11,591 matches
-
văzând, la o poală de deal, o caravană de furnici, urcă, din curiozitate, alături de acestea povârnișul și, după cale lungă, intră, urmând-o, într-o deschizătură ce duce într-un palat subteran: "(...) mă aflu într-o sală uriașă în fața unui tron de malahit, pe care sta împărătița Furnică, îmbrăcată într-o rochie de dantelă neagră, cu o coroană de sârmă pe cap". Mânioasă că un om, făptură netrebnică, stăpânită de gânduri și dorințe urâte, a pătruns în sanctuarul ei, hymenoptera suverană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să alerg ca un nebun, ca o vită scăpată din țarc și nu m-am oprit decât la baza unui deal de unde nu mai puteam vedea gara, ca și cum trenul ar fi luat-o la goană după mine. Drumul furnicilor. Sala tronului. Darul. Ieșirea din labirint M-am oprit să-mi trag sufletul. Am recunoscut poteca pe unde ne-am plimbat de multe ori, între două partide erotice. Dar nu remarcasem niciodată cât de maiestuos se așternea zarea între cele două lanțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
știu pentru câtă vreme am zăbovit cu privirea la acea agitație furibundă de intrări și ieșiri din vastele apartamente troglodite. Destul de mult, de vreme ce soarele cocheta deja cu linia orizontului. Apoi, dintr-o dată, mă aflu într-o sală uriașă, în fața unui tron de malahit, pe care stătea împărătița Furnică, îmbrăcată într-o rochie de dantelă neagră, cu o coroană de sârmă pe cap. Alături, în dreapta mea, îl recunosc pe furnicoiul vătaf, ce purta o armură metalică, cu zale argintii. Ținuta lui dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
A arătat spre mine, făcând o plecăciune adâncă în fața împărătesei. Spune, care ți-e dorința?! tună ea lovind cu sceptrul nestemat în podeaua de marmură roșie. Nu știu să am vreo dorință! răspund în timp ce măsuram cu privirea sala uriașă a tronului cu pereții bordați cu catifea neagră încrustată în nestemate. În diverse colțuri erau plasate străji în armuri, cam de dimensiunea cavalerului meu. Țineau între chelicere niște sulițe cu vârfurile vopsite în roșu, purtau coifuri cu boturi ascuțite, o creastă antenoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
chinezească. Noi nu încurajăm pe cei nedeciși care-și trăiesc viața fără nicio noimă. Noi n-am fi avut niciodată ce vedeți aici... Și face o pauză pentru a descrie cu mâna chitinoasă un cerc, arătând spre somptuoasa sală a tronului. Dacă n-am fi avut cu toatele același gând și dorință ce ne-a unit și legat prin acea forță creatoare și colosală, ce a depășit de mii de ori capacitățile noastre naturale! Noi cu netrebnicii nu vrem să avem de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
iubirea, să pui capăt suferințelor și existenței tale searbede. Printr-un gest reflex mă închin și mulțumesc. Împărătița îmi face semn să plec. Cavalerul meu vătaf mă conduce plin de solicitudine către ușa metalică și rotundă ce iese din sala tronului într-un coridor îngust, lung și cilindric ca o galerie de mină. Din acel coridor dăm în altul și în altul... Furnicoiul merge în fața mea, clănțănind din zalele lui cheliceroase; tot acum observ că poartă cizme de argint cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
al profesorului nostru. Dar ciutura era goală și fântâna secată... Am coborât cu toții pe tărâmul celălalt: o peșteră imensă cu o lumină de nicăieri. Pe tavan curgeau râuri, pe lângă pereți statui înșirate ai îndepărtaților regi dacici. În mijloc, pe un tron un Zeu. Luă de guler o momâie și o puse în poală. Mângâie broasca flască, bală neagră, care-și scutură capul râios și, după câteva scâncete orăcăite, se întoarse cu fața spre noi, luminând înscrisul aurit de la picioare: Căpcăunu per
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu s-ar fi întâmplat. Seara vedeam în pavajul străzii ochi care pândeau. Ființele aveau puterea de a se scufunda în materie. Le-am surprins privindu-mă noaptea din tavan sau dintre cărți. Ochii s-au mutat în podele, în tronul toaletei, în oglinda de la baie. Când am întors pendula, în limba de bronz clipea un ochi. Nu apăreau când străbăteam străzile împreună cu Mama. Nici atunci când, ținută în lesă, culegeam coacăze. De fapt, căutam ochi să-i străpung cu acul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
distrus tot, N’Ergo, Galați, 2001, mizează totul pe mefiența cu care îi privește pe oameni. Prima schiță din carte, Hagealâc, nu este altceva decât povestea unui tânăr, Daniel, care obișnuiește să citească în WC, stând nefiresc de mult pe „tronul de porțelan“, spre groaza celorlalți membri ai familiei, tentați să creadă că i s-a întâmplat ceva rău. Când vine vremea să se căsătorească, tânărul își alege ca parteneră o femeie care are o vilă prevăzută cu două WC-uri
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
familie săracă, Jan, aflat în vizită la o tânără doamnă, pierde ocazia de a face amor cu ea, întrucât, după ce intră în baie, este fascinat de ce vede acolo și... nu mai iese. Și pe el îl încântă în mod special „tronul de porțelan“: „Nefiind băiat prost, pricepu imediat că scaunul de faianță strălucitoare, cu blatul spart, colorat în aceeași nuanță de alb cu pereții, ținea locul încăperii aceleia din fundul curții lor, în care putea intra o singură persoană. Și în
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
aceleia din fundul curții lor, în care putea intra o singură persoană. Și în care podeaua de lemn șubredă avea o gaură tăiată, fără nici un pic de respect pentru romantism, chiar în formă de... inimă! Jan se așeză, îmbrăcat, pe tronul de porțelan, să încerce din plin noua senzație.“ Pe acest ton (era să scriu „tron“!), de un sarcasm prozaic, este scrisă întreaga carte. Există și unele momente de literatură autentică, dar după fiecare din ele autorul trage apa. Dezinvoltura de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
podeaua de lemn șubredă avea o gaură tăiată, fără nici un pic de respect pentru romantism, chiar în formă de... inimă! Jan se așeză, îmbrăcat, pe tronul de porțelan, să încerce din plin noua senzație.“ Pe acest ton (era să scriu „tron“!), de un sarcasm prozaic, este scrisă întreaga carte. Există și unele momente de literatură autentică, dar după fiecare din ele autorul trage apa. Dezinvoltura de om greoi Eugen Cioclea este un om serios. A studiat matematica la Universitatea „M. Lomonosov
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Doina, pisicindu-se pe lîngă Anton. Enervat la culme, Donciu răcnește spre noul șef: Te plesnesc politic! Sînt consilier! Vedem noi care pe care! Doina pare derutată și, preventiv, se pisicește și cu Donciu puțin. În final, Donciu a rămas pe tron. Și așa întreprinderea mergea sigur spre faliment. Doar Doina a realizat că este mult mai rentabilă o pisiceală la șeful politic. Cît despre Anton, pot spune că este și el membru de partid. Alte orizonturi, alte perspective... Talente în stand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
acoperim goliciunea); se complac unii în timiditate, mor în ea ca într-o mare virtute. Petru își trăia timiditatea intim, plăcut, nerostit. Timiditatea lui Petru, cetate, piatră peste piatră zidită în taină. Poarta, fereastra, curtea de strajă, sala de sfat, tronul, biserica fortăreață într-un ghem de inimă; respira în fiecare cărămidă timiditatea lui Petru. Se priveau pe furate. Se atingeau din greșeală. Își vorbeau din întâmplare în pauzele dintre ore, în sala de sport, la culesul frunzelor. Parcul era dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
flămânzii lumii; la poalele Bârgăului, o câmpie sub care pământul năștea milioane de licurici; vântul sufla atât cât să le deschidă ochii; cerul deasupra cerului era fumuriu; umbrele, prinse ca într-o menghină; fălcile înfometate ale muntelui scuipau cenușă; muntele tronul judecății; Dumnezeu, după o perdea deasă de fum, moțăia cu fruntea rezemată pe culmi de brazi; mestecenii oblojeau tălpile arse ale bătrânului; salcia, ca întotdeauna sensibilă, plângea pentru o oglindă făcută țăndări deasupra lacului chipul Tatălui ridat de valuri. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
voia, acum își luase un tovarăș pe lîngă el, pentru ca ambițioșii din această țară și cei care ar fi fost nemulțumiți de el să aibă cui să i se adreseze; și în timp ce pînă acum ar fi putut să așeze pe tronul Neapolului un rege care să-i fie lui tributar, acum îl îndepărta pe acesta pentru ca să aducă în locul lui pe altul în stare să-l alunge pe el, regele Franței. Dorința de cucerire este în adevăr un lucru foarte firesc și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
la Caravaggio, s-a unit cu ei pentru ca să-i supună pe milanezi, patronii lui. Sforza, tatăl lui, pe cînd era în slujba reginei Ioana a Neapolului, o părăsi pe neașteptate, lăsînd-o fără nici un soldat, iar ea, ca să nu-și piardă tronul, a fost nevoită să treacă cu totul de partea regelui Aragonului. Este adevărat că venețienii și florentinii și-au mărit în trecut teritoriile folosind armate de acest fel, iar căpitanii acestora nu s-au făcut principi, ci, dimpotrivă, au apărat
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
care sînt puțini. În vremurile noastre, am văzut că au înfăptuit lucruri mari doar aceia care au fost socotiți zgîrciți, pe cînd ceilalți au fost nimiciți. Papa luliu II, după ce s-a folosit de faima dărniciei pentru a ajunge pe tronul papal, nu s-a mai gîndit apoi nici o clipă s-o păstreze, pentru ca să poată purta războaie. Regele de azi al Franței a întreprins războaie nenumărate fără a pune biruri noi pe supușii săi, numai pentru că economia lui îndelungată i-a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nici prin felul de a guverna, nu se bucurau de o faimă prea mare, așa încît să poată ține în frîu și poporul și soldații, își pierdeau întotdeauna domnia; iar cei mai mulți dintre ei, aceia mai ales care ajungeau să ocupe tronul ca oameni noi, cînd își dădeau seama cît este de greu să împaci cele două categorii de oameni, se hotărau să-i mulțumească pe soldați și socoteau că nu este un lucru prea grav acela de a face rău poporului
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
care au fost dușmani ai oricărei cruzimi și plini de omenie și blînzi, să aibă cu toate acestea, afară de Marcus, un sfîrșit trist. Numai Marcus a trăit și a murit bucurîndu-se de toate onorurile, pentru că numai el a urmat pe tronul imperial prin drept de moștenire, așa încît n-a avut nevoie să fie recunoscut nici de soldați, nici de popor; pe lîngă aceasta avea și multe însușiri care îl făceau demn de tot respectul, astfel că, atîta timp cît a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a asculta de nici o lege, n-au putut duce viața cinstită pe care Pertinax voia să le-o impună; de aceea, începînd să-l urască și adăugîndu-se la această ură disprețul lor, fiindcă Pertinax era bătrîn, acesta și-a pierdut tronul de cum a început să domnească. Și se cuvine să observăm cu acest prilej că îți poți atrage ura oamenilor prin fapte bune cît și prin fapte rele. Prin urmare, după cum am arătat mai sus, un principe care vrea să-și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în Tracia (lucru care era bine cunoscut tuturor, și care-l făcea să fie foarte mult disprețuit de oricine); al doilea, că la începutul domniei lui tot amînase de a se duce la Roma și de a lua în stăpînire tronul imperial, ceea ce îi crease faima de om foarte crud deoarece săvîrșise, prin mijlocirea prefecților lui o sumedenie de crime la Roma și în celelalte părți ale imperiului. Lumea îl disprețuia, deci, foarte mult, pentru că se trăgea dintr-un neam mic
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
indiferent de modul în care fiecare din ei a acționat. Într-adevăr, lui Pertinax și lui Alexandru, care au fost principi noi, le-a fost inutil și dăunător faptul că au vrut să-l imite pe Marcus Aurelius care ocupase tronul cu drept de moștenire. De asemenea, se va vedea că pentru Caracalla, Commodus și Maximin, a fost o greșeală faptul că l-au imitat pe Sever, deoarece ei nu aveau însușirile necesare pentru a putea să calce pe urmele lui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ab antiquo 41. Cu toate acestea, se știe că în vremurile noastre, domnul Niccolo Viteli a dărîmat două cetăți la Citta di Castello pentm ca să poată să păstreze acest teritoriu în stăpînirea lui. Guido Ubaldo, duce de Urbino, revenit pe tron după ce fusese alungat de la putere de Cezar Borgia, a distrus din temelii toate fortărețele aflate pe acel teritoriu, socotind că fără ele va fi mai greu să-și piardă din nou statul. Cei din neamul Bentivoglio, reveniți la Bologna, au
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ei sînt cu adevărat lipsiți de ambiții, nu vor fi crezuți. Dacă vor voi să rămînă la hotărîrea lor, vor fi împiedicați; nimeni nu-i va putea suferi." (III, 2) " Nicicînd un principe nu se va afla în siguranță pe tron, atîta vreme cît îi va lăsa în viață pe aceia pe care i-a detronat." (III, 4) " Niciodată insultele vechi nu se pot șterge prin binefaceri recente, mai ales cînd binefacerea este cu mult sub greutatea insultelor." (III, 5) "Principii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]