598 matches
-
a lăsat să și o consume singur, închis între zidurile unei biserici. Sub conducerea lui Balduin, regatul Ierusalimului a primit o nouă administrație, orașul a fost repopulat, în majoritate cu pelerinii noi veniți. A fost întărită stăpânirea cruciaților la Ascalon, Tripoli, Ramla și au fost anexate cetățile Arsuf, Caesareea, Acra, Haifa, Beirut, Laodiceea, Tyr. La cucerirea lor, regele Ierusalimului a fost ajutat de alți cruciați sosiți de pe continentul european, ei acum putând veni direct pe mare, fără a se teme de
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
III-lea salvase Antiohia în 1149 de trupele lui Nur al-Din. Intervenția promptă și hotărâtoare, deoarece Raymond de Poitiers, principele, fusese ucis în luptă. După încoronarea sa, în 1152, cu prestigiul sporit, Balduin s-a proclamat regent în Antiohia și Tripoli, a refăcut alianța cu Damascul și, profitând de situația șubredă a Fatimizilor din Egipt, a ocupat Gaza, în vederea unei înaintări spre Ascalon. Lui Nur al-Din, în fața alianței cruciato-damaschine, nu-i rămânea, pentru a ieși din strâmtoare, decât o colaborare cu
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
și acesta cât mai grabnic, deoarece boala avansa cu fiecare an. Saladin profită și între anii 1177-1179 au avut loc atacuri repetate la granițele regatului, respinse de fiecare dată de cruciați grație, mai ales ajutorului militar dat de contele de Tripoli, Raymond al III-lea. Drept mulțumire, Balduin al IV-lea avea să-l desemneze prin testament rege al Ierusalimului, stârnind protestul lui Guy de Lusignan, un nobil căsătorit cu sora regelui, Sibila, și prin urmare îndreptățit și el să-i
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
s-a bucurat văduva regelui Amaury I, Maria Comnena, căreia, fără să i se ceară ceva în schimb, i s-a dat învoire și escortă pentru ca, împreună cu femeile sale să părăsească orașul nesupărată de nimeni și să se refugieze la Tripoli. Nu numai faptul că Maria se înrudea cu împăratul bizantin a determinat gestul cavaleresc al lui Saladin. Sultanul respecta instituția regalității, în general, dovadă purtarea lui anterioară față de Guy de Lusignan sau salvconductul dat Sibilei, fosta regină a Ierusalimului, soția
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
din Damasc, care avea să oficieze de acum înainte slujbele de vinerea în prezența lui Saladin, când sultanul aflat în cetate voia să-și guste din plin victoria sau să mediteze la viitoarele cuceriri. Din fostele stăpâniri cruciate doar Tyr, Tripoli și Antiohia mai rămăseseră în mâinile francilor, iar de rezistența lor în fața turcilor a depins, în mare parte, declanșarea și desfășurarea celei de-a treia cruciade. În momentul cel mai critic, un grup de pelerini, conduși de marchizul Conrad de
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
din insula Psara, Tripollitsa și Navarino. Istoricii s-au împărțit în două tabere: unii dintre ei afirmă că se poate considera că grecii nu au făcut decât să răspundă la acțiunile agresive ale turcilor (așa cum au fost masacrarea grecilor din Tripoli) în timp ce alții consideră că a fost vorba de atrocități separate, care au izbucnit odată cu izbucnirea revoluției. În timpul războiului, zeci de mii de civili greci au fost uciși, au fost lăsați să moară de foame sau boală sau au fost târâți
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Klein, un susținător al grupării Baader-Meinhof și membru al Celulelor Revoluționare, și pe Gabriele Kröcher-Tiedemann, de la Alger. Acești teroriști au ajuns în cele din urmă la Bagdad. Treizeci de ostatici au fost eliberați acolo. Atkinson a dus avionul DC-9 la Tripoli, unde au mai fost eliberați și alți ostatici, înainte de a reveni la Alger. Ultimii ostatici au fost eliberați acolo și unii teroriști au primit azil. În anii de după raidul de la OPEC, Bassam Abu Sharif, un alt terorist FPEP, împreună cu Klein
Carlos Șacalul () [Corola-website/Science/323416_a_324745]
-
Djebel și Fezzan cu Murzuk în anul 1913. Izbucnirea Primului Război Mondial cu necesitatea de a aduce înapoi trupe în Italia, proclamarea jihadului de către otomani și răscoala libienilor din Tripolitana i-a forțat pe italieni să abandoneze toate teritoriile ocupate, păstrând doar Tripoli, Derna și coasta Cirenaicăi. Controlul italian peste o mare parte din interiorul Libiei a rămas minor până la sfârșitul anilor 1920, când generalii Pietro Badoglio și Rodolfo Graziani au purtat campanii sângeroase de pacificare. Rezistență libiană s-a domolit după executarea
Războiul Italo-Turc () [Corola-website/Science/324000_a_325329]
-
revoluție, libienii fiind animați de protestele din Egipt și Tunisia din 2011, pentru a-l da jos pe dictatorul Muammar al-Gaddafi, combatanții fiind protestatarii și forțele loiale ale dictatorului. După începerea revoluției, ONU a condamnat acțiunile represive ale guvernului de la Tripoli, iar unele dintre statele NATO au efectuat bombardamente și misiuni de sprijinire ale Consiliului de Tranziție. La 23.8.2011, rebelii au preluat controlul asupra capitalei Tripoli, dar familia dictatorului, împreună cu unii oficiali și cu o parte a armatei au
Istoria Libiei () [Corola-website/Science/319987_a_321316]
-
ale dictatorului. După începerea revoluției, ONU a condamnat acțiunile represive ale guvernului de la Tripoli, iar unele dintre statele NATO au efectuat bombardamente și misiuni de sprijinire ale Consiliului de Tranziție. La 23.8.2011, rebelii au preluat controlul asupra capitalei Tripoli, dar familia dictatorului, împreună cu unii oficiali și cu o parte a armatei au continuat rezistenta din alte zone, situația fiind incertă. Cu toate acestea, unele țări au recunoscut deja Republica Libia, proclamată de revoluționari. La începutul lunii septembrie, numai orașul
Istoria Libiei () [Corola-website/Science/319987_a_321316]
-
Algeria a fost integrată Imperiului Otoman de Khair ad-Din și fratele său Aruj care a făcut din coastele țării o bază pentru corsari; aceștia au intrat în Alger în anii 1600, după ce centrul lor de activitate s-a mutat la Tripoli, în Libia. În timpul Primului și al celui de-al Doilea Război Barbar cu Statele Unite ale Americii acești pirați au atacat vasele din Marea Mediterană. Sub pretextul unei ofense aduse consulului lor, francezii au invadat țara în 1830; oricum, rezistența intensă din partea
Algeria () [Corola-website/Science/297148_a_298477]
-
Finanțele, asigurările și turismul sunt de asemenea importante. Africa de Sud ocupă primul loc în lume ca producție de aur. Minele din Johannesburg furnizează 30% din totalul mondial. Țara este traversată de două coridoare rutiere pan-africane: Trans-African Highway 3, ce leagă Tripoli (Libia) de Cape Town(Africa de Sud) și Trans-African Highway 4 ce leagă Cairo (Egipt) de Cape Town (Africa de Sud). Rețeaua națională de drumuri are o lungime totală de 362.099 km, din care 73.506 pavate. Autostrăzi cu mai mult de două benzi pe
Africa de Sud () [Corola-website/Science/298068_a_299397]
-
urmare a exportului de petrol, colonelul Gaddafi a sponsorizat în trecut acțiuni de gherilă și atentate împotriva țărilor occidentale și SUA. În urma unor asemenea acte, președintele SUA, Ronald Reagan, a ordonat în anul 1986 bombardarea unor obiective militare în capitala Tripoli și în orașul Benghazi. În aceste bombardamente au pierit și un număr de civili, între care și Jana, o fiică adoptivă a conducătorului libian. La sfârșitul anilor ’80 ai secolului al XX-lea două avioane civile au explodat ca urmare
Libia () [Corola-website/Science/298118_a_299447]
-
unei Uniuni mediteraneene. După ce mișcările populare au răsturnat conducătorii Egiptului și Tunisiei, vecinii săi de vest și est, Libia a experimentat un început de revoltă la scară largă pe 17 februarie 2011. Până la 20 februarie, neliniștea s-a răspândit până la Tripoli. Pe 21 februarie 2011, Saif al-Islam, fiul cel mai mare a lui Gaddafi, a vorbit la televiziune libiană de temerile sale că țara ar fragmentat și se înlocuiește cu "15 emirate islamic fundamentalist", în cazul în care revolta a cuprins
Libia () [Corola-website/Science/298118_a_299447]
-
justiție a lui Gaddafi. Rolul lui a fost de a administra zonele aflate sub control rebelilor. Aceasta a marcat primul efort serios de a organiza opoziția largă bazată pe regimului Gaddafi. În timp ce Consiliul s-a stabilt în Benghazi, a susținut Tripoli drept capitală. Hafiz Ghoga, un avocat al drepturilor omului, mai târziu a asumat rolul de purtător de cuvânt al Consiliului. La 10 martie 2011, Franța a devenit primul stat care a recunoscut oficial consiliul în calitate de reprezentant legitim al poporului libian
Libia () [Corola-website/Science/298118_a_299447]
-
asediat Ierusalimul cu o armată de 1300 de călăreți (cavaleri) și 12 000 de infanteriști cruciați englezi, francezi și germani, conduși de cavalerii nobili ca Raimond al IV-lea de Toulouse (Conte de Toulouse, marchiz de Provența și conte de Tripoli), Tancred de Taranto (cavaler normand, Principe de Galileea și regent al Antiohiei), Robert al II-lea de Flandra, Robert Curthose și Godefroy de Bouillon (Senior de Bouillon, Duce al Lotharingiei Inferioare și viitor suveran al regatului Ierusalimului). Cetatea era apărată
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
s-a unit sub conducerea lui Zanghi, stăpânitorul Mosulului, iar în 1144, a recucerit Edessa. În urma cuceririlor făcute, s-au creat mai multe formațiuni politice, conform sistemului politico-vasalic din Occident: Regatul Ierusalimului, Principatul de Antiohia, Principatul de Galileea, comitatele de Tripoli, Edessa, Jaffa, senioriile de Senioria de Tyr, Senioria de Ramla, Senioria de Kerak, Senioria de Ascalon, Senioria de Beirut, Senioria de Sidon, Senioria de Ibelin și altele. Organizarea lor este cunoscută din "Așezămintele Ierusalimului", o culegere de norme juridice privind
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
moarte, regele a șoptit: ""Oh Ierusalim, Ierusalim"." Cu această ultimă încercare, așa-numitele "cruciade clasice" au luat sfârșit și, astfel, rând pe rând, statele din Orient au fost recucerite de musulmani. În 1268 a fost recucerită Antiohia, în anul 1289 Tripoli, iar în anul 1291, după un asediu violent, Acra, ultimul centru de rezistență al cruciaților. Doar regatul Ciprului a rămas în mâna "latinilor" mai multă vreme, el fiind cucerit de Imperiul Otoman abia în 1571. Cruciadele au avut consecințe negative
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
au suferit pierderi importante datorită rezistenței îndârjite aliate din luptele din spațiul aerian al El Alamein-ului și datorită artileriei antiaeriene care apăra orașele Alexandria și Cairo. Aparatele de zbor ale Regia Aeronautica au fost retrase spre aeroporturile din Tobruk, Benghazi, Tripoli și, în cele din urmă, din Tunisia. Regia Aeronautica a participat împreună cu Luftwaffe la ofensiva aeriană asupra insulei Malta controlată de britanici în încercarea Axei de protejare a rutelor maritime care legau Sicilia, Sardinia și Italia de Africa de nord
Regia Aeronautica () [Corola-website/Science/317001_a_318330]
-
de biblioteci, cea mai mare dintre acestea având 600.000 de manuscrise. În întregul Al-Andalus, în fiecare an erau publicate peste 60.000 de tratate, poezii, polemici și compilații. Biblioteca din Cairo avea peste două milioane de volume, iar cea din Tripoli se pare că deținea peste trei milioane de lucrări până să fie distrusă de cruciați. De asemenea, lucrările arabe în domeniul științelor matematice scrise în perioada evului mediu depășesc ca număr și importanță pe cele scrise în perioada clasică greco-romană
Epoca de aur a islamului () [Corola-website/Science/317215_a_318544]
-
depus, un succesor arab fiind ales în 1899. Astfel, patriarhatul s-a arabizat complet. Din anii 1940 a apărut în Biserica Antiohiei o puternică mișcare de înnoire care îi implică mai ales pe tinerii ortodocși. Institutul Teologic Sf. Ioan Damaschin (Tripoli, Liban) a fost creat de în 1970, iar în 1988 acesta a fost complet incorporat în Universitatea din Balamand. Institutul funcțioanează ca principal seminar de instruire teologică pentru clerul și laicatul Patriarhiei. Sfântul Sinod al Antiohiei îl cuprinde pe patriarh
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
Dar, patriarhul Heraclios, regina Sibylla și restul locuitorilor îi cer să preia conducerea luptei de apărare a creștinismului și astfel Balian își încalcă jurământul. Cu toate acestea, Saladin asigură refugierea în siguranță a soției acestuia și a celorlalte rude către Tripoli. În Ierusalim, aflat într-o situație precară, se adăpostiseră mulți care fugiseră din fața armatei lui Saladin. Balian se pregătește pentru starea de asediu stocându-și provizii. Armatele din Siria și Egipt se adună sub comanda lui Saladin și după o
Asediul Ierusalimului (1187) () [Corola-website/Science/319110_a_320439]
-
În anul 1870, în Israel, a fost fondată prima școală agricolă evreiască, Mikve Israel. În anul 1884, la Haifa, a fost fondată o școală în care se învăța de la grădiniță până la bacalaureat. În 1890 s-a deschis prima școală la Tripoli, în Libia. Alianța Israelită Universală a înființat sute de școli, în special în țările în care existau comunități evreiești mai puțin dezvoltate. În anul 1912 existau în Maroc 14 școli, iar în Imperiul Otoman 72. Fruntașii acestei organizații se străduiau
Alianța Israelită Universală () [Corola-website/Science/316735_a_318064]
-
a invadat Italia, a participat la invazia Egiptului alături de Regatul de la Ierusalim. Manuel a schimbat harta politică a Balcanilor și a zonei de est mediteraneene, plasând regatele Ungariei și a statelor înființate după prima Cruciadă (Țara Edessa, Principatul Antioch, Comitatul Tripoli și Regatul de la Ierusalim) sub hegemonia Bizantină. Spre finalul domniei sale, realizările sale au suferit o dură lovitură după înfrângerea drastică din bătălia de la Myriocephalum. Manuel Comnen era al patrulea fiu al lui Ioan al II-lea Comnenul și al Piroskăi
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
prima căsătorie nu avea decât o fată și era cu drept cuvânt preocupat să asigure dinastiei un moștenitor legitim. De data aceasta, căuta pe viitoarea împărăteasă printre prințesele din Siria francă. El se gândi mai întâi la contesa Melisanda de Tripoli și, după raportul ambasadorilor însărcinați să se ducă s-o vadă pe tânăra fată, logodna fu încheiată. Mari pregătiri fuseseră făcute de fratele Melisandei, spre a trimite pe sora sa la Constantinopol cu o pompă demnă de o suverană, când
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]