537 matches
-
Cheflii, paparude, buruieni. Fanți cu șișul între dinții de aur. Codoașe zaharisite, mângâind burțile gloabelor care însoțesc alaiul. Pe undeva, furișându-se, gălbui, unchiul sadic și iepuraș ? Balabuste bocitoare, arlechini, damblagii, seniori ai șatrei, popi paradiți. Veselie, spaimă și râs. Tropotul cailor și vaietul corului, acoperite treptat de melodia și mimica stilizatelor florărese, acompaniate de tremurul epileptic al ofticoșilor. Nu va fi așa, bineînțeles, ci o solemnitate patetică, disciplinată, pregătită atent. Balaurul, ritmând versuri militare, trepidând, zăpăcit, de onoruri sub privirea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se apropie. Nimic n-ar înlocui vecinătatea vindecătoare a mării. O săptămână darnică, îngăduise orele fiecărei zile și adunase zilele, una câte una. Seară, iar dimineață, o zi. Intensitatea clipei. Somnambulul privi iar luna alburie, violetă, auzi în spate un tropot mărunt, n-avea curaj să se întoarcă spre ciocănitul greoi, pietros. Botul brun al jivinei se bălăbănea de-acum, în stânga, lipit de umărul său. Bizar animal marin aruncat pământenilor ? Respirația caldă îi atinse brațul, măgărușul se lipise de rătăcitul care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl trage, îl înlănțuie. „M-a acceptat, m-a acceptat, până la un punct. Până la un punct, apoi paranteză...“ Se-aud, undeva, aproape, lovituri limpezi. Ritmul unei copite de argint pe ghețarul nopții. O dată și încă o dată, cu mari pauze, același tropot. Într-adevăr, în fereastră, capul lunar al asinului. — Nu, nu prea s-a întâmplat nimic, nu se întâmplă nimic. Toate se mișcă și sunt la fel, nu se întâmplă nimic. ...Hărnicia tovarășului Manole ? Da, respiră firesc, perfect contopit în realitate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
deși cei trei, văzusem cu ochii mei, nu făcuseră nici o mișcare. - Ne pândesc și alții, am strigat și m-am rostogolit precum bulumacul, Încercând să găsesc un ascunziș Îndărătul tufelor. Din spate se ridicară Însă chiote ascuțite, prelungi, și auzirăm tropot grăbit de pași. Știam ce Înseamnă asta și Enkim știa și el, căci ochii i se holbară, nările i se căscară și Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu-mi povestise Încă nimic de mă și Întrebam de ce bătuse atâta drum ca să mă prindă din urmă. Se părea că Logon avea să-și dea, În sfârșit, drumul la gură când, deodată se auzi un sfârâit, urmat de un tropot grăbit de pași. - Tată! răcni Enkim cu glas atât de ascuțit, Încât ne Îngheță sângele. Am țâșnit În picioare, ne-am luat sulițele și am luat-o la fugă către bulboană. - Tată! strigă și Logon, nevenindu-i să-și creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Unu! - se ruga el dar, până la urmă, se lăsă păgubaș. Se lăbărță Între ceilalți doi prunci și, sorbind-o din ochi pe Nunatuk, se apucă s-o mângâie pe față. Mama Nunatuuuuk, mama Nunatuuuuk... tot spunea el. Se auzi un tropot de pași grei. Apoi, un fornăit. Tresărirăm, dar nu era decât un animal din acela mare, frumos și cu ochii blânzi - din cel pe care neamurile de aici, din câmpie, Îl crescuseră ca pe-un prunc de-al lor. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ia Umbra se târa pe coate, ținându-se cu amândouă mâinile de beregată, iar printre degete i se scurgeau pârâuri groase de sânge. M-am repezit și i-am săltat de jos toporul pe care Îl scăpase, dar am auzit tropot de pași grăbiți și m-am răsucit, la timp ca să văd un vânător negru cum azvârle cu sulița spre mine. Am sărit Într-o parte. Am aruncat cu toporul, țintindu-i țurloaiele și am auzit un zgomot ca de creangă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Somnul - fratele lor cel puternic. Am trăit și am muncit, am trudit singur numai cu Singurătatea, prietena mea, și noaptea, În Întuneric, În tăcerea cufundată În somn a pămîntului, am privit de mii de ori chipurile Somnului și am ascultat tropotul armăsarilor negri ce se apropiau. Și mi-am văzut tatăl și fratele murind În timp ce stam de veghe În Întuneric, la miezul nopții, și am cunoscut și iubit chipul Morții celei mîndre, cînd mi-a ieșit În cale. Văzusem deja de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
peste cîmpiile nopții, prieten drag, vino pe armăsarii fratelui tău, Somnul, ca să ascultăm din nou tăcerea pămîntului și a Întunericului, să ascultăm cum bat inimile celor care dorm pe cînd armăsarii negri și ciudați ai marelui Somn se apropie În tropot iute și blînd de copite. Sosesc: caii mei mari și negri sosesc! Sosesc În tropot iute și blînd de copite, iar armăsarii Somnului aleargă pe tot cuprinsul țării. Ah, ce blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tăcerea pămîntului și a Întunericului, să ascultăm cum bat inimile celor care dorm pe cînd armăsarii negri și ciudați ai marelui Somn se apropie În tropot iute și blînd de copite. Sosesc: caii mei mari și negri sosesc! Sosesc În tropot iute și blînd de copite, iar armăsarii Somnului aleargă pe tot cuprinsul țării. Ah, ce blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului! Aripile mari și negre plutesc deasupra noastră. Valurile Somnului leagănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zori, cînd Începeau treburile vieții obișnuite, mărunte, foarte cunoscute. Se simțeau În felul cum băiatul cu ziarele azvîrlea cu Îndemînare În pridvor sulul de hîrtie și cum bărbatul În cămașă ieșea În pridvor și se apleca să le ia, În tropotul lent al calului de la căruța cu lapte ce Înainta pe strada liniștită, În clinchetul sticlelor urmat de o pauză, În pașii grăbiți ai lăptarului și În zăngănitul sticlelor, și, iarăși, În tropotul copitelor și al roților, În calmul dimineții, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pridvor și se apleca să le ia, În tropotul lent al calului de la căruța cu lapte ce Înainta pe strada liniștită, În clinchetul sticlelor urmat de o pauză, În pașii grăbiți ai lăptarului și În zăngănitul sticlelor, și, iarăși, În tropotul copitelor și al roților, În calmul dimineții, În puritatea luminii și În cîntecul păsărelelor ce umplea din nou strada scăldată În rouă. În toate aceste gesturi vechi și mereu noi, neschimbate, veșnic misterioase, ce marcau viața și lumina și dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ei Încet, ca și noi, cînd erau tineri, În ceasurile Întunecate ale nopții, privind cum lămpile de gaz licăresc și pîlpîie la colțuri, aruncînd o lumină lividă la Întretăierea străzilor pavate, străjuite de case de piatră? Oare n-au auzit tropotul unui cal, huruitul roților unei trăsuri pe aceste pietre goale? Și n-au așteptat, tremurînd În Întuneric, pînă ce calul și trăsura au trecut, au dispărut, iar tropotul potcoavelor s-a Îndepărtat În singurătate pînă ce s-a stins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Întretăierea străzilor pavate, străjuite de case de piatră? Oare n-au auzit tropotul unui cal, huruitul roților unei trăsuri pe aceste pietre goale? Și n-au așteptat, tremurînd În Întuneric, pînă ce calul și trăsura au trecut, au dispărut, iar tropotul potcoavelor s-a Îndepărtat În singurătate pînă ce s-a stins de tot? Iar atunci Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat oare, n-au așteptat În tăcerea nopții, pășind În sus și-n jos pe strada pietruită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Îndepărtat, măreț, vrăjit de timp, o să Întîlnim bărbați de seamă și femei frumoase și mii de plăceri mereu noi, mii de Întîmplări de basm! O să ne trezim În zori În camerele noastre de un cafeniu somptuos ca să auzim din nou tropotul copitelor și zgomotul roților pe străzile orașului, ca să simțim mirosul proaspăt, ușor putred al portului, cu colierul său de valuri strălucitoare, cu mișcarea mîndrelor vapoare călătoare, cu bucuria și puritatea dimineții Înveșmîntate În aur. — Ne Îndreptăm spre tine, stradă scăldată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În jurul lor, În Întuneric, răsuna cu Înverșunare zarva de la sosirea circului. Bolta liliachie a nopții care pălea treptat și se Îndepărta răsuna de răgetul fioros al leilor, de mîrÎitul feroce, neașteptat, al pisicilor mari ale junglei, de țipetele elefanților, de tropotul cailor, totul fiind Învăluit În mirosul neobișnuit, pătrunzător, stătut, al animalelor junglei: mirosul cămilelor arămii, mirosul panterelor, tigrilor, elefanților și urșilor. Apoi, pe lîngă rulotele circului, pe șine, răsunau strigătele ascuțite și Înjurăturile oamenilor circului, se zărea În Întuneric dansul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înainta cu greu; brațul gladiatorului pe care-l susținea îi atârna greu ca plumbul pe umăr, însă îl îngrijora mai ales faptul că puteau să-i slăbească genunchii. Se aștepta să audă dintr-o clipă în alta, în spatele său, glasuri, tropotul cailor care aveau să-i ajungă din urmă pe el și pe gladiator. Se întorcea mereu, privind în spate. Nu era nimeni pe drum, nu-l urmărea nimeni. Dar îngrijorarea lui creștea. „Or să-mi sucească gâtul ca la pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Dădu să plece, dar se opri după câțiva pași. — Nu-i adevărat că Valerius a evitat întotdeauna primejdia. După ce mi-a salvat viața, a înfruntat multe primejdii în timpul fugii noastre. Se îndreptă cu pași repezi spre grajduri. După puțină vreme, tropotul calului său, care galopa pe Via Iulia, se pierdu în liniștea acelei dimineți senine de aprilie. — Te-am auzit fără să vreau azi-dimineață, când vorbeai cu soldatul tău... Cuvintele tale ajungeau până în camera mea. Calvia mergea alături de Antonius pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
râsul mesenilor... După ce au mâncat gogoși pe săturate și au Întrebat de sănătate cele ulcele cu vin, musafirii s-au ridicat. Nicu a privit spre nenea Mitru... Acesta a dispărut Îndată. În scurtă vreme, la poarta hanului s-a auzit tropot de cal, semn că o birjă se afla În preajmă. Nenea Mitru a intrat cu privirea ațintită către Nicu. ― Mulțumesc, nene Mitrule - a fost răspunsul acestuia... ― Tati, cum se face de nenea Mitru e atât e prezent În toate? - a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cel bun al dumneavoastrî a fi lângî noi!... Să nu fie nevoie... Dar, dacă dați piept cu necazul, știți unde ne găsiți! ― Drumu’ spre oamini’ cii buni nu să uitî niciodatî - a răspuns piranda. În acest timp, s-a auzit tropot de cai și huruitul roților de căruță. ― Să mergem - l-a Îndemnat bătrânul pe tovarășul lui de drum. ― Rămâneți cu bine, oameni buni - a vorbit tânărul... Bulibașa a deschis ușa. Căruța cu coviltir se afla cu spatele spre intrare. Nu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
repede spre Întuneric Foarfecele timpului taie-n carnea materiei riduri gigantice, Visele nu pot astupa mlaștinile ce zac În sângele nostru Orice scâncet l-absorb aștrii bolnavi. 14.10.1960 Turme fără sfârșit răsar barbar Înainte, Zarea umplând-o de tropote ca-n vremi de-nceput Scuturile materiei se rup, se sfărâmă pline de viermi Ce colcăie grași-ntre idei și concepte putrede. Se lăbărțează buruienile tandru spre toate lucrurile În frunze, În priviri, În gânduri și-n concavitățile dintre constelații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
minte pe toate! Dar să știți, oameni buni, că boierii nu poftesc să vândă la oameni moșiile, că dacă or avea și oamenii pământul lor, cine să mai muncească boierescul? Cuvintele bătrânului împînziră o tăcere greoaie. Se auzeau de afară tropotele jucătorilor, scârțâitul viorilor și glasul lui Pantelimon Văduva chiuind năvalnic. După un răstimp apoi răsună, de la tejghea, strigătul cârciumarului către un ajutor duminical, băiat mare și prostănac: ― Băă, n-auzi?... O jumătate pentru Serafim Mogoș, înțelegi?... Na, du-i-o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nici o adiere de vânt. Mirosul de descompunere din sicriu e din ce în ce mai puternic. Ne petrecem noaptea sub cerul liber, chinuiți de căldură și țânțari. Eu și frații mei auzim cum ne chiorăie mațele. Mă trezesc în zori și aud în depărtare tropotul unor copite de cal. Mă gândesc că visez. Însă nici nu mă dezmeticesc bine, că în fața mea se ivește un călăreț. Mă simt amețită din cauza oboselii și a foamei. Omul descalecă și se îndreaptă direct spre mine. Fără să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
dramaturgie N. s-a revelat prin piesele parabole Echipa de zgomote și Scoica de lemn. Prima, dezvăluind trista condiție a unei familii nevoite, spre a exista, să lucreze într-un studio cinematografic la producerea de zgomote, la imitarea, bunăoară, a tropotelor de cai, exprimă implicit nostalgia unei presupuse origini mitice. Strămoșul arhetipal, totemic, al capului familiei ar fi fost un bizon: forță a naturii, „care îngenunchea numai în vadul apelor, niciodată în praf”. Titlul celei de-a doua piese e o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
lor și cărora poetul, cu aceeași forță pusă în negație, le conferă o aură legendară. Avram Iancu este evocat în poemul "A trecut azi noaptea" drept "tristul, simplul domn". Trecerea acestui spirit tutelar al Ardealului este tulburătoare. "Ca un dulce tropot o stafie de cal,/ Stă a înșeuare la mormânt de domn,/ A trecut azi noapte Iancu prin Ardeal/ Și-a trezit gravidele din somn". "Noi", "Țara", "Domnii de-a pururi" sunt titluri asimilabile acestei a doua categorii. Dar cele mal
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]