11,058 matches
-
de jos. Sandei tocmai a făcut un duș după o partidă zdravănă de sex. Întodeauna face duș după o partidă de sex, apoi mănâncă trei kilograme de mere sau unul de lămâi, după cum se nimerește, se înfășoară într-un cearceaf umed, se bagă în pat și doarme o zi și o noapte. Când se trezește, merge la filarmonică, deschide capacul pianului și începe să cânte de parcă s-ar afla la Scala din Milano. Aide face plajă în pielea goală în curtea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
că o călătorie în satul ce se vede la poalele acestei păduri ar echivala cu moartea. Nu a înțeles rosturile acestei interdicții decât târziu, când și-a descoperit chipul în oglinda unei ape. Ochii blânzi ca ai unei căprioare, catifelați, umezi. Își vedea doar ochii, o mare parte din față îi era acoperită de năframa care o purta și ziua, și noaptea. În mănăstirea în care crescuse, acest lucru nu era un fapt neobișnuit, deși văzuse adeseori măicuțele cum își ridică
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
unui spectacol televizat. Zinzin o întrerupe: "Ești drăguță să-mi notezi pe o hârtiuță ce crezi că trebuie să raportez și să ne vorbești despre altceva?!". Se îndreaptă spre un vițel alb cu pete negre. Îl îmbrățișează. Botul animalului e umed, privirea blândă. Femeile se plimbă tăcute prin grajd cu aerul că se plimbă în sala de bal. Zinzin se uită în urmă și își vede "colegul" pășind în vârful degetelor și uitându-se speriat la animale. Privirile celor două femei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
gard o duce la buze, ea închide ochii și simte cum îi fuge pământul de sub picioare, se dezlipește cu greu și se îndreaptă spre liziera pădurii, copacii par siluete de oameni care se furișează unii în alții, calcă pe iarba umedă și simte răcoarea nopții până în rărunchi, se apropie de pădure cu pași moi, vrea să se uite în spate dar știe că nu trebuie să facă asta, nu ar fi în stare să plece de acolo, dar frica îi spune
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
poetul, recita din volumul de poezii, Ea, prietena mea, se uita la apusul roșiatic al soarelui și se gândea ce urmează, o noapte fierbinte de dragoste, se gândea el, va trebui să găsesc o stratagemă să scap din mâinile lui umede, se gândea ea, până la urmă a dus-o la hotel, a petrecut-o până undeva aproape de cameră, acolo s-au întâlnit cu președintele Uniunii, acesta a intrat în camera ei ca la el acasă, poetul nostru basarabean s-a uitat
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
prăjiturile, uneori cu ură, dar întotdeauna cu luciditate, jocul acesta îi creează un fel de satisfacție drăcească, îi dă energie, după fiecare ospăț carnal face un duș fierbinte apoi unul rece ca gheața după care se înfășoară într-un cearceaf umed, mănâncă trei kilograme de mere, dintre cele mai zemoase, le alege cu un fel de instinct de animal, când nu găsește mere pe plac, mănâncă cel puțin un kilogram de lămâi, e o masă de dezintoxicare, după un dezmăț e
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
nas, după ce-l trăgeam din coceni aprinși - țigări originale procurate din lanurile cu porumb învecinate. Alteori ne confecționam singuri un soi de pacioace din frunze uscate sau mătase de porumb, învelite în hârtie de ziar și apoi lipite cu limba umedă de salivă sau, în cel mai bun caz, fumam țigări adevărate furate de Costești și de Lala de la părinți, marca Naționale, Mărășești sau Carpați fără filtru. Băuturile alcoolice mie cel puțin îmi erau aproape necunoscute și mă mulțumeam numai cu
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
un alt coridor, mai Întunecos. Apoi Începu iarăși să coboare, de data aceasta pe o scară circulară, interminabilă, amețitoare. Pe măsură ce cobora, lumina devenea tot mai puțină, tot mai ștearsă, până se făcu Întuneric deplin. Simți sub tălpi pământul. Un pământ umed, cleios, care-i Îngreuna mersul. Începu să bâjbâie prin Întuneric, pipăind cu vârful degetelor pereții reci, labirintici, care-l Înconjurau. Negrul devenea gros, tot mai gros, și dintr-o dată Îl simți intrându-i În ochi și În urechi, În nări
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
e bine și sănătos... de asta și tu trebuie să ai mâinile curate! Uite-le, zise el fluturându-i-le pe dinainte. Dar ieri cum erau?... Ce fel de case vopsește tata acolo? Întrebă băiețelul, fixând-o cu o privire umedă. Case ca toate casele: unele mari, foarte Înalte, așa cum ți-a povestit el la telefon, iar altele mai mici, un fel de apartamente, precum e al nostru. Da' America asta-i așa departe, cum spune tata, peste mări și țări
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ști cât a rămas așa, Însă, spre dimineață, coroanele copacilor se clătinară sub impulsul unui vânt ușor, care urcă pe nesimțite până la fereastra unde aștepta el, Îl ridică preț de o clipă În aer și-l risipi apoi În boarea umedă a dimineții, chiar În clipa În care, În spatele ușii zăvorâte, se auzeau ciocăniturile repetate ale unor degete nerăbdătoare. Trimișii Se dedică aripilor nevăzute ale Mirelei, Doi Îngeri se Îndreaptă să-l caute pe vrăjmaș drept spre colibă și acolo Îl
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ploaie rece, de toamnă, se repezi violent În urma mea. Soneria bâzâi agasant. Ei sunt mi-am zis Oamenii de la Intervenții! Am alergat Într-un suflet să deschid. Era domnișoara bătrână Paulina. Era Cap de pește-sabie. Era Urâtoteca, Aschimodia! Mă privi umed (ca de fiecare dată), cu fața ei osoasă, scursă Într-un nas nefiresc, și-mi ceru, cu o voce nesigură, "nițică sare" și "nițeluș griș pentru găluște". Iam spus foarte politicos că nu am decât sare, moment În care femeia
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mod foarte ciudat de a trăi ”intens” preludiul. Un mod care mă surprindea de fiecare dată: se lungea goală, pe spate, Își acoperea fața cu părul ei lung, extrem de lung, de un roșu Închis, și, desfăcându-și șuvițele deasupra buzelor umede, Își deschidea gura foarte larg, implorându-mă să-i ating gingiile... sa i le mângâi. Gingiile și dinții. Dinți perfecți, trebuie să o spun, de un alb-perlat, ascunși În alveolele rozii, ca niște hulubași aliniați, dormitând În cuibușoarele lor minuscule
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aplecat În piept si mâinile lungite pe lângă corp, mi-ascult respirația nebună și bătăile asurzitoare ale inimii. Aburi ca niște vinișoare străvezii se ridică În fuioare foarte subțiri din brațele mele, din Întreg corpul meu. Strâng cât pot În mâna umedă coada securii. Și mă inundă iar un val de furie, venit din adâncuri nebănuite. Cu forțe refăcute, ridic privirea amenințătoare către șifonierul solid, În trei uși, care tronează măreț În cameră. E un exemplar frumos, negru și lucios. Îl privesc
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu mișcări din ce În ce mai greoaie, năclăit de sânge și transpirație, am Început să mă târăsc spre bucătărie. Sticla mea de vodkă era acolo și era imperios necesar să ajung la ea. Piciorul rănit dădea semne de amorțeală. Simțeam ceva călduț și umed În locul acela, de unde sângele izvora nestingherit. Am Încercat să-mi leg rana, să opresc cumva sângerarea, dar fără șansă. În timp ce traversez holul extrem de greoi, ca un miriapod buimac, cioburile de ipsos ale cupidonului sfărâmat Îmi provoacă dureroase julituri pe burtă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
din preajmă, ca două siluete fugare, Înstrăinânduse În noaptea târzie, departe, peste lume. Plouă mărunt de ceva timp, dintr-un cer Încărcat cu nori vineții, care-au fugărit soarele amiezii. Sunt Întins pe patul improvizat din bucătărie, cu un prosop umed Înfășurat În jurul capului. În urma loviturii primite, mă doare Îngrozitor fruntea. O durere cumplită, de care nu mai scap. Proteza de lemn e sprijinită de un scaun, lângă masa pe care observ niște bani de hârtie, mototoliți. Urmăresc În liniște picurii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mi-a plăcut: De ce-ai făcut-o tocmai În noaptea asta?/ Eram atât de aproape de Paradis...” Da. Mi-amintesc versurile cântecului. Mi le traducea Levănțică Liliana. Ea era „englezoaica” numărul unu a clasei. Le avea. Își vâra un botișor umed și brunet În urechea mea și Îmi traducea printre hlizeli tot ceea ce eu Îi ceream. Îmi plăcea Lili - era Întotdeauna veselă și băiețoasă. Conturul feței, care adăpostea ca un cuib oval ochii ei de cer, arcuiți ca niște ape crescute
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
până la lift, apoi până la parter, până în stradă, în stație, dincolo de stație, dincolo de mall și de intrarea în oraș. Iar tu nu îi puteai refuza pe cei veniți să mai simtă cum e pădurea, cu foșnete de frunze și cu iarbă umedă la tălpi, așa cum nu ai putut refuza nici pădurea atunci când a știut să se facă iubită. Mai întâi doar de tine, mai târziu de toată lumea. CEI CARE ASCULTĂ — E cineva? Întrebarea este doar pentru cei care aud cuvintele călătorului și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
firișoare de transpirație care se topiră în cordonul ce-i strângea mijlocul. Mara puse geamantanul jos, scoase batista din poșetă și își șterse fruntea, apoi nasul, buza superioară și ceafa. Căută în poșetă două monede pentru bilet, degetele lăsară urme umede ca niște amprente în pielea poșetei. Mara puse batista și biletul în primul compartiment, trase fermoarul și se duse mai aproape de trunchiul copacului. Acum doamna Aurelia se uită la știri și mănâncă bomboane de ciocolată. Oare Nela i-o fi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și nu mă îndoiam că privirea unui străin, a unui om normal ar fi întinat-O și ar fi veștejit-O. Din momentul în care am pierdut-O, iar între noi s-a ridicat un zid de piatră, un dig umed, fără lucarnă, apăsător ca plumbul, mi-am dat seama că, pentru totdeauna, viața mea e inutilă și fără sens. Ea lăsase fără răspuns mângâierea privirilor mele și nu împrăștiase voluptatea profundă pe care o resimțisem la vederea Ei - pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
care-i plac. Eram chiar acel câine. Lucarna se închisese - Ea era pentru mine ca un buchet de flori proaspete aruncate la gunoi. În seara ultimei ieșiri, vremea era urâtă și ploioasă, o ceață groasă acoperea împrejurimile. În atmosfera asta umedă, care atenua vioiciunea culorilor și insolența liniilor, încercam o senzație de libertate și de calm; ploaia îmi spăla gândurile negre. Or, în această noapte, ceea ce n-ar fi trebuit să se întâmple s-a întâmplat. Hoinăream, inconștient. În orele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dar avea, în același timp, ceva supraomenesc. Fața Ei ștergea din memoria mea toate celelalte fețe; eram năuc. Tot contemplând-O, începui să tremur, iar genunchii mi se înmuiară. În clipa asta, în ochii Ei mari, peste măsură de mari, umezi și strălucitori ca două sfere de diamant negru într-o baie de lacrimi, mi-am văzut întreaga aventură dureroasă a vieții. În ochii Săi, ochii Săi negri, am găsit eterna și adânca noapte pe care o căutam; am plonjat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Ei negru și greu. Nu știu de ce am ridicat mâna tremurândă - o mână ce nu mă mai asculta - și I-am mângâiat cârlionții, mereu lipiți de tâmple. Apoi mi-am înfundat degetele în părul Ei. Părul Îi era rece și umed, rece, foarte rece, ca și când Ea murise acum câteva zile. Era moartă, fără nici o îndoială! I-am pus mâna pe sân, în dreptul inimii - nu se simțea nici cea mai mică bătaie. Am adus o oglindă și I-am ținut-o în dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
salturi ușoare. Picioarele din spate, descărnate, cu copitele semănând cu ciotul mâinii unui hoț, care, conform Legii, după ce i se taie degetele, se înmoaie în ulei clocotit, se ridicau și se lăsau fără zgomot. Zurgălăii de la gât răsunau în aerul umed, cu un timbru propriu. Un fel de calm absolut și inefabil îmi pătrunseră întreaga ființă, nu percepeam nici zdruncinăturile dricului. Simțeam doar cufărul apăsându-mi pieptul. Cadavrul Său, corpul, mi se părea că greutatea lui îmi apăsase pe piept dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
i se scuturau umerii cocârjați; strângând sub braț vasul înfășurat în batista murdară, se îndreptă spre drișcă și se instală pe capră cu o agilitate deosebită. Biciul șfichiui în aer, caii porniră spumegând. Zurgălăii de la gâtul lor răsunau în aerul umed cu un timbru special. Pe nesimțite, atelajul dispăru în întregime într-un nor de ceață. Deîndată ce am rămas singur, am răsuflat ușurat. Mi se părea că tocmai m-am eliberat de o greutate apăsătoare care îmi strivea pieptul. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în jurul meu. Am pus vasul pe piept, ținându-l cu mâna. Biciul pocni în aer. Caii porniră spumegând. Înaintau cu salturi înalte și ușoare, atingându-și copitele de pământ, cu eleganță și fără zgomot. Zurgălăii de la gât răsunau în aerul umed, cu un timbru unic. De dincolo de nori, stelele contemplau pământul, asemenea unor pupile de ochi strălucitori țâșnind dintr-un sânge negru, închegat. O tihnă plăcută mă cuprinse. Dar vasul îmi apăsa pe piept ca un cadavru. Copacii suciți, cu ramurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]