6,525 matches
-
și nu le-ar mai fi avut nimeni grija. Dar așa?... Mă, parcă a fost un făcut: Bărzăunul cu insulta adresată Ilincăi, el cu speriatul iedului și căprioarei și tot el cu luatul tăbliței! Păi să nu-ți vină să urli? Mă, tu trebuia să te naști oaie, îi spuse, în concluzie, cu o furie blîndă Vlad. Aveai toate calitățile! S-au despărțit, plecînd fiecare spre casa lui. Numai Virgil n-a uitat că trebuie s-o ajute pe Ilinca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o să vedeți, poate, locul unde-a căzut, că se cunoaște bine. Cum așa? întrebă Vlad mirat. Ce, tu nu mergi? Eu nu mai pot merge nici dacă mă iei în cîrcă. Mă dor picioarele și mîinile de-mi vine să urlu, zău. Nu vă supărați, dar nu merg... Și mi-i o foamee... Las' că merg eu altădată! Și plecă fără să mai asculte nici o vorbă de la nimeni. Chiar atunci se zăriră apropiindu-se de canton Ilinca și Virgil. Veneau destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de noi, prrrrr! de p-parcă s-ar fi răsturnat mun-muntele. Pe cuvîntul meu! Tot a-atunci Ilinca pune mîna la cap și începe s-s-să strige cît o ținea gura: auuuu ! mă o-o-omoarăăăă! Și o ia s-singură la sănătoasa, urlînd c-c-ca-n gură de șarpe. Noi am crezut la-nceput că i-i-i-a căzut o piatră-n cap și, imediat, d-după ea. Ptiu, cînd mi-aduc amintee!... Ce, era s-o l-lăsăm singură? Și fugi, și f-fugi măi frate, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și el, îi veni să sară pe pereți. Citi încă o dată și încă o dată articolul, ca și cum ar fi fost vorba de niște cuvinte magice cu care ar fi putut deschide tainele supreme, iar cînd mai văzu și cine semnează articolul, urlă cît putu: Minciună! Și trînti ziarul pe masă. Văzuse bine și, cu toate astea, mai citi o dată. Semna Matei Mosora, fratele său!... Culmea mistificării! Doar știa un sat întreg că Matei nici măcar nu fusese la peșteră. Și nici nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
asemenea, numai în moarte va lua sfârșit marea neliniște a regelui Lear după ce, purtând pe Cordelia ucisă în brațe, strigă naturii răsculate un adevăr infinit de tragic: " Nimeni nu este de vină, nimeni !" Suflați voi, vijelii, până ce vă crapă obrajii ! Urlați ! Și izbucniți, voi, ploilor în cascade, Potopiți clopotnițele noastre !... Voi, flăcări de pucioasă, iuți ca gândul, Iscoade ale trăsnetelor ce despică puternicii stejari, Ardeți cărunta-mi țeastă! Tu, tunet, care zgudui tot, Turtește-a lumii groasă rotunjime, Sparge al firii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la rând". George Bacovia a resimțit spaima existențială până la delir și nebunie în fața unei lumi a singurătății, a agoniei și a morții, abandonată de destin într-un peisaj haotic dezolant, răvășit de ploaie, pâclă, ninsoare, sânge, sicrie, corbi, vaiete, lupi urlând, și în care se simte străin, incapabil să-și îndure viața, de unde strigătul: "Și tare-i târziu/ Și n-am mai murit" răsunând sinistru în nemărginire și eternitate: Imensitate, veșnicie, Tu, haos care toate-aduni, În golul tău e nebunie Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd evocat și de Arghezi, care ar fi voit să-l "pipăie" pe Dumnezeu și să "urle, convins în fine este!" Până și un mare optimist, iubitor al vieții și al Creației în general, precum Rabindranath Tagore, exclamă la un moment dat: ar fi "o mare fraudă" dacă Dumnezeu nu va plăti dincolo, printr-o bucurie eternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
că pecetluia soarta unei minți prin care se zbăteau mâini de copil și se revărsau șolduri de sclave, luminate de inelele unui prinț, năruite, apoi, de amintirea ascuțită și fierbinte ca un pumnal a stăpânului său, lovindu-se de pereți, urlând, înecându-se în propria vomă, strigându-l Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib Tayyib din nou și din nou, până rămânea fără aer, un bătrân
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
o bună parte dintre ei; la început, i-a ținut izolați și flămînzi, legați cu liane tăioase, care-i împiedicau să se miște. S-au înfuriat lupii captivi; au smucit de legături pînă cînd acestea le-au rănit gîtlejurile; au urlat prelung, cu durere și revoltă, în nopți nesfîrșite și reci de ianuarie, și-n cele înnăbușitoare de august; au suferit apoi, în tăcere, cînd foamea și epuizarea i-au lăsat fără glas. Într-o zi, cînd suferința li s-a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să-l coste viața, nu însemna nimic. Cîtă dreptate avea Arus în a le interzice apropierea de cascadă! Nu dură mult și urlete prelungi ajunseră la urechile celor doi. Asta-i mămica mea! exclamă fericit Dakota. Aici sînt, mamă, aici! urlă, la rîndu-i, lupișorul, fluturîndu-și bucățica de coadă. Hai mai repede, Lupino, că ne caută și-o să ne certe c-am plecat de-acasă fără să-i spunem! Da, în plus, Lupino va trebui să dea și explicații unei mame îngrijorate
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
față confruntărilor viitoare? O veste ca un trăsnet veni să-l scuture cînd se aștepta mai puțin. Lupul mutilat? Da, a locuit pe-aici pînă nu demult. A plecat? Da: într-o dimineața, pe nepusă masă, a sărit în picioare urlînd atît de tare, încît i-a speriat pe toți, apoi, cuprins de-o agitație pe care nu i-o mai văzuseră pînă atunci, le mulțumise pentru ospitalitate și, îndrugînd ceva despre cît fusese de orb, de parcă abia atunci descoperise crudul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
cu Arus; povețele lui neprețuite l-ar fi ajutat și de această dată. Și, mai presus de orice, resimțea cu durere despărțirea de Hana. Și, poate, dacă s-ar fi urcat pe-un colț de stîncă, undeva, și ar fi urlat cu toată puterea dorurilor răscolite, vocea i-ar fi ajuns, purtată de ecou, pînă la destinatarii chemărilor lui... Dar unul era Lupino. Și acel Lupino n-a abandonat vreodată numai pentru că încercarea s-a dovedit a fi surprinzător de grea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
astăzi, sînt fericit pentru asta. Ai dreptate tată. Sînt fericit și eu. Și-ți mulțumesc. Pentru ce? Pentru tot, tată. Pentru tine. CAPITOLUL 16 Veriga lips\ -L upino! Copilul meu...! Devenise un plînset fără glas. Acesta-i pierise demult, după ce urlase fără oprire întreaga noapte. Nu mai avea unde să-l caute. Răscolise pădurea fir de iarbă cu fir de iarbă. Depășise cu mult hotarele teritoriului lor. Se întorsese de mii de ori la locul din care dispăruse puiul, cu speranța
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pentru moment o tăcere grea, înnebunită, neiertătoare. Cineva întrebă cu oarecare mirare: „Unde e regele?”. O voce șovăielnică încercă un răspuns: „Care? Cel alb, sau cel negru?”. Omul care a pus întrebarea nu pare să fi auzit nimic și izbucnește urlând, ca o fiară încolțită de incendiul savanei: „Unde e regele?!”. Apoi nu s-a mai văzut nimic clar. A fost o năvală furibundă asupra turnului de control. Aeroportul deveni un vacarm imens. Se părea că nu va scăpa nimeni din
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
conversației. Să fim raționali... țI-auzi ce prostie ai zis... E destul de îndulcită conversația acum? Este! Exact bomboana pe colivă. Ce vrei mai dulce decât atât?!) — Tu să nu mă faci pe mine isterică! Ai auzit? Eu nu sunt isterică! urlă ea contrazicând prin decibeli sensul celor spuse. Și, dacă am ajuns așa, asta e numai vina ta! Clar?! Numai tu ești de vină! — Dragă, te rog..., devine absurd... Sigur că da, acum e absurd! Că nu mai ai tu ce
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
a doua există pe undeva, nu pentru a fi înțelese de muritorii de rând, niște reguli nescrise și, ca orice reguli nescrise, născute odată cu noțiunea însăși de restaurant de mâna a doua, sunt invincibile și deasupra oricărui comentariu. Și degeaba urlă congestionat domnul de la masa aia din colț. Oricât s-ar strădui el, oricât de nervos ori de ultragiat s-ar dovedi și oricât ar insista el să i se schimbe paharul, până la epuizarea stocului, tot cu unul ciobit ori crăpat
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
melcii. La fel și domnul Avram. În săptămâna care trecuse, nu mâncase mai nimic, dormise pe canapeaua din hol îmbrăcat și încălțat, fumase ca un turc țpână îi venise nevesti sii ideea salvatoare să scoată perdelele, ca să nu se înnegrească), urlase ca un apucat din te miri ce, plânsese ca un copil, se scărpinase ca un drac, se rugase pălit de o religiozitate remarcabilă și zăcuse fără să scoată o vorbă lipit de geamul ce dădea în aleea din față. Nu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
barmanului Florin până dimineață. Socoteala din bar nu se potrivi însă întocmai cu cea de-acasă. Barmanul Florin stătea pe trotuarul de vizavi, plângând cu lacrimi mari, amare, înjurând de toți dumnezeii că a dat faliment ca un idiot și urlând cât îl țineau bojocii că viața lui nu mai are, vezi bine, nici un sens. Singura femeie, da, da, singura pe care o iubise cu adevărat, virtuală mamă a copiilor lui, și aici îi aruncase o privire plină de ceva între
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Pătrunjel. Taman când mucoasa nazală se lăsase convinsă să nu-i mai umezească mustața, simți pe umăr o mână puternică. O voce i se înfipse în ureche făcând scărița și ciocănelul să se zbârcească bătând în retragere pentru totdeauna. — Gigi! urlă vocea. Extraordinar! Gigi Pătrunjel! Incredibil... Curând, vocea care se termina în nervurile mâinii menghină se întregi cu un corp de bărbat, cam la aceeași vârstă cu Gigi Pătrunjel, cu o figură toată un zâmbet și o pereche de ochelari cu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
vorba de un împrumut pe termen nelimitat, ceea ce pe ta-su îl scotea din minți, iar pe mă-sa din casă, în papuci și cu bigudiurile nescoase, în șuturile lui ta-su, direct în scara blocului, unde se punea pe urlat că e casa ei, moștenire, că el nu are nici un drept să-i facă una ca asta și că dacă tot e să plece careva, atunci să facă bine să plece el, ta-su, că tot a fost un curvar
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
se intitulează sistematici opozanți...Nu! În van! noi am spus-o și o mai spunem: situațiunea României nu se va putea chiarifica ceva mai mult nu vom putea intra pe calea veritabilelui progres... Pînă nu vom avea un sufragiu universale". Urlă de mai multe ori pe diferite tonuri ultima frază punînd accentul diferit pe sufragiu: "Sufragiu universale!" Se înterupe brusc. Coboară cu gesturi obosite. LEONIDA (cu voce brusc ramolită): Mașer, dacă nu te superi... un pahar cu apă. EFIMIȚA (îi întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
știință a viitorului este încă în fașe... Nu-i mai puțin adevărat că viitorul este al lui... Mofturi! (nemulțumit se întrerupe) Am zis că a trecut iar în incarnațiune! (se apropie de Efimița, cu pași rari, se apleacă și îi urlă în ureche) Scoală Mițule că-i revuluție, luptă mare afară. EFIMIȚA (sare ca arsă): Ce-i ?!? LEONIDA (izbucnind în rîs): E repausul duminical, domnule! (rîd amîndoi) Strașnic tachinez! (Efimița îl pupă pe frunte) EFIMIȚA: Aferim! (ridicîndu-se) Ei? Ce e nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Personajul Ilie (îi dau cu sîc și hohotesc de rîs). BUNICUL: Nu, că-l omor!! SONIA: Ai văzut cum e cu literatura? Sună telefonul. Bătrînii nu aud. Răspunde mama. GETA (la telefon, depărtînd din cînd în cînd receptorul pentru că interlocutoarea urlă la ea și încercînd să traducă celorlalți prin gesturi ce aude): Alo...Da...Bună ziua, doamnă Ivan...Ce nuvelă? A soțului meu? Vai! Dar de unde știți că e a lui? Ștefan Mihail e un nume comun...A, i-ați văzut poza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
BUNICA (editorului): Săracul de el...Așa ne chuinuim mereu. FANE (violent editorului): Și vă rog să aveți grijă de cabluri. Cabluri! Cabluri! Că dacă nu, fac moarte! Moarte de om. EDITORUL (îngrozit): Doamnă, domnișoară! Internați-l dacă e nebun. FANE (urlă la el, pare complet dement): Eu nebun? Eu sînt un scriitor. Un maestru! Un Balzac, un Sthendal! Un mare autor! Am nevoie de telefon! De contacte cu lumea! Editorul aruncă repede fesul bunicului și iese în fugă) Ah, ce m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Însuși uimit de rezultat, fiindcă, Într-adevăr, acum lamentația inițială suia În spirală către perfecțiunea confuziei și a penibilului; nu se mai Înțelegea nimic, cuvintele se izbeau nefericite unele de altele până la delir, până la exasperare. — Așa da, dom’le! a urlat Încântat Ionel Manea. Așa mai vii de-acasă! Păi să ne ții matale de păcălici?!... Asta nu se face. Și a dat din cap mulțumit. — Batere de câmpi, domnu’ Ionescu, degeaba! a con cluzionat Însă Puiu Nistea indignat. — Ce te-
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]