877 matches
-
duse în fierărie și, ca să-l amuze, îi arătă un pumnal elegant, acea sica scurtă folosită în cursele întinse dușmanului. Uite, trebuie să-l ții așa... Îi întinse pumnalul; copilul apucă arma energic, cuprins brusc de o senzație de siguranță. Tribunul îi luă sica din mână, chemă un militar și simulă un atac. — Apoi te duci în spatele lui, vezi? Îi pui mâna stângă pe gură și-i ții capul nemișcat, iar cu dreapta înfigi arma în gât, unde palpită vena. Militarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Îi pui mâna stângă pe gură și-i ții capul nemișcat, iar cu dreapta înfigi arma în gât, unde palpită vena. Militarul se prefăcu rănit, se rostogoli pe jos, dând din picioare, și micuțul izbucni în râs, uitând de lacrimi. Tribunul îi explică: — Dacă vrei să te asiguri că adversarul tău e mort, pui degetul aici - îi puse degetul în dreptul jugularei celui căzut. Simți cum palpită? Când se oprește, înseamnă că viața s-a dus. Hai să-ți arăt acum altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
arăt acum altă lovitură, tot din spate. Militarul se ridică. — Fii atent. Din spate, tu îl apuci cu stânga. Ca să se elibereze, el o să-și desfacă brațele, iar tu, repede, vâri lama adânc sub braț, așa. Copilul îl privea fascinat. Tribunul Caius Silius redeveni serios și-i zise: — Ai văzut cum se folosește sica. Ești destul de mare ca să știi că moartea celor trei frați ai mamei tale i-a adus lui Tiberius domnia. Micuțul asculta privindu-l fix. Toate lacrimile i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i zise: — Ai văzut cum se folosește sica. Ești destul de mare ca să știi că moartea celor trei frați ai mamei tale i-a adus lui Tiberius domnia. Micuțul asculta privindu-l fix. Toate lacrimile i se uscaseră, copilăria se terminase. Tribunul îl avertiză: — Să nu spui nimănui asta. El nu scoase o vorbă. Se gândi că nu mai trebuia să întrebe de ce plângea mama lui. Gladius și caliga A doua zi, maestrul de arme spuse că avea să facă pentru micuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imediat: — Pe cine-l cheamă înapoi la Roma? Nu primi răspuns, dar instinctul îi trimise un semnal de alarmă. Într-adevăr, printr-un alt curier neașteptat sosise vestea că victoriosul și preaiubitul Germanicus pierduse comanda. În rândurile soldaților, ofițerilor și tribunilor, revolta era tot mai mare. Din clădire ieși însă tribunul Caius Silius, iar ofițerii adunați în piață își întrerupseră discuțiile, pentru că sosirea lui îl anunța întotdeauna pe Germanicus. O știa și copilul; tânărul dux își făcu îndată apariția, înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răspuns, dar instinctul îi trimise un semnal de alarmă. Într-adevăr, printr-un alt curier neașteptat sosise vestea că victoriosul și preaiubitul Germanicus pierduse comanda. În rândurile soldaților, ofițerilor și tribunilor, revolta era tot mai mare. Din clădire ieși însă tribunul Caius Silius, iar ofițerii adunați în piață își întrerupseră discuțiile, pentru că sosirea lui îl anunța întotdeauna pe Germanicus. O știa și copilul; tânărul dux își făcu îndată apariția, înconjurat de alți tribuni. Văzu grupurile dezordonate și nu scoase o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era tot mai mare. Din clădire ieși însă tribunul Caius Silius, iar ofițerii adunați în piață își întrerupseră discuțiile, pentru că sosirea lui îl anunța întotdeauna pe Germanicus. O știa și copilul; tânărul dux își făcu îndată apariția, înconjurat de alți tribuni. Văzu grupurile dezordonate și nu scoase o vorbă. Surâsul îi dispăruse. Germanicus trăia în sintonie cu oamenii săi, indiferent dacă aveau un grad înalt sau o poziție umilă, o cultură rafinată sau o simplitate grosolană. „Civile ingenium, mira comitas“ avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
interveneau. Era de-ajuns pentru a înțelege periculosul lor consens. Germanicus tăcea, pentru că oamenii lui spuneau adevărul. — Tu comanzi cele mai puternice legiuni ale imperiului, strigau, nu-i poți lăsa să ți le ia așa... Erau acolo, în primul rând, tribunii temutelor legiuni a Treisprezecea, a Douăzeci și doua, a Unsprezecea. — Am îngenuncheat mii de germani. Crezi că n-o să putem băga spaima în șase sute de senatori bătrâni? Se auzi, mai puternic decât celelalte, glasul unui tribunus: — Împăratul e ales de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
său ridicând brațul cu palma desfăcută - un gest pe care nu avea să-l uite niciodată, gestul pe care îl făcea întotdeauna când se hotăra să vorbească, adică să dea ordine, fiindcă ducele nu vorbea decât pentru asta. Toți, de la tribunii cu cel mai înalt grad până la soldații simpli aflați în spate, printr-o mișcare colectivă, cu un murmur din ce în ce mai slab, rămaseră nemișcați și ascultară. Iar copilul auzi glasul îndrăgit al tatălui său căzând asupra mulțimii cu o răceală pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îngădui nimănui să repete asemenea lucruri. Noi nu vom merge niciodată cu armele în mână la Roma. Liniștea era adâncă. Puterea viteazului Germanicus, cel atât de cinstit și drept, asupra oamenilor săi era aproape hipnotică. Copilul îl auzi doar pe tribunul care-l ținuse lângă el înjurând printre dinți. Istoricii aveau să scrie că, de comun acord, comandanții celor opt legiuni au propus marșul asupra Romei și că nu se știe ce zeu potrivnic l-a povățuit pe Germanicus să refuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cupe de argint Zăpezile începură să se topească în trecătorile din munți; sosi, inevitabil, vremea să plece spre Roma. Gajus se învârtea melancolic prin grajduri, mângâind pentru ultima oară coama lui Incitatus. În fața atelierului potcovarilor îl văzu pe Caius Silius, tribunul care îl învățase să mânuiască sica, pumnalul scurt, și se apropie de el. De această dată însă Silius nu avea în mână o armă, ci întorcea pe toate părțile o cupă de argint. — Uite, îi spuse lui Gajus, întinzându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu adevărat povestea regelui Priamus, care, în genunchi, sărută mâna lui Achilles, ucigașul fiului său, pentru a recupera trupul acestuia. Se vedea semnătura autorului, veche, dar lizibilă. — Chirisopos epoiese, citi repede Gajus. Dar, pe marginea cupei, meșteșugarul castrului incizase numele tribunului: „Silius“, iar acum lucra la o a doua cupă. — Tatăl tău nu vrea ca în țările astea să mai fie alte războaie, spuse Silius. Cupele astea trebuie să ajungă la un prieten al meu de departe, cu mult dincolo de limes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Noi plecăm mâine, zise Gajus. Și, cu o încredere rugătoare - fiindcă Silius era unul dintre apropiații tatălui său, iar soția lui, Sosia, care locuia în praetorium, era bună prietenă cu mama sa -, șopti: — Te rog... Vreau să te întreb ceva. Tribunul, un militar priceput și fără milă, se surprinse privindu-l cu niște simțăminte ce-i erau necunoscute. Ochii îi erau blânzi și rugători, glasul dezarmant; avea unul dintre cele mai alese daruri ale zeilor: capacitatea de a-și atrage imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
priceput și fără milă, se surprinse privindu-l cu niște simțăminte ce-i erau necunoscute. Ochii îi erau blânzi și rugători, glasul dezarmant; avea unul dintre cele mai alese daruri ale zeilor: capacitatea de a-și atrage imediat simpatia celorlalți. Tribunul le făcu semn soldaților să plece. Gajus spuse: Mama a plâns, iar tu știi că se ascunde să n-o vadă nimeni. De ce tata îi zice numai: „Ai răbdare, îndură“? Și de ce nimeni nu vrea să vorbească cu mine, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
greșeli de sintaxă, nu greșea timpul sau modul vreunui verb. Își înălță capul cu păr castaniu ondulat elegant pe frunte, așa cum avea să-l poarte toată viața, și promise: Nimeni n-o să știe că am vorbit despre asta. Și așteptă. Tribunul răsuflă adânc, cum făcea întotdeauna înainte de a ordona un asalt, și zise: — Tu te duci la Roma, iar eu trebuie să-ți spun acum o poveste pe care, până acum, nimeni n-a avut voie să ți-o spună. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răspunse Gajus, venind dinaintea lui; crescuse foarte mult în săptămânile acelea. Nimeni n-a vrut să-mi vorbească despre asta, niciodată. — Cei doi fii mai mari erau puternici, curajoși, iar noi toți ne puseserăm mari speranțe în ei, începu brusc tribunul. Însă amândoi au fost trimiși în provincii foarte îndepărtate de Roma. Amândoi s-au întors la Roma prefăcuți în cenușă. — Cine a hotărât să-i trimită atât de departe, unul după altul? întrebă Gajus cu calmul unui adult. Silius nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
știi că Fabius a fost bun prieten cu tatăl tău și că nimeni nu l-a răzbunat. Gajus tăcu. Ideea violenței nerăzbunate apărea pentru prima oară în viața lui. Întrebă cu răceală, de parcă ar fi făcut o anchetă: — Și Augustus? Tribunul Caius Silius fu descumpănit de duritatea întrebării. — Era bolnav de-acum, zise. Bietul băiat a rămas în Planasia. — Viu, zise Gajus. — Da, trăia. Dar era ultimul rival legitim al lui Tiberius. Iar Tiberius, îndată ce a pus mâna pe putere, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în timp ce vorbea se juca mereu cu el. Când noi am auzit că imperiul ajunsese pe mâna lui Tiberius, am vrut să pornim împotriva Romei. Dar și de data aceea tatăl tău ne-a împiedicat. Gajus tăcu. — Adu-ți aminte, spuse tribunul, rupând tăcerea, că sângele copiilor acelora curge acum prin vinele tale. Am înțeles, răspunse Gajus cu un calm care tribunului Caius Silius i se păru înspăimântător de nefiresc pentru vârsta lui. Îi păru rău că-i spusese toate acestea. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să pornim împotriva Romei. Dar și de data aceea tatăl tău ne-a împiedicat. Gajus tăcu. — Adu-ți aminte, spuse tribunul, rupând tăcerea, că sângele copiilor acelora curge acum prin vinele tale. Am înțeles, răspunse Gajus cu un calm care tribunului Caius Silius i se păru înspăimântător de nefiresc pentru vârsta lui. Îi păru rău că-i spusese toate acestea. Însă discuția se termină, fiindcă Gajus se întoarse spre grajduri și îi spuse tribunului, cu glas schimbat: — Ți-l încredințez pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înțeles, răspunse Gajus cu un calm care tribunului Caius Silius i se păru înspăimântător de nefiresc pentru vârsta lui. Îi păru rău că-i spusese toate acestea. Însă discuția se termină, fiindcă Gajus se întoarse spre grajduri și îi spuse tribunului, cu glas schimbat: — Ți-l încredințez pe Incitatus al meu. Nu știu de ce tata nu-mi îngăduie să-l duc la Roma... Dragul lui Incitatus părea să fi înțeles - dacă nu că micul său cavaler pleca, măcar că era cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un minunat cal de paradă; aici va fi în fruntea tuturor. — O să vin să-l salut mâine, înainte de plecare. Nu mai veni, îl sfătui Silius, lasă-l să înceapă să te uite. — Animalele nu uită. Să-mi scrii, te rog. Tribunul Silius îi făgădui. Nici unul din ei nu-și putea imagina în ce zi îngrozitoare aveau să se întâlnească la Roma. Însă, pe când Gajus se îndrepta spre praetorium, Silius se întoarse dintr-odată, din instinct, ca în timpul curselor întinse dușmanului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Augusti - cea mai nouă și mai strălucitoare piață a Romei - cu prietenul său Tatius Sabinus, căruia îi mărturisi: — Germanicus trebuie să-și apere spatele. Tiberius n-are să-l ierte că a învins acolo unde el a pierdut. La fel strigaseră tribunii și soldații pe malul Rhenus-ului. Cu câțiva ani în urmă, o legiune fusese masacrată până la ultimul om într-o pădure care pentru Roma avea să devină simbolul dezastrelor ireparabile: Teutoburgus. — Tiberius, spuse Cremutius Cordo, n-a reușit, nu spun să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
misterios. Gândurile lui Germanicus nu mergeau până într-acolo, dar ea se ridică deodată, veni lângă el, îl îmbrățișă și-i șopti cu o luciditate disperată: — E o cursă... Maștera a pus întotdeauna la cale lucrurile astea departe de Roma... Tribunul Creticus, aghiotantul fidel al lui Germanicus, o privi alarmat. Discuțiile încetară. După câteva luni, mulți romani - și, în viitor, mulți istorici importanți - aveau să gândească la fel ca Agrippina. În acea seară însă, cuvintele ei păreau doar un strigăt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nu mai vreau ca între noi și gentes externae să fie o graniță instabilă, cu popoare ce se răzvrătesc și sunt ținute în frâu de legiuni înarmate. Vreau un grup de aliați. Vreau să unesc interesele lor cu ale noastre. Tribunul Creticus, cel mai credincios colaborator al său, îl privea fascinat: printre cupele de vin abandonate pe masa aceea se năștea o neașteptată filosofie de guvernare. De dimineață, Gajus și Zaleucos, obosit, văzură la intrarea palatului, înconjurat obraznic de o escortă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care avea treiezci și nouă de ani, se îmbarcase, în locul celui dintâi, Marcus Antonius, pentru glorioasele și disperatele banchete din ultimele săptămâni ale vieții sale. Preotul își dădu seama că accentul grecesc al străinului devenise mai dur; își amintea glasurile tribunilor lui Augustus în timp ce săreau pe uscat în portul Alexandria; apoi îl privi pe Gajus, care-și ținea răsuflarea, și se gândi că, bibliotecile de papyrus-uri fiind distruse și templele fiind devastate, amintirile li se puteau încredința acum doar supraviețuitorilor. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]