971 matches
-
care stătea foșnidu-și neliniștită frunzele În mijlocul salonului. Acum totul era aproape perfect. Ca să fei totuși sigur de substituirea sa, masterandul renunță la pălăria de fetru și i-o Îndesă arțarului pe cap. La fel făcu și cu sandalele: scoțându-le ușurel de sub pat, i le așeză la rădăcină. Acum nici omul de paie Braic, nici omul-locomotivă, nici oamenii-mâini, nici oameni picior, nici femeia-ușă nu-și vor da seama că Oliver lipsește din salon. Aruncând o privire spre mijlocul Încăperii, Îl vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
săi ochi, care-l măsoară de jos În sus, cântărindu-i În același timp și greutatea. Oare cât cântărește Noimann? Cât alcool, câte reclame a ingurgitat În el, trebuie să cântărească o tonă. Și atunci, de ce se simte așa de ușurel? De ce calcă de parcă ar pluti? De ce tălpile sale aproape că nici nu ating asfaltul? De ce, de ce? Iată de ce: greutatea din trup i s-a vărsat În suflet. Iar sufletul s-a risipit ușor ca un abur pe străzi. Acum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prea frumoasă ? Zâna: Vezi tu prichindelul de colo, aninat de creanga Marelui stejar ? Șoimul: Îl văd. Zâna: Prea bine ! Atunci zboară repede într-acolo ! Rupe cu pliscul tău cel puternic nodul care-l ține atârnat în aer și așterne-l ușurel pe iarbă, la picioarele stejarului. Șoimul: (ieșind din scenă cu o plecăciune) Voi face întocmai, Zâna mea ! Zâna: (cântă, valsând) Sunt Zâna cu părul albastru Și bun este sufletul meu. Veniți, dragi copii, lângă mine, (vorbit) Un hocus vă scapă
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Și el atunci lasă capul la loc. Da’ știi cum a fost? Parcă ne-am dat bună dimineața unul la altul! Ăia cică: «Bă, al dracu’ ești. Grințule, vorbești cu șerpii cum ai vorbi cu răcanii!» M-am ridicat așa ușurel și am ieșit d’acolo de lângă el.“ E evident că bătrânul are un mod de a povesti care Într-adevăr reprezintă o forță. În primul rând ne-a făcut pe toți să credem că În insula aia trăiesc pitoni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Elaine. Deci ce părere ai? — Nu știu, părea foarte drăguță. De ce? —De ce? Scumpo, ești complet idiotizată În perioada asta. Ce-ai zice să lucrezi pentru Kelly? —Ce? Cine lucrează pentru Kelly? Sunt total derutată. El oftă. — Hai s-o luăm ușurel. Dat fiind faptul că În momentul ăsta stai degeaba și asta pare să-ți placă un pic prea mult, m-am gândit că poate o să-ți placă să lucrezi pentru Kelly. —Să organizez petreceri? — Dragă, ea face mult mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
am pierdut pe văru-meu Caldo. Buzz se scobi de încă două hârtii de cinci. Ce altceva mai ai pentru mine? Poate fi oricât de murdar. — Benavides era murdar, omule! Căcănarul și-a violat sora mai mică! Buzz îi întinse banii. — Ușurel, ușurel... Mai spune-mi. Tot ce știi despre subiect și câte ceva despre familia gagiului. Da’ ușurel... Tricou Curat spuse: Chestia cu Benavides nu-i decât un zvon , iar Duarte are un văr homo, așa că poate și el e homo. Poponăreala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pierdut pe văru-meu Caldo. Buzz se scobi de încă două hârtii de cinci. Ce altceva mai ai pentru mine? Poate fi oricât de murdar. — Benavides era murdar, omule! Căcănarul și-a violat sora mai mică! Buzz îi întinse banii. — Ușurel, ușurel... Mai spune-mi. Tot ce știi despre subiect și câte ceva despre familia gagiului. Da’ ușurel... Tricou Curat spuse: Chestia cu Benavides nu-i decât un zvon , iar Duarte are un văr homo, așa că poate și el e homo. Poponăreala se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mai ai pentru mine? Poate fi oricât de murdar. — Benavides era murdar, omule! Căcănarul și-a violat sora mai mică! Buzz îi întinse banii. — Ușurel, ușurel... Mai spune-mi. Tot ce știi despre subiect și câte ceva despre familia gagiului. Da’ ușurel... Tricou Curat spuse: Chestia cu Benavides nu-i decât un zvon , iar Duarte are un văr homo, așa că poate și el e homo. Poponăreala se moștenește în familie. Așa am citit într-o revistă. În Argosy. Buzz ascunse bastonul înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
l-a furat din ochi pe Barosanul de vreo câteva ori, ca să-l vadă ce face: citea foarte concentrat ziarul, găsind probabil ceva deosebit de interesant. Văzând că profesorul și-a cam uitat de clasă, a început să lucreze. A scos ușurel juxta, a deschis-o la pasajul care-l interesa... a rupt foaia cu multă băgare de seamă, ca nu cumva să se audă; apoi a pus-o în dicționarul latin-român de Nădejde și a pornit să scrie. Ca să nu se
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
nătăfleț, să te prefaci că scoți cuvinte, și să deschizi dicționarul numai în același și același loc? Mi-am dat seama imediat că ai pus în dicționar foaia unei juxte, și copiezi ca un neghiob. Și, luîndu-i dicționarul, Barosanul apucă ușurel cu unghia degetului mare și-a arătătorului foaia, fluturînd-o fața clasei, care izbucni de astă dată într-un râs zgomotos, spre consternarea lui Ducu. ― "Quod erat demonstrandum!" Acum dă-mi teza... și în timpul care ți-a mai rămas fă o
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ispititoarea invitație: ― Hai, mă, să dăm o raită prin oraș, la lumina lunii! Pe căldura asta nu face să stăm în casă! Am auzit că la Curtea de Argeș e o înghețată grozavă! ― Dar dacă ne află? ― Cum o să afle, mă? Ieșim ușurel, în vârful picioarelor, sa nu ne simtă, și-apoi n-o să stăm toată noaptea. O jumătate, sau cel mult trei sferturi de oră, și sîntem înapoi! ― Tu ce zici, Dane? îl întrebai pe colegul meu de cameră. ― Eu nu merg
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Dornelor Încet, ca o tristețe amânată prea mult. 28 iulie 1476, Leșu Ursului, munții Stânișoarei Voievodul nu sesizase decât târziu tropotul ușor al unui cal ce se apropia de el. Scoase sabia și se Întoarse fulgerător, gata să lovească. - Stai ușurel, măria ta... spuse, cu un zâmbet năstrușnic, Alexandru. Că doară nu mi-s ursul din poveste! - Alexandru! exclamă, surprins, Ștefan, readucând sabia În teacă. Mi se pare că am dat un ordin! Care trebuia executat! Toți Apărătorii să treacă munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ei desenate cu creionul în sus, arcuite până la jumătatea frunții, sunt încordate de concentrare. Totuși, mormăie ceva cu buzele ei rujate și, ca și cum ar vrea să le arate că vrea cu tot dinandinsul să ia și ea parte, se leagănă ușurel pe muzică. Bobby are impresia c-a mai văzut-o undeva, pe stradă. Când acul gramofonului alunecă spre centru, doamna Pereira îl ridică și pune un alt disc greu, din șelac, pe suport. Ecoul unui instrument se trezește din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Interzis, zice eunucul-șef Shim făcându-i semn unui eunuc să aducă o cutie. Pisica vă va servi drept companion. Deschid cutia și zăresc o minunată creatură albă. — Ce nume are? întreb. — Zăpada, răspunde Shim. Este o ea, desigur. Ridic ușurel pisica. Are niște ochi minunați, de tigru. Pare înspăimântată. — Bine ai venit, Zăpada. În al doilea rând, eunucul-șef Shim mă înștiințează de alocația mea anuală: — Va fi de cinci lingouri de aur, o mie de tael-i de argint, treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în cap. An-te-hai apare dintre copaci, aducând pe o tavă o ceașcă cu ceai. Doamna are o zi bună? An-te-hai lasă tava în fața mea. Oftez și îi spun că nu am chef de ceai. An-te-hai zâmbește. Se apleacă și împinge ușurel țestoasele înapoi în apă. — Sunteți prea nerăbdătoare, doamnă. Nu fiți. — Viața e prea lungă în Orașul Interzis, An-te-hai. Până și secundele trec greu. Va veni ziua, spune An-te-hai. Expresia lui arată o credință sinceră. Majestatea Sa o să vă cheme, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în gură. O salută pe Fann Sora cea Mare cu un zâmbet larg: — Ce vânt te aduce aici, prietenă? — Vântul de sud, patroană, răspunde Fann. Sunt aici ca să-ți cer o favoare. — Nu fi modestă în legătură cu intenția ta. Patroana lovește ușurel cu mâna umărul lui Fann. Știu că ești cu spiritul zeului banilor, căci altfel nu ai fi aici. Templul meu este prea mic pentru un credincios atât de mare ca tine. — Nu fi modestă dumneata, patroană, zice Fann. Micul dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Majestății Sale. Eunucii care m-au adus pleacă și sunt înlocuiți de un grup de eunuci de-ai lui Hsien Feng, îmbrăcați în robe frumoase din mătase galbenă. Scot repede așternuturi brodate, pături și cuverturi. După ce fac patul, mă ridică ușurel pe marginea imensei sale suprafețe și mă lasă singură în cameră. Intră un alt grup de eunuci. Fiecare ține în mâini vase fierbinți din cupru, cu ajutorul cărora încălzesc așternuturile. Apoi mă desfășoară de țesătura care mă acoperă. Mă așază pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ei, mușcând mai adânc în piele. Apoi, brusc, într-o zi, ridurile au schimbat întregul peisaj al chipului ei. Pielea îi atârna de parcă ar fi fost trasă spre pământ. Mama nu mai era o femeie tânără. În tăcere, mă dau ușurel jos din pat. Pun qin-ul pe masa de lângă perete. Mă îmbrac cu cămașa și mă uit pe fereastră. Privesc fix la lună și mă văd pe mine însămi reflectată în ea - un chip spălat de lacrimi. Hsien Feng stă ghemuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un răgaz să-mi vin în fire. El stă nemișcat pe cal, dar se uită în direcția mea. Ceața dintre noi îl face să semene cu un războinic din hârtie. Mă apropii de el, cu An-te-hai alături de mine. Războinicul lovește ușurel coastele animalului și acesta vine în galop spre mine. Mă uit la el pe sub umbrele aruncate de soarele care răsare. În clipa în care mă recunoaște, se dă jos de pe cal și se aruncă la pământ: — Majestatea Voastră, Yung Lu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Înțelesul lor. Într-o vreme, Primarul, secretarul de partid și șeful de post (cu diagonală pe piept ca să aibă mai multă prestanță) se strângeau În fața bisericii duminică și-i așteptau pe oameni să iasă de la slujbă. Pe urmă Îi Îndrumau ușurel către Căminul cultural și-i puneau să se așeze pe băncile alea lungi de lemn pe care le cunoașteți și voi, inculților, când vă duceți să vă dea Ghiță filme cu bătăi. Pe scenă sta pregătită o masă Împodobită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fost ascultătoare, ce să zic, dar nu izbuteam: era strâmtă ca o scoică. Atunci, Într-o clipită, m-a fulgerat gândul cel bun: pe dibuite, am băgat degetele În candela stinsă și cu uleiul ăla am uns-o pe ea ușurel și l-am mânjit și pe Filaftache. Era acum ori niciodată. M-am potrivit la intrare, am apucat-o de umeri și am rămas așa câteva clipe. Pe urmă am Împins ușor. Ea tremura. Am Împins mai tare, mă durea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
n-a Întârziat prea mult, mergea clătinându-se din pricina beției și n-avea nici o grijă. Enin cel tânăr l-a trântit Între buruieni, i-a proptit cuțitul În burtă și o mână pe gură. «Și ia zi, Întâi ai Împins ușurel, nu?» - și i-a strecurat puțin cuțitul În carne, mai sus de buric. «Pe urmă mai tare - de ce tremuri, mă?» - ălalalt zbiera Înăbușit sub palmă. «Și când te-ai proptit a treia oară, câți centimetri ai vârât, mă? Zece? Cinșpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Oaie. Numai că, așa, ca un fel de capac, peste noi s-a prăvălit ditamai camionul, proțăpit cu roțile-n sus. Eram prinși ca niște șoareci În acea adâncitură, Închisă În toate părțile de obloanele de lemn. Ne-am ridicat ușurel În capul oaselor, ne-am pipăit capetele, Încheieturile, ce credeam noi că nu se cuvenea să sufere. Primul care a luat cuvântul spre Îmbărbătarea camarazilor de suferință a fost Dordonea: „Domnilor, adică, pardon, stimați tovarăși, mă bucur că suntem cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu-și căpătase Încă porecla, „mă trezesc eu noaptea și aud vânzoleală În pat lângă mine. Întâi m-am speriat, pe urmă am Început să bănui câte ceva; m-am luat de gânduri. Eu dormeam la picioarele lor. M-am băgat ușurel sub plapumă. Patul scârțâia și nu m-a simțit nici unul. Am aprins lanterna și am văzut.” Se oprise așa, de-al dracului, ca să-i facă pe ăilalți să-și țină răsuflarea și să belească ochii la el. Tăcea și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Nu apuca, Însă, să se desfete prea mult În fericirea molcomă și senină. Privirile Îi cădeau pe vârful Înfipt În țărână al toiagului și Înțelegea Într-o clipită că acel băț de corn Îndruma Înălțarea și lățirea ciupercii. Îl mișca ușurel de colo-colo și umflătura o lua și ea când la stânga, când la dreapta, făcând să se unduiască grădinile, casele, gardurile cu uluci ascuțite - precum țepii vineți și veninoși de pe spinarea unui balaur. Dacă Împungea țărâna Într-un anume fel, putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]