșată: ce s-a mișcat acolo trebuie să fi fost un șobolan. Zăpada din mână Începea să i se topească. Strigă iarăși și de data aceasta Îi răspunse o șoaptă. Tresări - era atât de aproape de ea - și, pipăind Într-o parte, mâna ei atinse imediat baricada de saci. Coral Începu să râdă, dar se admonestă singură: Nu-i momentul să fii isterică. Totul depinde de tine. Încercă să se consoleze spunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-l sun pe Hunter acum și să-i spun că descoperisem totul? Sau eram sub influența momentului? Să o sun pe Lauren și să-i spun ei ce descoperisem? Sau ea ar fi chemat imediat avocații? Poate ... —Bună, iubito. Am tresărit. Fusesem atât de cufundată În gândurile mele, că nu-l observasem pe Hunter intrând În apartament. Înainte să pot spune ceva, el mă săruta de bun-găsit și mă mângâia pe păr, ca și cum putea să-și dea seama că aveam nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
luam micul dejun Împreună, În ziua următoare, la o masă liniștită dintr-un colț la Jack’s pe West 10th Street. Dar am văzut-o pe Sophia seara trecută, la Alixe. Ea avea pandantivul la gât, spuse Marci. Nu, am tresărit eu, incapabilă să-mi ascund Îngrijorarea. Asta este imposibil. Ia uite, am adăugat eu, arătându-i pandantivul, pe care Încă Îl mai purtam În jurul gâtului. — Este identic cu cel pe care-l purta ea, susținu Marci. Asta este ciudat. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Helen, Mona și Stridie, care dorm. În josul străzii, un cuplu în vârstă lucrează la răzoarele de flori de lângă casă. Bătrânul umple o stropitoare la cișmea. Bătrâna îngenunchează ca să plivească. Îmi deschid pagerul, care începe să sune imediat. Helen se trezește, tresărind. Nu recunosc numărul de telefon de pe pager. Helen se ridică în capul oaselor, privindu-mă. Se uită la ceasul minuscul și strălucitor de la încheietură. Pe un obraz are adâncituri de la cercelul cu smaralde pe care a dormit. Privește stratul roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
jur. Jos, venind în fugă dinspre stația de tramvai, ducînd din greu geanta plină cu afișe, Lazăr s-a oprit o clipă lîngă mașina cu care a venit profesorul, aruncîndu-i peste umăr o vorbă celui de la volan: Lustruim, lustruim... Poftiiim?! tresare bărbatul de la volan. Lazăre, ce-i cu tine? Corneluș Vrabie, fiecare în felul său o freacă; lustruiește adică; pantofi mai mari, mai mici... face el un gest de lehamite și urcă în cursă. În urma lui, impiegatul aduce diagrama, întinzîndu-i-o șoferului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
duce un țap între picioare, ținîndu-l de coarne. Hai că ești ridicolă: tu și omul cu motoreta! Pardon! rîde Paula, așezîndu-se într-un genunchi, umplînd paharele, în timp ce capotul îi acoperă doar umerii și brațele. Are o motocicletă japoneză, Honda. Radu tresare: vede pe străzile orașului uneori o motocicletă care atrage atenția tuturor mai ceva ca o mașină americană; îl știe pe proprietar: inginer la Combinatul Chimic Valea Brîndușelor, un tînăr înalt, statură atletică, un mers elegant, degajat, o privire ageră, senină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
penalități la salariu. Informează-ți, te rog, echipa ce-o conduci! Da, am înțeles aprobă Vlad pierdut, roș tot de emoție, apoi, cînd ușa a fost deja închisă furios, iar pașii femeii s-au pierdut pe culoar, murmură: Frumoasă... Poftim?! tresare tehniciana, ridicînd privirea din hîrtii. Furioasă foc spune Vlad. Cine-i? Secretara de partid a combinatului. Zău?! Știam că era un bărbat... A plecat la "Ștefan Gheorghiu". A telefonat? întreabă Vlad, să schimbe vorba. Nu. Aveți emoții? rîde femeia, uitîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
telefonat? întreabă Vlad, să schimbe vorba. Nu. Aveți emoții? rîde femeia, uitîndu-se la ceas. La ora asta, cursa-i pe drum. Nu plecați acasă? Ba da. Trebuie întîi să caut un sudor, că Bogdan n-a venit nici azi. Nu?! tresare tehniciana. Eu am raportat deja căptușirea terminată arată cu privirea spre ușă, în urma secretarei de partid. O fac, o fac spune Vlad calm, pornind spre ieșire. Iau un sudor din Zona Doi, de la inginerul Ștefănescu. *** În aleea centrală, aproape de pavilionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
din spate, cu bărbia pe genunchi și cu privirea pierdută în gol. Muzica transmisă la radio niște acorduri dulci de chitară toropește de-a binelea pe toți călătorii. Numai ziarul foșnit de actor îi mai face cînd și cînd să tresară. Dați-mi și mie unul, vă rog! întinde mîna călătorul din spate. Poftiți îi oferă actorul. Dumneavoastră nu vreți? întreabă pe vecină. Femeia nici nu-l bagă în seamă. Doar nodul care i se pune în gît trădează nervii gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bagă în seamă. Doar nodul care i se pune în gît trădează nervii gata să se reverse, opriți la timp, cu greu. Fantastic!! exclamă înăbușit actorul, lovind cu dosul palmei pagina de revistă, concentrîndu-se asupra lecturii, simțind cum, alături, femeia tresare. Absent, aproape să adoarmă, arhitectul își rotește mereu bastonul ca pe un titirez. Se-ntețește arată țăranca spre fereastră, desfăcîndu-și larg sumanul, în interiorul căruia se vede blana deasă de moșar. Pînă la primăvară om ajunge acasă răspunde țăranul cu calmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bere proastă și o farfurie cu mici abia rumeniți, mirosind a carne de oaie -; zîmbeam pentru că-mi revenea în minte imaginea cocoșului urcat pe gard să strige cucurigu, umflîndu-se în pene sub privirile tuturor găinilor. Tot în delegație? Poftim? a tresărit Paula, intuind că este întrebată. A, da... De fapt... Cumpărături... A s-a auzit reacția tînărului de pe canapeaua din față, ca un fel de dezumflare totală, ceva aducînd cu: "m-am lămurit; oltenii veneau cu cobilița și papornițele pline, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cred în stare pe ea; nici măcar nu s-a gîndit la un altul..." Telefonul începe să sune înfundat, semn că a fost uitat pe minim, așa cum îl închide mereu Radu cînd intră în cameră. Ei, ai și ajuns la autogară? tresare Paula, apropiindu-și receptorul de gură, să poată vorbi în șoaptă, amețită de coniacul pornit din stomac prin tot corpul. Da... Sărut mîinile! Sper că nu deranjez... De unde știți că am mers la autogară? Alo! ridică glasul Paula, derutată, săltîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se retragă. Auzi: unde-ai învățat șoferia? îl oprește șoferul. Acasă. Am primit la pomul de Crăciun o mașină cu baterii, teleghidată. Șoferul ar vrea să continue gluma, dar sunetul telefonului, spre care se îndreaptă ochii tuturor, îl face să tresară, precipitîndu-se să ia receptorul. Alo! strigă el. Alo, autogara? Salut, Grigore, salut! Da, Andrei sînt. Ne-am întors din drum; stăm la Sălcii. Au plecat mașinile înaintea noastră? Poftim?! Ce dacă ninge? Să bage o freză și un plug pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-l cu privirea, să-l vadă cum bea. Auzi... se apleacă spre el, șoptindu-i vreau să-mi spui... dar dacă mă minți, nu mai calci în casa mea! Camelia... aude Mihai șoapta bărbatului. Tovarășa Prisecan... Ce-i cu ea?! tresare Mihai, aminindu-și cum, tot sejurul la Poiana Brașov n-a avut ochi decât pentru femeia aceea, care părea să-l bage în boli, și poate c-ar fi reușit măcar să-i smulgă o întîlnire scurtă, atît cît îi trebuia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gura, semn că începuse să-i placă să sărute, mai întotdeauna înainte, că după, era mai preocupată de planurile ei de activistă o biată educatoare pe undeva, printr-un sat, cu soțul plecat pe șantier. Hă-hă-hă! rîde amuzat Săteanu. Ai tresărit, pui de lele ce ești. Bravo, mă, bravo! Să vadă și madam Camelia că-n satul meu sunt si urmași de adevărați bărbați... Ia zi, o fi adevărat că acela, haiducul, trăia în ficera zi cu cîte una din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încet după petrecere, ce naiba!, poate te duci însoțit... Multe madame vor veni singure, ori însoțite de prietene; soți ocupați, soți în delegație, plecați pe șantierele țării... ce-ți trebuie complicație? Se umflă vreuna? Pa! Ai soț, spune-i! Noroc! Poftim?! tresare Mihai, dar își revine imediat ce vede paharul ridicat. A, da, noroc! ciocnește el și bea o înghițitură zdravănă, să împrăștie veninul urcat brusc în gît. Și totuși, oftează adînc Săteanu, sorbind încet, cu plăcere, cîte puțin din pahar degeaba umbli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dau eu telefon își prinde nea Toader buzele cu degetele, ca un lacăt. Nici nu mi-aș fi închipuit că nu i-ai făcut bucuria, atunci, la Poiană... Prostule! În ce relații ești cu Ion al lui Arbore ? Cu Ion? tresare Mihai. Bune. Am copilărit împreună. Să-l inviți și pe el la premieră. O să-l reținem și la petrecere; eu l-am tot invitat pe aici, dar are și el greutăți, copil mic, stă cu soacra. Cam bleaga nevastă și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Neliniștea provocată de tăcerea lui Săteanu se adaugă peste sufletul lui deja iritat; nu știe exact de ce, dar simte usturîndu-l o rană iscată acum, aici; "Să fie numai gîndul că nea Toader nu vede în mine un viitor ginere?" Poftim?! tresare Săteanu, lipindu-și strîns receptorul de ureche. Fii mai explicită! Așa, așa intervine el rar în discuție. Ei, ca orice..., o fi făcut o glumă... Cum să vină după tine, ce, erai moartă?!... Mihai se preocupă intens de magnetofon, cercetîndu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
noptieră; fetele chicotesc, zic că-i al meu. Mi-i așa dor de el!... Îți dai seama, dacă a crescut mai mult cu mine... În locul tău, nu te supăra că-ți spun așa, n-aș fi apelat la Săteanu. De ce! tresare Lazăr. Nu știu să-ți explic; o auzeam pe mama spunînd... cînd a venit de la maternitate... Ei, prostii! Bîrfe, ca între doctori... Gata pauza! rîde studenta. Mai discutăm la miezul nopții. Bună seara! salută profesorul, oprindu-se lîngă masă. Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cheamă Miliția și Procuratura, să le ancheteze, cum prevede legea. Și cînd termină și ăștia, le duce la sală să le chiureteze, ori le trece pe tratament... Pînă și ceilalți doctori se tem de ea. Ce gafă era să fac! tresare Mihai, amintindu-și de gîndul, trecut fulger prin minte, cînd i-a spus Muraru pentru ce vrea banii, că ar fi o soluție să-i facă cunoștință cu Maria Săteanu, poate îl ajută în vreun fel. Gafă? De ce? întrebă Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în sat la noi. Îl știi doar cum umblă... Ba, sincer să fiu, murmură Mihai, încercînd să și-l amintească pe bătrînul Ion Săteanu cred că nu știu prea multe. Acasă, cu-ai mei, cînd merg, discut altele. Ia stai! tresare, iluminat. Nu moș Ion a fost bătut de fecior-su? Cunosc amănuntul, ba l-am și folosit într-o piesă de teatru, cu unul care se întoarce după ani, dar tat-su-i mort... Numai că Săteanu nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]