902 matches
-
reverul. Mă distra mersul ei de rață uriașă, datorat picioarelor strâmbe și parcă desprinse din șold. Apoi, când simțeam că rezistența mea se apropia de limită, începeam să fac inventarul degradării ei fizice, fără să mă las înșelat de părul tuns băiețește și de fardul folosit din belșug. Abia când nici asta nu mă mai salva, mă smulgeam în sfârșit din mâna ei. Atunci exclama invariabil: „Iartă-mă, dragă, de ce nu mi-ai spus că te grăbești?” Dinu nu semăna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
palton Goodwill autentic. Cizmele căptușite cu blană sînt finlandeze, mănușile de piele neagră sînt italienești, iar căciula de blană de iepure, cu urechi - rusească. Wakefield și-o imaginează brusc dezbrăcată, țîțișoarele obraznice, pielea moale, masată cu uleiuri, părul pubian bine tuns (și probabil roșcat), degetele de la picioare lungi și flexibile, fesele Înguste, băiețești. S-a dus pe apa sîmbetei intimitatea electronică. Cibercunoașterea nu ajută nici la depășirea momentului de stînjeneală de la Începutul oricărei Întîlniri În carne și oase. Conducîndu-și broscuța VW
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ei. Stevie Grey, redactorul de știri al ziarului, o femeie la cincizeci de ani, era tot atât de interesată de copii cât ar fi fost un alcoolic de un pahar cu lapte. Ca la un semn, capul lui Stevie, cu părul gri-albăstrui, tuns impecabil, se iți de după ușă. — Psssst! sâsâi Stevie destul de tare cât să atragă atenția de la trei mile distanță. Dușmanul e aici! Fran se strecură pe ușa biroului splendid care fusese cândva al tatălui ei. La celălalt capăt al redacției de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
animată” și de prezența soției sale Domnica (alias Iada Gună din Lunatecii): „de origine poloneză, fostă femeie ușoară culeasă dintr-un cabaret, aceasta se va metamorfoza peste cinci decenii în «tovarășa Bogdan», soră la serviciul deparazitări din Spitalul Central, mereu tunsă băiețește, cu glas și alură de bărbățoi” (C. Beldie, op. cit., p. 166)... Tunsă á la garçonne și cu atitudini foarte libere, „prietenă” a scriitorilor de la Terasa Oteteleșanu, Mica Bogdan-Pitești a servit, cu nurii ei androgini, drept model unor pictori precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tatăl meu e un erou și l-au spus la televizor. Eu nu-mi amintesc dacă mi-a părut rău că a murit pentru că eram mic. Era Înalt de un metru optzeci și cinci, avea 46 la pantofi. Purta părul tuns scurt pentru a nu transpira la sală și avea mustăți În formă de virgul,ă ca Paolo Di Canio. Eu, când voi fi mare, nu vreau să fiu polițist, ci deputat, așa că Într-o zi moare altcineva În locul meu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
asculta Într-adevăr piesele, pe când Miria se prefăcea doar, În timp ce privea În jur, căutând pe cineva cunoscut. Astăzi Miria ochise un tip foarte Înalt, iar când făcea astfel uita de meci, de Valentina și de orice altceva. Miria avea părul tuns periuță și vopsit roșu, iar În jurul ei roia o turmă Întreagă de băieți. Sâmbăta Valentina ieșea cu trupa ei, petrecându-și timpul mai mult pe gărdulețul din Piața Dante, dar uneori se strecurau la petrecerile unor persoane pe care nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
toate piesele și apoi le lipesc cu carton. Tatăl lui avea un Mercedes. Era atât de lung, că nu-i găsea niciodată loc de parcare. — Al meu are o Toyota, se băgă În vorbă un băiat mai mare, cu părul tuns paj și cu ochii de un albastru azuriu. Mașinile japoneze sunt cele mai bune. Kevin nu Îl cunoștea și-l consideră fascinant. Își dori să fie prietenul lui. — Tipo e o mașină bună, și are un po-porba-bagaj mare, Îndrăzni. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În timp ce ea Încerca fără nici o grabă zeci de perechi de ochelari de soare la oculistul ei de Încredere Bernabei. Schimba ochelarii de soare În fiecare anotimp. Cum, de altfel, Își schimba gențile, pantofii, coafura și toate celelalte. Acum avea părul tuns scurt, cu breton, și părea mai tânără. Antonio nu schiță nici măcar un surâs, nici nu reuși să zdrobească impenetrabila răceală a Majei, care o asculta distrată pe mama Carlottei, În timp ce un surâs gol Îi plutea pe buze. Din bâțâiala ritmică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
țină la murdărie. Zogru a plutit în curte pe deasupra măciuliilor de nalbă și, cum a văzut-o pe Vencica, a rămas înmărmurit. Nu și-a dat seama imediat cine este. Arăta ca o tovarășă înfășurată în costum-taior bleumarin, cu părul tuns și dat pe spate și cu o față câinoasă. A intrat în sângele ei mai mult ca să vadă despre ce este vorba și abia atunci și-a dat seama că era Vencica. De la ea a aflat tot mersul societății, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
am uitat de ea, ia-o-nainte că vin și eu în juma’ de oră. Apartamentul de bloc era aproape gol. Într-un colț se aflau o dormeză veche și o femeie slabă, cu fața încrețită și cu părul blond tuns ca o caschetă. - Ai adus banii? Bine, lasă-i aici-așa jos, lângă pat. Femeia nu părea prea bătrână, ci mai curând terfelită. - Ce te uiți așa la mine? Sunt asistentă medicală, să nu crezi că sunt vreo jangheliță ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Victor Ionescu era acolo, stâlp de nezdruncinat, încă de la începutul anilor ’90. Zogru a intrat vâjâind artistic în jugulara lui și când se pregătea să caute CD-ul pe care îl adusese Giulia, în birou a intrat un bărbat tânăr, tuns corect, parfumat și cu un costum gri mătăsos și neted ca o foaie nouă de staniol: - Bună ziua, domnule Ionescu. Sunt Josh Mollner. Bărbatul vorbea cu greutate românește, iar din creierul lui Victor Ionescu, Zogru a aflat repede că i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dintre picioarele ei și ai zis: „Vă salut, mamelor. Am venit, în sfârșit. Aveți ceva de mâncare?”. Iar noi râdeam. Erau sute de femei acolo care asistau la nașterea ta, unele îmbrăcate ciudat, în culori nemaivăzute, unele cu cu părul tuns. Toate râdeam. M-am trezit din vis râzând. Mama mea Lea spunea că mă visa în fiecare noapte. Că vorbeam una cu alta ca două vechi prietene. - Erai foarte înțeleaptă și-mi spuneai ce să mănânc ca să-mi facă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
orbite, același mod de a se mișca, un rîs identic, iuți la mînie amîndoi. Singura deosebire: părul. Blond Închis, părul lui Gildas Îi venea acestuia pînă la umeri. Loïc, care semăna cu mama lor, Încărunțise foarte repede și avea părul tuns scurt. În afară de acest detaliu, erau identici. Un adevărat mimetism. RÎse și ea. - Așa, așa, hliziți-vă, necredincioșilor! ripostă Gildas. Numai că În noaptea asta, tradiția se respectă: viitoarea mireasă va dormi singură. - Bărbații la bistro, femeile la nani, decretă Loïc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
strig peste umăr. Ea e. E Jemima. Care stă În picioare, În foaier. Ce caută aici ? Ușa se deschide iar și sînt atît de șocată, că mă ia cu leșin. E și un tip cu ea. În jeanși, cu păr tuns scurt și ochi de viezure. Are o cameră de filmat pe umăr și privește În jur cu interes. Nu. Nu se poate să fi făcut asta. — Emma, aud o voce În ureche. — Jack ! Mă răsucesc pe călcîie și Îl găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
că era întuneric, dar chiar beznă nu era, venea lumină de la stâlpul portocaliu de peste drum și se strecura printre picioarele și brațele petrecăreților, făcând umbre pe pereți. Îmi plăcea să mă uit mai ales la profilul unei fete cu părul tuns scurt, aflată aproape de geam, în opoziție cu profilul unui tip care fuma lângă perete. Fata își proiecta umbra uriașă acoperind întreaga suprafață a peretelui, ca un supercreier, dominându-l pe tipul de departe, a cărui siluetă părea pipernicită, ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
adesea până noaptea târziu. — Abia aștept să lucrăm împreună, Steve, spuse MM, simplu. Teatrul Cross e un spațiu minunat. Sunt foarte norocoasă că-l pot folosi. Steve își bombă pieptul, cu mândrie, trăgându-și umerii în spate. Avea părul gri-oțel, tuns foarte scurt și un cap lunguieț; dintr-odată, mi l-am imaginat ca pe un cadet, ascultând ordinele a nenumărați superiori mult mai tineri decât el și de două ori mai stilați. Ce li se spunea oare tinerilor ofițeri abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aminte să fi simțit vreun fior prevestitor. Dar am o scuză bună, pentru că nu cred în fenomenele paranormale: când ți-ai pierdut virginitatea pe un mormânt, în miez de noapte, fără vreo altă urmare în afara unei alergii la iarba proaspăt tunsă, e greu să te mai lași cuprins de freamătul credinței în supranatural. Capitolul cincitc "Capitolul cinci" Odată ce termină de discutat cu MM, Tabitha se năpusti iar în sală, își luă geanta, își flutură părul, îi aruncă din nou o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o vopsesc cu spray-ul argintiu și s-o agăț printre mobile, chiar să fac găuri prin care să trag iedera astfel încât să pară că a crescut din ele. Pietrele de mormânt erau înfipte într-un covor gros de iarbă, tunsă și îngrijită impecabil, de parcă ar fi fost un gazon scump, Wilton. Dincolo de ele, stejari impunători și, fără îndoială, foarte vechi revărsau umbre imense peste gazon. Lumina soarelui pătrundea printre crengile încărcate de frunze, până la piatra gri și tocită a bisericii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
greu, văzându-l, să te gândești că era tatăl Paolei. Un frate mai vârstnic, poate, sau cel mai tânăr dintre unchii ei, dar cu siguranță nu un om cu aproape treizeci de ani mai În vârstă ca ea. Părul rărit, tuns scurt În jurul ovalului strălucitor al capului, Îi sugera vârsta, dar impresia asta era alungată de pielea Întinsă a feței și de inteligența limpede ce-i răzbătea prin ochi. Cât mă bucur să te văd, Guido. Arăți bine. Mergem În camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de nicotină. Când s-a uitat mai bine, Hugo a văzut două umbre ruginii, uriașe și fantomatice, impregnate în zidul unde ocupanții anteriori ai casei stătuseră în pat și fumaseră. Covoarele făceau parte din categoria celor care trebuiau mai curând tunse decât aspirate și, judecând după mâncărimile chinuitoare de pe gambe, tot locul era plin de purici. Hugo și-a dat seama cu amărăciune că era nevoie de un adevărat romantic sau de un om de la deratizare ca să realizeze care era potențialul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și-a trecut o mână peste fața obosită. Știa că arată foarte diferit de ceilalți bărbați din bar. Toți aveau o anume vârstă - vârsta lui - și la asta asortau un anumit aspect: piele bine hidratată, dinți albi și un păr tuns scurt, bine periat, de culoare închisă. Hugo presupunea că dacă ar fi rămas în Londra și el ar fi arătat la fel. Muzica din bar - un soi de drum’n’base fără influențe clare - te asurzea. Asta probabil era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nevastă-sa strigând la grupul de oameni care așteptau la ușă. Hugo i-a urmărit, din capul scărilor, cum au intrat: un fotograf frumos, cu un păr ciufulit în mod deliberat, asistenta lui blondă și minionă, o jurnalistă cu părul tuns scurt, ochelari tehno, cizme până la genunchi și o haină strâmtă cu un imprimeu cu pătrățele. Toți priveau de jur împrejur cu ochi care parcă-și cereau scuze. Acesta e soțul meu, a spus Amanda când Hugo a coborât scările. Jurnalista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
din cauza osaturii, dar mușchiulos. O tăietură adâncă cioplea un obraz al acestuia. La un cap al mesei se afla un bărbat mai în vârstă, chel și cu mustățile răsucite în furculiță. Pe scaun, lângă sobă, ședea un bătrân cu barba tunsă, rumen. Lui Titi, după accent, i se păru a fi străin. O femeie bătrână, de înfățișare modestă, cu pantofi înciucurați în picioare, sta alături pe un scaun. Rezemată de sobă, privea spre ceilalți o fată voinică, mai degrabă doamnă, cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
c-o demografie abundentă. Aliniamentele trăsăturilor erau savant șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată în colorant. Vorbi, c-o bună dispoziție cuceritoare, hîțînîndu-și cu umor un picior. - Gabi, scumpete, ce-ai rămas așa, cu capul în buzunar?! Doar n-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
maniac a părintelui său activist Rîmniceanu, o transferase în căsoiul consulului și n-o prea lăsa să-și scoată capul de la cutie. Nu numai pentru fleacul că era dată în U.G.T. (urmărire generală pe țară). Nu numai pentru că, tunsă chilug, de-abia avea stare să aștepte să-i crească părul. Dar, mai ales, pentru că, mai pornită împotriva regimului ca niciodată, puștoaica se dovedise, în două rânduri, imprudentă foc. Casa consulului era pusă pe străduța Radu Calomfirescu, la unul dintre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]