1,281 matches
-
De mici, venim înțelepți,ne bucurăm de fiece clipă,gângurind bucuria!Apoi, pe orice cale,ne convingsă n-o mai facem!Să devenim gravi, calculați,uitând definitiv spontaneitatea,seninul sau naivitatea! Ne luptăm să fim educați, silitori,roboți, într-o vâltoare controlată,nu de noi!Ne mai salvează iubireași mai patinăm vara,ne rotim în ninsori,dar, ne trece repede,se zice maxim, în 3 zile!Și iar îmbrăcăm lucida,matura, profunda stare,cu amărăciunea că nu reușimsă cucerim culmi! Plătim
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381027_a_382356]
-
înălțat cu valurile-albastre Să-mi oglindesc în ele nemurirea, Dar prea departe-s undele de astre Și nici nu pot să-mi părăsesc menirea. Doar șoaptele-ți răstălmăcite-n floare Pe ramurile clocotind de verde M-ademeneau în tainica-ți vâltoare, În care-un înger, veșnicia-și pierde. Și mi-am simțit lumina cum se-aprinde, Cum definește-n ceruri traiectorii, Distanțele măsoară și cuprinde, În joc fierbinte, astrele și norii. Eu, desprinzându-mă de veșnicie, Și-ncet, îndepărtându-mă de
AMANDAR de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 2271 din 20 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381151_a_382480]
-
Sfanțul Ioan Gură de Aur În năvalnica curgere a timpului, viața noastră se rostogolește, purtată de evenimente diferite, către un „mâine” niciodată știut. Nu omul este peste vremi, ci vremurile sunt peste om”, spune cronicarul vremurilor de mult apuse. În vâltoarea vieții, nu de puține ori căutăm un sprijin, o alinare și un răspuns la întrebările și temerile noastre. De cele mai multe ori, pașii ni se îndreaptă spre lăcașul sfânt, spre biserică, și acolo, în genunchi, aflăm răspunsul și sprijinul căutat. Recent
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381300_a_382629]
-
noi”~Sfanțul Ioan Gură de Aurîn năvalnica curgere a timpului, viața noastră se rostogolește, purtată de evenimente diferite, către un „mâine” niciodată știut. Nu omul este peste vremi, ci vremurile sunt peste om”, spune cronicarul vremurilor de mult apuse. În vâltoarea vieții, nu de puține ori căutăm un sprijin, o alinare și un răspuns la întrebările și temerile noastre. De cele mai multe ori, pașii ni se îndreaptă spre lăcașul sfânt, spre biserică, și acolo, în genunchi, aflăm răspunsul și sprijinul căutat. Recent
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381300_a_382629]
-
s-a petrecut oare cu mine? Nu cumva, în timp ce umblam și eu teleleu pe străzi asemenea gloatei rătăcite dintre care, din când în când, ici-colo câte unul mai cădea nimerit de vreun glonț vagabond tras de nici unde, deci în vâltoarea acelor zile și nopți nebune în care, fără să ne cunoaștem, după fuga lui Ceaușescu cu elicopterul de pe acoperișul CC-ului ne întrebam buimaci unii pe alții pe cine să alegem ca să conducă România închipuindu-ne că, hodoronc-tronc, am fost
CONSTANTIN ŞTEFAN ŞELARU [Corola-blog/BlogPost/380903_a_382232]
-
cea care se aprinde de la sine”. Este, aș spune, mai mult o ”pasiune cosmică”, unde poetul Marian Dumitru pune cuvântul sub ”tăcerea orbitoare”: E spațiu cosmic în cuvânt/ cheie de boltă la descânt („Comori în metaforă: tăcerea”, pg.23). În ”Vâltoarea spaimei” în care se află ”trântit în vers, Norocul de pe cal”, poetul se apropie prin simbolul calului de lirica europeană, unde Germain Droogenbroodt se întreabă într-un vers: ”cine a rupt căpăstrul de aur și a furat calul”, amândoi poeții
”MUNTELE DIAFAN AL IUBIRII” de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 2215 din 23 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380912_a_382241]
-
s-a petrecut oare cu mine? Nu cumva, în timp ce umblam și eu teleleu pe străzi asemenea gloatei rătăcite dintre care, din când în când, ici-colo câte unul mai cădea nimerit de vreun glonț vagabond tras de nici unde, deci în vâltoarea acelor zile și nopți nebune în care, fără să ne cunoaștem, după fuga lui Ceaușescu cu elicopterul de pe acoperișul CC-ului ne întrebam buimaci unii pe alții pe cine să alegem ca să conducă România închipuindu-ne că, hodoronc-tronc, am fost
TICBARABURIBITARAC CERFIJEMISLETEPOCAIOMIJE !!! CLAR !? de CONSTANTIN ŞTEFAN ŞELARU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380902_a_382231]
-
comunitate românească este condamnată la dispariție din vina noastră în primul rând, deci și acelor aici de față din Senatul României”. (Mihai Buracu, Eu sunt Scribul... Amintiri și poezii din închisoare, Ed. Filos, București, p. 247-279) În închisorile comuniste, în vâltoarea suferinței sale au odrăslit ca un zâmbet de soare într-un mărgăritar de rouă-înroșit de lacrimi și sânge: psalmii de dor și psalmii de luptă. Așa s-a ivit în cugetul său cinstirea limbii române, în Camera 4 Spital în
MARI ROMÂNI – MĂRTURISITORI AI DRAGOSTEI DE DUMNEZEU ŞI DE NEAM SUB FLAMURA SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1408 din 08 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/380966_a_382295]
-
mici, venim înțelepți, ne bucurăm de fiece clipă, gângurind bucuria! Apoi, pe orice cale, ne conving să n-o mai facem! Să devenim gravi, calculați, uitând definitiv spontaneitatea, seninul sau naivitatea! Ne luptăm să fim educați, silitori, roboți, într-o vâltoare controlată, nu de noi! Ne mai salvează iubirea și mai patinăm vara, ne rotim în ninsori, dar, ne trece repede, se zice maxim, în 3 zile! Și iar îmbrăcăm lucida, matura, profunda stare, cu amărăciunea că nu reușim să cucerim
JOC de LIA ZIDARU în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380999_a_382328]
-
încât, îmi asum rolul călcâiului tău vioi? Victor o privește pe Anna uimit, apoi prinde o pasăre din zbor și i-o așază pe umeri. El continuă dansul, nu o pierde nici o clipă din ochi, nici din ritmul nebunesc, din vâltoarea semnelor, a simbolurilor care curg prin ea. Privesc totul și mă sperie viteza aceea care seamănă cumva cu viteza din tunelul cu pereții ca un șah din timpul comei în care m-am scufundat aproape cu 19 ani în urmă
AŞ MÂNCA DE FOAME AMINTIRILE (FRAGMENT DE ROMAN) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374338_a_375667]
-
poetic încrezător în forțele proprii, o feminitate suavă și luminoasă, care percepe lumea din jurul său ca o poezie: „Cele mai frumoase poeme” sunt „grădinile de meri în floare”, „săgeata de cocori”, „zăpezile luminând în troiene”, „brațele mamei de-alint”. În vâltoare, eul feminin râmâne neclintit, cu asumare, fără ezitări, fără spaime. Versurile sunt frumoase, frumoase: „Câte furtuni/ Pe tâmple-mi cad/ Atâția pescăruși/ în zborul meu.”( Atâția perscăruși); „Port sufletul/ Pe buze/ Cum aș purta o floare,/ Cum își poartă delfinul
DRAG DE POEZIE de SABINA MĂDUȚA în ediţia nr. 1526 din 06 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374381_a_375710]
-
fără ezitări, fără spaime. Versurile sunt frumoase, frumoase: „Câte furtuni/ Pe tâmple-mi cad/ Atâția pescăruși/ în zborul meu.”( Atâția perscăruși); „Port sufletul/ Pe buze/ Cum aș purta o floare,/ Cum își poartă delfinul/ Trupul fără scut/ Printre stânci/ În vâltoare.” Întoarcerea spre sonet, mai apoi, îi redă poetei zona existențială de confort. Seninătatea și dragostea poetică și-a găsit oarecum aici forma poetică potrivită, lucru vizibil în modul talentat și valoros de a îmbina forma fixă și conținutul ideatic. Poeta
DRAG DE POEZIE de SABINA MĂDUȚA în ediţia nr. 1526 din 06 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374381_a_375710]
-
poartă. Nu poți să fii un vinovat și condamnat, dar mă iubești-ntr-a nopții-nsingurare, încă-aștepți să revin din lunga rătăcire și mă cuprinzi cu brațele minții, însetat. Anotimp de dor, primăvară fără floare, cu tinerețea pierdută-n a vieții vâltoare, ți-am rămas pentru suflet dulce alinare, o minune agățată la rever, cu candoare. 12 Martie 2015 Referință Bibliografică: PRIMĂVARĂ FĂRĂ FLOARE / Maria Ileana Tănase : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2280, Anul VII, 29 martie 2017. Drepturi de Autor
PRIMĂVARĂ FĂRĂ FLOARE de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2280 din 29 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374499_a_375828]
-
-o rază, Nevrând să mai treacă de dealuri, Dar luna-i prezentă, traiectu-și veghează, Sidefu-și presară pe valuri. Mă macină gânduri, aș vrea să fiu tare, Dar viața e veșnic furioasă, Când zic că mi-e bine, iar vine-o vâltoare Și multă durere îmi lăsă. Mă uit cu speranță spre zări necuprinse, Aștept câte-un semn de la Tine, Dar cerul azi tace, iar stelele-s stinse, Răspunsul ce-aștept nu mai vine. În duh simt vibrații, e glasu-Ți ce cheamă
CEAS DE SEARĂ de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2095 din 25 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371435_a_372764]
-
omul ar afla-o peste tot, dar, din păcate, noi oamenii „orbi cum suntem azi și-n suflete prea goi, / Împovărați de griji sau gând de-navuțire, / Nu ne mai pasă Doamne...călcăm peste iubire” ( Nu căutați iubirea prea departe). În vâltoarea atâtor condeieri, mai mult sau mai puțin înzestrați, mărturia lui Marin Bunget stă dreaptă: „am scris pentru drumul umblat pe pământ / am scris să rămână cuvânt...” (Am scris să rămână cuvânt). Trei coordonate susțin atelajul vieții, în viziunea autorului: „Trăiește
CEZARINA ADAMESCU-ILUSTRUL ANONIM ŞI VERSURILE LUI TĂMĂDUITOARE. UN ORFEVRIER AL CUVINTELOR de MARIN BUNGET în ediţia nr. 2063 din 24 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/371524_a_372853]
-
care a creionat satul și dascălul, folosind farbe și locuri care au o situare bine definită pe harta mentală proprie. Accentul cade pe suflarea omenească, pe trăire, pe frământări sufletești și țesătura diamantină interioară. Acolo unde se găsește omul... În Vâltoarea, Valea Proscrișilor și Nimic deosebit în timpul serviciului meu. Vă îndemn să le citiți! M-am aplecat însă acum asupra unui aspect de nuanță din romane. Vreau să mă refer la prezența descrierii naturii. Aceasta ocupă spații restrânse. Intensitatea romanului este
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
sângele clocotind al personajelor și mersul de neschimbat al satului cu descrieri de natură. Aceasta e mereu în comuniune cu oamenii: Stau apoi întinși la soare pe o lăture până ce boii termină otava. Vremea umblă și ea în rostul oamenilor (Vâltoarea). Aceștia răsuflă în ritmul naturii: Apa clipocește cu reflexe argintii, în locurile neacoperite de anini luna s-a strecurat pe fundul apei, luminoasă, legată de cea de pe cer, greierii se întrec în alinarea serii cu țârâituri lungi, și în jur
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
în locurile neacoperite de anini luna s-a strecurat pe fundul apei, luminoasă, legată de cea de pe cer, greierii se întrec în alinarea serii cu țârâituri lungi, și în jur parcă tremură liniștea. Numai Dumnezeu mai ține cu bietul plugar (Vâltoarea). Și aceste momente de răcoare și tihnă fac auzite respirațiile personajelor. Aceste pauze descriptive sunt de o naturalețe desăvârșită, dar în același timp și pline de eleganță: Strălucea iar soarele, exagerat de puternic, deasupra craterului care adăpostește satul. Așa s-
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
și pajiștile, apa în vale clipocea limpede peste bolovanii suri ca niște carapace de țestoase (Valea proscrișilor). Uneori momentul descrierii este atât de scurt ca reflexia razelor de soare pe lama coasei, dar rolul acestuia este decisiv: Dimineața atârnă plumburie (Vâltoarea). Astfel, prin referire la ritmul circadian, autorul oferă un reper temporal, o discontinuitate evidentă în ritmul vieții satului, acesta fiind condus mereu după legitățile naturii. Muncile agricole și viața într-o comunitate rurală sunt guvernate de ritmul anotimpurilor care delimitează
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
care delimitează perioada dintre semănat și cules. În romanele scriitorului Radu Igna, cele patru anotimpuri constituie delimitări structurale: Era noapte târzie de primăvară înaintea Floriilor, cu cer înstelat și lună plină. Noapte caldă cu parfum de flori și frunze tinere (Vâltoarea); Umbrele pădurilor dosnice se împreunau peste Limpejoara secată de arșița verii, încât printre bolovani noroiul uscat era cenușiu spre negru (Valea Proscrișilor); S-au dus ploile, s-au zbicit dealurile și văile verzi, îngălbenite, pline de petece roșcate ale sămănăturilor
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
cenușiu spre negru (Valea Proscrișilor); S-au dus ploile, s-au zbicit dealurile și văile verzi, îngălbenite, pline de petece roșcate ale sămănăturilor de toamnă. În pădurile ca arama s-au înfiripat, în sute de puncte, lumânările roșii ale cornilor (Vâltoarea); Fulgi rari alunecă și se aștern pe pământul înghețat. Pustiu pe uliță, geamuri luminate slab (Nimic deosebit în timpul serviciului meu). Definitorii în pattern-ul descrierii naturii în prozele de mari dimensiuni ale scriitorului sunt elementele de hidrografie care conturează orizontul
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
orizontul local, apropiat sau îndepărtat, în care autorul și-a așezat personajele ca să stăpânească pământul în libertate, un drept obținut mereu cu mari sacrificii: Coboară în vale să bea apă din Dobrița ce curge licărind printre malurile pline de ghiocei (Vâltoarea); / Deasupra Mureșului, în dreapta, s-a lăsat o cortină grea de gheață, de parcă acolo ar fi marginea lumii (Vâltoarea). Elementele de toponimie vin să dovedească statornicia, sfințenia satului, conturează și delimitează spațiul rural: Un cer negru și greu. Pâraiele dintre hăurile
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
drept obținut mereu cu mari sacrificii: Coboară în vale să bea apă din Dobrița ce curge licărind printre malurile pline de ghiocei (Vâltoarea); / Deasupra Mureșului, în dreapta, s-a lăsat o cortină grea de gheață, de parcă acolo ar fi marginea lumii (Vâltoarea). Elementele de toponimie vin să dovedească statornicia, sfințenia satului, conturează și delimitează spațiul rural: Un cer negru și greu. Pâraiele dintre hăurile dealurilor își deversaseră puhoaiele pline de bolovani și bușteni în Limpejoara / Ziua era pe sfârșite, soarele sta sprijinit
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
mai degrabă o ploaie deasă care îngroașă stratul noroios în care se afundă bocancii (Nimic deosebit în timpul serviciului meu); era o primăvară frumoasă, cu raze fierbinți ce jucau vesele peste satul Hințeu. Triluri de păsări răsunau din zori în noapte (Vâltoarea). Natura preia din stările sufletești apăsătoare ale personajelor, împărțind povara: Afară e o liniște apăsătoare. Nici câinii nu mai latră, parcă astăzi nu au cântat cocoșii, nu guiță porcii (Vâltoarea). Prin descrierile de natură personajele iau o gură de aer
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
satul Hințeu. Triluri de păsări răsunau din zori în noapte (Vâltoarea). Natura preia din stările sufletești apăsătoare ale personajelor, împărțind povara: Afară e o liniște apăsătoare. Nici câinii nu mai latră, parcă astăzi nu au cântat cocoșii, nu guiță porcii (Vâltoarea). Prin descrierile de natură personajele iau o gură de aer. Își clătesc sufletul. Relația om-natură este de o curățenie liturgică. Spațiul îi sfințește destinul. Într-un singur loc omul este acasă: Acasă. Unde și natura te cunoaște și Dumnezeu. LŐRINCZI
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]